duminică, 13 ianuarie 2013

UN NOU STAT ÎN EUROPA: Și-a scris deja DECLARAȚIA DE SUVERANITATE


Formaţiunile politice CiU şi ERC au prezentat declaraţia de suveranitate grupurilor parlamentare care susţin referendumul.
Textul subliniază că o astfel de consultare va servi pentru"constituirea Cataloniei într-un stat al Europei".
Convergenţă şi Uniune (CiU) şi Stânga Republicană Catalană (ERC) au trimis grupurilor parlamentare care susţin consultarea pentru autodeterminare (Partidul Socialiştilor, Iniţiativa şi Candidatura Unităţii Populare), propunerea de declarare a suveranităţii pe care o va vota Parlamentul catalan în prima sa sesiune, pe data de 23 ianuarie. 
Potrivit textului, Catalonia are, "din motive de legitimitate democratică, caracter de subiect politic şi juridic suveran". Este vorba despre o scurtă declaraţie în cinci puncte pe care preşedintele Generalitat (Guvernul autonom catalan), Artur Mas, şi liderul ERC, Oriol Junqueras, doresc să le transforme în începutul oficial şi solemn al procesului de dobândire a independenţei.

"Parlamentul convine asupra declarării suveranităţii democratice a poporului Cataloniei ca subiect politic şi juridic, iniţiind procesul pentru a face efectivă exercitarea dreptului de a decide", proclamă textul. Consultarea pe tema autodeterminării, subliniază declaraţia, "face efectivă voinţa de a constitui Catalonia într-un nou stat al cadrului european". Chiar dacă se concentrează pe consultare, textul nu ascunde viitorul separatist pe care-l proiectează CiU şi ERC, lucru care se îndepărtează de consensul cu PSC (Partidul Socialist Catalan) şi într-o măsură mai mică, şi de formaţiunea ICV (Iniţiativa pentru Catalonia Verde).

Declaraţia specifică faptul că toate încercările Cataloniei de a găsi un limbaj comun cu statul spaniol au eşuat, şi invocă în special sentinţa Curţii Constituţionale cu privire la Statutul Cataloniei.

"Comportă un refuz radical faţă de evoluţia democratică a voinţei colective a poporului catalan în interiorul statului spaniol şi creează bazele pentru o involuţie în procesul de autoguvernare care se exprimă astăzi cu totală claritate în aspectele politice, concurenţiale, financiare, sociale, culturale şi lingvistice".
Alegerile din noiembrie - în care CiU a pierdut 12 fotolii, dar ERC şi-a dublat reprezentarea - au fost, conform declaraţiei, confirmarea faptului că mandatul democratic al cetăţenilor este "iniţierea procesului pentru constituirea Cataloniei ca nou stat".

Urmând structura textului pe care l-a propus CiU, Declaraţia marchează şase aspecte pe care trebuie să le presupună referendumul: suveranitatea, subliniind caracterul suveran al Cataloniei; legitimitatea democratică a consultării; transparenţa, promiţând să le ofere toate informaţiile cetăţenilor; dialogul cu statul şi cu instituţiile europene şi respectarea valorilor fondatoare ale Uniunii Europene. Ultimul punct îl reprezintă legalitatea: textul evidenţiază faptul că se vor utiliza "toate cadrele legale existente" pentru realizarea consultării.

Formaţiunile CiU şi ERC prevăd prezentarea textului luni în Parlament şi sunt deschise la introducerea de modificări care să nu schimbe substanţial sensul textului.

SURSA: EL PAIS
              www.capital.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu