joi, 14 noiembrie 2013

Saturn si taxa pe stalp…


taxa
Dacă nu sunteţi unde trebuie veţi fi mutat, dacă nu sunteţi lângă cine trebuie veţi fi mutat, dacă aţi făcut ce nu trebuia veţi fi forţat să faceţi, dacă aţi luat prea mult veţi înapoia…
Printre planetele care se află acum în zona Scorpionului se află una temută de astrologi, considerată malefică: Saturn. Mie nu îmi pare o planetă malefică ci una care nu se încurcă cu jumătăţi de masură si nu acceptă scuzele viclene ale celor ce au încalcat Legile Divine. Ai exagerat, plăteşti ! cu suferinţă ! totul vine acum la pachet şi cu dobandă ! Nimic nu este întâmplător. Unde a fost nedreptate va fi taxată, unde a fost minciună, hoţie, falsitate, laşitate, lipsă de demnitate/verticalitate, etc, vin taxe. Taxa pe stalp de exemplu este o taxă pe laşitate şi o vor plăti toţi laşii şi fricoşii. Totul trebuie platit, este modul lui Dumnezeu de a acţiona acolo unde ignoranţa, laşitatea şi falsitatea este în exces.
       Saturn pe unde trece, va aduce dezastre în viaţa celor care au fost lacomi, au furat bunurile altora fără să le pese câtuși de puțin de efecte, au luat decizii fără să ţina seama ce dureri și pagube pot provoca altora, au minţit, au înşelat, au acţionat dupa bunul plac ignorând semnalele sufletului. El taxeaza prin durere, prin suferinţă, fiind cea mai buna formă de învătătură acolo unde n-am voit să învăţăm prin bucurie. Ce am zis noi? : lasă că nimeni nu vede ce gândesc, ce mint, ce fur, ce înşel, ce excrochez, ce capuşez, ce manipulez, ce ignorant sunt dar cu zeci de diplome la gât, nu mă ştie nimeni c-am mituit să pot încălca legea, etc…Saturn dărâmă zidul tău construit pe ignoranţă şi te va lovi acolo unde te doare cel mai tare: în imaginea ta, cea care credeai ca o au ceilalţi despre tine, acolo în acel locşor care credeai ca este stâlpul tău de putere în faţa celorlalţi, iar suferinţa interioară va fi dovada că Saturn te-a nimerit. Acolo unde ai exagerat, ai fost nepăsător cu ştiinţă sau fără ştiinţă..
Astfel că ceea ce vedem că se întamplă de ceva timp încoace, căderi de bursă, criza economică, pierderi de bunuri, suferinta, etc, la nivel naţional şi internaţional, se petrece şi la nivel individual. Unii pierd bunuri, funcţii, parteneri,etc şi nu sunt afectaţi emoţional, ei ştiu că oricând o pot lua de la cap căci au ceva în el; alţii însă au investit mult în minciună, prefăcătorie, diplome, traininguri,etc si le va cădea pălăria în noroi, în timp ce unii sunt scoşi din o zonă în care pur şi simplu nu aveau ce căuta acolo.
Dar suferinţele care vin în urma acestor evenimente nu sunt decât lecții pe lacomie, fraudă, minciuni, prefăcătorie, înșelaciuni, dependențe fie personale fie pe neam, manipulare, iar acolo unde acestea au fost folosite din plin, planetele lucrează să echilibreze situaţia. Vedem încă la tv descoperiri de fraude, arestări, dezvaluiri de tot felul, etc, toate sunt efecte ale lui Saturn in Scorpion. Dar Saturn trece prin zona multor energii astrale, însă în zona Scorpionului are un efect special. Scorpionul este o capabil să vadă dincolo de aparențe, este un bun strateg. El, Scorpionul, este precum un chirurg care aduce la suprafață latura pe care omul o ascunde de ceilalți. Este tăios și direct, dar totodată misterios și profund, el este Raiul şi Iadul la un loc, este Demonul și Ințeleptul, este Maestrul Alb si Negru, depinde ce activeză fiecare în el.
Saturn-profesorul dur, vine acum și va da pedepse celor care au folosit abuziv și egoist puterea, banii, potenţialul, ezoterismul, intelectul, sexualitatea, minciuna, dar va aduce la suprafață noi descoperiri în domeniul ştiinţei, medicinii, invenţiilor tehnice,etc; dar pe lângă toate acestea va scoate la suprafaţă tot ce este urat şi frumos în om și acest urât sau frumos ascuns pană acum, devine vizibil în ochii tuturor din jur.
       Am scris acest articol ca să știți la ce să vă așteptaţi în viaţa voastră încă doi ani de acum încolo în caz ca aveți surpriza să vedeți la cei din jur o latură nouă, de care nu știați. Tot ce este ascuns în om și a fost abil ascuns, acoperit de prefăcătorie sau ignorat de invidia celorlalti, acum iese la suprafaţă într-un mod plăcut sau neplăcut pentru cei din jur.
       Partea buna aici este că energia Scorpionului ne ajută să vedem în oameni calitaţile care până acum nu le puteam vedea în jur. Celelate zodii nu au această capacitate de a vedea atât de departe şi nici precizia de a ’’ataca chirurgical’’ acolo unde este puroi. Veţi vedea familia, prietenii, partenerii, aşa cum sunt ei în realitate, veţi vedea parţile urate şi frumoase din oameni, cele care nu le-aţi putut vedea până acum- dacă nu dețineți un ochi ințelept și pătrunzător Saturn în Scorpion vă va ajuta să știți cu cine v-ați aliat.

Parțile frumoase din om sunt plăcute cănd le descoperim, durerile dezamăgirilor vor fi însă crunte, dificil de acceptat şi de iertat..dar este și asta o lecție de învățat pentru că multora le-a placut să fie lingușiți, mințiți, admirați, au avut așteptări. Va urma o perioadă în care cei ajunşi în poziţii de putere prin metode lipsite de onestitate vor fi daţi la o parte de pe scaunul lor şi cu cât a fost mai mare grandomania, faţărnicia şi obraznicia cu atât suferinţa va fi mai profundă. Toţi cei care și-au ales parteneri de viață din motive egoiste, lipsind sinceritatea și iubirea dezinteresată, căpuşindu-se reciproc, se vor separa, indiferent că este vorba de colaboratori, parteneri de afaceri, parteneri de viaţă. Vom avea ocazia sa-i vedem pe oameni așa cum sunt ei, cu bune cu rele, vom vedea latura demonică şi latura divină din om, depinde ce a cultivatat până acum fiecare. Atentie , nu este vorba de oglindire cum mai nou se speculează pe internet, mulţi neântelegând ce înseamnă oglindirea conform teoriei lui C.Jung. A observa şi a fi furios sau extaziat de admiraţie pe ceea ce vezi, sunt lucruri foarte diferite. Una este analiza şi observaţia, alta este perturbarea emoţională care are loc acolo unde sufletul este încă imatur sau aflat în dezechilibru şi are nevoie de lectii.
       Aceste energii ne vor ajuta acum să ne rupem de cei care ne ţin pe loc, familie, parteneri, prieteni care nu sunt de folos în evoluţia sufletului nostru şi care până acum din complezenţă sau interes erau legaţi de noi. Îi vom vedea mai clar pe cei ahtiaţi dupa putere, lacomi de bani , pe cei care s-au instalat în poziţii sociale, intelectuale, spirituale, etc doar din interesul propriei imagini şi de a face bani- cat mai mulţi bani pe fondul naivităţii şi ignoranţei umane. Fuga aceasta de până acum dupa consolidarea imaginii de sine sau a poziţiei sociale, va fi taxată; acolo unde imaginea de sine s-a împodobit cu lucruri nemeritate, s-a imbracat în haina falsă a tiparelor sociale şi mentalitaţilor rigide, vor aparea taxele Divine. Pe rînd, toţi vor fi copii care vor vedea hainele invizibile ale Împăratului care de fapt e în fundul gol. Pentru aceştia vine Apocalipsa, pentru că teritoriul lor va fi scufundat ca să lase loc altora.
Lectiile vor fi dure pentru mulţi, cand vor descoperi în cine au avut încredere, cui i-au încredinţat sentimentele, aprecierea, iubirea, bunurile, etc, ocazie cu care trebuie să accepte realitatea, dar să ştiţi că drumul spre Lumina (cunoaştere) trece prin Întuneric (ignoranţă). Dezamagirile vor fi crunte, încă doi ani de acum încolo şi vor veni de la cei apropiaţi astfel că relaxaţi-vă şi întrebaţi-vă ce schimbare trebuie să faceţi. Fiecare va lua propria-i decizie dacă mai rămâne sau nu în acel parteneriat, job sau prietenie, depinde de puterea de iertare a fiecăruia. Însa a ierta un om nu înseamnă a-i suporta mai departe urâciunea, nu este nimeni obligat să suporte urâciunea cuiva decât dacă există frică în acel om..frica de a se iubi şi respecta pe sine. Nici Spiritele din lumile de Lumina când coboarâ în tenebre nu stau prea mult acolo, se indeparteaza caci mirosul este pestilenţial. Mă bucur că încă nu suntem în 7D caci am fi simţit cu toţii mirosul aurelor celor din jur, iar cei care au deja activă aceasta capacitate ştiu la ce ma refer. A ierta este o latură nobilă a omului, uneori însă este nevoie de timp pentru vindecarea rănilor, dar întotdeauna să vă întrebați: De ce am atras această situație? Ce am de învățat de aici? De ce admit o asemenea situaţie? Și veți descoperi ca veți găsi mereu răspunsuri dacă sunteți sinceri cu voi.
Apoi Saturn, dragul de el, va merge mai departe și peste doi ani va trece în altă zonă energetică, va aduce noi lecții dure celor care s-au folosit abuziv sau egoist de intuiție, inventivitate, spiritualitate, medicină, tehnologie. El își are rolul său, în timp ce restul planetelor își au contribuția proprie la modificarea mersului societăţii. Planetele însă nu ne vor lăsa în pace și prin energia lor, periodic, ne scot din zona inactivității, indemnandu-ne să reacționăm, să efectuăm schimbări, să descoperim ceva nou, să avem curajul schimbării, să ne opunem aspectelor distrugătoare, să ne iubim pe noi şi Viaţa. Dacă până acum a existat o perioadă de relax în care fiecare a acționat de capul lui, crezând că el însuşi este Dumnezeu sau necrezând în Dumnezeu sau crezând într-un fals Dumnezeu, lucrurile se vor schimba şi vedem acest aspect anunţat de planetele care se află acum în zona Scorpionului. Pentru pamânteni un milion de ani pare mult, pentru lumile astrale nu există timp, sau ar fi ca şi cum un milion de ani reprezintă o zi pentru noi. Această perioadă a permis, ca multe altele de fapt, ca cei întrupaţi să fie expuşi la o serie de provocări pentru a experimenta viaţa, a întelege lecţiile, a lua decizii , a emite emoţii , toate acestea având rol de emancipare a conştiinţei sau dimpotrivă a decăderii ei, depinde ce decizie ia fiecare.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu