vineri, 30 august 2013

Vindecarea bolilor de rinichi cere magneziu

Una dintre contraindicatiile administrarii magneziului este blocajul renal. Din nefericire, publicul si multi dintre doctori cred ca asta inseamna ca nu ar trebui luat magneziu de nimeni care este bolnav de rinichi, orice fel de boala renala ar avea. Insa acest lucru s-ar putea sa nu fie chiar asa.
Medicina moderna spune despre boala renala cronica – BRC ca este epidemica datorita obezitatii, hipertensiunii, fumatului si tulburarilor lipidice, dar medicii admit ca nu stiu exact ce o cauzeaza. Descoperirile de laborator sunt: nivelul ridicat al fosforului seric, al calciului seric, PTH marit si nivel ridicat al FGF-23 (Fibroblast Growth Factor – factor de crestere al fibroblastului). BRC se dezvolta pe masura ce rinichii isi diminueaza filtrarea urinei si retin calciul si fosforul.
Dar daca mai intai intervine ridicarea nivelului de calciu si fosfor, si apoi acest lucru provoaca deteriorarea rinichilor? Retinerea calciului este ceva ce corpul face in mod natural. Pe de alta parte, magneziul este eliminat prin urina sau intestine atunci cand corpul se afla sub stres sau cand esti saturat de magneziu. Cel mai probabil motiv este ca la inceputurile ei, omenirea traia pe langa oceane si avand acces la peste, alge si deci o gramada de magneziu, dar cu putine surse de calciu, precum lactatele si legumele frunzoase verzi. Apa oceanului are de trei ori mai mult magneziu decat calciu si de doua ori mai mult magneziu decat fosfor. Deci amplificarea absorbtiei de calciu si prevenirea excesului de magneziu au fost mecanisme de supravietuire care au fost codate in organism cu milenii in urma. Promovarea actuala a calciului ca supliment si alimente fortificate cu calciu ne fac o populatie foarte calcifiata.
Nivelul ridicat al calciului si fosforului declanseaza o alarma in sistemul endocrin, care raspunde prin incercarea de a mentine in echilibru concentratiile de calciu si fosfor 
rinichi
seric. Totusi nivelul ridicat al PTH (parathormon/paratiroid), chiar daca descreste fosforul, mai are si efectul de ridicare a nivelului de calciu. Vitamina D3 produsa in rinichise va micsora cantitativ, iar asta va cobora nivelul calciului. Deci exista puternice interactiuni in mijlocul tuturor acestor mecanisme de echilibrare. Pe masura ce boala renala progreseaza, sporirea cantitatii de calciu si fosfor seric duce la calcifierea tesuturilor moi, in special in vasele sanguine.

SE stie ca prea mult calciu va elimina magneziul. ASa deci, primul gand ar trebui sa tratam BRC cu magneziu, care in mod natural va diminua calciul si fosforul. Intrucat magneziul este necesar de circa 1300 de enzime ale diverselor sisteme fiziologice din corp, poti fi sigur ca este cerut si de rinichi. Magneziul mai are in corp si circa 4 000 de amplasamente de receptori pentru proteine. Totusi, dupa cum am mentionat mai sus, doctorii au fost conditionati sa evite magneziul in bolile renale.
Totusi este o mare diferenta intre boala renala si blocajul renal. Deci este posibil ca doctorii sa evite magneziul in detrimentul sanatatii pacientilor. Iar abordarea de catre ei a tratamentului sa inrautateasca de fapt deficienta de magneziu.

Tratamentul medical al BRC este focalizat pe atacarea fosforului. Se utilizeaza chelatori de fosfat pe baza de calciu, chiar daca este recunoscut ca aceste medicamente pot cauza hipercalcemie. Unii doctori vor sa inceapa utilizarea acestor medicamente in BRC timpurie ca o masura “preventiva”. In zelul lor de a micsora nivelul fosforului, ei permit nivelului de calciu sa se ridice – si totusi nu acorda nici un pic de atentie magneziului. Cel de-al doilea tratament utilizat de ei se bazeaza pe 1,25-dihidroxi vitamina D3, care sporeste absorbtia calciului si micsoreaza secretia de PTH.
Medicina moderna mai este superincantata de nou-descoperitul hormon ce regularizeaza fosfatul. Factorul de crestere al fibroblastului (Fibroblast growth factor – FGF-23) actioneaza asupra rinichilor in doua moduri. Face ca rinichii sa excreteze fosfatul, micsorand nivelul si regularizeaza producerea de vitamina D3, ceea ce ajusteaza absorbtia de fosfat. Aici din nou, ei nu mentioneaza ca vitamina D3 va mai si absorbit o gramada de calciu, fortand in decursul acestui proces eliminarea magneziului.
Un lucru pe care nu multi il cunosc , este ca functia de pompare a inimii este modificata de schimbarile rinichilor. Aici ar fi o ocazie perfecta pentru doctori de a ne spune ca inima (in special ventriculul stang) are cea mai mare cantitate de magneziu din intregul corp si cand magneziul devine deficitar cu tot acest calciu in exces, va afecta activitatea musculara a inimii. In loc de asta, ei inventeaza o poveste gen univers alternativ cum ca FGF-23 si vitamina D3 AR PUTEA afecta inima si cugeta de ce ar trebui sa fie asa.
Un doctor a spus ca nu poate intelege de ce era o rata asa de inalta a spitalizarii cardiovasculare si a evenimentelor cardiovasculare (5-10 ori mai mult decat la populatia normala) la oamenii cu rata diminuata a filtrarii renale, dar cu biochimie sanguina normala.
ESTE DIN CAUZA PUTINATATII MAGNEZIULUI! @#$^#@@! Si nici macar nu fac analize/teste pentru asta.
Apoi bat campii poetic despre “aceasta capodopera aratand ca FGF-23 este corelat cu masa cardiaca ventriculara stanga si probabil corelat cu evenimentele cardiovasculare”. Amintiti-va, magneziul are cea mai inalta concentratie in ventriculul stang. Totusi ei se plang ca pentru a trata aceasta afectiune “chiar acum unicul lucru disponibil sunt chelatorii de fosfat”.
Grrrrr. Si asta obtii de la doctori care sunt somitati, supraeducati si care pregatesc alti doctori si tocmai ei par sa nu aiba habar despre magneziu si bolile cardiace!
Un alt doctor mentioneaza ca multi pacienti in varsta sunt in insuficienta renala precoce, si una dintre terapiile standard este suplimentarea cu calciu. El isi exprima ingrijorarea si spune “Speram ca acest calciu va merge in oase, dar desigur nu este nici o modalitate de a sti ca nu o sa ajunga in tesuturile moi.” Mi-ar place sa ii reamintesc ca “Speranta nu este o strategie!”

Faceti-va temele:

1. Folositi analiza magneziului ionizat, astfel incat sa stiti ce se petrece cu nivelul magneziului in corp. Analiza magneziului seric este foarte inexacta. Da oricui un sentiment fals de siguranta despre nivelul magneziului. Doar circa 1% din procentul total al magneziului se afla in ser. Si intrucat magneziul este atat de important in prevenirea spasmelor musculare cardiace si a aritmiilor, de cate ori nivelul magneziului seric coboara, corpul va extrage magneziul din rezerve.
2. Utilizati cantitati egale de magneziu si calciu din totalul dietei, apei si suplimentelor. Intrucat dieta noastra standard are doar circa 200 mg de magneziu, dar circa 700 mg de calciu, avem nevoie sa suplimentam magneziul, nu calciul. Chiar daca doza zilnica recomandata pentru calciu ar trebui sa fie de circa 1,200 din cea de magneziu, in Marea Britanie doza zilnica recomandata de calciu de catre OMS este 500-700 mg.
3. Utilizati magneziul in forma lichida, pico-ionica pentru a trata bolile de rinichi (vezi cazul Susanei mai jos).
Un alt punct de onoare pe care as dori sa il mentionez este un studiu scos din bibliografie, asupra bolilor renale. Un cercetator orientat asupra magneziului a cerut unui coleg, care este specialist in boli renale, sa ii permita sa ii testeze pacientii pentru a vedea nivelul magneziului. A fost efectuata testarea nivelului de magneziul ionizat si seric la 100 de pacienti. Rezultatul a fost ca cei cu boli renale cronice (de toate tipurile) aveau cel mai inalt nivel de magneziu seric si in aceeasi mostra, cel mai scazut nivel de magneziu ionizat. Cand acesti pacienti au primit magneziu lichid ionizat, nivelul sanguin al magneziului ionizat s-a imbunatatit si ei cu totii s-au inzdravenit. Cand cercetatorul focalizat pe magneziu a intrebat daca specialistul in rinichi ar scrie despre aceste uimitoare descoperiri – el a spus ca nu ar putea, si a refuzat sa publice studiul “deoarece toata lumea stie ca magneziul nu poate fi administrat in bolile de rinichi!”
Susan este o pacienta in dializa. Rinichii ei au esuat complet. Ea are nevoie de o masina pentru a-i purifica sangele. Abia mai urineaza.
Totusi aparatele de dializa sunt foarte ineficiente in a curata excesul de minerale. Pacientii in dializa de obicei urmeaza o dieta stricta in care ei isi limiteaza aportul de potasiu, sodiu si fosfati pentru a evita acumularea in sange. Totusi nu le sunt impuse nici un fel de restrictii pentru magneziu – deoarece este asa putin disponibil in dieta noastra, ca este dificil de realizat o supradozare. Calciul este monitorizat prin analize sanguine serice, dar, dupa cum am mentionat, aceasta analiza este adesea inexacta.

(Doar pentru a clarifica: daca rinichii iti functioneaza bine, “supradozarea” prin dieta a magneziului nu este de obicei o problema – il vei elimina prin urina sau va fi eliminat prin scaun).
Susan a inceput sa ia citrat de magneziu inainte de a ma consulta. Ea a luat circa 700 mg/zi, deoarece avea simptomele clasice de deficienta de magneziu – crampe musculare, insomnie si iritabilitate. A inceput rapid sa simta o binemeritata alinare, odata ce a trecut pe citratul de magneziu. O saptamana mai tarziu, totusi, conditia ei sa inrautatit. A inceput sa fie slabita, avea greturi, lipsa de somn si suferea de dureri oribile de cap. Se simtea ingrozitor.
Asistenta i-a facut analize sanguine si a gasit ca nivelul de magneziu era periculos de inalt. (Din nou, daca rinichii iti functioneaza, acest lucru nu ti se va intampla. Magneziul este unul dintre acele minerale care vor fi eliminate prin rinichi si intestine cand sunt in exces.)
Dar Susan nu lua prea mult magneziu – doar 700 mg – mai putin decat avea probabil nevoie. Cand m-a consultat prima oara, am suspectat ca celulele corpului ei nu absorbeau tot citratul de magneziu. Restul era lasat sa circule in fluxul sanguin, incapabil sa treaca prin rinichii ei in vezica. Am incetat imediat administrarea citratului de magneziu. Toate simptomele au disparut in cateva zile.
Am incercat o doza mica de magneziu pico-ionic. Acest tip de magneziu a fost maruntit pana la o dimensiune de cinci miliarde de ori mai mica decat a unui metru, destul de mica pentru a fi imediat absorbita prin receptorii ionilor minerali din celule. Cateva zile mai tarziu Susan s-a simtit mai bine, nu mai avea simptomele deficientei de magneziu si o saptamana mai tarziu analizele de sange au aratat ca nivelul de magneziu era bun – nici o acumulare excesiva.
In acest caz anecdotic, magneziul pico-ionic s-a absorbit mult mai bine decat citratul de magneziu. Dovada o constituie analizele de sange si modul in care s-a simtit Susan.
Deci intocmai precum a descoperit si cercetatorul interesat de magneziu, nivelul magneziului seric la Susan era mare… dar nu a fost deloc analizat nivelul magneziului ionizat. Totusi prin administrarea magneziului pico-ionic, nivelul magneziului seric a coborat si ea a capatat beneficiul magneziului la nivel celular.
Concluziile mele? Luati magneziu (puteti vedea recomandarile mele pe website-ul meu sub Resources) si faceti lobby pentru analiza magneziului si calciului ionizat la spitalul sau laboratorul local. Electrozi pentru magneziu si calciu ionizat sunt facut de Nova Biomedical. Sunt doar 140 de laboratoare din 5 000 in Statele Unite care sa faca analizele de magneziu ionizat, dar se pare ca Nova nu vrea sa ofere lista acestor laboratoare. Mai multe laboratoare deja fac analiza calciului ionizat.
Articol tradus dupa dr. Carolyn Dean
Surse pentru acest articol cuprind:
http://www.naturalnews.com/038713_kidney_disease_magnesium_nutrition.html – rinichi

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu