duminică, 14 septembrie 2014

INCREDIBIL - Un nou TIP de OM va apărea până în anul 2050. Cum va arăta şi cât va trăi


Până în anul 2050, vom fi martorii apariţiei unui nou tip de om, cu un ciclu de viaţă diferit de cel al oamenilor actuali, ca rezultat al schimbărilor tehnologice, comportamentale şi al selecţiei naturale, susţine un cercetător.

Omul de ştiinţă Cadell Last, din cadrul Global Brain Institute, consideră că omenirea se află, în prezent, într-un proces de „tranziţie evolutivă” majoră.
În mai puţin de 4 decenii, afirmă cercetătorul, vom trăi mai mult, vom avea copii la vârste mai înaintate şi ne vom baza pe inteligenţa artificială pentru treburile de zi cu zi.
Iar această schimbare va fi atât de semnificativă, susţine el, încât este comparabilă cu trecerea de la maimuţă antropoidă la om.
Viaţa oamenilor, la vârsta de 80 sau 100 de ani, va fi foarte diferită de cea a bunicilor lor, spune Cadell Last, care crede că ne vom petrece o mare parte din timp trăind în realitatea virtuală.
Unii oameni de ştiinţă cred că, până în anul 2050, speranţa de viaţă va ajunge la 120 de ani.
Cadell Last crede, de asemenea, că oamenii vor prezenta o maturizare sexuală mai tardivă, citând în acest sens un text apărut în Business Insider.

Sursa: descopera.ro


 www.realitatea.net

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu