miercuri, 8 august 2012

Perseidele vor brăzda cerul în luna august


Perseidele, unul dintre numeroasele roiuri de meteori activi într-un an, îşi vor face apariţia în luna august, cei mai mulţi meteori putând fi observaţi în noaptea de 11 spre 12 august şi în cea de 12 spre 13 august, potrivit Observatorului Astronomic "Amiral Vasile Urseanu".

Perseidele vor brăzda cerul în luna august
Perseidele vor brăzda cerul în luna august
Ca de obicei, în luna august îşi face apariţia curentul de meteori Perseide, se spune într-un mesaj postat pe site-ul Observatorului Astronomic, care precizează că orice roi de meteori are o anumită perioadă în care este activ şi un moment de maxim, în care activitatea meteorilor este cea mai mare.
Pentru Perseide, perioada de activitate este între 17 iulie şi 24 august. În această perioadă se pot observa, pe lângă meteorii ce nu aparţin unui curent (sporadici), şi meteori ce par că vin din constelaţia Perseus. Maximul curentului va veni pe 12 august, în jurul orei 16.00, ora României.
În aceasta perioadă se vor observa cei mai mulţi meteori. Însă, cum în România atunci este zi, cei interesaţi pot să-i observe în noaptea de dinainte (11 spre 12 august) şi în cea de după maxim (12 spre 13 august). Cea mai bună perioadă de urmărire este după miezul nopţii până dimineaţa.
Potrivit Observatorului Astronomic, orice meteor a cărui traiectorie inversă ajunge în constelaţia Cassiopeia este o "perseidă". Denumite după constelaţia din care par că vin, Perseidele reprezintă unul dintre numeroasele roiuri de meteori activi într-un an. Perseidele sunt cunoscute pentru că este perioada concediilor şi a vacanţelor, perioada din an când oamenii petrec mai mult timp sub cerul liber, noaptea.
Fenomenul de stea căzătoare este arhicunoscut. Dâra luminoasă de pe cer este lăsată de o particulă sub 1 mm diametru ce arde în atmosfera Pământului, la frecarea cu aerul. Pentru o fracţiune de secundă vedem acest fenomen, denumit de astronomi meteor. Particula de praf cosmic care arde în atmosferă se numeşte meteoroid, iar pietroiul care cade pe Pământ se numeşte meteorit.
Toate aceste particule de praf vin de la cometa Swift-Tuttle, care, când trece pe lângă Soare, sublimează şi praful cosmic prins în nucleul îngheţat este eliberat în spaţiu.
Fenomenele astronomice se urmăresc cel mai bine din locurile cu cer curat, lipsit de lumini parazite. Aşa că din oraşele mari nu se pot observa mulţi meteori. Cel mai bun este un loc la ţară sau la munte. Este bun şi un loc de observaţii aflat la marginea oraşelor mari. Cei ce vor observa din zonele cu cer curat pot vedea maximum 100 de meteori pe oră. Cei ce observa din oraşe vor vedea 10-20 de meteori pe oră.

Pentru vedea meteori, cei interesaţi nu au nevoie de un instrument astronomic. Le trebuie ceva pe care să stea întinşi, un sac de dormit sau un şezlong. Le mai trebuie îmbrăcăminte groasă pentru că nopţile de august sunt destul de răcoroase. Pentru a vedea cât mai mulţi meteori, este nevoie să privească spre cer măcar o oră.
Cei care doresc ca observaţiile lor să fie utile oamenilor de ştiinţă trebuie ca la fiecare meteor observat să noteze: ora, minutul, secunda când a apărut; locul de unde a venit (constelaţia); strălucirea (magnitudinea) prin compararea lui cu stelele vecine. În acest caz, persoanele interesate sunt invitate să ia legătura cu Societatea Astronomică Română de Meteori (SARM).

Urmărind bolta cerească, persoanele pasionate vor vedea stelele şi Calea Lactee. Uneori, o dâră luminoasă, ce va dura mai puţin de o secundă, se va vedea printre stele. În vechime, părea că una din stelele de pe cer a căzut, de aici venind numele de "stea căzătoare". Însă stelele nu au cum sa cadă, de fapt s-a observat o particulă foarte mică, sub 1 mm diametru, ce a intrat în atmosfera Pământului şi la frecarea cu aerul a făcut ca acesta să emită lumină (ionizare).
Predicţiile spun că se vor vedea maximum 100 de meteori pe oră, în condiţii ideale. În timpul maximului perseidelor se poate vedea cam un meteor pe minut.
Perseide nu pot fi comparate cu ploaia de stele. În timpul unei ploi de stele se pot observa câteva mii de meteori pe oră, acestea fiind foarte rare.

Sursa:  REALITATEA.NET

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu