vineri, 28 decembrie 2012

FMI – medicul hegemonic care-şi ucide pacienţii-victime


imfReferitor la acordul cu FMI, analistul economic Ilie Şerbanescu declara pentru Qmagazine că “în afară de țintele de deficit bugetar, totul este rău.”

El spune că trebuie oprite privatizările și încercate alte variante de eficientizare, precum managementul privat. „România a vândut peste ce trebuia să vândă, mă refer la faptul cămajoritatea așa-ziselor privatizări sunt așa-zise privatizări, pentru că nu au fost date la companii private, ci la unele de stat. Deci au fost transferuri de la statul român la alte state. Vă pot face o listă întreagă: OMV este companie de stat, CEZ este companie de stat, EON, Gaz de France, ENELEste programul asumat de toată clasa politică. Deocamdată trebuie oprite privatizările, iar după aceea poți să încerci un management privat. Scopul FMI este să ia tot. Nu pentru el, că el e doar o agenție de vânzări, un broker. El joacă, împreună cu Comisia Europeană, rolul de agent de vânzări al marelui capital Vestic. În momentul în care o țară dă faliment, poate chiar din cauza programuluiFMI ia banii și lasă băncile la masa credală să și-o împartă, dar după ce-și ia el partea. Așa că să nu mai vorbiți prostii că FMI e bancă, că are grijă de profitabilitatea… n-are, dom’le, nicio grijă. FMI este agent de vânzări”!
~ $ $ $ ~
Fondul Monetar Internațional, acest instrument de tortură utilizat de Uniunea Europeană şi alte organizaţii internaţionaledezbracă şi ucide națiunile în curs de dezvoltare, paralizează complet capacitatea lor de funcţionare şi supravieţuire datoriăa guvernelor corupte care vând ţările altora pe nimic, sărăcind şi ucigând propriile popoare! Acest FMI ar trebui îngropat definitiv însă cercurile imperialiste direct interesate în existenţa sa, îl ajută continuu să se extindă, să se îmbogăţească, să subjuge naţii, aşa că, l-au introdus şi în schema profitabilă şi fals creată numită pompos “criza economică”. Pentru imperialism, aceasta este o oportunitate de a reimpune controlul imperial tuturor ţărilor lumii. Sub masca  “crizei economice”, FMI impune ţărilor sărace o schema criminală de “capcană a datoriilor” din care nimeni nu va ieşi viu vreodată.
Asemeni unui zombi înfometat, FMI se ridică din mormânt şi suge, devorează totul în cale.Capcana datoriilor în care au intrat ţările lumii este în fapt o formă meticuloasă şi perfect disciplinată a unui proiect major, din care învingători vor ieşi doar imperialiştii!
Pe măsură ce criza economică mondială continuă să face ravagii în întreaga planetă, ţările BRIC (Brazilia, Rusia, India şi China) refuză să se împrumute de la FMI, considerând a fi o instituţie lipsită de legitimitate şi aducătoare de dezastre economice prin însăşi planurile impuse. Gurile rele vorbesc că BRIC doreşte să fie cooptată în structurile FMI pentru a suge împreună de la datornicii înglodaţi într-o sărăcie perpetuă.
         gandeste.org

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu