BERBECUL,ENERGIA VIETII
Ieri dupaamiaza mi-a aparut o imagine cu o poarta imensa ce avea semnul berbecului si deodata poarta s-a deschis ca si cum mi s-a permis sa intru inauntru.
Echinoctiul este punctul de mijloc atunci când soarele este la zenit peste ecuator egalizand ziua cu noaptea.
Pentru o clipă am simțit întruchipata aceasta stare de echilibru înainte de a incepe un nou dans de lumină și întuneric in succesiunea ciclurilor anotimpurilor.
Noi trebuie să vedem frumusețea, atât, frumusețea în durere, frumusețea în lupta, frumusețea în întuneric de noapte, precum și frumusețea în lumina zilei și nașterea noului curs de dezvoltare.Daca la noi in emisfera nordica este echinoctiu de toamna,in emisfera sudica este cel de primavara.
BALANTA,CONCEPTUL LIBERULUI ARBITRU,PUTEREA ALEGERII
Tinand cont de momentul actual de intrare in zodia balantei si facand analogie intre cele doua simboluri Berbec -Balanta constat similitudini ,dar si o legatura profunda intre ele.
"Aparent aceasta reprezinta o balanta sau un cântar, cu cele doua talere ale sale, semnificatia fiind explicita. La o analiza mai profinda, semicercul din partea superioara se dovedeste a reprezenta discul solar in momentul apusului. Zodia Berbecului simbolizeaza momentul de rasarit al Soarelui, moment de inceput al zilei (Soarele, ca planeta in astrologie, este exaltat in Berbec). Conform acestui simbolism, zodiile de la Berbec la Fecioara sunt semnele zodiacale diurne, corespunzatoare perioadei luminoase a zilei. Zodia Balantei simbolizeaza momentul de apus al Soarelui, momentul de inceput al noptii, iar in astrologie se cunoaste ca Soarele are o pozitie debila in acest semn zodiacal (fiind in cadere). Prin urmare, ultimele sase semne de pe cercul zodiacal (care incep cu Balanta si se incheie cu Pestii) corespund perioadei nocturne sau intunecate a unei zile complete (24 de ore). Dealtfel, casele astrologice sunt si ele clasificate in diurne si nocturne, dar la modul practic, nu simbolic.
Ce simbolizeaza cu adevarat apusul sau asfintitul descoperim intr-un pasaj biblic, ce afirma imperativ “Sa nu apuna Soarele peste mânia ta”. Asadar apusul Soarelui reprezinta sfârsitul vietii sau momentul mortii, punct de rascruce in care omul trebuie sa renunte la toate dusmaniile , sa ierte vechii adversari, sa se reconcilieze cu toate fiintele. In traditia crestina este chemat, in acest sens, preotul pentru spovedirea muribundului, iertare si dezlegare. Asfintit inseamna totodata si sfintit, ceea ce ne conduce catre o idee de sacralitate. Aceasta semnificatie a apusului este prezenta si in folclorul românesc , dupa cum vedem in balada Miorita: ” Ca l-apus de soare/ Vreau sa mi-l omoare/ Baciul ungurean / Si cu cel vrâncean” . Dupa moarte, afirma ocultistii, sufletul pleaca in lumile astrale unde anumiti ingeri realizeaza un bilant al vietii incheiate, etalând realizarile si nereusitele. La nivelul Balantei se desfasoara un bilant al evolutiilor derulate in primele sase semne zodiacale. In Balanta, insa, acest moment al mortii, al desprinderii, al finalizarii, este doar pregatit, el realizându-se abia in Scorpion. Balanta este un element de legatura, de echilibru, intre zodiile vecine, având un taler orientat spre Fecioara si unul spre Scorpion.

Balanta in sine, ca instrument de cântarire si gasire a echilibrului perfect, are un simbolism profund. Cea mai importanta lucrare ezoterica a traditiei iudaice secrete (Cabala) este „ Zoharul”, a carui prima carte incepe astfel:
„ 1. TRADITIE- „ Cartea Misterului” este Cartea care descrie echilibrul Balantei.
2. TRADITIE- Caci inainte de a fi fost in echilibru, fata nu privea fata.(…)
5.Acest echilibru atârna in acest loc care exista negativ (in vechime).
6.Astfel au fost echilibrate aceste forte, care nu erau inca in existenta perceptibila.
7. Echilibrul exista in corpul sau (corpul vechimii) ; el este de neinteles , el nu este vazut”.
Ni se descrie aici Balanta Sacra, Divina, aflata intr-o stare de echilibru suprem.. In esoterismul oriental, Balanta Divina este numita Thule. Desi in diferite mitologii europene (celtica, scandinava) se vorbetste despre Ultima Thule, ce ar reprezenta leaganul civilizatiei primordiale, originare, Thule reprezinta si Centrul Spiritual Suprem al planetei, cu mai multe centre secundare subordonate. Thule simbolizeaza, ezoteric vorbind, unitatea transcendenta. Exista multe localitati pe glob ce poarta numele de Tule sau Tula, care au fost, in anumite epoci stravechi, centre spirituale importante. In România exista, de asemenea, localitatile Tulcea si Tuzla, care au jucat si ele rolul de centre spirituale pe teritoriul vechii Tracii si, apoi, Dacii. Vasile Lovinescu, un important ezoterist român, considera ca initial Balanta nu era un semn zodiacal obisnuit, ci se afla plasata in centrul cercului zodiacal. Unele schimbari planetare majore, de ordin geografic si spiritual, ce au culminat cu scufundarea finala a insulelor Atlantidei, au generat modificari in planul simbolisticii, Balanta dobândind locul pe care il are si in prezent. Din punct de vedere spiritual, Thule mai reprezinta si limita extrema, unde se incheie lumea fizica, materiala si incepe lumea subtila, spirituala; la limita dintre ele se poate ascunde cunoasterea suprema sau revelatia primordiala.

Termenul de „echilibru” semnifica, etimologic, a pune talerele balantei (libra) la egalitate sau la acelasi nivel (echi). Aceasta stare de echilibru se produce , la nivel cosmic, in momentul celor doua echinoctii anuale, de primavara si de toamna, ce coincid cu intrarea Soarelui in semnele Berbecului si, respectiv, Balantei. In momentele de echinoctiu ziua este egala cu noaptea, ceea ce corespunde unei stari de armonie universala, ce permite trancenderea starilor obisnuite, inferioare, pentru a atinge cele mai inalte nivele. Astfel se poate ajunge la supremul echilibru al Balantei Divine.
Balanta ocupa a 7-a pozitie in cercul zodiacal. In ezoterism, cifra 7 simbolizeaza starea de desavârsiore, de perfectiune, victoria, realizarea finala. Aceasta semnificatie este cunoscuta in majoritatea traditiilor spirituale universale. In crestinism este binecunoscuta Apocalipsa lui Ioan, care este structurata pe cifra 7: 7 biserici, 7 ingeri, 7 urgii, 7 carti pecetluite, 7 potire ale mâniei etc. Tot in crestinism, septenarul reprezinta totalitatea vietii morale, insumând cele trei virtuti teologice -credinta, speranta, iubirea- si cele patru virtuti cardinale –prudenta, cumpatarea, dreptatea si puterea. “Zoharul”, numit si “Biblia cabalistilor”, aminteste despre cele 7 ceruri, cele 7 pamânturi, cele 7 locuinte ale ingerilor, cele 7 palate ale credintei. Iudaismul vehiculeaza ideea de sabat (ziua a 7-a, cea de odihna si interiorizare) si are ca simbol Menorah (sfesnicul cu 7 brate). La egipteni, cifra 7 era un simbol al vietii vesnice. Fiecare faza lunara dureaza 7 zile, iar cele patru faze (7*4) alcatuiesc ciclul lunar. Philon din Alexandria a observat ca suma primelor 7 numere (1+2+3+4+5+6+7) da acelasi total de de 28. 7 indica sensul unei schimbari dupa incheierea unui ciclu si pe acela al unei reinnoiri pozitive. 7 simbolizeaza totalitatea spatiului ;i totalitateatimpului, caci, la nivel tridimensional, exista sase directii principale (sus, jos, inainte, inapoi, stânga, dreapta), dar si punctul central din care emana acestea.
Balanta este un semn relational, având o puternica orientare catre viata sociala, dar si catre relatiile de cuplu. Crea este insa semnificatia profunda, ezoterica, a acestei nevoi sufletesti a fiecarei fiinte umane de a gasi o alta fiinta de sex opus, cu care sa ramâna alaturi pe termen neprecizat si sa interactioneze profund, la toate nivelele ? Raspunsul il gasim in acel mit al androginului primordial, expus de Platon in dialogul “Banchetul”.Platon afirma ca, initial, barbatul si femeia, elementul masculin si elementul feminin, erau unificati, formând o sfera unica si completa. Ulterior, zeii au decis sa separe in doua aceasta sfera si, de atunci, jumatatile sferelor primordiale se cauta neincetat. Unii ocultisti afirma ca fiecare om are un asa-numit suflet dual sau jumatate predestinata, cu care se completeaza perfect, pe toate nivelele. Misticul german Jakob Lorber (care si-a elaborat lucrarile prin dicteu divin) scrie in lucrarea “Pamântul si Luna “: “(…) un suflet poate fi divizat, intrucât este alcatuit din nenumarate particule de inteligenta. Divizarea sufletului poate conduce fie la disolutia totala a acestuia, fie la impartirea lui in anumite parti componente, care regrupeaza anumite inteligente corespondente, pe categorii.(…) O asemenea diviziune a sufletului s-a petrecut atunci când a fost creata prima pereche umana, cand dintr-un singur suflet au aparut doua, caci nicaieri nu se spune ca Creatorul a suflat viata in trupul Evei, ci doar ca Eva s-a nascut din Adam, primind un trup si un suflet. In acest al doilea suflet a fost plasat totusi un alt apirit nemuritor.Astfel, odata cu crearea primei fiinte umane, dintr-un suflet s-au nascut doua, care erau totusi un singur trup si un singur suflet.“
Balanta este si o zodie a justitiei, având o deosebita preocupare pentru aplicarea legilor, pentru atingerea echilibrului, a corectitudinii, a dreptatii. Spiritual vorbind, exista doua categorii de legi. Legile umane sunt cele elaborate de diverse foruri legislative sau organisme legiuitoare, aceste legi având un caracter relativ, efemer, material, si o aplicare inegala, inconstanta, fiind adesea eludate sau folosite selectiv. A doua categorie o reprezinta legile divine, spirituale, care sunt eterne, imuabile, perfecte si inevitabile (doar prin Gratie Divina e posibila iesirea noastra de sub incidenta unor legi spirituale), ele garantând ordinea si armonia cosmica. Acestea sunt, spre exemplu: legea karmei (a actiunii si reactiunii), legea rezonantei, legea analogiei, legea polaritatii, legea reflectarii holografice s.a.m.d. Ezoteristii afirma ca Dumnezeu se poate manifesta, in general, imbracând doua aspecte principale: aspectul de gratie, iubire, compasiune (prin care ii recompenseaza pe cei virtuosi, merituosi, ce aduc binele in jurul lor, generând lumina si iubire) si aspectul de rigoare, judecata, mânie (prin care sunt pedepsiti cei rai, orgoliosi, agresivi,ce aduc altor fiinte nefericire, intuneric si distrugere). Exista insa, in Dumnezeu, si un aspect de neutralitate, corespunzator unui echilibru perfect intre cele doua aspecte amintite, ce permite transcenderea, dar care nu se manifesta in mod direct. Fiecare religie nou instituita vine cu anumite principii spirituale sau dogme, ce capata apoi statut de lege religioasa.
Sunt interesante, ezoteric vorbind, conotatiile termenului de „dreptate”, care ne conduce catre ideea de drept si catre dualitatea dreapta-stânga.In Biblie intâlnim frecvent sintagma „omul drept in fata lui Dumnezeu„ si afirmatii gen “Dreapta Domnului a urnit lucrurile din loc “. In Zohar intâlnim aceste pasaje: “Intelegem ca Dumnezeu si-a intins dreapta si a creat cerurile, si si-a intins stânga si a creat pamântul, asa cum sta scris: „Mâna mea stânga e cea care a creat pamântul; mâna mea dreapta e cea care a construit cerurile; eu le numesc si ele apar impreuna” (Isaia,48-13). Ce inseamna “ele apar impreuna “? Dreapta si stânga Preasfântului, binecuvântat fie numele sau, nu formeaza decât o unitate, deci, cerul si pamântul nu sunt decât una.” si „Sta scris: „Sa fie o tarie in mijlocul apelor si ea sa desparta apele de ape “ (Genaza, 1-6). Misterul separarii apelor se explica in acest fel: discordia venea din partea stânga; caci, atât timp cât nu era decât partea dreapta, discordia era imposibila. Dar imediat ce, prin aparitia tariei din mijloc, s-au format doua parti, una dreapta si alta stânga, ultima a dat nastere discordiei si de aici s-a nascut infernul”. In ansamblu, partea dreapta are o semnificatie masculina, solara, activa, spirituala, orientata spre viitor, cereasca. Partea stânga are o conotatie feminina, lunara, pasiva, materiala, orientata spre trecut, pamânteasca si malefica. Desigur aceste semnificatii nu sunt absolute sau irevocabile, asa cum s-ar putea crede, ele suportând numeroase nuantari. Un alt pasaj din Zohar face o referire directa la justitia divina: “Printre vesmintele de glorie, podoabe ale adevarului, lumini ale adevarului,se afla doua care formaeza podoaba tronului Regelui, numite Echitatea si Justitia.Ele sunt inceputul si sfârsitul oricarei credinte; ele incoroneaza toate rigorile de sus si de jos; totul este continut in Justiie si Echitate si hranit de ele“.
Iata, deci, ca semnul Balantei ascunde, in ciuda aparentelor, profunde mistere spirituale."

Iar acum revenind la Berbec.....
"Un lucru interesant este faptul ca Berbecul in traditia indiana numit Ram sau Agni, este simbolul dar si purtatorul focului cosmic ( Berbecul este o zodie de foc).
Un simbol asociat indiscutabil Berbecului este cel al capului, al liderului, al capeteniei. Capul este privit simbolic drept o zona a corpului de unde emana vointa si autoritatea sefului, o parte a corpului asociata ideilor de comanda si control, prin forta mentala. Desi lider, Berbecul nu este un rege sau un imparat, precum Leul, ci doar un comandant militar aflat in subordinea monarhului. Uneori aceasta capetenie militara uzurpa rolul monarhului (in Evul Mediu, comandantul militar suprem al Japoniei sau shogunul detinea adevarata putere, imparatul sau mikado având doar un rol simbolic, decorativ). Desigur, capetenia nu poate locui decât in capitala, oras din care emana autoritatea catre intregul teritoriu."

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu