sâmbătă, 5 noiembrie 2011

Secretomania ingroapa Romania!

Acest articol apartine www.digerate.blogspot.com
Romania are multe probleme. A avut mereu si are in continuare. Dar una dintre cele mai importante este secretomania. Romania, de la mic la mare, sufera de aceasta tara. Pentru ca orice decizie s-ar lua, indiferent de nivel, trebuie tinuta ascunsa. Ca nu cumva beneficiarii sai directi sa afle dinainte ce-i asteapta.USL ar fi cerut misiunii FMI ca de acum incolo, inaintea aprobarii masurilor asumate de autoritati in numele nostru, sa faca publice scrisorile de intentie. Ca poporul sa aiba timp sa afle despre ele. Ca parlamentul sa se pronunte. Ca presa sa caute similitudini de situatie in alte tari si eventual sa ajute la gasirea unor noi metode. Poate mai bune pentru noi toti. Dar nu, noi continuam cu secretomania. Sa nu cumva sa aflam ce isi asuma guvernul in numele nostru. Sa nu avem nici macar optiunea de a sustine acele masuri, daca sunt bune, pentru ca ni se ascund. Pana in momentul in care ne cad in cap. Asa ca USL, in loc sa se adreseze guvernului, a decis sa caute intelegere macar la FMI. Nu e nici para (cum tendentios s-a afirmat), nici tupeu. E normal. Daca unul dintre partenerii acordului nu discuta… te duci la celalalt. Incerci sa-l faci sa inteleaga rostul democratiei. Si faptul ca guvernantii nu sunt stapanii poporului, ci angajatii sai. Oricum s-ar putea sa fie deja o batalie pierduta. Romanii s-au obisnuit sa accepte orice abuz. Nici nu se mai gandesc ca situatia ar putea fi altfel. Ca in tarile cu adevarat mari unde poporul este un partner si nu un sclav.
Au urmat raspunsurile obisnuite la declaratia opozitiei. Alea prin care marasmul economic, decaderea morala si orice alt rau au fost puse in carca opozitiei. Care ar fi iresponsabila pentru ca abordeaza aceste subiecte. Asa e, daca se trezeste poporul din somnul cel de moarte? Si intelege ce putere are de fapt? Aia de a-i revoca pe cei ce i-a numit sa-l carmuiasca. Pana acum insa poporul.. sforaie. Somnul cel de moarte pare a transcende generatiile, devenind emblema romanismului.
Ce credeti insa ca spun cei de sus, prin gura reprezentantului nostru la FMI? Ca
tinerii educati fac somajul sa fie mare. Sper doar ca exprimarea sa fie nefericita si sa nu fi spus ceea ce cred eu ca a spus. E drept ca scoala romaneasca chiar scoate tampiti pe banda- e suficient sa ne uitam in jur, dar asta nu inseamna ca cei care doresc ar trebui sa nu invete. Pentru ca deja sunt prea multi cu diploma. E dreptul fiecarui roman sa mearga la scoala si e obligatia morala si legala a statului sa-i asigure aceasta scolarizare. Daca ne referim strict la facultate- suntem multi licentiati. Problema nu e sa desfiintezi diplomele, ci sa-i selectezi mai corect pe invatacei inca din scoala generala. Sa nu mai fie perpetuat un sistem corupt al examenelor luate contra cost. Dar asta nu inseamna sa-i refuzi omului accesul la educatie. Doar pentru ca tu, stat, esti incapabil sa furnizezi locuri de munca pentru licentiati. Asta e diferenta intre cultura si specialitate: noi, absolventii de stiinte umaniste, intelegem ca vocatia nu depinde de piata muncii. Contabilii (unii dintre ei, nu vreau sa jignesc prin generalizare) cred ca trebuie sa formam doar ceea ce avem nevoie: ospatari, tinichigii. Si uite asa reprezentantii fortelor politice opuse isi dau inca o data mainile peste capetele noastre, stabilind ce e bine sa avem voie si ce nu. Avem mare nevoie de absolventi de stiinte umaniste. Avem nevoie de cultura. Daca vrem progres.
Dar pentru ca discutiile profunde depasesc nivelul intelectual al majoritatii… romanii se distreaza cu uraniu. C
ineva ar fi furat dintr-un depozit mai multe tevi de uraniu. Care, sa vezi ciudatenie, sunt radioactive. Si pot fi folosite la diverse, cum ar fi… nimic bun pentru omenire. Secretomania a actionat din nou. Desi furtul a avut loc acum cateva luni de zile presa si implicit opinia publica… au aflat de abia acum. Nu ca ar fi fost prinsi hotii. Nu, pur si simplu acum s-a aflat. Noi, pentru lupta cu infractorii, avem ministri. Care au declarat senini ca stiau de furt de mai multe luni de zile (si nu au considerat necesar sa alerteze macar populatia din zona) si ca din punctul oficial de vedere… hotii nici nu stiu ce au furat. Asa este, cand cineva fura din depozitele companiei nationale a uraniului se asteapta sa gaseasca acolo… acadele. Care doar arata ca uraniul si fac contoarele Geiger sa paraie. Desi sunt acadele. Mai mult decat atat, am inteles ca autoritatile privesc acest furt ca pe un furt de fier vechi. Pentru ca toti hotii sunt tampiti si nu le pot veni idei nucleare. Sau de alt gen, cum ar fi aruncarea tevilor intr-o fantana/ingroparea lor in pamant, spre “binele” florei, faunei si oamenilor din zona. Ce, s-a furat nitel uraniu. Ce atata scandal?
Iar daca pozitia asumata de ministru nu v-a lamurit cu privire la competenta sa profesionala poate va va lamuri urmatoarea sa declaratie:
de problemele de la recensamantul din 2011 se face vinovat… Tariceanu. Pentru ca pe timpul liberalilor s-ar fi introdus obligativitatea declararii CNP-ului si pentru ca ei au numit actualul director al INS. Ministrul propune ca de acum incolo PDL sa se invete minte si sa-i inlocuiasca pe toti sefii numiti pe post de alte partide. Daca asta nu e epurare politica… inseamna ca am eu o problema de intelegere. Si cum ultima data cand m-am testat mi-a iesit ca-s foarte desteapta… presupun ca problema nu e la mine.
Intre timp
delegatia romana in Serbia si-a uitat un membru pe aeroportul din Belgrad… Ori fi fost prea multi saracutii, si n-au mai incaput in avion. Sau s-or fi aplicat brusc niste scaderi de costuri. De abia acum imi explic de ce crede puterea ca va castiga din nou voturile populatiei. Pentru ca, evident, nu stie sa numere. Au plecat x si s-au intors x-1. Nu ca si-ar fi dat seama cineva. In cazul de fata intre profesori de drept constitutional si contabili… parca as tine cu contabilii. Aia macar stiu ca ceea ce intra trebuie sa fie egal cu ceea ce iese. Altfel cineva intra la parnaie pentru delapidare. Oricum, e placut. Oficialii nostri nu stiu nici macar sa numere, dar le-am dat voie sa ne conduca. Romani, drept inainte! Prapastia ne asteapta!
Proiectul de lege tip “
big brother” revine. Adica vom fi ascultati, inregistrati, identificati si toate alea… legal. Nu ca acum nu ni s-ar intampla. Sau cel putin unora dintre noi. Cat despre cum am putea lupta impotriva acestei legi- speranta e la parlament. Daca sunt suficient de intelepti incat sa stopeze statul securistic inca inainte de a deveni legal. Desi nu am mare incredere in intelepciunea parlamentarilor. Au demonstrat de multe ori ca sunt pe alta planeta. Proiectul de lege ne va afecta vorbitul la telefon, folosirea internetului si tot ceea ce ar putea fi monitorizat si, la vremea potrivita, folosit impotriva noastra. Dar e un trend international. Si de care, legal sau ilegal, nu prea ai cum scapa. Singura sansa ca sa te feresti ar fi sa renunti la e-mail, facebook, blog, ziare online, vorbit la telefon, vorbit pe strada, vorbit in casa, renuntat la banci, la carduri, la bonusuri de fidelitate, la slujbe in birourile carora exista camere de luat vederi, la intruniri publice, la vizionat anumite canale tv, etc. Practic omul contemporan are de ales: facilitatile prezentului sau pestera din Epoca de Piatra. Singura posibilitate este, repet, sa nu devina legale aceste procedee. Pentru a nu putea fi folosite impotriva noastra cand cuiva ii va veni bine, intr-un simulacru de proces.
Si, in final, daca tot nu vedeti bine ceea ce se intampla in Romania, inseamna ca aveti nevoie de ochelari. Sau de o
resetare de dioptrii. Care tocmai a inceput sa se faca si in Bucuresti la o clinica privata. Cica in cateva minute ati scapat: ori de vedere, ori de ochelari. Nu stiu ce parere aveti voi, dar la cate vad si inteleg eu… cred ca o sa-mi tot creasca dioptriile. Prin urmare ma angajez, aici si acum, ca daca voi avea vreodata asa de multi bani (umba vorba ca ar costa 4-5.000 de lei), sa ma supun de buna voie si nesilita de nimeni acestei proceduri. Voi ce parere aveti?
Daca v-a placut acest articol nu uitati sa-l distribuiti mai departe. Multumesc.
Sursa: Digerate

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu