miercuri, 30 noiembrie 2011

Profeţiile de la Celestine



„Odată ce ai aflat ce reprezintă viaţa ta, nu mai poţi şterge sau ignora această cunoaştere. Dacă vei încerca să faci altceva cu viaţa ta, vei avea mereu senzaţia unui gol.
Nu vom putea salva mediul, nu vom putea democratiza planeta şi nu-i vom putea hrăni pe săraci atâta timp cât nu renunţăm la teama de lipsuri, de sărăcie, la nevoia de-a controla, atâta timp cât nu dăruim.”
Viziunile de la Celestina
1. Descoperim din nou că trăim într-o lume extrem de misterioasă a coincidenţelor şi sincronicităţilor ce ne sunt destinate.
2. Pe măsură ce ne trezim în faţa misterului, ne vom crea o nouă viziune asupra lumii.
3. Descoperim că tot ce este în jurul nostru, toata materia, este formată şi se trage dintr-o energie divină pe care începem să o simţim şi să o înţelegem.
4. Oamenii s-au simţit nesiguri şi deconectaţi de la această sursă sacră şi au încercat să obţină energie, dominându-i pe ceilalţi.
5. Singura soluţie este să cultivăm reconectarea personală cu divinitatea, o transformare mistică care ne umple de energie şi iubire, schimbă percepţia noastră asupra frumuseţii şi ne ridică către o conştiinţă de sine mai înaltă.
6. Astfel, putem să ne eliberam de tiparul controlului şi să descoperim un adevăr specific, o misiune, pentru care suntem cu toţii aici, aceea de a ajuta umanitatea să evolueze către acest nou nivel de percepţie a realităţii.
7. În urmărirea acestei misiuni, putem descoperi intuiţia care ne va arăta unde să mergem şi ce să facem, iar dacă interpretăm corect, se vor produce sincronicităţi care vor deschide uşile misiunii noastre.
8. Când suficienţi oameni intră în acest curent evolutiv, dăruind energie către eul superior al fiecărei fiinţe întâlnite, vom clădi o nouă cultură în care vom evolua către nivele înalte de energie şi percepţie.
9. Aşa participăm la lungul drum al evoluţiei de la Big Bang la scopul ultim al vieţii: să ne energizăm trupurile, generaţie de generaţie, până când putem pătrunde într-un paradis pe care-l putem vedea în sfârşit.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu