”Misiune pe Marte” ”Mission To Mars”

    Cerul a constituit o provocare pentru oameni încă din etapele timpurii ale civilizaţiei noastre. Dorinţa de a atinge bolta lumii este reflectată de nenumărate mituri din toate culturile lumii, de la zborul lui Icar la Turnul Babel, iar capacitatea de a călători pe calea aerului era considerat un atribut divin în mai toate religiile lumii.

Cu timpul, puterea zborului a fost eliberată de caracteristicilefantastice şi a fost adusă în plan uman de minţi geniale, precumRoger Bacon sau Leonardo da Vinci, care au elaborat primele planuriale unor instrumente care să permită omului să zboare. Odată cubalonul fraţilor Montgolfier, lansat cu succes în 1783, omenirea aintrat cu adevărat în era zborului. Aceasta a culminat cu reuşitelespaţiale ale secolului al XX-lea, când omul a ajuns pentru primadată în spaţiu şi pe satelitul natural al Terrei, Luna.
Următoarea ţintă a programelor spaţiale o constituie explorareaplanetei Marte. Acest obiectiv nu este doar un capriciu, ci un primpas spre colonizarea altor planete, misiune considerată esenţialăpentru supravieţuirea civilizaţiei umane.
Celebrul fizician Stephen Hawking avertiza în 2010 că speciaumană riscă să dispară dacă nu vom reuşi colonizarea altor planete.”Au fost cazuri în istoria omenirii, precum criza rachetelorcubaneze din 1963, când supravieţuirea noastră ca specie a fostextrem de incertă. Este foarte probabil ca frecvenţa acestorsituaţii să crească în viitor. Dar eu sunt optimist. Dacă vomreuşi să evităm dezastrul în următoarele două secole, specianoastră ar trebui să fie în siguranţă, pe măsură ce nerăspândim în spaţiu. Singura noastră şansă de supravieţuire petermen lung este extinderea în spaţiu“, a afirmat omul deştiinţă.
Printre potenţialele cauze care ar putea provoca eliminareaspeciei umane se numără impactul cu un asteroid, o încălzireglobală accelerată provocată de topirea permafrostului, o erupţie aunui supervulcan (precum cel de la Yellowstone), o pandemie sau unrăzboi nuclear. Cu excepţia ultimului, toate aceste evenimente s-aumai întâmplat în istoria acestei planete şi se vor mai petrece,singura incertitudine fiind momentul în care vor avea loc.
Aşadar, spre Marte!
Când va avea loc o misiunespre Marte?

O misiune umană spre Marte a fost propusă încă de la jumătateasecolului trecut, iar cu timpul ideea a încetat să mai fie doar opropunere fantezistă, principalele puteri spaţiale începând săelaboreze planuri şi să stabilească ţinte concrete pentru atingereaacestui obiectiv.
În 2010, preşedintele american Barack Obama şi-a expus viziuneaasupra acestei probleme, anunţând că SUA intenţionează să trimită omisiune umană care să orbiteze planeta Marte şi să revină cu succespe Terra în jurul anului 2030, urmată de o misiune în care oameniivor păşi pe solul marţian. “Intenţionez să văd cu ochii mei unamerican pe Marte”, a spus Obama, care avea 48 de ani la datadiscursului.
NASA analizează mai multe posibilităţi pentru a îndeplini acestobiectiv, printre care şi aceea de lansa o misiune cargo spre Marteîn 2035, care să fie urmată de o misiune umană în 2037.

Ce implică o călătorie spreMarte din punct de vedere psihologic?

Primul pas pentru selectarea unui astronaut care să rezistepresiunilor mentale impuse de o călătorie spre Marte este testulpsihologic. Pentru a fi recunoscut drept un candidat apt pentru omisiune spaţială de durată, astronautul trebuie să demonstreze căpoate rezista la nenumăraţi factori de stres repetitivi, fără aceda.
Agenţia Spaţială Japoneză foloseşte camere de izolare pentru atesta candidaţii pentru un post de astronaut. Unul din testele lacare aceştia sunt supuşi implică celebra artă japonezăorigami, în care o foaie de hârtie este pliată pentru aobţine diferite forme geometrice. Pentru că tradiţionala artăjaponeză necesită răbdare şi atenţie, psihologii japonezi auconceput un test pentru cei ce doresc să devină astronauţi: aceştiatrebuie să producă 1.000 de cocori din hârtia de origami.
După ce aceştia termină misiunea, cocorii sunt analizaţi cuatenţie. Sunt primii 10 cocori concepuţi cu mai multă grijădecât ultimii 10? Un semn îngrijorător, explică psihologulNatsushiko Inoue: “deteriorarea acurateţei arată că astronautuldevine nerăbdător în condiţii de stres”. Munca repetitivăconstituie 90% din activitatea pe care o desfăşoară un astronaut depe Staţia Spaţială Internaţională, iar incapacitatea de a menţinenivelul calităţii ridicat după o perioadă lungă reprezintă o imensăbilă neagră pentru cei ce doresc să devină astronauţi.
Călătoria spre Marte implică toţi factorii de stres tipici uneislujbe obişnuite, precum lipsa somnului, anxietatea, volumul preamare de muncă, la care se adaugă un factor unic:imposibilitatea de a renunţa.
Pe lângă toate acestea, plictiseala provocată de lipsa uneischimbări de mediu poate constitui un important factor de riscpentru sănătatea mentală a astronauţilor ce pornesc în călătoriaspre Marte. După ce vor pierde contactul vizual cu Terra,astronauţii nu vor mai putea vedea nimic, nici măcar o stea, dincauza luminii orbitoare a Soarelui.
Pentru a testa efectul unei astfel de călătorii, AgenţiaSpaţială Europeană şi Institutul Rus pentru Probleme Biomedicale auelaborat experimentul Mars-500, în care o călătorie de 500 de zile până pe Marte şiînapoi este simulată, pentru ca efectele medicale şipsihologice ale unei astfel de aventuri să poată fi analizate.
Pentru călătoria spre Marte va fi nevoie de selectarea unorastronauţi curajoşi şi descurcăreţi, deoarece distanţa mare deTerra va introduce o întârziere de 20 de minute în comunicarea cubaza. Astfel, în cazul unei situaţii de urgenţă, personalul de penaveta spaţială va trebui să găsească soluţii fără asistenţa celorde pe Pământ.
Durata lungă a călătoriei, 500 de zile, va implica şi alteprobleme. Conform psihiatrului spaţial Nick Kanas, în a 6-asăptămână a unei misiuni spaţiale astronauţii încep să devină maidistanţi de colegii lor de misiune şi mai teritoriali. De obicei,furia faţă de ceilalţi colegi este «revărsată» asupra colegilor dela sol. În cazul în care contactul cu baza va fi mai dificil,psihologii avertizează că ar putea apărea conflicte întreastronauţi. Într-un experiment similar Mars-500, efectuat în 1999,doi astronauţi ruşi s-au luat la bătaie.
Pentru a reduce posibilitatea apariţiei conflictelor, NASA aluat în calcul trimiterea unui cuplu în spaţiu. Agenţiaspaţială americană a renunţat la idee, pentru că exista riscul caun astronaut să se afle în situaţia de a avea de ales între a puneîn pericol partenerul de viaţă şi a pune în pericol misiuneaspaţială.
Chiar şi aşa, agenţiile spaţiale vor trebui să găsească osoluţie pentru nevoile fireşti de intimitate ce vor surveni de-alungul a 500 de zile de singurătate spaţială.
Ce implică o călătorie spreMarte din punct de vedere fiziologic?

O călătorie spaţială de durată ar putea avea consecinţenebănuite nu doar asupra psihicului uman, ci şi asupra corpuluiastronauţilor ce întreprind această călătorie.
Este binecunoscut faptul că astronauţii pierd masă musculară şiosoasă în timpul misiunilor spaţiale, ca urmare a faptului că nufolosesc suficient muşchii şi oasele în absenţa forţeigravitaţionale. De obicei, masa musculară pierdută se reface încâteva săptămâni de la revenirea pe Terra, însă oasele au nevoie demai mult timp de recuperare, variind de la 3 la 6 luni. Totuşi,unele studii sugerează că scheletul astronauţilor implicaţi înmisiuni de lungă durată nu revine niciodată la forma iniţială.
Corpul uman economiseşte resursele, distribuindu-le doar întreelementele care sunt folosite. De aceea sportivii sunt nevoiţi săîntreprindă activitate fizică în fiecare zi, pentru a se asigura cămuşchii şi oasele sunt la capacitate maximă. Studiile arată căpersoanele paraplegice pierd între 33% şi 50% din masa osoasă amembrelor inferioare. Astronauţii care revin pe Pământ dupămisiuni spaţiale ce durează 6 luni înregistrează o pierdere a maseiosoase de 15%-20%.
Oamenii de ştiinţă care studiază potenţialul unei misiuni spreMarte se tem că o călătorie spaţială care durează aproape doi aniar putea avea un efect devastator asupra scheletului astronauţilor.Astfel, odată ajunşi pe Planeta Roşie, aceştia şi-ar putearupe piciorul cu ocazia primului pas făcut într-un mediu cugravitaţie (chiar dacă gravitaţia de pe Marte este la otreime din nivelul celei de pe Terra, mai exact 0.38g).
În acest moment, în ciuda programelor ce implică exerciţiifizice efectuate în spaţiu, nu există o soluţie pentru problemapierderii masei osoase. Specialiştii NASA estimează căastronauţii care vor porni în călătoria spre Marte vor fiselectaţi în urma unei testări genetice riguroase, care vapermite identificarea celor mai potriviţi candidaţi pentru o astfelde încercare. Ritmul de reducere a densităţii osoase depinde înbună măsură de moştenirea genetică a fiecăruia, iar rasa conferă deasemenea un avantaj. Studiile arată că persoanele din rasa neagrăprezintă o densitate osoasă mai mare decât caucazienii, iaraceştia, la rândul lor, au densitatea osoasă mai mare decâtpersoanele din rasele asiatice.
O călătorie lungă în condiţii de imponderabilitate ridică o altăproblemă ce trebuie luată în calcul de proiectanţi: costumulastronauţilor. Pentru că în absenţa gravitaţiei coloana vertebralănu mai este apăsată de greutatea corpului, astronauţiicresc în înălţime aproximativ cu aproximativ 3% după o săptămânăpetrecută în spaţiu. Dacă această creştere nu esteprevăzută de proiectanţii costumului, acesta ar putea deveni preamic pentru persoana ce îl foloseşte.
Un alt pericol, unul extrem de important, îl reprezintăradiaţia. Fără protecţia oferită de atmosfera Pământului,astronauţii din naveta spaţială care se va îndrepta spre Marte vorfi loviţi de raze Gamma şi de de neutroni lansaţi în direcţia lorde către soare. James A. Pawelczyk, membru al misiunii STS-90 de penaveta spaţială Columbia, îşi aminteşte că “nu era niciodatăîntuneric; atunci când stăteam întins, încercând să adorm,radiaţiile îmi loveau celulele vizuale fotoreceptoare şi vedeamscântei strălucitoare. Spuneam «Wow, tocmai a trecut unacolorată!”.
Pe măsură ce naveta se va îndepărta de Pământ, radiaţiile dinspaţiu vor deveni mult mai puternice, solicitând un scut seriospentru a proteja sănătatatea astronauţilor. Cosmonauţii ruşi de penaveta spaţială Mir obişnuiau să doarmă cu capul lângă baterii maride plumb, pentru a-şi proteja craniul de radiaţiile cosmice. Un altscut bun este oferit de apă, graţie faptului că este bogată înhidrogen. De asemenea, deşeurile umane produse de astronauţi arputea constitui un scut bun, deoarece sunt bogate înhidrocarburi.
Cu toate acestea, niciunul din scuturile anti-radiaţii conceputpână acum nu este suficient de eficient pentru a proteja oamenii deefectul devastator pe care acestea îl au asupra celulelor.
Se speră că, în cele două decenii rămase până la data când NASAşi-a propus să lanseze o misiune umană spre Marte, inginerii vorreuşi să dezvolte fie un scut mai eficient, fie o metodă depropulsie superioară celor existente astăzi, care să permităreducerea timpului pe care astronauţii l-ar petrece în spaţiu.
Ce ne rezervăviitorul

Provocările care ne despart de Marte sunt mari, iar misiunilespaţiale nu mai stârnesc aceeaşi emulaţie pe care călătoria spreLună a provocat-o în toată lumea.
De această misiune, însă, ar putea depinde supravieţuireanoastră ca specie. De aceea, membrii NASA susţin că zidul caresepară cetăţenii de oamenii de ştiinţă ar trebui doborât şi căfiecare dintre noi ar trebui să se considere parte a acestui efort,pe care ar trebui să-l abordeze cu speranţă.
Tema speranţei a constituit temelia discursului ţinut depreşedintele american Barack Obama atunci când a anunţat anultrecut planul NASA pentru misiunea spre Marte: “La 50 de ani de lacrearea NASA, ţelul nostru nu mai constă într-o destinaţie pecare dorim să o atingem. Ţelul pe care dorim să-l atingem acum estecapacitatea omenirii de a munci şi învăţa, de a funcţiona şi de atrăi în siguranţă dincolo de Pământ, pentru perioade lungi de timp,folosind căi sustenabile şi, poate, inepuizabile“.
Dacă acum călătoria spre Marte poate părea doar un visîndrăzneţ, dar nerealizabil, aşa cum călătoria spre Lună imaginatăde Jules Verne a fost considerată mult timp doar o temă aliteraturii SF, pentru generaţiile de peste sute de ani aceasta arputea constitui baza unor noi mituri similare Genezei…

Sursa: ……Astro……