sâmbătă, 3 decembrie 2011

Lumea, sub ameninţarea CELUI DE-AL TREILEA RĂZBOI MONDIAL. Iranul îi împarte pe liderii lumii în două tabere

Articol de  Lelia MUNTEANU

Se pregăteşte Israelul de război cu Iranul? I se vor alătura Statele Unite? Care e poziţia celor două mari puteri, China şi Rusia? Toate aceste întrebări frământă opinia publică mondială, mai ales după ce zilele trecute generalul Zhang Zhaozhong, profesor la Universitatea Naţională de Apărare, spunea: "China nu va ezita să apere Iranul, cu riscul unui al treilea război mondial".
Niciun general chinez nu face declaraţii de capul lui, iar lumea pare a fi din nou foarte aproape de o catastrofă. Declaraţia Ministerului Afacerilor Externe chinez că "intensificarea prezenţei militare americane în regiunea Oceanului Pacific reprezintă o revenire la strategia războiului rece", coroborată cu observaţiile analiştilor militari ruşi, conform cărora între cele două mari forţe militare, Statele Unite şi China, s-a instalat o "rivalitate strategică" sunt de natură să işte noi îngrijorări.
Intervenţia şefului Pentagonului: e nevoie de "o diplomaţie puternică"
În contextul acesta extrem de tensionat, o soluţie negociată în privinţa Iranului e singura capabilă să stopeze escaladarea ameninţărilor reciproce dintre Ierusalim şi Tehran. A declarat-o ieri răspicat şi şeful Pentagonului, Leon Panetta, subliniind ideea că o armată puternică trebuie dublată de o "diplomaţie puternică". E prima oară când Panetta atrage atenţia că un atac asupra ţintelor nucleare iraniene are toate şansele să eşueze, din cauză că multe sunt construite în buncăre subterane. Nu există garanţii că eventuale atacuri aeriene împotriva Iranului vizând programul său nuclear îşi vor atinge ţintele, a subliniat Panetta, explicând că anumite obiective sunt "dificil de atins", informează AFP. Încă un argument al şefului Pentagonului împotriva unei soluţii armate este acela că demersul nu va reuşi decât să solidarizeze forţele politice din Iran, riscând să anuleze opoziţia, încă firavă.
Intervenţia Rusiei: Spunem NU sancţiunilor economice
Tot ieri, ambasadorul Rusiei la ONU, preşedintele în exerciţiu al Consiliului de Securitate pe lunadecembrie, Vitali Churkin, s-a declarat în dezacord vehement cu sancţiunile economice împotriva Iranului - poziţie pe care o împărtăşeşte şi China, ale cărei schimburi comerciale cu Tehranul depăşesc 30 miliarde de dolari anual.
"Noi credem că opţiunea unor sancţiuni în cadrul Consiliului de Securitate a fost epuizată", a apreciat Ciurkin într-o conferinţă de presă, răspunzând unei întrebări cu privire la posibilitatea unor noi sancţiuni la nivelul ONU contra Iranului. În plus, ambasadorul, care este şi preşedintele în exerciţiu al Consiliului de Securitate în luna decembrie, a condamnat "ameninţările" care, în opinia sa, au fost formulate împotriva Iranului şi Siriei de către Occident. Europa şi Statele Unite au înăsprit sancţiunile împotriva Iranului, din cauza programului său nuclear controversat, după ce Consiliul guvernatorilor Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) au adoptat o rezoluţie împotriva Teheranului, suspectat că intenţionează să creeze arma atomică.
În fine, cea mai recentă declaraţie a ministrului israelian al Apărării, Ehud Barak, nu spune nimic nou: "Nu avem nicio intenţie de a ataca în acest moment... Nu trebuie să ne implicăm într-un razboi când nu este necesar, dar poate să vină un moment sau altul când suntem obligaţi să facem faţă încercărilor (...) Poziţia noastră nu s-a schimbat în trei puncte: un Iran nuclear este inacceptabil, suntem determinaţi să oprim acest lucru şi toate opţiunile rămân pe masă". De subliniat e că Israelul are la îndemână soluţia mai paşnică a unui război cibernetic, cum s-a întâmplat atunci când a virusat computerele Iranului cu celebrul Stuxnet.
Sursa: gandul.info


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu