19 decembrie 2001:
Tema saptamânii a fost, indiscutabil, “Memorandumul pentru construcţia Regionala a României”, lansat de un grup de intelectuali clujeni români şi maghiari.
LOCUL I. “Dezbaterile privind regionalizarea României pot fi lasate la nivelul discuţiilor la un pahar de bere sau la un pahar de vin, pentru cei care vor sa-şi antreneze mintea”. Ion Iliescu, preşedintele României
LOCUL II. “Totul este o joaca de discursuri naţionaliste menite sa îndeparteze atenţia de la problemele reale. În buna tradiţie româneasca de dupa 1989, în lipsa pâinii, poporului i se da circ”. Norica Nicolai, senator PNL de Cluj
LOCUL III. “Nu trebuie sa alergam dupa baloanele pe care le arunca unii, ci trebuie sa ne vedem de treaba. Restul pot discuta dânşii acasa, cât doresc, cu ocazia sarbatorilor, dupa sarbatori, când fac excursii prin Ungaria”. Adrian Nastase, premierul Guvernului României
decembrie 2001:
Manifestul regionalizării al Ligii Pro Europa – “Uniunea Europeană ca sistem federativ”
ianuarie 2003:
Ion Cristoiu: Întrebare. Nu cumva sunt prea mari? Nu ar putea fi mai multe decât opt aceste regiuni de dezvoltare?
Adrian Năstase: Dacă aş putea să închei acest comentariu iniţial, discutăm imediat dacă sunt mari sau mici. Deci, noi în acest moment avem o problemă. Sistemul, ca atare, este nefuncţional. Avem, pe de o parte, sistemul nostru propriu, tradiţional, care vine de la Decebal, de la Burebista, cu judeţe, cu aceste structuri, nu vrem să renunţăm la ele, dar, pe de altă parte, structurile Uniunii Europene ne impun o altă viziune, regională, cu dezvoltări regionale şi aşa mai departe. Unele sunt unităţi administrativ-teritoriale ce au acest specific legat de dezvoltare şi de finanţare a unor proiecte. Deci în acest moment noi oricum avem cele 8 regiuni care cuprind 5, 6, 7 judeţe fiecare şi structura ca atare care este aceea de judeţ. Practic, ele sunt conduse de structuri neguvernamentale, cum este firesc. A apărut o anumită competiţie foarte puternică între judeţe, ele sunt destul de greu de gestionat, vor apare tot mai mult probleme şi de aceea, sigur, a existat această idee cu guvernatorii care nu mi se pare foarte fericită… acesta nu este un termen…
Ion Cristoiu: Dar pot să spun clar că…adio termenul de guvernatori.
Adrian Năstase: Categoric.
Ion Cristoiu: Şi cum îi spuneţi atunci?
Adrian Năstase: Putem să le spunem coordonatori…
Ion Cristoiu: Dar nu guvernatori.
Adrian Năstase: Dar problema nu este aceasta, iar este o temă falsă. Pentru că aici este vorba dacă peticul respectiv va fi din stofă sau dacă…
Ion Cristoiu: Pâi dacă îi numiţi dumneavoastră de la Guvern sau îl aleg ăia de acolo.
Adrian Năstase: Deja această chestiune este esenţială. Ei iau, deci există unii dintre cei care sunt acolo aleşi, există structura respectivă. Problema este de control pentru finanţare, dar asta se poate face printr-o unitate distinctă la ministrul Finanţelor. Repet, nu asta este problema…
Ion Cristoiu: Iertaţi-mă că trebuie…
Adrian Năstase: Avem însă două niveluri de funcţionare şi acest sistem, în opinia mea nu funcţionează foarte eficient. Deci va trebui, în urma unei dezbateri foarte largi, să vedem care este cea mai bună soluţie.
martie 2003:
Regionalizarea Romaniei pare a fi un proces inevitabil
Sursa: Prioritate de dreapta

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu