sâmbătă, 8 septembrie 2012

Ochiul bionic - Miracolul care i-a redat vederea unei femei oarbe


Ochiul bionic se află la un pas de a deveni realitate după ce primul implant subretinal din lume a fost testat cu succes pe o pacientă din Australia, care şi-a recuperat astfel parţial vederea.
Pentru prima data, unui pacient orb ii este redata vederea - cel putin partial - cu ajutorul unui ochi bionic. Premiera s-a inregistrat in Melbourne, Australia.
Implantul seamana mai degraba cu un dispozitiv folosit in filmele SF, dar isi dovedeste eficienta in cazul pacientilor fara vedere, scrie Russia Today. Dianne Ashworth este prima care a beneficiat de aceasta minune a tehnologiei de ultima ora. Ea sufera de o boala incurabila denumita retinitis pigmentosa.
Ochiul bionic fabricat de experţii de la Bionic Vision Australia conţine 24 de electrozi. Dispozitivul funcţionează cu ajutorul unei mici camere video, fixată pe rama ochelarilor, care captează şi înregistrează imagini pe care le transmite apoi unui dispozitiv extern pentru a fi analizate. Datele sunt apoi transmise unui senzor care stimulează retina, iar informaţia ajunge în centrii nervoşi din creier aferenţi vederii.
"Impulsurile electrice trec prin acest ochi şi stimulează retina, pentru a reveni apoi în creier şi să creeze imaginea", a declarat oftalmologul Penny Allen. Acest proiect este finanţat parţial de guvernul australian.
Operaţia chirurgicală, consistând în plasarea sensorului în spatele retinei, este relativ uşoară şi poate fi realizată de orice medic chirurg, consideră Allen, potrivit căruia designul senzorului este unul foarte simplu, iar instalarea lui reprezintă o procedură uşor de învăţat.
Scopul ei va fi de a avea o reprezentare mai clara a obiectelor din realitate. Ochiul bionic nu reda vederea in totalitate, dar este un pas important pentru pacientii care au asemenea afectiuni.
Astfel, ei se vor putea deplasa singuri pe strada. Pe masura ce dispozitivul va fi imbunatatit, vederea celor cu probleme va fi tot mai aproape de normalitate.
Organizatia Mondiala a Sanatatii estimeaza ca 39 de milioane de persoane din intreaga lume sunt lipsite de vedere, iar 250 de milioane de oameni vad foarte slab.
Sursa: RT

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu