Societatea de consum versus timp liber

Deoarece se întâmplă să am nişte timp liber o să mă întreb dacă s-a întrebat cineva de ce unii copaci sunt atât de înalţi. Deşi acest fapt pare a fi derizoriu sau trivial, nu este chiar aşa şi chiar admite o explicaţie. Nu, nu este vorba despre Dumnezeu; ca de obicei, explicaţia corectă se numeşte evoluţie prin selecţie naturală. Una dintre resursele esenţiale supravieţuirii acestor vietăţi (cu care noi suntem înrudiţi mai mult decât s-ar crede) este lumina. Accesul la lumină însă, este restricţionat din motive de spaţiu, iar penuria de spaţiu are drept cauză existenţa în vecintătatea imediată a altor vieţuitoare de acelaşi tip.
    În acest context, orice arbore care din anumite motive are acces la un spaţiu mai larg de expunere a frunzelor la soare va fi în mod clar avantajat faţă de ceilalţi şi ca atare populaţia de arbori cu acces mai larg la lumină va domina în timp în cadrul populaţiei totale. Accesul preferenţial la lumină, făcându-se pe verticală şi nu pe orizontală, avantajează întotdeauna pe cei mai înalţi. Astfel, arborii cu trunchiurile mai lungi ajung în urma unei evoluţii care durează ceva mai mult de 6000 de ani să constituie regula în pădurile ecuatoriale.

    Acum, dacă orice arbore care este mai înalt decât ceilalţi se va reproduce preferenţial, cum se face că totuşi înălţimea arborilor este limitată? Ei bine, nu s-au descoperit arbori infiniţi din motive destul de întemeiate. Unul dintre ele ţine de evoluţia lemnului, iar altul de consumul de energie necesar pentru a ridica apa de la nivelul solului până la înălţimea la care se află coroana şi deci frunzele. Vorbim aici de câteva găleţi de apă ridicate cam la 40 m, şi dacă îşi imaginează cineva că e vreo treabă uşoară poate să ia două găleţi de apă şi să urce cu ele până la etajul 10 al vreunui bloc obscur. 

    În ceea ce priveşte devenirea unui copac deci, necesitatea de-a fi cât mai înalt posibil este contrabalansată de consumul de energie care creşte proporţional cu înălţimea la care se află coroana şi limitată de duritatea maximă la care poate ajunge trunchiul. Ceea ce am ilustrat mai sus se numeşte principiul puterii maxime, aplicat pe nişte bieţi copaci. 

    Bineînţeles cei care nu pricep şi nu vor să priceapă teoria evoluţiei se vor uita la copaci şi se vor minuna de perfecţiunea lor, iar eu nu disput faptul că sunt frumoşi, mai ales că, evoluând specia umană din creaturi care chiar trăiau prin copaci, este normal să i se pară aşa. Sunt însă foarte departe de-a fi perfecţi în ceea ce priveşte vreun criteriu al eficienţei consumului de resurse. Spaţiul disponibil pentru fotosinteză este acelaşi, îndiferent de înălţimea la care este situată bolta pădurii. Ar fi putut să fie situată la 10 m înălţime şi toţi arborii ar fi avut acces la lumină în aceeaşi măsură în care ar fi avut dacă ar fi fost situată la 5 m, la 100 m, la 1000 m sau la 100 km. (cu nişte mici aproximaţii, irelevante dealtfel, rezultate din forma planetei – care este sferică şi nu plată, aşa cum scrie în Sfânta Scriptură). Consumul de resurse necesar pentru a susţine coroana la o înălţime de 50 de m pe de altă parte, este imens în comparaţie cu consumul resurselor necesar pentru a susţine aceeaşi coroană la 5 m. Cine nu mă crede poate să facă experimentul cu găleţile, menţionat ceva mai sus. Astfel, copacii au ajuns în situaţia în care, datorită competiţiei pentru accesul la lumină au acelaşi acces la lumină însă plătind un preţ imens şi inutil.

   Dacă ar avea creiere s-ar vorbi între ei şi ar construi o soluţie pentru a mai reduce din propria înălţime şi deci din efortul inutil pe care îl fac zilnic pentru a pompa acele găleţi cu apă la înălţime. Aceasta este o propoziţie falsă. Oricine poate să-şi dea seama că este falsă, uitându-se la vieţuitoarele dotate cu creier numite oameni, care se comportă identic cu copacii din pădure. Nu e vorba de acces la lumină, nici de pompat apă la înălţime şi nici de resursele pe care le folosesc arborii, însă în principiu este vorba de acelaşi proces. Competiţia pentru resurse, transpusă în competiţie pentru statut social generează tot felul de comportamente inutile care nu îi ajută să supravieţuiască mai bine ci doar face uz extensiv de resurse, începând cu resursele naturale şi terminând cu cea mai scumpă resursă a speciei, care este timpul liber. Acel timp liber care este absolut necesar unei anume activităţi numită gândire.

Sursa: Sclavii lui Dumnezeu