Michael T. Osterholm, directorul Center for Infectious Disease Research and Policy din cadrul Universităţii Minnesota, a dezvăluit pericolul uriaş al acestui virus într-un articol intitulat „Ceea ce ne e frică să spunem despre Ebola”, publicat în cel mai prestigios ziar din lume, New York Times. Iată ce are de spus Osterholm:
„Epidemia de Ebola din Africa de Vest are potenţialul să schimbe istoria la fel de mult ca orice ciumă.
În ultimele luni s-au înregistrat peste 4.300 de cazuri şi 2.300 de decese. Săptămâna trecută, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a avertizat că, până la începutul lunii octombrie, s-ar putea înregistra mii de cazuri noi în fiecare săptămână în Liberia, Sierra Leone, Guineea şi Nigeria. Ce nu se spune public, în ciuda faptului că se discută în cadrul agenţiilor de sănătate publică, este faptul că ne aflăm într-un teritoriu complet necunoscut şi că Mama Natură este singura forţă care controlează acestă criză în acest moment.
Prima posibilitate este aceea ca virusul Ebola să se răspândească din Africa de Vest în megaoraşe din alte regiuni ale lumii aflate în curs de dezvoltare. Această epidemie este foarte diferită de cele 19 ce au avut loc în Africa în ultimii 40 de ani. Este mult mai uşor să controlezi infecţiile cu Ebola în sate izolate. Dar, în ultimele patru decenii s-a înregistrat o creştere cu 300% a populaţiei Africii, o bună parte în mahalalele oraşelor mari. Ce se întâmplă atunci când o persoană infectată, care nu prezintă încă simptome, călătoreşte cu avionul spre Lagos, Nairobi, Kinshasa sau Mogadishu — sau chiar Karachi, Jakarta, Mexico City ori Dhaka?
A doua posibilitate este una pe care virusologii nu vor să o discute deschis, dar pe care o iau cu siguranţă în calcul în mod privat: aceea ca virusul Ebola să sufere o mutaţie care să-i permită să devină transmisibil prin aer. Acum puteţi lua Ebola doar prin contact direct cu fluidele corporale. Dar virusurile precum Ebola sunt renumite pentru că sunt extrem de „neatente” în ceea ce priveşte copierea, ceea ce înseamnă că virusul ce intră într-o persoană poate fi diferit din punct de vedere genetic de virusul ce intră în altă persoană. Hiper-evoluţia pe care o înregistrează în prezent virusul Ebola este fără precedent; au fost mai multe transmisii de la om la om în ultimele patru luni decât au avut loc probabil în ultimii 500-1000 de ani. Fiecare infecţie nouă reprezintă miliarde şi miliarde de momente în care se aruncă cu „zarul genetic”
Dacă anumite mutaţii ar avea loc, acest lucru ar însemna că am risca să luăm Ebola doar prin simplul act al respiraţiei. Infecţiile s-ar răspândi rapid în toate zonele globului, aşa cum a făcut-o virusul gripei H1N1 în 2009, după ce a apărut în Mexic.
Sursa: http://www.evz.ro/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu