marți, 23 aprilie 2013

Un meteorit a EXPLODAT deasupra Argentinei! Vezi imagini INCREDIBILE (VIDEO)


Un meteorit a EXPLODAT deasupra Argentinei! Vezi imagini INCREDIBILE (VIDEO)
Mii de locuitori din şase provincii argentiniene - Santiago del Estero, Tucumán, Córdoba, La Rioja, Santa Fe şi Chaco - au putut observa o minge de foc strălucitoare care a brăzdat cerul în nordul ţării, scrie Global News.

Directorul Observatorului astronomic din Santa Fe, Jorge Coghlan, a declarat că ar putea fi vorba de un corp ceresc cu un diametru de aproximativ 20 de centimetri. Meteoritul s-a distrus la o altitudine de 45 - 100 kilometri, fenomen ce a fost însoţit de fulgere şi tunete.

De aceea, el a fost vizibil în atât de multe locuri, mai adaugă expertul argentinian. Potrivit martorilor, deşi afară era încă întuneric (ora locală 03:15 - 03:30) în momentul exploziei s-a făcut lumină ca ziua. 

"Lumina a fost foarte puternică, la început verde, apoi, albă, iar mai pe urmă am văzut mingea de foc. Câteva secunde mai târziu am auzit un sunet ce însoţeşte de obicei o explozie", scriu în microblogurile lor de pe Twitter mai mulţi martori ai evenimentului. De altfel, meteoritul a devenit cel mai comentat subiect în reţelele sociale din Argentina în ultimele 24 de ore.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu