Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti…spune una dintre porunci si rezuma foarte clar si frumos cam tot ceea ce inseamna invatatura crestina.
Daca te-ai iubi pe tine suficient, daca ai intelege ca tu meriti cu adevarat sa te iubesti, sa te rasfeti, sa te apreciezi si daca ai fi in armonie cu sufletul tau atunci ai intelege si ce inseamna a-ti iubi aproapele.
Am ajuns aici deoarece s-a plecat de la un anunt umanitar facut de o draga prietena a mea zilele trecute si astazi discutand am inteles ca au raspuns acestei cereri de ajutor doar 3.-4 oameni. Sunt batrani si copii care ar ar avea nevoie de niste haine calduroase , de niste mancare sau jucarii…de cateva lucruri pentru a le insenina ziua si a le aduce un zambet.
Traim vremuri de schimbari majore , schimbari care, teoretic, ne duc catre Lumina si catre drumul iubirii. Se observa insa o nepasare, o grijia diminuata fata de semeni, fata de tot ce este aproapele nostru. Vorbesc bineinteles de majoritate si nu de cei cativa ce isi dedica viata servind. Poate ca principalul nostru drum/tel in viata asta este acesta- sa servim. Si nu sa fim robi sau sa ne calce cineva in picioare ci sa daruim iubire, empatie, compasiune. Sa daruim din putinul nostru atat cat ne permitem, fie si o ciocolata.
Alergam bezemetici in ultima perioada catre ce? Catre a acumula cat mai mult si a pune la saltea? Catre a strange si a ne asigura ca daca orice se intampla vom fi in siguranta? Oare nu plecam de aici fara nimic? Oare nu incheiem calatoria noastra pe Pamant asa cum am venit de la Tatal? In suflet si fara nici un fel de posesiune materiala? Si atunci? Daca tot avem si strangem cum ramane cu aproapele? Cu acel copil care nu cunoaste bucuria jucariilor sau a meselor copioase? Cu acel batran care a ramas singur si un simplu dar ii poate aduce un zambet? Cu acel OM care are mai putin si care ar putea fi oricare dintre noi? Cum ramane cu IUBIREA despre care se vorbeste atat? Despre care se scrie atat? Unde este ea atunci cand sufletul de langa noi poate fi vindecat prin aceasta iubire? Si daca TU ai fi unul dintre acei copii, batrani, Oameni?
Nu scriu aceste randuri cu nici un fel de repros ori furie ci doar cu compasiune si cu ganduri de iubire catre noi si voi toti. Intrebati-va cat si daca va iubiti pe voi, cat si daca va daruiti ceea ce aveti nevoie cu adevarat. Intrebati-va ce inseamna a te iubi pe tine insuti si atunci veti intelege ca darunind pur si simplu, iti daruiesti tie.
Lumea in care traim va ramane un haos si va ramane asa cum e ea de majoritatea se tot plang…atata timp cat nu invatam sa ne iubim pe noi si asa, sa ii iubim si pe cei din jur caci UNA suntem. In loc sa ne plangem ca oamenii sunt rai, egoisti de ce nu incercam sa fim noi lumina, iubirea, corectitudinea, compasiunea? Si sa reflectam asta catre toti cei pe care ii atingem? Poate asa aceasta iubire va capata si adevarata valoare si nu va ramane doar un cuvant gol pe buze….aruncat in vant…
Sursa: http://ankalavinia.wordpress.com/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu