vineri, 18 ianuarie 2013

Moment important în medicină: Leac pentru Alzheimer


Oamenii de știință spanioli din cadrul Centrului de Cercetare Biomedicală EuroEspes, coordonați de medicul Ramon Cacabelos, au anunțat descoperirea primului vaccin preventiv și terapeutic împotriva bolii Alzheimer. Astfel, acest tratament ar putea fi benefic atât celor care riscă să dezvolte Alzheimer, cât și celor care prezintă deja simptomele bolii. Tratatamentul a primit licență de fabricare în Statele Unite, iar cercetătorii sunt în negocieri cu mai multe companii de medicamente care doresc să producă vaccinul. Au ales SUA pentru că procesul de brevetare din Europa ar fi mult mai lent.
Cercetătorii EuroEspes au participat, în ultimii 20 de ani, la dezvoltarea a trei dintre cele cinci medicamente folosite astăzi pentru combaterea efectelor bolii Alzheimer. Vaccinul, care poartă denumirea EB-101, a fost testat pe șoareci cu mutații genetice. În urma cercetărilor, experții spun că au reușit cu succes să împiedice evoluția bolii și au redus trăsăturile patogene care caractizează Alzheimer. Testele clinice vor începe în aproximativ patru luni și ar putea dura aproximativ șapte ani. Deocamdată nu s-au făcut publice estimările cu privire la costul acestui medicament.    
Alzheimer este o boală care apare la persoanele în vârstă. Aceasta se manifestă prin deteriorarea progresivă și accentuată a funcțiilor de cunoaștere ale creierului. Bolnavul își pierde capacitățile intelectuale și valoarea socială a personalității sale. De asemenea, are tulburări de comportament și ajunge la starea de demență. Alzheimer este cea mai comună formă de declin mintal la persoanele în vârstă.
Statisticile arată că și în România există o creștere semnificativă a numărului bolnavilor de Alzheimer. Astfel, dacă în 1975 erau aproximativ 600 de bolnavi la 100.000 de locuitori, după 1990, numărul celor afectați a ajuns la aproape 900 de persoane raportat la același număr de locuitori.  
Sursa:  ro.stiri.yahoo.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu