ROMÂNIA, O CHEIE PENTRU POARTA ORIENTULUI MIJLOCIU, SIRIA.

Plăcut surprins am fost, ieri, citind pe pagina HotNews o analiză a lui Emilio (Pepe) Escobar, ziarist de investigaţii, născut în Brazilia, care lucrează, însă, pentru Asia Times, cunoscut pentru relatările sale impresionante, ce acoperă lumile arabă şi musulmană din nordul Africii pînă în Pakistan, trecînd prin Orientul Mijlociu. Demult nu mai citisem în limba română, într-o media naţională, un astfel de text, care ese o mină de aur pentru orice serviciu de intelligence din lume, la capitolul “surse deschise”. Între multele informaţii şocante despre Libia şi confiscarea islamistă a primăverii arabe, două afirmaţii mi-au atras atenţia, în mod special, în contextul zilei de astăzi: “în rîndurile actualelor forţe anti-guvernamentale (care luptă în Libia!) se află …şi membri ai Hezbollah şi Hamas … De asemenea, palestinienii din Gaza ar fi ajuns în posesia unor rachete anti-aeriene şi anti-tanc provenite din Libia (sursa Haaretz)”, şi “insurgenti Al-Qaeda au ajuns deja în Siria unde iau parte la acţiunile ce vizează răsturnarea de la putere a lui Bashar al-Assad. Prezenţa acestora ridică semne de întrebare legate de care dintre grupările siriene de opoziţie va ieşi triumfătoare în cazul în care liderul de la Damasc va fi înlăturat (ArabianBusiness.com)”. Leg această ultimă informaţie a lui Escobar şi de atenţionarea Rusiei, de zilele trecute, că mass-media occidentale manipulează ştirile provenite din Siria, acoperind, PROST, o situaţie ce riscă să devină explozivă şi de necontrolat pe fondul tensiunilor interne şi externe din Orientul Mijlociu. Astăzi, ONU se va pronunţa dacă Palestina va deveni al 194-lea stat cu drepturi depline, membru al organizaţiei internaţionale. Dacă acest lucru se va întîmpla, este mai mult decît evident că Israelul va reacţiona, într-un fel sau altul, iar Iordanul se va aprinde. Dacă Palestina NU va primi acceptul, ceea ce este deja previzibil, există temeri justificate că palestinieni radicali împreună cu grupuri de interese şi presiune vor declanşa un război în regiune. Un astfel de demers va angrena şi Libanul, dar şi Siria, ce pare prea ocupată, astăzi, să-şi rezolve problemele de contestare politică internă. Să nu uit Turcia care deja joacă o carte interesantă vizînd simultan mai multe ţinte: Ghaza, Israelul, Siria, Kurdistanul iraqian şi Cipru. Nu este exclus ca una dintre temele de discuţie de la Washington, între preşedinţii Obama şi Băsescu, să fi atins şi această dimensiune a destabilizării Orientului Mijlociu, iar România ESTE o cheie, destul de bună, în regiunea în care “Poarta” este Siria.

Eu, cînd mă gîndesc la Siria, primele imagini care îmi vin în minte sînt cele din dimineaţa în care am intrat în Damasc, venind din Deşertul Sirian, şi am fost copleşit de albul imaculat al cartierului aramaic de pe colinele de cretă de la intrarea în marea metropolă. Siria, cu miile de ani de istorie fascinantă, este, însă, un mozaic fragil de grupuri etnice şi religioase, care includ: arabi, kurzi, druzi şi umeroase secte creştine. Imaginaţi-vă un Liban, la fel de agitat, dar mai mare şi mai încorsetat de un stat poliţienesc, destul de fragil, însă! Ultimele ştiri despre Siria nu sînt, însă, deloc idilice! În ciuda eforturilor Rusiei de a bloca un vot, în Consiliul de Securitate al ONU, favorabil sancţionării regimului de la Damasc, comunitatea internaţională se întoarce împotriva Siriei ŞI pe fondul ştirilor referitoare la violenţele guvernamentale împotriva demonstranţilor “pro-reformişti”. Chiar doi dintre cei trei susţinători importanţi ai regimului Assad i-au retras sprijinul: Turcia şi Iraqul. Israelul, mult prea preocupat de problema palestiniană şi demonstraţiile interne anti-recesiune, aşteaptă, nervos, pe margine. Schimbarea de macaz a Iraqului este surprinzătoare şi nu prea. Se ştie, de ani de zile, regimul şiit al llui Assad a fost susţinut de Iran împotriva Iraqului sunnit. Între 2003 şi 2008, Siria a adăpostit pe teritoriul său baze ale insurgenţilor sunniţi care luptau împotriva guvernului şiit instalat la Baghdad. Astăzi, odată cu revenirea la o normalitate relativă, s-a sperat într-o îmbunătăţire a relaţiilor între guvernele şiite. Iată, însă, că lucrurile nu stau aşa, Baghdadul fiind influenţat, probabil, şi de Statele Unite, în această direcţie. Încurajaţi de ce se întîmplă în Libia şi Yemen, rezistenţa siriană nu dă semne de oboseală, în ciuda represiunii extrem de violente a trupelor regimului. În ultima săptămînă s-a constatat, însă, că natura violenţei s-a schimbat! Dacă pînă acum, protestatarii se aflau sub ploaia de gloanţe a forţelor de securitate pro-guvernamentale, începînd de duminică, poliţiştii srieni sînt ţintele preferate ale protestatarilor. Această schimbare de roluri este pusă, mai mult, pe seama numărului mare de dezertori din rîndul trupelor guvernamentale, care au trecut de partea reformiştilor cu… arme şi bagaje, şi mai puţin pe livrarea clandestină de arme, echipament şi training “gherilelor democratice”, care includ sunniţi din Frăţia Musulmană, cei mai aprigi duşmani ai Allawiţilor.

Există informaţii, potrivit cărora Bashar Al-Assad nu se mai poate baza pe cei 400.000 de militari şi poliţişti, gata oricînd să întoarcă armele, ci doar pe cei 100.000 din Garda Republicană şi serviciile speciale, la care se adaugă luptători Hezbollah sosiţi din Liban(! interesant, nu?!). Deşi pare că a pierdut şi sprijinul Iranului (la începutul acestei luni, Mahmoud Ahmadinejad i-a cerul lui Assad să înceteze reprimarea manifestanţilor!), clanul Assad pare, totuşi pregătit să lupte pînă la capăt, sprijinit de structurile tribului său şiit Allawit, care reprezintă doar 10% din structura Siriei, riscînd un război regional în care să atragă TOATE ţările Orientului Mijlociu plus Iranul! Atît Turcia şi NATO, dar şi Iranul au, în momentul de faţă, interesul ca Siria să NU se dezintegreze, chiar dacă Siria şi actualul regim, reprezintă platforma cea mai potrivită şi apropiată de luptă împotriva Israelului, iar pro-reformiştii sirieni au dat “aripi” noi contestatarilor regimului de la Teheran. Pe de altă parte, NATO ar dori să elimine capetele de pod Iraniene din regiune, fără însă o intervenţie armată directă, care ar presupune, ulterior, o blocare a forţelor armate în misiuni directe de pacificare. Pericolul dezintegrării Siriei, în perioada imediat următoare, este, însă, enormă! Există riscul apariţiei unei mulţimi de micro-state sectare şi a unui triunghi kurd chiar “sub burta” Turciei!

Dacă la întîlnirea de la Washington între oficialii americani şi preşedintele Traian Băsescu, George maior şi Răzvan Ungureanu s-a discutat şi situaţia din Siria, România fiind un pivot în relaţiile cu această ţară, s-a vorbit, cu siguranţă, şi de încercarea organizării politice a reformiştilor sirieni în exil! Săptămîna trecută, după luni de discuţii şi negocieri, sirienii din Turcia au format un Consiliu Naţional, o încercare de a unifica opoziţia faţă de actualul regim de la Damasc. Reprezentanţii Consiliului au speranţa că vor reuşi să coopteze şi interesul “fraţilor din alte ţări (deci, şi România!) şi cu sprijinul comunităţii internaţionale să combată sprijinul iranian oferit doctorului Bashar Al-Assad. Potrivit Consiliului, acesta îşi doreşte “o Sirie multietnică şi pluralistă” în care apartenenţa religioasă să nu conteze. Este varianta cea mai bună pe care şi-o poate dori NATO în regiune, pe care România POATE să o sprijine şi POATE să ajute la construirea ei, date fiind relaţiile absolut speciale, cum am mai spus, între cele două ţări. Cu tot acest efort de intelligence, nu exclud necesitatea ca, la un moment dat, să fie necesare desfăşurarea în ţară a unor forţe internaţionale de securitate, pentru a contracara insurgenţa şi provocările iraniene. Asta sigur, dacă Iranul nu va fi atacat pînă atunci…

Sursa: MERKAVA

“OALA MINUNE” A ORIENTULUI MIJLOCIU

De la Cruciade încoace, Orientul mijlociu fierbe sub presiune ca o oală minune. Presiunea stă să izbucnească, din nou, în lunile următoare. “Primăvara arabă” riscă să se transforme într-o “iarnă islamistă”, aşa cum remarca, de curînd, un înalt oficial israelian. Egiptul, Libia, chiar Tunisia intrate în siajul “remorcherului” turc proferează ameninţări, mai mult sau mai puţin voalate la adresa Israelului. Siria e în postura “fetiţei cu chibrituri” care scapără, din cînd în cînd, în ultimele luni, cîte un băţ, în aşteptarea focului cel mare. Libanul pare că-şi adună forţele şiite, în sud, sub protecţia Iranului, iar escaladarea diferendului diplomatic, momentan, între Turcia şi Statul Evreu, pare să le vină ca o mănuşă. Semne de turbulenţe anti-israeliene se simt şi la Aman, deşi Regele rămîne un aliat declarat al Israelului. Deocamdată!

Criza totală în care se zbate Grecia în ultimele luni nu a împiedicat această ţară, deţinătoare a unui arsenal impresionant, să ameninţe duşmanul său tradiţional din Mediterana de Est, dar aliat în NATO, Turcia, care a decis să înceapă prospecţiuni geologice marine în Nordul Ciprului. Zona este, însă, revendicată de Cipru, ţară membră a UE, care a şi demarat cercetările prin intermediul unei companii israeliano-americane! În acest context, extrem de confuz, Grecia devine singurul partener stabil şi important al… Israelului, confruntat, la rîndul său, cu o criză fără precedent, pe plan intern, şi cu ameninţarea recunoaşterii de către ONU a Statului Palestinian, pe 23 septembrie!

Grecia va susţine Cipru în eventualitatea unui atac din partea Turciei, după ce Nicosia a decis să înceapă lucrări de prospectare pentru găsirea de resurse de petrol şi gaze naturale în zona economică exclusivă a Ciprului, a asigurat duminică ministrul grec al afacerilor externe, Stavros Lambrinides, citat de presa locală. Într-un interivu acordat unui ziar grecesc, Lambrinides a precizat că solidaritatea între partneri, în cazul unui atac împotriva unuia dintre ei, provine şi din prevederile tratatului de la Lisabona, transmite Agerpres. În ceea ce priveşte activităţile de explorare ale Turciei în zonele din apropierea Greciei, Lambrinides a declarat: “vom face tot ceea ce este necesar pentru a ne apăra”, ceea ce denotă clar faptul că intenţiile Turciei sînt privite de greci ca o agresiune directă! Totuşi, potenţialul zăcămînt de hidrocarburi se găseşte în zona Ciprului de Nord, adică al Ciprului Turc! Turcia, care a ocupat în 1974 partea de nord a Ciprului, creînd Republica Turcă a Cirpului de Nord, consideră că orice resursă naturală trebuie să aparţină ambelor comunităţi (ciprioţii greci şi ciprioţii turci). Ankara s-a opus vehement planurilor de prospectare ale Ciprului. În cursul zilei de duminică, ministrul de externe turc a declarat, la rîndul său, potrivit Reuters, că acestea sînt o “provocare” şi că va examina oportunitatea de a iniţia propriile activităţi de prospectare de petrol şi gaze naturale împreună cu Ciprul de Nord dacă autorităţile din sudul Ciprului vor demara activităţile de explorare.

Diferendul economic pare să îndrepte comunitatea internaţională o soluţionare politică a situaţiei cipriote, “fără ieşire” de 37 de ani, deşi, între timp, s-au găsit soluţii pentru Sudanul de Sud sau Kosovo. Există varianta reunificării Ciprului, într-un singur stat federal, sau recunoaşterea independenţei Ciprului de Nord. Turcia ameninţă că va îngheţa relaţiile cu Uniunea Europeană dacă situaţia din Cipru nu va fi rezolvată prin negociere pînă în iulie 2012, cînd Cipru urmează să preia preşedinţia semestrială a UE, conform declaraţiilor vicepremierului turc Besir Atalay, citat de AFP. “Dacă negocierile nu vor avea un rezultat pozitiv şi dacă UE va încredinţa preşedinţia Ciprului de Sud, criza va fi în principal între UE şi Turcia. Deoarece noi vom îngheţa relaţiile cu UE”. Deci, şi cu Grecia, încă membră a UE!

Aşadar, septembrie 2011 şi iulie 2012 sînt două luni de foc pentru Orientul mijlociu, care ar putea declanşa conflicte între actorii extrem de înfierbîntaţi din zonă. Preocupată de propria criză, Europa nu pare conştientă de ochiul ciclonului format chiar în vecinătatea sa apropiată, iar un conflict armat ar veni ca o mănuşă atît Greciei cît şi Israelului pentru o redresare economică. Cît de cît!

Sursa: MERKAVA