Giganţii care conduc lumea din umbră. Află cine sunt speculanţii care controlează preţul benzinei şi al pâinii

Autor: DANIEL IONASCU

De ce se scumpesc mâncarea sau benzina: clubul de speculatori cu relaţii politice şi afaceri de un trilion de dolari

Dacă de mâine se va scumpi pâinea, oamenii vor da vina pe comercianţi, guvern sau agricultori. Habar nu au pe întregul lanţ este o verigă neştiută şi care contribuie substanţial la preţurile mari. Dacă ar creşte preţul la benzină, oamenii s-ar uita chiorâş întâi de toate la companiile petroliere. Apoi la accizele mari şi, eventual, la bancile de investiţii care jonglează pe burse cu toate cotaţiile ţiţeiului.Mai există, însă, o prezenţă fantomatică dar masivă ce dictează preţul în galantar sau la staţie: un club mic şi aproape exclusivist de companii care se ocupă cu tranzacţionarea de cereale, combustibili sau metale. Acestea mută anual mărfuri în valoare de peste un trilion de dolari. Cei care se ocupă cu bursele le numesc pretenţios traderi. În fapt, aceştiea sunt mega-speculatori la nivel planetar. Bazat pe creşterea rapidă Chinei, Braziliei, Indiei sau Rusiei, boom-ul din domeniul materiilor prime a săltat profiturile acestor companii.Jurnalul Naţional vă prezintă cele mai importante companii de acest domeniu iI motivele pentru care viaţa vă este, în parte, mizerabilă şi din cauza lor. Primii cinci traderi de materii prime din lume au acumulat anul trecut venituri de 629 miliarde de dolari, puţin sub primii cinci giganţi din domeniul financiar, potrivit unei analize Reuters. Se situează însă peste top 5 din telecom şI tehnologie.

Uniunea Europeană şi SUA încearcă să reglementeze modul cum pariază marile bănci şi fondurile speculative asupra bunurilor, dar traderii rămân de neatins. De regulă, sunt afaceri de familie iar companiile nu sunt listate pe burse, aşa că puţine date se cunosc despre acestea. Se ştie, însă, că îşi extind tentaculele. Marii traderi deţin acum mine, zăcăminte, sonde; nave oceanice şi conducte pentru transportul bogăţiilor subsolului şI depozite, silozuri şi porturi pentru a le stoca.

Cât de mari pot fi? Ca să va faceţi o imagine de ansamblu, doi astfel de intermediari, Vitol şI Trafigura, au vândut anul trecut împreună 8,1 milioane de barili de ţiţei pe zi. Asta înseamnă exporturile combinate ale Arabiei Saudite şi Venezuelei. Glencore controlează 55% din zincul tranzacţionat la nivel mondial şi 36% din cupru. Vitol a avut anul trecut vânzari de 195 de miliarde de dolari, dublu faţă de Apple. Deţine 200 de petroliere. Dacă autorităţile de reglementare se preocupă de cât pariază băncile cu proprii bani pe bursele de mărfuri, asta nu se aplică intermediarilor de mărfuri.

Manipularea burselor pentru creşterea profitului 

În 2007 o creştere rapidă a preţului la mâncare a dus la critici împotriva marilor traderi de acest gen; în 2008 când ţiţeiul a ajuns 147 de dolari pe baril, SUA au acuzat companiile Arcadia şi Parnon, ambele deţinute de miliardarul norvegian John Fredriksen că au acumulat cantităţi masive de ţiţei fără intenţia de a-l folosi, şi deci de a creşte preţul. Per total, compania a făcut un profit de doar 50 de milioane de dolari, dar sute de milioane de şoferi din lume au “beneficiat” din plin de scumpiri.

Compania americană de rafinare Tosco a dat în judecată în anii 2000 Arcadia şi Glencore pentru manipularea pieţei, care i-a produs pierderi. Cazul a fost rezolvat în afara tribunalului printr-o înţelegere între părţi. În cazul metalelor, depozite întregi pot fi ţinute ani buni drept garanţii pentru împrumuturi, permiţând unor traderi să domine pieţele metalelor şi să controleze o bucată mare din furnizare la nivel planetar. Acest conflict de interese a fost criticat direct în parlamentul britanic. Speculatorii nu fac bani doar când preţurile urcă - cei mai mulţi se bazează pe arbitraj, adică diferenţa între preţuri la nivel mondial în diverse locuri.

Spre exemplu, se pot exporta cereale produse în România la preţuri mici şI pentru care fermierii nu au silozuri, la preţuri internaţionale către SUA. Diferenţa o reprezintă câştigul. Altă dată speculatorii profită de preţurile mici din prezent, ştiind că pe viitor vor creşte. Aşa au procedat în 2009 Koch şI Vitol, când au înmagazinat 100 de milioane de barili. Acum ţiţeiul este la 80 de dolari barilul, faţă de 40-60 atunci.

Fantomele care ne scumpesc viaţa

Vitol este cel mai mare trader din lume şi este înregistrată în Olanda. Cu doar 2.700 de angajaţi compania generează annual 195 de miliarde de dolari. Activează în principal în zona energetică (petrol, gaze naturale, energie electrică), metale şI zahăr. Recent a cumpărat împreună cu o altă firmă benzinăriile Shell din 14 state aflate în Vestul Africii, păstrând brandul Shell. Firma este un simplu intermediar.

Glencore, însă, este altfel construită. Proprii săi angajaţi sunt 2.800, însă la minele şI sondele sale lucrează în total 55.000 de oameni. Anul trecut a învârtit afaceri de 145 miliarde de dolari în energie, metale, minerale şi agricultură. Fondatorul său, Marc Rich, 76 de ani, a fost pus inclusiv pe lista neagră a FBI pentru acuzaţii de evaziune şI violarea embargoului asupra Iranului. Rich şi-a vândut cota în 1994. Compania, înregistrată în Elveţia, a fost listată recent pe bursă, ceea ce l-a făcut instantaneu miliardar pe directorul său executiv Ivan Glassenberg. Deţinând 16% din firmă, la capitalizarea actuală, cota sa este de 4,5 miliarde de dolari. Compania are de la ferme în America de Sud la mine de cupru în Zambia. Mai deţine şI 34,5% la gigantul minier Xstrata. Rich a fost exonerat de preşedintele american Bill Gates.

Cargill a fost fondată în 1965 de către William Wallace Cargill. Are 130.000 de angajaţi la nivel mondial iar activitatea sa se concentrează îndeosebi în agricultură, cumpărând de la producători la preţuri mici cereale, floarea-soarelui şI vânzându-le mai departe la preţul internaţional. Este condusă de către Greg Page şI are annual venituri de 108 miliarde de dolari. În topul Forbes 500 ar fi a 13-a din lume, imediat după gigantul bancar Citigroup. Este cea mai mare companie privată din SUA şI activează inclusiv în România. Cargill Agricultură SRL a avut anul trecut o cifră de afaceri de 1,76 miliarde de lei şI pierderi de 63,5 milioane de lei. În 1937 a fost forţată să îşi vândă contractele de porumb. În 1972 a fost atacată pe motiv că a vândut mari cantităţi de grâu în Rusia pentru a creşte preţul.

 Koch Industries este un colos cu venituri de 100 de miliarde de dolari şI 70.000 de angajaţi. A fost fondată de Fred Koch în anii 1920 în SUA iar acum este condusă de familia acestuia, fraţii Charles şI David Koch. Deţine în SUA aproape 6.500 de kilometri de conducte şI trei dintre cele mai profitabile rafinării ale ţării. Operează în 60 de ţări. Cei doi fraţi sunt apropiaţi de Partidul Republican din SUA iar tentaculele lor în zona politică i-au adus numele de “Kochtopus”. În 2009-2010 compania a profitat de faptul că petrolul este foarte ieftin şI a cumpărat în cantităţi imense. Profitând de navele şI conductele sale, l-a stocat în zona de coastă a Golfului Mexic. După care l-a vândut pe contracte derivative cu livrare în viitor. Strategia i-a adus un profit de 10 dolari pe baril. O serie de foşti angajaţi ai săi au fost găsiţi că au avut “activităţi criminale” în şase state din 2002 până în 2008.

ADM, fostă Archer Daniels Midland, a fost fondată în 1902 şI este regina tranzacţiilor cu porumb. Are 30.000 de angajaţi şI venituri de 81 de miliarde de dolari. “Porumbul merge într-o parte iar profitul în cealaltă”, este o vorbă celebră care descrie cum această firmă a transformat cerealele în aur. Deţine camioane, barje, nave şI uzine de procesare, plantaţii de palmieri şI combinate chimice în Asia şI silozuri în Brazilia.

Gunvor este un alt trader celebru. Se ocupă de petrol, cărbune şI gaz lichefiat. A fost înfiinţată de omul de afaceri rus Ghennady Timchenko în 1997 iar documentele WikiLeaks arată că însuşi premierul rus Vladimir Putin deţine aproape jumătate din acţiunile sale. Cifra de afaceri a firmei a crescut fenomenal, de la 5 miliarde de dolari în 2004 la 80 de miliarde în acest an (estimată).

Louis Dreyfus este o firmă fondată în 1851 în Franţa şI este cel mai mare trader de bumbac şI orez din lume. Afacerile sale au însumat în 2010 - 46 de miliarde de dolari.

Sursa: jurnalul.ro