duminică, 19 octombrie 2014

Stapânii lumii. Eminentul profesor american de origine româna Anghel Rugina despre GRUPUL DIN UMBRĂ care conduce lumea

„Fie ca vreti, fie că nu, vom avea un guvern mondial. Singura chestiune este dacă va fi acceptat sau impus.”
(James P. Wartburg, bancher american şi consilier financiar al Preşedintelui Franklin D. Roosevelt)
Pe la începutul anilor 2000, exista un talk-show pe Antena 1, care se numea: „Marius Tucă Show”. Acest excelent ziarist invita în emisiunile sale, cele mai reprezentative personalităţiale momentului, de la preşedintele statului, primul ministru şi membri ai guvernului, până la sportivi, oameni de cultură sau de ştiinţă… pe scurt, invita în fiecare seară, „Omul zilei”! …
Era unul dintre programele cele mai aşteptate şi mai urmărite, întrucât realizatorul nu-şi „ierta” pentru nimic în lume invitatul, supunându-l unui continuu tir de întrebări, care de care mai provocatoare şi mai indiscrete referitoare la activitatea profesională sau acţiunile publice ale acestuia.
Într-o seară de acum circa zece ani, l-a avut ca invitat pe marele nostru economist şi academician Anghel Rugină, profesor universitar de anvergură mondială, care din păcate s-a stins din viaţa… Emisiunea de pe Antena 1 din acea seară avea să devină, pentru toţi cei care am urmărit-o, absolut memorabilă.
Sub Ceauşescu, Anghel Rugină a fugit din ţară, trecând Dunărea înot la sârbi. A fost rănit la picior de un grănicer român, dar a reuşit în cele din urmă să ajungă în Statele Unite, unde a devenit membru corespondent al Academiei Statelor Unite, şef de comisii economice şi consilier în diferite guverne americane.
Pentru cine vrea să se edifice mai pe larg despre personalitatea acestui român de excepţie recomand lectura de pe Wikipedia şi din alte surse on-line.
La un moment dat, cu toată experienţa sa, Marius Tucă a scăpat invitatul de sub control. Personajul „de mare calibru” din acea seară, a pus treptat stăpânire pe emisiune, toată pregătirea acesteia ducându-se „pe apa Sâmbetei”, deoarece răspunsurile sale la întrebările moderatorului depăşeau cu mult tiparul emisiunii, prin amplitudine, prin modul în care erau documentate şi mai ales prin consecinţele lor!…
Erau răspunsuri care impuneau de la sine alte întrebări şi tot aşa… Ca un bulgăre de zăpadă lăsat să se rostogolească pe o pantă proaspăt ninsă!… Dar să vedem ce s-a întâmplat, concret!
Domnul Rugină a afirmat la un moment dat, că a fost invitat acasă la George Bush! La „Casa Albă”, bineînţeles. Fiica domniei sale era prietenă şi colegă de facultate cu gemenele preşedintelui american, iar acesta a vrut să îl cunoască personal, aşa că l-a invitat la o cină în cel mai bine păzit obiectiv al planetei. Şi când Marius Tucă l-a întrebat cum e de fapt preşedintele american „în privat”, au început dezvăluirile:
Anghel Rugină (A.R.): George Bush este un texan simpatic, cinstit şi foarte de treabă, dar nu face ce vrea el!…”
Marius Tucă (M.T.): Cum, adică, nu face ce vrea el? Păi nu este el cel mai puternic om de pe planetă? Nu conduce el guvernul celui mai puternic stat din lume?” A întrebat, Tucă.
A.R.: Păi, nu prea… „Se vede treaba că trebuie să fac unele precizări, a mai „ca să se ştie şi ca să puteţi înţelege mai bine”!…
Dragii mei, lumea asta este condusă de un fel de guvern mondial, format dintr-un grup de circa 250-300 de persoane, super-bogate, super-puternice şi super-bine-informate, care trăiesc „ca în sânul lui Avram”!
Oamenii ăştia deţin puterea absolută pe planetă.
În afară de accesul imediat la toate resursele economice şi la cele mai recente descoperiri tehnico-ştiinţifice, multe ţinute în secret, au la dispoziţie, în toate ţările lumii, institute de cercetări psiho-sociologice, cu ajutorul cărora ţin sub control toate popoarele planetei. Acestea le indică personajele politice cele mai „potrivite” pentru a „câştiga alegerile”, în mod „democratic” în cele mai importante state ale lumii; importante nu numai ca număr de locuitori, dar mai ales prin resursele lor naturale, prin puterea economică, militară sau prin poziţia lor strategică.
Practic toţi conducătorii statelor importante ale planetei sunt „aleşi” cu „binecuvântarea » acestui „Grup”, şi toţi cei aleşi nu fac altceva decât să pună în practică „directivele” trasate de acesta…”
Telespectator (T.S.): Domnule Anghel Rugină, face şi România parte dintre ţările vizate de „Grup”?
A.R. : Da. Şi ca dovadă vă aduc faptul că, înainte cu două luni de alegerile din 2000, persoana care a câştigat alegerile prezidenţiale, a fost în vizită „privată” în Statele Unite, iar la două săptămâni de la câştigarea alegerilor, primul ministru proaspăt numit a făcut acelaşi lucru. Au fost amândoi să-şi ia „foaia de drum”…
T.S.: Adică dumneavoastră vreţi să spuneţi că pe preşedintele nostru ni l-au ales americanii?
A.R. : Nu o spun eu. Aşa este. Numai că nu americanii, ci „Grupulcare conduce. În America a avut loc doar acceptarea şi instruirea personajelor.”
T.S.: Să vă fie ruşine domnule, Rugină… Să vă fie ruşine că aţi ajuns la vârsta pe care o aveţi, cu capul plin de păr alb, ca şi mine şi că ne minţiţi în halul ăsta… Nu ştiu ce interes aveţi să o faceţi, dar vreau să vă spun că pe preşedintele nostru l-am ales noi, cu toţii, prin votul nostru, că aşa am vrut noi !
Să vă fie clar: aşa am vrut noi! Şi apoi cum să ni-l aleagă alţii când este o comisie de votare care verifică vot cu vot, de la toate partidele… Sunteţi un mincinos! Domnule Marius Tucă, nu mai chemaţi, domnule, din ăştia… Bună seara!…
A.R. : Dragă domnule, te felicit!… Te felicit că ai ajuns la vârsta la care ai capul plin de păr alb şi că ai trăit până acum cu impresia că ai putere !
Că votul tău contează! Poţi să mori fericit în cazul ăsta! Eu nu am vorbit pentru cei care au vârsta şi convingerile dumitale. Eu am vorbit pentru cine are urechi să audă şi minte să înţeleagă !…
În ceea ce priveşte votul, nu uitaţi vorbele lui Stalin, care zicea că nu contează cine şi ce votează, contează doar cine numără voturile !
Astăzi cu voturile centralizate electronic treaba asta a devenit un simplu joc pentru un informatician: cu un program deştept, printr-o simplă atingere a unei anumite taste, voturile plus ale unui candidat se adună discret la cel care trebuie să iasă…
Îmi spui că nu ştii ce interes am…
Am interesul ca POPORUL MEU SĂ AFLE… Să afle şi să înţeleagă! Să înţeleagă că la nivel global „cărţile sunt făcute”! Oamenii ăştia sunt prea deştepţi şi prea puternici!…”
T.S.: (chiar dacă se tratează de către un alt telespectator lăsăm iniţialele cu titlu generic, pentru cursivitatea mesajului): Dar cine sunt oamenii ăştia? Este vorba de Francmasonerie?
A.R. : Sunt şi masoni în „grup”, dar nu sunt majoritari!
T.S.: Atunci, despre cine este vorba? E sultanul Bruneiului? Bill Gates? Sau cine altcineva?
A.R.: Mai, băieţi… Pe oamenii ăştia nu-i cunoaşte nimeni… Adică nimeni dintre „muritorii de rând”! Ce, sultan? Ce, Bill Gates? Ăştia sunt mici copii, pe lângă cei din “GRUP”! Trebuie să înţelegeţi că adevăraţii bogaţi ai lumii nu apar în nici un top, al niciunei reviste… Se bucură de anonimat pentru ca astfel să aibă libertate deplină de mişcare.
Doar un număr limitat de persoane, alese pe sprânceană, cunoaşte identitatea unora dintre ei, alte persoane „alese”, cunosc pe altele, şi tot aşa. Nimeni nu poate pune toate piesele acestui puzzle împreună…
Nici măcar preşedinţii marilor state ale lumii. Directivele ajung la ei prin interpuşi. V-am spus că este vorba despre oameni deosebit de inteligenţi şi despre o organizare perfectă!…
T.S.: Atunci sunt evreii?
A.R.: Sunt şi evrei dar nu sunt majoritari!
T.S.: Arabii? Sunt şi arabi? Că ăştia au petrol…
A.R.: Dragii mei, sunt reprezentanţi de peste tot, într-o proporţie echilibrată. În asta şi constă succesul „Grupului”, deciziile în interiorul lui se iau într-un mod absolut democratic, iar locul în acest „Grup” se moşteneşte, pe principii monarhice, cei ce urmează să intre fiind foarte bine testaţi şi pregătiţi în acest sens…
T.S.: Bun, şi cam de când se întâmplă chestiile astea?”
A.R.: Se zice că acest „Grup” a luat fiinţă cam pe la începutul anilor 1800, cu scopul declarat de a prelua conducerea lumii. Prima mişcare cu relevanţă la nivel planetar ar fi fost iniţierea valului de revoluţii din Europa anilor 1848. Apoi „Grupul” a încercat preluarea puterii pe tot globul prin intermediul ideologiei comuniste.”
T.S.: Cum adică, să preia puterea în lume cu ajutorul comunismului? Păi comunismul nu zice că totul este al tuturor? Nu înţeleg. Puteţi să ne explicaţi?”
A.R.: O.K. Să raţionăm un pic… Deci ideologia comunistă spune că totul este al tuturor, este adevărat, dar şi că nimeni nu poate dezlipi nici un strop din bunurile în comun pentru folosul său personal. Deci totul este al tuturor şi în particular al nimănui.
Şi chiar dacă nu sunt ale nimănui, după victoria planetară a comunismului, aceste bunuri trebuiesc totuşi “administrate” de cineva. Şi de ce acel cineva n-ar putea fi un „Grup” de administratori la nivel mondial de, să zicem… 250-300 de persoane!… ” …Toată lumea… mută. Inclusiv Marius Tucă…
Şi domnul profesor a continuat: “Toate mişcările de rezonanţă mondială de după 1848, s-ar fi produs cu acceptul acestui „Grup”. Totul bine studiat. Totul cu un scop precis.Bineînţeles că au apărut şi evenimente neprevăzute.
Las un moment dat, liderii comunişti, supuşi unei propagande deşănţate cu scopul creării cultului personalităţii, pe criterii de marketing politic, au început ei înşişi să creadă în ceea ce propovăduiau şi să se creadă nişte ZEI în viaţă, aşa că au scăpat de sub control.
Şi atunci a fost nevoie de crearea unei ideologii care să contrabalanseze comunismul şi anume fascismul. Şi aşa a pornit cel de-al doilea război mondial…
Şi când şi fascismul a început să aibă derapaje i s-a opus o coaliţie mondială, şi pentru că nu fusese înfrânt comunismul “independent”, a fost nevoie de un “război rece”, care s-a încheiat aşa cum ştim cu toţii, cu victoria “GRUPULUI”, asupra copilului rebel – comunismul!
Acum suntem în faza în care „Grupul” se concentrează asupra unei noi strategii de putere şi anume “GLOBALIZAREA”. Au fost create organisme la nivel global în sprijinul acestui concept: NATO, G8, G20, FMI, Banca Mondială, BERD, Comunitatea Europeană, etc…
Trebuie să recunoaştem că acest „Grup” a avut un rol foarte important în menţinerea unui echilibru strategic la nivel mondial. În perioada dominaţiei acestuia, nivelul de trai al populaţiei a crescut în mod constant, nu peste tot e drept dar încă se mai lucrează la acest lucru prin intermediul organismelor mondiale controlate de „Grup”.
De asemenea nivelul tehnologic a cunoscut un progres uriaş care nu ar fi fost posibil fără direcţionarea resurselor necesare în acest sens.
“Drepturile omului”sunt impuse permanent pe ordinea de zi a tuturor reuniunilor la nivel mondial, sau regional, acolo unde acestea nu sunt la înălţimea momentului.
În general se impune o nouă ordine mondială, care încearcă să înlăture haosul, anarhia şi pericolele potenţiale la nivel planetar…V-am spus că este vorba despre persoane deosebit de inteligente.
E drept, uneori sunt mai răi câinii, că stăpânii, dar sunt sigur că la momentul oportun, stăpânii îşi vor pune câinii cu botul pe labe!…”
Marius Tucă (M.T.): Domnule Anghel Rugină, m-aţi uimit! De unde ştiţi toate astea?
A.R.: În cercurile academice americane se dezbat destul de des subiecte de genul ăsta!”
M.T.: Şi nu vă este frică să dezvăluiţi aceste lucruri?
A.R.: În primul rând, am o vârstă: „mi-am trăit traiul, mi-am mâncat mălaiul”, şi apoi sunt lucruri, repet, deja cunoscute, iar scopul pentru care am făcut-o este de a limpezi cumva apele şi de a potoli spiritele înfierbântate din România, care încă mai cred că tot ceea ce zboară se mănâncă!…
T.S.: Şi noi ce trebuie să facem?”
A.R.: Aici am vrut să ajungem cu discuţia noastră!… Pentru noi, important este să ne facem viaţa frumoasă în jurul nostru.Să lăsăm gândurile mari, la scara internaţională, că acolo jocurile sunt făcute şi echilibrele nu trebuiesc rupte !
Nu avem nici informaţiile, nici competenţa, nici resursele şi nici mijloacele necesare să acţionăm la un nivel atât de înalt. Putem în schimb să ne comportăm civilizat, să ne educăm bine copiii, să ne conservăm şi să ne protejăm mediul în care trăim, să ne respectăm şi să ne ajutăm, pe scurt: să ne trăim viaţa liniştiţi…”
Au trecut zece ani de la această emisiune. E greu să uiţi aşa ceva. În acest răstimp am încercat să deschid ochii şi să înţeleg ce se întâmplă în jurul meu.
Bineînţeles că dialogurile de mai sus sunt reproduse din memorie, întrucât nu am găsit arhivată emisiunea, pe internet, şi trebuiesc tratate cu rezerva necesară în acest caz. Memoria poate juca feste oricui.
La un moment dat mă întrebam dacă această emisiune chiar a avut loc în realitate sau doar în imaginaţia mea.
Subiectul este bineînţeles foarte incitant, şi existenţa unui „Grup” de persoane iniţiate care „stăpânesc” lumea,a fost unul dintre primele lucruri care m-au frapat în romanele lui Pavel Coruţ.
El i-a numit în aceste romane „Bubuli”, Anghel Rugină l-a numit „Grup”.
Pavel Coruţ i-a menţionat pe „Bubuli” sub rezerva împletirii fanteziei cu realitatea. Anghel Rugină a părut ceva mai concret.
Ambii însă ne recomandă să ne trăim viaţa liniştiţi. Sunt două personaje importante ale României şi ne putem mândri că suntem contemporani cu ei, chiar dacă domnul Anghel Rugină între timp a trecut în nefiinţă. Şi dacă ne mândrim cu ei, să încercăm să le şi dăm ascultare !
Concluzia finală: Să ne facem viaţa frumoasă în jurul nostru, şi să o trăim în armonie.
La 15 decembrie 2008 a trecut in nefiinta, la 95 de ani, eminentul economist american de origine romana Anghel Rugina.
Nascut la 24 mai 1913 la Vizuresti, jud Tecuci , a absolvit cursurile Scolii Comerciale Superioare din Galati, dupa care a urmat cursurile Academiei de Inalte Studii Comerciale si Industriale din Bucuresti unde i-a avut ca profesori pe Virgil Madgearu, Victor Slavescu si Nicolae Iorga obtinand diploma in 1936.
In 1947 a obţinut un al doilea doctorat cu profesorul Euken, iar doi ani mai târziu, publica prima sa carte în limba germană:Geldtypen und Geldordnungen Fundamente fur eine echte all-gemeine Geld -und Wirtschaftstheorie. Acest volum i-a adus în anul 1950 o invitaţie de a profesa în Statele Unite şi astfel a început să predea cursuri de economie politica la Universitatea din Portland, Oregon.
In 1955 primeste cetatenia americana.
In 1990 a revenit in tara si si-a oferit sprijinul pentru abordarea problemelor delicate ale tranzitiei economiei nationale spre economia de piata. A publicat o lucrare despre ” miracolul economic romanesc” pe care il credea posibil avand in vedere politici monetare pentru realizarea unei monede stabile (leul de argint).
BNR, al carei functionar a fost in anii tineretii sale a decis, in semn de omagiu, sa acorde numele sau unei Sali din cladirea Bancii, iar academicianul Tudorel Postolache a propus realizarea de catre Academia Romana a tiparirii operei integrale a celor trei mari economisti romani: Nicolae Georgescu Roegen, Anghel Rugina si Costin Chiritescu. Anghel Rugina a publicat peste 50 de lucrari in care a abordat problemele din economia mondiala punand in centrul operei sale omul, in dauna profitului maxim.
Cel de-al IV – lea Congres Mondial de Economie Sociala de la Toronto (august 1986) a fost organizat in onoarea lui Anghel Rugina, avand ca tema principala “Drumul inainte – a treia revolutie in gandirea economica”
Intr-un interviu din 2005, Anghel Rugina si-a exprimat dorinta de a dona Academiei Romane toata biblioteca sa si suma de 200.000 $ pentru instituirea unui premiu acordat pentru ideile noi aduse din domeniile economiei si stiintelor sociale din Romania.
Inchei cu ce spunea Anghel Rugina in 1997 :
“Ma nelinistesc si ma preocupa suferintele poporului roman nu numai din prezent, dar inca si mai mult faptul ca ele se pot prelungi si dupa intrarea în mileniul III. Situatia de dezechilibru major în care se afla omenirea pe întregul glob pamantesc nu poate ramane asa multa vreme.
In veacul al 20-lea probleme mari nu au fost rezolvate cum se cuvine, ci doar au fost amanate prin tot felul de compromisuri si scheme artificiale. Iar problemele nerezolvate si cumulative sunt forta cea mai puternica care aduce schimbari în istorie, unele pe cale pasnica iar altele prin revolutie si varsare de sange.
Gandirea economica a veacului al 20-lea a fost dominata în Apus de doctrina lui Keynes iar în Rasarit de doctrina lui Marx.
Doctrina lui Marx în Rasarit a cazut din cauza Principiului Imposibilitatilor în Practica Economica. Doctrina lui Keynes va cadea si ea în secolul ce urmeaza tot din cauza aceluias Principiu al Imposibilitatilor in Practica, desi se va derula altfel decat la Rasarit.
La începutul Noului Mileniu va avea loc « Marea Transformare » ( The Great Transformation). Este foarte greu de prezis pana la urma pentru ca lupta dintre diferite forte nu se da în camp deschis.
Pe de o parte e spiritul mercantil, conservativ de status quo pentru regimul capitalist reprezentat prin conducerea marilor intreprinderi comerciale si financiare la nivel national si international, care are încredere in doctrina economica ramasa de la Keynes, desi bariera principala se afla în Principiul Imposibilitatilor în Practica.
Pe de alta parte se afla spiritul reformist reprezentat prin intelectuali si profesionisti, mai mult sau mai putin de stânga, unii ajunsi deja în posturi de raspundere în mai toate organizatiile internationale.
Acestia agita teza ca problemele sunt acum la nivel global dar nu ofera nimica nou in afara de Keynes si Marx din umbra. Si aci tot Principiul Imposibilitatilor este piatra cea mare care sta în fata casei.
Eu ma straduiesc de multi ani sa dovedesc ca problemele mari ale timpului nostru nu se pot rezolva nici prin Keynes si nici prin Marx.”
Rapirea Europei
Aceasta statuie,dn fata cladirii Winston Churchill, inspirata din mitologia antica,descrie o reprezentare mitica a vechii Europe.
Are la baza povestea in care Zeus s-a deghizat intr – un taur alb pentru a o seduce pe frumoasa Europa, care era la cules de flori.
Atunci cand ea s-a apropiat de taur si i s-a urcat in spate, taurul a rapit-o si a profitat de ocazie pentru a fugi cu ea.
Surse: Acad. Dinu C. Giurescu, revista art-emis.ro ; lumeairinei.wordpress.com/; .likenews.ro/cersipamantromanesc.wordpress.com

Sursa: http://2blackjack1.wordpress.com/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu