EPOPEEA CREĂRII SISTEMULUI NOSTRU SOLAR

Nota blogger: Câțiva cititori mi-au solicitat ca, pentru o mai rapidă accesare, să repostez articolul de mai jos. Mă conformez. (C.M.)



(din “A douăsprezecea planetă” de Zecharia Stichin, apărută în ed. Aldo Press, 1999)





Din cunoaşterea sumeriană.


Iată etapele prin care a fost creat sistemul nostru solar:


ACTUL 1


Faza 1 (2+1)
- SOARELE (Apsu), “Cel care este de la inceput”,


- MERCUR (Mummu), “Sfetnicul si emisarul lui Apsu”,
- TIAMAT ,‘’Fecioara dătătoare de viaţă’’.

Faza a 2-a (4 + 1)
- Soarele (Apsu),
- Mercur (Mummu),
- Tiamat.


Lor li s-au adaugat


-VENUS (Lahamu), ‘’ Zeiţa luptătorilor’’,


- MARTE (Lahmu), ‘’ Zeul războiului ‘’.

Faza a 3-a (7 + 1) 

- Soarele (Apsu),

- Mercur (Mummu),
- Tiamat,
- Venus (Lahamu),
- Marte (Lahmu).



Lor li s-au adaugat :


- JUPITER (Kishar),
‘’ Prinţul pământurilor’’,


- SATURN (Anshar),
‘’ Prinţul cerurilor’’,


- PLUTO (Gaga), ‘’ Sfetnicul si emisarul lui Anshar’’.



Faza a 4-a (9 + 1)
- Soarele (Apsu),
- Mercur (Mummu),
- Tiamat,


- Venus (Lahamu),


- Marte (Lahmu),


- Jupiter (Kishar),


- Saturn (Anshar),


- Pluto (Gaga).


Lor li s-au adaugat:


- URANUS (Anu). ‘’ El, cel din ceruri’’


- NEPTUN (Ea), ‘’ Iscusitul creator’’

PĂMÂNTUL ŞI LUNA urmau să fie create ca rezultat al unei coliziuni cosmice.



ACTUL 2


Familia planetelor create nu se afla în stabilitate ca urmare a atracţiilor reciproce si a dispunerii pe orbite încă nesigure.




Cea mai mare conturbare o producea Tiamat, din cauza enormului sau volum, care atragea în jurul sau celelalte planete, punând în pericol stabilitatea sistemului solar format. In primul rând însă, cea mai ameninţată era însăşi TIAMAT care, din cauza apropierii celorlalte planete, risca coliziuni radicale.
Soarele (Apsu) considera că prin acţiunile lor, care puteau pune in pericol nu numai pe Tiamat dar şi restul sistemului solar format, planetele aveau manifestări necugetate.
Pentru a evita colapsul, Apsu, sfătuit şi de Mercur, sfetnicul său, a hotărât să intervină si să distrugă mişcarile necugetate ale grupului de planete.
Insă Neptun, singurul care şi-a păstrat calmul la aflarea planului lui Apsu, s-a hotarat să intervină în favoarea grupului de planete, născocind un descântec prin care urma ca ,, somnul să cadă asupra lui Apsu’’. (In inţelegerea astrofizicii, termenul de ‘’ descântec ‘’ se referea la măsuri de diminuare a magnetismului solar, astfel ca emisiile roadioactive ale Soarelui să nu mai poată afecta determinant planetele din sistem). In felul acesta, Soarele a fost trecut în planul al doilea, ca putere de decizie, astfel că ‘’somnul a căzut peste Apsu’’.
Lăsând Soarele fără puterile sale creatoare, prin stoparea emiterii de energie si materie, pentru a forma si alte corpuri ceresti, grupul de planete a adus temporar pacea în sistem.Victoria a fost întărită şi prin schimbarea locului şi menirii lui Apsu.

ACTUL 3

Liniştea a durat până când, din adâncurile universului, şi-a anunţat sosirea un nou astru cu destin de planetă, dar cu caracteristici deosebite, în sensul că era extrem de fierbinte si emitea un câmp de radiaţii foarte puternic. Acest imens bolid incandeşcent se numea MARDUK (Nibiru).
Planeta care a conceput un plan prin care să-l folosească pe Marduk, în scopul stabilizarii sistemului solar în care urma să pătrundă, şi care cuprindea, în principal, anihilarea lui Tiamat, a fost Neptun (Ea), planeta, pe atunci, cea mai îndepărtată a sistemului solar.
Marduk a intrat în sistemul solar şi primul cu care a interacţionat a fost Neptun.
Trecând pe lângă Neptun, presiunea gravitaţională a acestuia a făcut ca o parte a lui Marduk sa se deformeze "de parcă el ar fi avut două capete", dar nu s-a produs nicio fragmentare a "vizitatorului". Când, însă, a ajuns în apropierea lui Uranus (Anu), din acesta (Uranus) s-au desprins 4 bucăţi, care au devenit 4 sateliţi care au fost atraşi de Marduk, în jurul căruia se roteau cu mare viteză.
Planetele pe lângă care a trecut Marduk indică faptul că acesta a intrat în sistemul nostru solar din direcţie opusă mişcării orbitale (invers acelor de ceasornic).
Continuâdu-şi drumul, nou-venitul a fost confruntat cu imensul câmp gravitaţional al planetelor gigant Saturn (Anshar) şi Jupiter (Kishar), în acest fel, direcţia sa de deplasare fiind deviată şi mai puternic spre centrul sistemului solar, implicit, spre Tiamat.
Apropierea lui Marduk a început curând să o influenţeze puternic pe Tiamat şi planetele din proximitate (Marte, Venus si Mercur).
In urmatoarea fază, bucăţi mari din Tiamat au început să se desprindă, formând în jurul ei unsprezece sateliţi, gata să o apere.
Conform scrierilor mesopotamiene, cel mai important satelit format de Tiamat era uriaşul KINGU, care, supus atracţiei atât a lui Tiamat cât şi a lui Marduk, a început să se apropie tot mai mult de Marduk.
Se spune că din cauza mărimii sale, Kingu avea o orbita planetară proprie, ceea ce facea ca Tiamat să poată fi considerată o creatoare de planete, fapt neadmis în sistem unde, doar soarele avea acest drept.
După ce a trecut de Neptun şi de Uranus, Marduk s-a apropiat de Saturn, şi de inelele sale. Uriaşa planetă a intrat în tratative cu Marduk căruia-i cerea să o distrugă pe Tiamat, drept plată, oferindu-i acestuia o asemenea formă şi intensitate de câmp magnetic încât să-i asigure luptătorului o orbită specială şi mareaţă în jurul Soarelui.
Inţelegerea fiind parafată, pentru a realiza ceea ce promisese, Saturn a renunţat la satelitul său PLUTO (Gaga), pe care l-a plasat pe o altă orbită, acesta devenind o nouă planetă (si cea mai îndepartată) a sistemului nostru solar.
In drumul său către noua orbită, Pluto a convins toate planetele să aprobe înţelegerea lui Saturn cu Marduk, care avea ca scop dezintegrarea lui Tiamat.
In lupta care se pregatea, Marduk se baza pe cei patru sateliţi ai săi (primiţi cadou de la Uranus). Ei se numeau: Vântul de Nord, Vântul de Sud, Vântul de Est si Vântul de Vest.
In plus, prin trecerea prin vecinatatea planetelor gigant, Saturn si Jupiter, Marduk şi-a mai format înca trei sateliţi: Vântul Turbat, Vârtejul si Vântul Neîntrecut. Toţi cei şapte sateliţi au fost trimişi ca avangardă a lui Marduk.



Coliziunea cu Tiamat a înfăptuit-o unul dintre sateliţii lui Marduk, care a fisurat uriaşa planetă în două, în despicătura formată Marduk trimiţând un uriaş arc electric care a neutralizat câmpul electric şi magnetic al lui Tiamat, lăsad-o fără viaţă.
Zece din cei unsprezece sateliţi ai lui Tiamat au fost sfârtecaţi de agresori, din ei rezultând micile şi numeroasele corpuri cereşti numite comete.
Interesant este că acest curs al evenimentelor cosmice, de la formarea sistemului nostru solar, deşi neprobat ştiinţific, răspunde cu exactitate tuturor întrebărilor încă nelămurite de ştiinţă, privind unele particularităti (şi curiozităţi) întâlnite în acest sistem solar.
Se explică astfel, raţional, naşterea cometelor, aceste ‘’rebele ale sistemului’’care nu par a se supune nici uneia dintre legile cunoscute.
Orbitele planetelor în jurul Soarelui (cu exceptia lui Pluto) sunt aproape circulare în timp ce cele ale cometelor sunt puternic alungite astfel că, multe dintre aceste corpuri reapar în apropierea Pământului după sute sau mii de ani.
Cu excepţia lui Pluto, planetele se mişcă în acelaşi plan, în timp ce cometele trec prin mai multe planuri.
Şi, cel mai semnificativ fapt, mişcarea de rotaţie a cometelor, care este inversă faţă de cea a planetelor.
La sfârşitul coliziunilor, Marduk i-a luat lui Kingu ‘’tăbliţa destinului’’(orbita independentă) primită de la Tiamat.
Invingâd-o pe Tiamat, Marduk şi-a continuat drumul prin ceruri, în jurul Soarelui, trecând, din nou, pe lângă planetele ‘’de sus’’, a căror dorinţă o îndeplinise.
Pe noua sa orbită, Marduk va reveni, dupa lungi perioade, la locul bătăliei în care a triumfat.

ACTUL 4

La prima sa revenire, Marduk însuşi a lovit defuncta planetă Tiamat, secţionând-o în două părţi inegale. Apoi, un alt satelit a lui Marduk s-a prabuşit peste partea superioara (ţeasta) desprinsă din corpul lui Tiamat, împingând-o departe, într-o zonă în care nu existau planete.

DIN ACEASTĂ BUCATĂ A LUI TIAMAT A FOST CREAT PĂMÂNTUL.

Partea de jos a avut o soarta diferită: la a doua tură făcută în jurul Soarelui, Marduk a zdrobit această mare bucata transformand-o în miliarde de bucăţi din care s-a creat o mare fâşie cunoscută de astronomi sub numele de ‘’ Centura de asteroizi’’

Această centură împarte sistemul nostru solar în două: planetele de jos, ‘’terestre’’(Mercur,Venus, Pământ, Luna si Marte) si planetele de sus : Jupiter si celelalte.

Oricum, legenda este faşcinantă şi se mulează perfect, dând răspuns tuturor întrebărilor noastre. Este o explicaţie ştiintifică şi cosmologică coerentă a evenimentelor care au dus la dispariţia ,, PLANETEI CARE LIPSEŞTE’’si la misterul originii ,,Centurii de Asteroizi ‘’.



Mai mult, această teorie preluată de pe tabliţele sumeriene, poate explica suficient de convingator de ce continentele noastre sunt concentrate pe o singură faţă a Pământului, pe faţa cealaltă existând o gaură foarte adâncă (acoperită de Oceanul Pacific).
Acceptând teoria aceasta, s-ar explica şi de ce Pământul este acoperit mai mult de apă decât de uscat.(Tiamat era supranumită ‘’Monstrul Apelor ‘’; avem tot dreptul să credem că o bună parte din această apă a ajuns pe Pământ).
Când Vântul de Nord al lui Marduk a împins viitoarea planetă Pământ în locul pe care îl ocupă astăzi, acesta a căpătat propria orbita în jurul Soarelui.
In ce priveşte LUNA, considerente temeinice argumentează că KINGU al lui Tiamat este, astăzi, LUNA Pământului.
Scrierile sumeriene, privind naşterea sistemului nostru solar, sunt cu atât mai faşcinante
dacă ne permitem să apreciem că Pământul este planeta Tiamat renăscută.

(C.M)

Sursa: http://ascensiuneaspiritului.blogspot.ro/