vineri, 9 ianuarie 2015

Previziuni numerologice 2015. Un an de succese materiale și spirituale






Vibrația anului 2015 este 8. Această cifră este una puternică, orientându-ne spre aspectele materiale ale vieții. Este un an în care putem culege roadele muncii noastre depuse de cel puțin șapte ani încoace și chiar mai mult. Este posibil să prospere micile afaceri, să se reorganizeze marile afaceri sau să vedem mult mai clar cum să ne materializăm visele. Sigur că vor fi urcușuri, coborâșuri, nemulțumiri, bucurie, extaz și agonie, însă toate au rolul de a ne ajuta să vedem pe ce poziții ne aflăm, atât din punct de vedere material, cât și spiritual.
Interesant este faptul că vom avea tendința de a ne retrage în forul nostru interior pentru a analiza evenimentele în care suntem implicați fie direct, fie indirect, dincolo de aparențe. Lucrul acesta ne poate crea disconfort, însă este necesar să o facem, pentru că abia peste nouă ani mai avem forța și luciditatea de a face o astfel de analiză și de a obține concluziile necesare evoluției noastre pe mai departe.
Noțiunile putere și bani se vor vehicula frecvent. Nu neapărat în sensul de a le avea, ci mai mult de a ne schimba percepțiile, atitudinea vizavi de ele. Cu toții ne dorim, în proporții diferite, bani, putere, faimă, celebritate. Și le putem avea, dacă ne folosim corect potențialul nativ și nu în ultimul rând dacă le folosim și pentru progresul general.
Sunt posibile multe conflicte financiare deschise. În anul precedent, 2014, pentru că vibrația sa a fost 7, multe și mărunte detalii s-au desfășurat în umbră, învăluite într-un mister greu sau deloc de pătruns. Răsturnările de situație au fost greu previzibile, din când în când ieșind la iveală câte ceva dintr-un eveniment social sau personal, însă ceva care mai mult ne încurca înțelegerea desfășurării lucrurilor.

Acum, în 2015, totul va fi la vedere, jocurile de culise se vor petrece în văzul și auzul tuturor. Desigur, pentru cine are deja urechile și ochii antrenați, pregătiți și nu în ultimul rând pentru cine dorește. Deoarece mulți pot, dar ignoră, nu vor să vadă. Și uite așa apar tot soiul de probleme relaționale, financiare, parentale și, în final, când Dumnezeu nu mai știe cum să descurce ițele pe care noi le tot încurcăm de atâta amar de vreme, ne trosnește la sănătate, că poate doar-doar om înțelege să facem lucrurile corect.
Să ne reamintim în permanență faptul că totul este un joc, existența terestră este un șir de experiențe din care învățăm, ne dezvoltăm râzând, plângând, nu contează, totul merge înainte. 2015 ne va preda o lecție dură vizavi de acumulările materiale, vizavi de raportul muncă-plata aferentă, de asumarea responsabilităților sociale, familiale. Mulți se vor bucura de roadele muncii lor. Alții își vor da seama că a juca rolul bondarului sau greierului este frumos, amuzant, însă la momentul scadenței, micuța furnică îi va trânti ușa în nas, fără nici un fel de resentiment și cu un curaj nebănuit. Pe românește, unii vor râde, pentru că vor vedea roadele muncii lor, alții vor suferi, mai mult sau mai puțin la vedere, pentru că și-au irosit resursele și timpul fără rost.
Până la urmă, vrem, nu vrem, trebuie să participăm la lecția numită găsirea echilibrului între bani-bunuri materiale-muncă-plată-cheltuieli. Pentru a trece ușor, cu demnitate peste evenimentele anului și pentru a avea șansa de a evita o corigență, este bine să ne deschidem mintea, sufletul, să lăsm deoparte rigiditatea, încăpățânarea și ancoarea strictă în materialitate. Este o chestiune de alegere: alegem să fim elevi conștiincioși, să ne asumă toate, să participăm corect la această lecție, acum pe parcursul anului 2015 sau abia în 2024. Sau chiar într-o viață viitoare. Fiecare după voință și putință!
La nivel personal este bine să corelăm vibrația personală cu cea a anului în curs de desfășurare. Pentru nativii cu vibrația personală pară, respectiv 2, 4, 6, 8, anul va fi mai ușor, chiar spectaculos pe alocuri, deoarece vibirația anului, 8, completează, împrospătează vibrația nativă. Evident se vor remarca nativii cu vibrația 8. Se recomandă prudență, discernământ, evitarea exceselor și culcarea pe laurii succesului.
Bine este să oferim și altora din bogăția noastră materială, spirituală. Pentru a ne putea bucura de toate, sau cum se spune pe românește, pentru a ne prii ceea ce avem, să dăruim și altora care au puțin sau deloc. Acțiunile caritabile sunt binevenite, oricât ar fi de mărunte. Undeva cândva ni se va înapoia înzecit ceea ce oferim pe parcusul anului 2015, într-un moment în care noi vom fi cei încercați de viață.
Pentru nativii cu vibrația personală impară, respectiv 1, 3, 5, 7, 9, anul pare dificil, deoarece vibrația 8 vine oarecum în contradicție. Senzația de alertă, de a fi tot timpul treaz, atent, ca și cum ceva te tot provoacă, va fi accentuată. Însă și aici se vor observa roade materiale, bogăție spirituală și chiar succese diferite. Va fi mai ușor pentru acești nativi să se detașeze de material, de bani, reușind să folosească exact atât cât trebuie, când trebuie. Se recomandă răbdare, prudență și evitarea hazardului.
Foarte interesante vor fi evenimentele sociale, zbaterea unora de a obține bani, putere, faimă, un loc printre stelele momentului sau cei care deja au toate acestea, zbaterea de a le menține în continuare, la cote ridicate. Dacă vor reuși sau nu, Dumnezeu știe! Odată ajuns în așa-zisele poziții privilegiate, divinitatea îți permite să le menții, numai dacă mai ai de parcurs, înțeles, asimilat lecții de viață într-o astfel de conjunctură.
Pe scurt despre 2015: bani, putere sau jocuri de putere la vedere, faimă, acțiuni de anvergură, răsturnări spectaculoase vizavi de acumulările materiale, acțiuni caritabile reale și de folos, echilibrarea muncă-plata aferentă, înțelegerea și acceptarea lucrurilor dincolo de aparențe.
Să privim cu drag la 2015, să-l respectăm cum se cuvine și să depunem toate eforturile de a participa și învăța lecțiile pe care ni le propune. Cu siguranță ne vom bucura de rezultate și pentru toată lumea vor exista premii la finele lui!

Numerolog Anca Gordin Stoica

Sursa: http://astrocafe.ro/

9 comentarii:

  1. Anuntam cu intristare ca se implinesc azi, 23 ianuarie 2015, 14 zile de la disparitia dintre noi a celei ce a fost ,,Sfatuitoarea"! Ne gandim sa o mutam la ,,Cimitirul vesel" de la Sapanta...

    RăspundețiȘtergere
  2. Cu cele mai sincere regrete, cu umilinta si inima smerita, transmitem condoleante familiei, pentru greaua si nepretuita pierdere suferita.Sfatuitoarea nu ne-a parasit. Va fi acolo, in taramul lui UNU si ne va calauzi in continuare. Drum Drept in Lumina aceste luminite!

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu mai inteleg nimic. Cand a murit, pe 9 ? D-l Daniel Gaucan a anuntat ca azi, pe 29.

    RăspundețiȘtergere
  4. A murit in data anuntata de Daniel Gaucan! Prima postare se referea,(fara sa stim de suferinta sfatuitoarei) la pauza lunga fara postari pe blog, o peripoada de 2 saptamani...Imi cer scuze pentru ironia, facuta fara nici un fel de intentie rea!

    RăspundețiȘtergere
  5. D-zeu s-o ierte si s-o pastreze in lumina !

    RăspundețiȘtergere
  6. D-zeu s-o ierte si s-o pastreze in lumina !

    RăspundețiȘtergere
  7. Vai, ce rau imi pare, nu stiam de ce nu mai apar postari pe blog dar nu mi a trecut nici o clipa prin minte ca a murit. Nu mi vine sa cred(((((:. Era o persoana minunata, plina de iubire, dornica sa ajute. D zeu s o ierte si s o ia in paza, sa fie mereu in lumina.

    RăspundețiȘtergere
  8. Îmi pare tare rău nu am știut de decesul acestei doamne.Dumnezeu sa o odihnească in pace.

    RăspundețiȘtergere
  9. Îmi pare tare rău nu am știut de decesul acestei doamne.Dumnezeu sa o odihnească in pace.

    RăspundețiȘtergere