duminică, 14 septembrie 2014

Astronomii nu mai văd asteroizii care ameninţă Terra!

Pe 31 august, astronomii au descoperit un asteroid care se îndrepta spre Pământ şi urma să ajungă la noi în câteva zile. Nu mai era timp de intervenţie! Spre norocul nostru, corpul ceresc a trecut razant pe lângă Planeta Albastră. De ce nu l-a văzut nimeni la timp?

În urmă cu o săptămână, pe 6 septembrie, un meteorit a tăiat cerul Spaniei sub forma unei mingi de foc, iar fenomenul a putut fi observat din Catalonia şi până la Madrid.
Meteoritul a luminat cerul, preţ de câteva secunde, apoi s-a dezintegrat, înainte să lovească Pământul. Tot sâmbătă, 6 septembrie, un alt meteorit a format un crater de 12 metri diametru şi o adâncime de cinci metri în Nicaragua, după ce a căzut lângă aeroportul din capitala Managua.
Purtătorul de cuvânt al guvernului, Rosario Murillo, a preluat explicaţia astronomului Humberto Saballos, care a afirmat că există posibilitatea ca meteoritul să se fi rupt din asteroidul 2014RC.


Războiul distrage atenţia


Duminică, 7 septembrie, asteroidul 2014RC, cu un diametru de 20 de metri, a trecut pe deasupra Noii Zeelande la o altitudine de 40.000 de kilometri - adică foarte aproape, dacă ţinem cont de faptul că centura sateliţilor de telecomunicaţii se află la 36.000 de kilometri…
Corpul ceresc a fost descoperit abia pe 31 august, adică, în măsura în care ar fi venit direct spre Pământ, nu ar mai fi fost timp de intervenţie, ne ciocneam sigur - efectul impactului fiind cel al unei bombe atomice de nivelul Hiroshima.
Astronautul Edward Tsang Lu a descris situaţia ca pe o “ruletă cosmică” şi a susţinut că doar “norocul chior” a salvat umanitatea de un cataclism provocat de asteroid. În mod firesc se pune întrebarea: cum a putut ajunge acest corp ceresc atât de aproape de Terra fără să fie observat din timp, după ce miliarde de dolari s-au cheltuit până acum pentru sistemul planetar de apărare împotriva dezastrelor cosmice?
“Din cauza conflictului din Ucraina, sistemul internaţional de apărare cosmică este pus în pericol. Este pentru prima dată când nu mai funcţionează înţelegerea din anii ’80 dintre fostul preşedinte american Ronald Reagan şi cel sovietic Leonid Brejnev, care au stabilit că SUA şi URSS, cele două mari puteri, vor proteja împreună Terra de pericolele venite din Cosmos, prin schimb de informaţii şi acţiuni conjugate. Lipsa de colaborare de acum se dovedeşte foarte periculoasă în măsura în care Pământul este pe traiectoria unor asteroizi a căror coliziune cu Terra poate produce catastrofe la nivel local sau continental”, ne-a spus generalul (r) Emil Străinu, doctor în probleme de război geofizic, ameninţări asimetrice şi neconvenţionale.
Cu alte cuvinte, sistemul de luptă împotriva asteroizilor este trecut acum în paranteză de conflictul dintre ţările care au pus la punct mecanismul, adică SUA şi Rusia.
“Trebuie menţionat aici că în zona Donbas, Ucraina, se află unul din cele mai importante centre de supraveghere optică a spaţiului cosmic din lume. Dacă regiunea este acum în plin război, cine credeţi că mai face observaţii astronomice acolo?”, a mai spus generalul Emil Străinu.


Există mai multe variante militare pentru devierea unui corp ceresc


În deceniile care au trecut, marile puteri au gândit mai multe proiecte de evitare a distrugerii civilizaţiei omeneşti prin ciocnirea cu un corp cosmic.
“Există mai multe variante militare, unele par chiar năstruşnice. Prima presupunea distrugerea obiectului în spaţiul cosmic prin bombardare. Altă soluţie se referă la devierea corpului ceresc de la traiectoria spre Terra prin tractare sau împingere cu o rachetă. O a treia metodă se referă la devierea asteroidului prin intermediul vântului solar, fie prin vopsirea corpului în alb, fie prin ataşarea unor panouri solare. Toate aceste metode necesită însă timp de reacţie, ca atare, apropierea unui corp cosmic periculos trebuie să fie detectată cu ani înainte”, ne-a mai spus generalul Străinu.


Peste trei ani, 400 de asteroizi vor lovi Pământul


O centură de asteroizi, cu diametre între 300 de kilometri şi câţiva metri, se îndreaptă acum către Terra. NASA a apreciat că peste 400 de impacturi cu planeta noastră sunt de aşteptat începând cu 2017, adică peste trei ani.
Datele se bazează pe noile informaţii obţinute de agenţia spaţială în ultimele 60 de zile. NASA nu a indicat însă ce poate face omenirea în trei ani pentru a ocoli o catastrofă.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu