marți, 4 noiembrie 2014

APOCALIPTIC: Patru erupții solare PUTERNICE produse în ultimele zile

APOCALIPTIC: Patru erupții solare PUTERNICE produse în ultimele zile
APOCALIPTIC: Patru erupții solare PUTERNICE produse în ultimele zile
Cea mai mare pată solară observată în ultimii 24 de ani, de dimensiunea planetei Jupiter ("regele planetelor" din sistemul nostru solar), a generat patru puternice erupții solare în patru zile, stârnind interesul oamenilor de știință, conform unui material publicat de SPACE.com.


Pata solară a primit denumirea de Regiunea Activă 12192 (AR 12192) și se află pe locul 33 în clasamentul celor mai mari 32.908 pete solare observate din 1874 și până în prezent, conform oamenilor de știință de la NASA.
Cum se formează însă astfel de pete solare gigantice? "Răspunsul simplu este că nu știm", a declarat C. Alex Young, cercetător la NASA, pentru SPACE.com.
"Având în vedere că ne aflăm în apropierea maximului de activitate solară (activitatea solară variază ciclic de la minim la maxim în intervale de câte 11 ani), o cantitate mare de energie magnetică se cumulează în apropierea învelișului exterior al Soarelui, așteptând să iasă la suprafață. Însă dacă ne întrebați de ce toată această energie se acumulează într-o singură regiune și nu apar două sau mai multe astfel de pete, chiar nu avem niciun răspuns", a mai adăugat el.
Petele solare sunt zone de activitate crescută la suprafața Soarelui. Ele apar, de obicei, în zone în care puternicele linii de câmp magnetic solare sunt deformate. Ele sunt mai întunecate pentru că sunt mai reci decât materia din zonele înconjurătoare.
Această pată solară se manifestă diferit pentru că nu a produs nicio ejecție coronală de masă (CME) semnificativă în perioada în care se afla îndreptată spre Pământ (în prezent pata se află în spatele Soarelui), potrivit agerpres.ro.


Sursa: www.realitatea.net

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu