“Darurile lui Dumnezeu nu pot fi luate inapoi“, citim in Romani 11:29, de unde putem deduce ca demonii nu si-au pierdut insusirile de pe vremea cand erau ingeri, ci doar Slava lui Dumnezeu de deasupra lor, cum bine spune Paisie Aghioritul. Asadar, puterea lor este mai mare decat a oamenilor, fapt demonstrat si de salbaticia prin care i-au darmat casa lui Iov, i-au omorat copiii si i-au pustiit agoniseala. In toate cazurile de posedare demonica se vadeste aceasta puterea supraomeneasca, precum si in aparitiile amagitoare si atat de seducatoare ale sirenelor, ielelor samd. Asa cum ii numeste apostolul Pavel, demonii sunt stapanitori, iar evanghelistul Matei ii descrie ca avand puterea peste “toate imparatiile lumii” . Insusi parintele Cleopa descrie o intalnirea a sa cu diavolul care luase infatisare de lumina, pretinzandu-se Hristos.
In Apocalipsa, demonii se organizeaza si duc un aprig razboi cu legiunile arhanghelului Mihail. Capatenia ingerilor cazuti, Satana, apare ca un balaur cumplit, care doar cu coada sa poate prabusi pe pamant, o treime din stelele cerului. El are si capacitatea de a-i transmite puterile sale lui Antihrist. Regasim in scrierile apostolului Iuda cearta dintre diavol si arhanghelul Mihail, pentru trupul proorocului Moise. Insa conform Sfintei Scripturi, demonii se misca mereu in hotarele randuite de Dumnezeu. Avva Amon spune ca ispitele nu se intampla pentru ca le doreste diavolul, ci pentru ca le ingaduie Dumnezeu.
Iisus, Cuvantul lui Dumnezeu intrupat, inaintea patimirilor Sale, l-a vestit pe Petru: “Simone, Simone, iata ca Satana v-a cerut sa va cearna ca pe grau; dar M-am rugat pentru tine ca sa nu-ti piara credinta!” (Luca 22:32). Sf. Ioan Gura de Aur ne spune ca diavolul primeste putere de la noi insine, prin toate abaterile de la ascultarea duhovniceasca. “Daca suntem cu luare-aminte la noi si stam aproape de Imparatul nostru, diavolul se chirceste, iar in razboiul dus impotriva noastra nu depaseste puterea unui copil.” Omul, odata cu caderea si departarea de Tatal, s-a supus prin ascultare diavolului, si aflandu-se fara ocrotirea dumnezeiasca, se lasa ispitit pana cand se vede inlantuit de demoni.
Din razboiul cu omul si duhurile necurate cad invinse si secerate de puterea credintei si a iubirii. Dracii care pierd batalii sunt cuprinsi “de o mare tulburare si mahnire, scrasnind din dinti si lacrimand cu sange. Ii doare, ca pe om o rana vie, se tanguie, se caineaza si fug schelalaind prin vazduhuri, cand se intalnesc cu Sfanta Cruce” scrie Sf. Casian.
Cu harul lui Hristos asupra noastra, toate uneltirile demonice devin zadarnice. De la inceput, diavolul a fost urator si ucigator de oameni, tata al tuturor inselatoriilor si totusi, iata ca suntem vii si apti sa ne razboim cu el, opunand ispitirilor sale, virtutile duhovnicesti haruite noua, prin puterea Credintei in Dumnezeu cel Viu si Atotputernic.
In om, demonul se da de gol, cand ii vorbesti de Hristos, Sfinti Parinti si Mantuire. Atunci se tulbura, se intuneca si spumegand de furie incepe sa baguie cuvinte fara sens.
Sursa:http://codulluioreste.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu