sâmbătă, 9 iulie 2011

România finanţează MOSSAD-ul? (I)

Concomitent cu distrugerea Serviciilor Secrete româneşti, se constată o tot mai mare prezenţă pe teritoriul României a unor forţe speciale externe care şi-au infiltrat agenţi în mai toate sectoarele strategice, inclusiv la nivel decizional. „Democraţiilor” vestice le-a stat în gît securitatea română pentru că, atîta timp cît a funcţionat contraspionajul autohton, acestea nu prea au avut curajul să acţioneze de o manieră atît de evidentă cum o fac astăzi. Şi pentru că aceasta trebuia să dispară definitiv, au forţat pînă la absurd factorii decizionali de după 1990 să se dispenseze de toate cadrele de informaţii active din perioada anterioară. Motivele au fost simplu de găsit şi s-au legat de aspiraţia României de a intra în blocul politico-militar NATO şi în Uniunea Europeană. Primul pas efectiv în această direcţie s-a făcut în mai 1992 şi a aparţinut masonilor români, prin înţelegerea de la Istanbul a marelui comandor Marcel Schapira (evreu) cu Fred Kleinknecht, reprezentant al masoneriei americane apropiate ordinului evreiesc B’nai B’rith. S-a lansat astfel ideea că intrarea României în NATO reprezintă o apropiere militară de S.U.A. şi, deci, o garanţie pentru stabilitatea unei economii româneşti de tip capitalist. Dar evreii sînt cei care au văzut cel mai mare avantaj în această angajare politico-militară. O ţară membră NATO face o serie de angajamente, atît publice, cît şi secrete, mai ales faţă de S.U.A., unul dintre acestea fiind aservirea parţială a Serviciilor Secrete ale respectivei ţări faţă de Serviciul Special Extern american (C.I.A.). Acesta este şi motivul pentru care, în 2002 (anul invitării oficiale a României de aderare la NATO), s-a pus problema dacă occidentalii din NATO mai pot accepta sau nu ca lucrători din fosta Securitate să fie ofiţeri ai S.R.I.. Şi ce şi-au propus au şi realizat, pentru că, începînd cu anul 2002, ofiţerii de Informaţii care lucraseră şi în Securitate puteau fi număraţi pe degete. În acest fel, şi-au creat condiţiile propice de acţiune pe un teren care devenea de acum cvasi-virgin. În afară de cele consacrate deja ca fiind cele mai puternice Servicii Speciale străine, FSB şi CIA, o prezenţă şi o influenţă tot mai mare a început să o aibă Serviciul Secret israelian Mossad. Cu subtilitatea specifică acestuia, s-a construit o reţea puternică de influenţă, care acţionează cu predilecţie în zona Ministerului Apărării Naţionale. Unul dintre cei mai importanţi pioni guvernamentali, direct responsabil de aceste acţiuni, este masonul Victor Babiuc, fost ministru al Apărării al României, al cărui nume de cod printre agenţii SPP era chiar Mossadiuc şi care se număra printre oamenii de legătură ai ofiţerului israelian Shimon Nahor (cel inculpat pentru trafic de arme). Legat de modul în care spionajul israelian obişnuieşte să se implice în desemnarea miniştrilor Apărării ai altor ţări este semnificativ celebrul episod, relativ recent, al războiului Israelului cu Siria. Astfel, Mossad-ul a reuşit, la un moment dat, să schimbe identitatea şi biografia unui evreu sirian pe care îl recrutase ca agent, pentru ca mai apoi să-l propulseze pînă în funcţia de ministru al Apărării al Siriei. De pe poziţia de şef al armatei siriene, acesta a transmis Israelului toate informaţiile „de front” în momentul declanşării atacului Siriei. Evident că ofensiva siriană a fost un fiasco, iar Israelul şi-a lărgit teritoriile. În 1998, în mediul analiştilor militari au apărut informaţii potrivit cărora, în urma unor tratative secrete dintre Turcia şi Israel, s-ar fi încheiat o Axă strategică Ierusalim-Ankara, care reprezenta o alianţă militară cu caracter ofensiv, îndreptată împotriva refacerii sferei de influenţă a Rusiei în Estul Europei şi în Balcani. (urmeaza)


Sursa: WikiLeaks Romania Romanialeaks.org

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu