Se afișează postările cu eticheta hathor. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta hathor. Afișați toate postările

vineri, 10 mai 2013

Actualități de la Hathori


( 5 mai 2013; channeler Wes Annac) 

Primul nostru mesaj din această săptămână vine de la Hathorii din planurile astrale- solare ale Pamantului. În acest mesaj, Hathorii discută despre efectele energiilor
continuu-pure care ne sunt livrate. Ni se spune că energiile care ne ajută să ascensionăm se resimt și sunt absorbite de toată lumea dar în procente diferite, depinzând de puritatea noastră și de deschiderea cu care le primim. 

Hathorii: Sunteți pe Pământ pentru a răspândi lumina venită să vă trezească pentru a vă lua rolurile sacre care vi s-au stabilit de mult. Mai întâi, a trebuit să vă treziți voi, Lucrătorii în Lumină, iar acum, sarcina voastră este să-i treziți pe cei încă adormiți. O mulțime de suflete din taramurile înalte v-au însoțit în timpul călătoriilor pe care le-ați făcut până acum. V-au însoțit în viețile pe care le-ați avut până acum, așa cum vă însoțesc și în această viață. În toate călătoriile pe care le-ați făcut nu ați fost lăsați singuri nici măcar o clipă. Că voi ați sesizat sau nu această prezență, este o altă poveste: ea ține de nivelul vostru de rafinare, de credințele și acumulările pe care le-ați făcut în existențele anterioare.

Dificultățile prin care treceți acum sunt temporare, dacă vă aflați și doriți să fiți pe calea evoluției și creșterii frecvenței voastre de vibrație.
Energiile pe care planeta voastră le-a primit au schimbat, atât la nivel fizic cât si spiritual, fața planetei și a viețuitoarelor ei. Așteptați-vă ca aceste schimbări să continuie într-un rit accelerat. De fapt, nivelul de puritate a sistemului vostru planetar a crescut considerabil, comparativ cu anii precedenți.

Perspectivele voastre sunt, în mod natural, din ce în ce mai promițătoare, deoarece , cu trecerea timpului, nivelul energiilor care vi se trimit, tinde să crească încă și mai mult. Ființa voastră absoarbe și fixează energii tot mai rafinate, energii care cuprind programe de transformare a omului în ființă multidimensională, cu abilitități deosebite. Vă veți deprinde să lucrați cu aceste energii cu mai multă ușurință și în scopuri cât mai precise. Nu trebuie să vă temeți dacă veți constata că, la un moment dat, aveți impresia că situația voastră nu numai că nu se îmbunătățește dar chiar se deteriorează, în ceea ce privește posibilitățile de realizare a unor obiective, nivelul de sinteză și de înțelegere, orientarea, starea de sănătate, menținerea unui ritm acceptabil de activitate. Toate se datorează proceselor de schimbare la care este supusă ființa voastră.

Dar, atenție, noi facem aici referire NUMAI la ființele umane aflate în procesul de ascensionare nu și la cele încă netrezite sau care nu acceptă să-și crească nivelul de frecvență și doresc să rămână la ceea ce le oferă dimensiunea 3D. Cu alte cuvinte, cei care rămân ancorați în materialitatea existențială, care nu renunță la dorința de acumulare, la minciună, corupție și fraudă, nu se pot aștepta la îmbunătățirea stării lor generale de viață, spiritualitate sau sănătate. De unde poate ști fiecare ființă umană dacă este sau nu angrenată în procesul de ascensionare? Din observarea atentă a ceea ce i se întâmplă constant și care are tendința să se accentuieze într-un sen sau altul. Dacă pe o perioadă relativ lungă de timp, cel în cauză constată că lucrurile ”se leagă” mai bine decât altă dată, dacă numărul sincronicităților pare a fi în creștere (adică are loc o anume potrivire a evenimentelor favorabile, fie ele și mărunte), dacă, pe total, starea de stres în care se afla anterior, începe să scadă, cu alte cuvinte, dacă poate spune că ”azi este mai bine decât luna trecută” (ca stare de sănătate, confort, program, inspiratie, satisfacții intelectuale sau spirituale), sunt indicii că el este pe drumul cel bun, este pe calea ascensiunii.

Sub impactul energiilor pe care le-ați primit și le-ați asimilat, mințile și inimile multora dintre voi au început să se deschidă și să experimenteze stări și situații deosebite, pe care nu le mai întâlniseră anterior.

Gradul de înțelegere a realităților care vă înconjoară și a celor universale a crescut, pe total, societatea umană cunoscând o evoluție notabilă.
Multe ființe din societatea umană resimt în această perioadă o anume stare de agitație, ceea ce se exteriorizează prin exprimarea unor nemulțumiri, lipsă de disciplină, altercații, acțiuni intempestive, stare de oboseală etc. Asemenea situații nu trebuie să alarmeze deoarece sunt inerente perioadelor de tranziție de la un nivel de conștiință la altul și durează pănă la restabilirea echilibrelor în noile stări. Este absolut normal ca în acest proces să fie implicat atât corpul fizic cât și mintea entităților angajate în ascensiune. Starea de agitație a unora se poate transmite cu destulă ușurință celor din jur, dacă aceștia nu conștientizează ceea ce se întâmplă cu adevărat și nu tratează cu calm momentele de dezechilibru. Orice experiență de acest tip trebuie să nu genereze sau să escaladeze conflicte și să se intervină cu blândețe pentru ca situația să nu scape de sub control. Cu atât mai important este ca factorii de decizie și îndrumătorii să fie aleși dintre persoanele cele mai capabile, cele mai experimentate și mai corecte în tot ceea ce fac.

Este important de reținut că din atitudini și manifestări individuale se coagulează caracteristica generală a colectivității, care va marca pentru o lungă perioadă de timp, modul de dezvoltare sau regres al societății voastre umane. Acesta este motivul pentru care se impune o anume rigoare și grijă în ceea ce privește selectarea obiectivelor, modul de organizare socială, structura fiecărei unități economice, culturale, științifice, politice, religioase etc. 

Voi trasați acum, pentru multă vreme, liniile directoare ale evoluției umanității voastre. Dacă doriți ca societatea pe care încercați s-o edificați să fie una evoluată la înalte standarde, dacă intenționați, cu adevărat, să reveniți în rândul civilizațiilor avansate ale galaxiei și universului, nu aveți dreptul să vă abateți de la parametri de vârf ai lumilor. Trebuie, de asemenea, înțeles că voi aveți și un rol important în ceea ce privește felul în care veți duce această experiență, a ascensiunii din 3D în 5D, până la capăt. 

Este vorba de un ”experiment” mai deosebit, original chiar, în ceea ce privește dezvoltarea unei societăți inteligente, care face trecerea de la o dimensiune inferioară la una superioară, într-un timp mult mai scurt, comparativ cu alte civilizații galactice sau universale. La asta se adaugă și faptul că această trecere, acest salt, se face, în cazul vostru, fără părăsirea corpului fizic ci prin modificarea ”din mers” a acestuia , astfel încât să se adapteze pas cu pas noilor cerințe ale unei dimensiuni superioare. Toate acestea explică și multele stări mai deosebite prin care treceți. ”Vasul” vostru fizic suferă modificări inerente, fără ca funcțiunile care-i asigură existența să fie neglijate. În ființa voastră multe ”porți” se închid și multe se deschid, multe trasee se blochiază concomitent cu deschiderea altora. Încă și mai comlicată este sarcina corpului vostru total, care trebuie să învețe noile coduri existențiale, primite prin fluxurile luminoase ce vi s-au trimis de la diverse niveluri ale evoluției creației. Pentru a face față și a se diversifica, pentru a căpăta noi abilități și caracteristici, corpul vostru uman se preschimbă permanent, inclusiv prin crearea unui tip nou de ADN, care va avea 12 spirale.
Credem că acum veți înțelege mai corect de ce, uneori, voi și societatea voastră aveți unele comportamente mai deosebite, poate chiar mai ciudate, comparativ cu perioadele de viață pe care le-ați depășit. Această justifică necesitatea de a vă asigura liniștea și calmul adecvate, o hrănire potrivită, timp de odihnă suficient și o atitudine căt mai deschisă primirii și asimilării noilor energii, care sunt ”cărămizile” cu care vă construiți noua voastră ființă.

Multă iubire tuturor!

Hathorii

SURSA: http://wesannac.com

(C.M.)

vineri, 12 aprilie 2013

Primul mesaj planetar Hathor din februarie 2003: Adevăr şi minciuni în politica mondială şi necesitatea dezvoltării conştiinţei superioare


Desi au trecut ZECE ani de cand l-au transmis... continua sa fie, in foarte multe privinte, foarte de actualitate.


Daca evolutia se deplaseaza pe o spirala ascendenta, la fel face si cunoasterea... iar cele spuse de Hathori acum 10 ani pot fi intelese si exprimate la un alt nivel, Acum. 

In primul lor mesaj planetar din 2003, Hathorii ne-au vorbit in stilul lor drag, despre intoarcerea energiei feminine/Mamei Cosmice si alte lucruri practice si la indemana oricui.
”Mai exista un alt factor imprevizibil in aceasta afacere, ca sa spunem asa. Si el are de-a face cu Pamantul, insa intr-o armonica diferita. Unii il numesc „intoarcerea Mamei Cosmice”. Dar noi il numim echilibrarea Soarelui si Lunii – Soarele simbolizand energia masculina expansiva, care se manifesta in mod predominant in prezent, in societatea patriarhala de pe Pamant. In sens metaforic, Luna reprezinta conexiunea feminina, receptiva si intuitiva atat cu Pamantul, cat si cu cosmosul. Se produce o transformare evolutiva, ce va duce la echilibrarea acestor doua aspecte, intr-o noua maniera, iar  Baietii veseli va avea, in final, tot mai putini membri.


Un mesaj transmis de Hathori, prin Tom Kenyon

8 februarie 2003, Insulele Fiji

Si asa se face ca Pamantul vostru a intrat intr-o alta etapa de transformare planetara.
Lucrul despre care dorim sa vorbim in acest moment, este aspectul interdimensional a ceea ce pare sa se iveasca la suprafata constiintei societatii voastre globale.
Ceea ce pare sa se intample reprezinta doar un joc de umbre al fortelor aflate in straturile mai profunde ale constiintei. Are loc o batalie interdimensionala – daca doriti sa folositi aceasta metafora – sau o lupta – daca preferati un cuvant mai bland – intre fortele care vor sa elibereze constiinta umana, pentru stadiul ei urmator de evolutie superioara [dezvoltarea constiintei superioare. N.tr.] si acele forte care doresc sa o ingradeasca.
Sunteti in pragul unei evolutii colective, iar presiunile se acumuleaza. Ele sunt simtite de oameni, de cei aflati in relatii, de toate aspectele societatii voastre – si de politica voastra mondiala. Puterile economice care controleaza economia mondiala manipuleaza presa si sistemele de informare de pe planeta voastra, pentru a starni frica. Frica este o metoda antica de manipulare a constiintei umane. In momentul in care un om se teme, actiunile acestuia sunt guvernate de circuitul reptilian din creierul sau. Acest lucru duce la un acces mai redus la centri superiori din creier, la o scadere a ratiunii si la incapacitatea de a sesiza noi optiuni. Puterile economice mondiale au interesul sa va mentina, pe voi si societatea in general, intr-o stare redusa de evolutie. Aici lucrurile devin foarte complexe, iar a incerca sa le simplificam, inseamna sa intram in ape foarte tulburi, ca sa spunem asa. Vom incerca insa sa facem exact acest lucru, intrucat a venit timpul.
Tinand cont de pozitia financiara pe care o detine puterea mondiala, cei care sunt la putere vor sa ramana la putere. Ei inteleg ca era informatiei urmeaza sa scoata centrul de control din mainile lor – si fac tot ce le sta in putinta, ca sa opreasca acest lucru.
Unii dintre cei ce detin controlul economic al planetei voastre nu sunt cine par a fi. Oricat de absurd le-ar putea parea unora, acest Pamant este un punct de intersectare pentru multa inteligenta galactica si intergalactica. Ceea ce se intampla pe Pamantul vostru va determina multe lucruri, multe evenimente viitoare si planuri de actiuni – nu doar in galaxia voastra, ci si in alte galaxii si chiar si in alte universuri.
Daca, la nivel colectiv, treceti peste acest prag, pastrandu-va intacta libertatea umana de a evolua, ca rasa, veti duce la bun sfarsit lucruri marete. Daca sunteti impiedicati sa evoluati, de catre cei aflati la putere si de structurile religioase, sociale si politice ale societatii voastre, rasa voastra va fi intemnitata, intr-un sens foarte real. Nu prin intermediul tribunalelor, ci prin inchiderea canalelor de perceptie. In cele din urma, va veti elibera de sub aceasta tiranie, insa, in aceasta perioada de timp, aveti o sansa de a inclina balanta in favoarea libertatii umane si de a inaugura o era de pace si renastere planetara, cum nu ati mai vazut vreodata.
Si acum, un alt nivel al intrigii: din perspectiva evolutiva, intrebarea fundamentala este daca planeta voastra va deveni un centru al cooperarii si compasiunii – sau va fi un centru al tiraniei si limitarii.
Din perspectiva noastra, unele dintre inteligentele intergalactice – cum am putea formula asta – careinterfereaza cu cursul evenimentelor de pe Pamantul vostru, sunt interesate de tiranie. Ele au ceva de castigat din limitarea constiintei umane si a sufletului omenesc. Alte inteligente galactice, la fel ca si noi, cred si mentin viziunea unui destin superior pentru rasa omeneasca. Noi suntem, prin natura si decret, incapabili sa ne amestecam in treburile voastre. Pentru a va ajuta, putem doar sa va oferim perspectiva si energiile noastre.
Este ironic sa folosim o metafora militarista, dar „arma” voastra cea mai grozava, impotriva fortelor tiraniei, e activata prin intermediul energiilor armonice ale inimii voastre – si anume, ale inimii voastredeschise. Tiparele de interferenta ale fricii, manipulate de cei aflati la putere, sunt desemnate sa va mentina la o limita inferioara de evolutie. Sentimentele pozitive – acele lucruri pe care le numiti iubire, apreciere, compasiune – va aduc foarte rapid la un nivel mai inalt de evolutie. Cu cat mai multi oameni aleg aptitudinile emotionale superioare ale naturii umane, cu atat mai putin eficienta va fi interferenta fricii, asupra colectivitatii voastre.
Sugestia noastra practica este urmatoarea: invatati sa traiti in iubire, in apreciere si compasiune unii fata de altii. Oricare ar fi lucrul pe care il aflati din mass-media, traiti-l in viata voastra de zi cu zi, cat mai bine cu putinta si invatati sa va cultivati viata cu aceste emotii, ca facand parte din identitatea pe care ati ales-o. Acest lucru va avea doua efecte – unul in plan personal, iar celalalt, in plan colectiv. Va veti aduce contributia la atmosfera colectiva, ce va contrabalansa tiparele de interferenta ale fricii. Efectul personal este un efect de echilibrare asupra corpului vostru emotional, care va va aduce mai multa sanatate si progrese evolutive importante, indiferent de ce se intampla cu colectivitatea.
Dorim sa fim foarte bine intelesi in aceasta privinta. Calea maestrului spiritual impune alegerea caii superioare, chiar daca colectivitatea se indreapta in jos. Si, indiferent ca recunoasteti sau nu ca sunteti un maestru spiritual, chiar sunteti un maestru spiritual – cel putin din perspectiva noastra. Intrucat voi ati ales sa va intrupati in aceste vremuri de evolutie extraordinara. Sunteti in primele linii. Sunteti cei care au avut curajul sa fie aici. Si ne inclinam in fata voastra. Chestiunea nu e daca va traiti sau nu va traiti viata asa cum va doriti ca ea sa fie. Faptul ca sunteti in viata, intr-un trup localizat in timp si spatiu, in aceste vremuri de presiune enorma de a evolua, va arata calitatea de maestru. Caci doar un maestru ar indrazni sa-si asume o astfel de sarcina.
Si mai intelegeti ca aceia pe care i-ati putea numi tirani sunt si ei maestri. Iar intr-un sens foarte real, ceea ce se intampla pe Pamant in acest moment, este o confruntare intre maestrii vietii (prin viata vrem sa spunem evolutie nelimitata) si maestrii mortii (prin moarte intelegem evolutie limitata). Conflictul dintre cei care traiesc si lupta pentru destinul uman superior si cei care traiesc si lupta pentru limitarea si intemnitarea rasei umane este un factor de evolutie.
Este important sa intelegeti acest lucru, astfel incat sa nu ii demonizati pe cei care incearca sa va limiteze spiritul, pentru ca, daca ii demonizati, atunci ati cazut in mainile lor; ati devenit victima lor. Privit din perspectiva aspectelor dimensionale mai inalte ale constiintei, „raul” aparent este un stimul evolutiv, intrucat in lumea dualitatii in care traiti, atunci cand aveti lumina exista intuneric, umbra.
Pe masura ce fiecare dintre voi se inalta spre o expresie mai deplina a maiestriei sale spirituale, va veti simti capabili sa fiti in armonicele sincere ale iubirii, aprecierii si compasiunii, chiar si fata de acei tirani. Iar atunci voi ati invins. Sa nu o interpretati gresit, caci capacitatea umana de a iubi, de a aprecia este una dintre cele mai puternice forte din acest univers.
V-am spus mai devreme ca acest lucru e foarte complex si, ca sa marim doza, iata un alt element. E ceea ce ati putea numi factor imprevizibil. Acest factor imprevizibil vine sub forma copiilor vostri. Puteti spune ca sunt cateva tipuri de suflete care s-au intrupat si continua sa se intrupeze pe aceasta planeta. Multe dintre ele au ceva diferit. Ele isi pastreaza sensibilitatea din copilarie si la varsta de adult tanar [20-40 de ani. N.tr.]. Unii dintre acesti copii sunt deosebit de evoluati, in timp ce majoritatea celorlalti nu sunt cu mult mai avansati decat restul omenirii.
Multi dintre acesti copii manifesta probleme ciudate – atentie deficitara crescuta, incapacitate de-a invata. Ca de obicei, societatea voastra cauta raspunsurile in locul nepotrivit; si anume, ea cerceteaza cum poate castiga bani din aceasta situatie. Insa problema este de fapt o consecinta a deconectarii de Pamant – un loc de vid energetic, care este un rezultat direct al atitudinilor voastre religioase si sociale, fata de planeta voastra.
Este ca si cum acesti copii nu ar avea cablul de legare la pamant, pentru sistemele lor electrice. Ne referim la acest aspect, in sens metaforic. Prin comportamentul lor, ei exprima marele disconfort cultural si deconectarea de Pamantul in sine. Contrar asteptarilor, va exista un val de interes din partea multora din generatia noua, pentru domeniul ecologiei, deoarece ei vor simti in intelepciunea sufletului lor, ce anume lipseste: o reconectare cu Pamantul. Iar pe masura ce acesti copii se maturizeaza, ei nu vor tolera ca puterea economica mondiala sa le distruga planeta.
Mai exista un alt factor imprevizibil in aceasta afacere, ca sa spunem asa. Si el are de-a face cu Pamantul, insa intr-o armonica diferita. Unii il numesc „intoarcerea Mamei Cosmice”. Dar noi il numim echilibrarea Soarelui si Lunii – Soarele simbolizand energia masculina expansiva, care se manifesta in mod predominant in prezent, in societatea patriarhala de pe Pamant. In sens metaforic, Luna reprezinta conexiunea feminina, receptiva si intuitiva, atat cu Pamantul, cat si cu cosmosul. Se produce o transformare evolutiva, ce va duce la echilibrarea acestor doua aspecte, intr-o noua maniera, iar Clubul Good Old Boys* va avea, in final, tot mai putini membri.
[*Good Old Boys Club se refera la discriminarea barbatilor la adresa femeilor. Barbati care refuza sa vorbeasca, sa faca afaceri sau sa lucreze cu femeile. De obicei, acestia sunt barbati in varsta,  grasi, de rasa alba, care considera ca femeile ar trebui doar vazute si nu ascultate. Ei mai cred ca locul femeilor este în bucatarie, oferindu-le barbatilor tot ce ei au nevoie. N.tr.]
Acestea sunt doar cateva dintre elementele unei drame evolutive complexe, ce se desfasoara pe planeta voastra. Sunteti actorii si regizorii, insa scenariul are o vechime de multe zeci de mii de ani. Vor domni din nou pe Pamant, viata si libertatea de evolutie? Va veti implini destinul vostru genetic cel mai inalt? Sau veti fi impiedicati de cei care aleg sa profite de pe urma limitarii voastre?
Aceste complexitati ii pot parea coplesitoare individului, dar noi va spunem ca in interiorul vostru se afla forta voastra cea mai extraordinara. Ea este o forta care, la nivel colectiv, poate schimba in favoarea voastra, curentul de evolutie. Dar, indiferent de modul in care omenirea merge mai departe, acest curent  va inalta spre niveluri superioare ale iluminarii. Aceasta putere este puterea de a iubi, de a aprecia si de a ierta. Faceti din ele o parte integranta a vietii voastre cotidiene. Am folosit mai devreme expresia „cultivati-va viata” cu aceste atitudini. Este interesant sa va imaginati faptul de „a cultiva o viata”, insa este exact ceea ce faceti, in fiecare clipa a fiecarei zile; chiar si atunci cand dormiti si sunteti in faza de visare. Va creati si va cultivati viata, în permanenta, prin atitudinile voastre fata de ea si fata de voi insiva.
In Templele Hathor, noi tinem uneori o cutie imaginara. Ne imaginam ca ea contine ceva pretios si de o valoare extraordinara. Spunem ca ea contine viitorul rasei umane si incercam sa ne imaginam care ar putea fi acesta, dar nu il putem ghici – nici macar cei mai intelepti dintre ai nostri nu il stiu. Doar voi puteti sti care este el. Insa nici voi nu puteti sti cu certitudine, pentru ca este viitorul vostru. Iar viitorul vostru nu e predeterminat. El este un ansamblu turbionar de incertitudine si posibilitati inimaginabile, pana in clipa in care faceti o alegere si urmati un plan de actiune. Atunci, fortele cosmosului se aliniaza cu voi, caci trebuie sa se alinieze cu voi, intrucat voi sunteti cu adevarat dumnezei si dumnezeite creatoare. Aflati ca voi va creati acum viitorul – atat la nivel individual, cat si colectiv. Va rugam staruitor sa va preluati rolurile de maestri spirituali si sa faceti alegerea de a va misca ascendent, peste pragul evolutiv. Va rugam staruitor sa faceti aceasta alegere, indiferent de felul in care omenirea alege sa se miste. Pe aceasta planeta sunt indeajuns de multi dintre voi, pentru a inclina balanta. O lume fermecatoare, de noi posibilitati este in asteptarea voastra.

— Hathorii

Perspectivă personală

de Tom Kenyon

Permiteti-mi sa expun in acest mesaj, felul in care inteleg eu situatia. In principiu, sunt un  pragmatic. In intreaga mea activitate „non-conformista”, pe care o desfasor, daca ea nu are implicatii practice, nu ma intereseaza. Nu stiu daca viziunea Hathorilor este sau nu, o realitate plauzibila. Sunt zile in care privesc spectacolul uman si ma intreb daca ne vom depasi vreodata sau nu mintile inguste, teritoriale si egoiste de maimuta. Iar apoi, sunt zile in care ma simt incurajat de bunatatea celorlalti, de licărirea din ochii copiilor sau de curajul semenilor mei, in fata necazurilor.
Mentin o viziune a unei lumi eliberate si mai plina de compasiune, dar nu sunt o persoana excesiv de optimista, care considera ca „unitatea" este imediat dupa colt. Prin urmare, ce faci atunci cand simti ca te afli intr-o ceata de lemingi* care se indreapta in masa spre ocean? Ei bine, datorita acestui comportament de leming, voi continua sa traiesc intr-o stare de apreciere, pe cat de mult va putea inima mea mentine aceasta stare. Si mai stiu ca, indiferent de ce se intampla in lumea din jurul meu, ii voi fi astfel mai de folos.
[*leming: mamifer rozator, din regiunile (sub)arctice, asemanator cu hârciogul; un membru al oricarui grup vast care se indreapta inconstient spre o distrugere in masa. N.tr.] 

Gânduri radicale

Am ajuns sa inteleg ca unele ganduri sunt mai puternice sau mai catalitice decat altele. Aceste ganduri radicale strica planurile, ca sa zic asa. Ele le provoaca adesea indignare sau isterie, celor care nu le impartasesc.
Uneori, fundamentele automultumirii noastre pot fi zdruncinate de astfel de ganduri, de astfel de confruntari pentru ratiunea noastra. Cei care se simt amenintati, au tendinta sa considere ca astfel de ganduri sunt oarecum periculoase, prin insasi natura lor. Poate ca exista, adanc cuibarita, o frica primordiala de-a nu fi molipsiti, ca, intr-un fel, gandirea creativa ne va ameninta atasamentul nefondat fata de realitate. Ne amintim de Galileo si Copernic, care au fost  excomunicati de Biserica romano-catolica, pentru gandurile lor absurde si eretice – si anume, ca in centrul universului se afla Soarele si nu Pamantul.
Istoria noastra abunda in exemple de alte victime ale societatii colective – unele dintre ele fiind mutilate, torturate si ucise, doar pentru ca au gandit diferit de cei din jurul lor.
De-a lungul anilor, am devenit chiar foarte interesat de gandirea creativa, nu intr-atat pentru ca ea ar putea sau nu ar putea fi ceva real – ci pentru ca ne provoaca sa privim la noi insine si la viata, in maniere noi.
Puteti afla daca ati intalnit un gand radical, daca, dintr-odata, va simtiti agitati, amenintati sau chiar extrem de iritati. Acestea sunt reactii primitive fata de perceptia si credinta amenintata. Ele sunt vechi de cand lumea, iar reactia reflexa a unei constiinte umane amenintate este sa „adopte o pozitie defensiva si sa impuste”.
Eu, unul, am gasit o alta strategie mai utila, atunci cand ma confrunt cu un gand sau cu o idee pe care o simt deosebit de tulburatoare. Nu cred ca e o idee buna sa nu fiu receptiv la eventualele informatii noi. Dar nici sa devin adeptul lor, nu e neaparat o idee buna. Ma retrag, ca sa zic asa si cercetez dovezile pe care le pot gasi. Reflectez asupra lor, ca sa gasesc un raspuns. Si sunt atent la locul in care ma simt nelinistit. Locul in care ma simt neplacut, imi releva mai mult despre mine, decat despre ideea suparatoare.
Eu cred ca, in viitor, ne vom simti tot mai mult asaltati de ganduri radicale (gandire creativa), decat am cunoscut vreodata, ca societate. Lumea veche se naruie, iar semintele noilor realitati, incoltesc. Ne-ar fi mai bine sa ne obisnuim cu acest lucru.

Atenţie, cititori

Am rugamintea sa remarcati ca informatiile de mai jos ar putea fi tulburatoare pentru anumite paradigme obtuze. Daca sunteti deranjati de opiniile care difera de ale voastre, va sugerez sa va opriti aici din lectura.
Eu cred ca trecem printr-un test de inteligenta planetara, iar rezultatul final ar putea foarte bine decide daca suntem sau nu suntem in stare sa continuam sa evoluam.
Un test de inteligenta este capacitatea de a tine cont de posibilitatea de noi informatii, fara a regresa in stari de furie, frica sau intristare.
Considerati orice stire noua ca pe o posibilitate, nu ca pe o certitudine. Amanati sa judecati o noua paradigma, pana in momentul in care ati strans date despre ea.

Programul Hathorilor

Conform Hathorilor, atmosfera emotionala a societatii noastre e manipulata de cei care reprezinta, in prezent, puterea financiara mondiala. Dupa spusele lor, cauzele acestui lucru sunt legate de programe secrete si de o batalie interdimensionala pentru libertatea de-a evolua, a omenirii. Unora dintre noi, ideea ca inteligente straine ar putea sa se joace cu noi, li se pare absurda. Si mie mi s-a parut la fel. Iar tuturor celor care pun sub semnul intrebarii astfel de lucruri, le sugerez cu tarie sa citeasca lucrarile eminentului erudit si cercetator, Zechariah Sitchin. Marturii despre „joc" se afla in trecut, cel putin din perioada sumerienilor. Consemnarile lor detaliate, despre interferenta straina, sunt deosebit de fascinante si revelatorii.
Eu, unul, nu pot spune daca versiunea Hathorilor asupra lucrurilor este exacta sau nu. Eu doar o transmit. Dar pot spune ca pare intr-adevar sa existe un efort conjugat, de a baga spaima in poporul american. Unii ar putea spune ca acest lucru este un rezultat al faptului ca „tipii de treaba" incearca sa ne protejeze. Da, da, corect. Ei sunt aceiasi tipi care au permis, in urma cu multi ani, sa fie raspanditi agenti biologici „usor activi”, in regiunea Golfului San Francisco, ca un „experiment” de a observa cum ar afecta vanturile, dispersarea agentilor bioteroristi. Ei sunt aceiasi tipi care au lasat, in mod intentionat, sa se scurga substante radioactive din centrala de energie nucleara Hanford, de langa Spokane, statul Washington, ca sa vada ce efecte ar putea avea asupra oamenilor, radiatia emisa.
Ei bine, si-au primit raspunsul. In acea zona, exista mai multe cazuri de cancer, decat in oricare alta zona din tara. E adevarat; guvernul SUA a orchestrat acest lucru impotriva propriilor lor cetateni, fara stirea sau acceptul lor. Si ei sunt aceiasi tipi care au permis sa se faca experimente pe propriul lor personal militar, in numeroase ocazii.
Intrucat suntem la capitolul bioterorism, Statele Unite ar putea chiar avea onoarea dubioasa de a fi prima tara din istoria consemnata a omenirii, care foloseste agenti biologici. Guvernul nostru a oferit, cu buna stiinta, pături infestate cu variola, tribului Cheyenne, atunci cand acesta a fost alungat din tinuturile sale natale, marsaluind spre rezervatii aflate in zone foarte indepartate. A fost o decizie premeditata, pentru a reduce populatia de indieni si amenintarea revoltelor lor ulterioare.
Avand in vedere istoria noastra politica, ma intreb daca chiar avem dreptul sa numim vreo tara, axa raului. Odata, cineva mi-a semnalat ca daca scrii invers cuvantul ‘rau’ [in engleza, evil. N.tr.], el devine cuvantul ‘viu’ [in engleza, live: viu; a trai, s.a. N.tr.]. Poate ca raul este, pur si simplu, ceea ce ne impiedica sa traim. Pentru mine, a trai nu e acelasi lucru cu a supravietui. A trai inseamna a evolua. Si ori ne vom trai valorile spirituale si vom influenta rezultatul final de pe aceasta planeta, ori nu vom face acest lucru.
Revenind la subiectul despre manipulare – una dintre cele mai vechi cai de a ne manipula pe noi, mamiferele, este sa ni se inoculeze frica in inima. In acel moment, ratiunea si diversitatea zboara pe geam. Atunci cand suntem amenintati, strangem randurile, iar partile cele mai primitive din creierul nostru preiau conducerea, facandu-ne sa devenim, tot mai mult, niste automate. Acest lucru inlesneste controlarea mintii – iar prin controlarea mintii, nu ma refer neaparat la indivizii obscuri, care se joaca cu aparatura electronica ascunsa. Nu trebuie sa va ganditi decat la televizorul vostru. Mass-media este realmente detinuta de cateva corporatii. Iar stirile noastre de seara nu sunt altceva decat publicitate abila, care-si umareste propriile interese (spalarea creierului).
Acest material nu era menit sa fie un articol despre politica, insa, la modul serios, devine tot mai dificil sa separam spiritualitatea noastra, de alegerile noastre politice. Iar prin politica, nu ma refer doar la politica nationala sau la cea de stat. Birourile in care muncim si autoturismele folosite in comun, cu care calatorim, sunt si ele institutii politice asemanatoare. Atunci cand vedem ca un lucru este prezentat drept adevar, dar noi stim ca acel lucru e o minciuna, spiritualitatea noastra ne poate impune sa luam atitudine (sau nu, in functie de valorile noastre spirituale).
Consider ca problema dificila pentru multi dintre noi (inclusiv pentru mine) este sa nu ii demonizam pe cei pe care ii socotim a fi tipii rai. Daca ii urâm in mod activ (adica, daca proiectam asupra lor energia mentala/emotionala a urii), au invins ei. Iar in acest scenariu, ei vor invinge, pentru ca noi vom alimenta exact iluzia pe care ei si-au faurit puterea. Si care este aceasta iluzie la care ma refer?Separarea.
Ma gandesc ca lucrul pe care Hathorii incearca sa mi-l arate este ca intregul cosmos este profund interconectat. Intelegerea acestei interconectivitati reprezinta un standard al evolutiei. Si, daca dobandim aceasta intelegere, ca si colectivitate, vom putea sa ne influentam in mod constient destinul, in ciuda manipularii facute de cei care ar dori sa ne tina in robie.
Suntem, cred eu, la inceputul Bataliei Armaghedonului. Totusi, aceasta batalie nu este data atat de mult in realitatea exterioara, cat este data in realitatile noastre interioare. In fiecare clipa a fiecarei zile, chiar si in timp ce visam, noi facem alegeri. Alegem interconectivitatea sau alegem separarea. Sa nu interpretati gresit acest lucru – fiecare persoana de pe aceasta planeta contribuie la rezultatul final al acestei batalii extraordinare. Si facem acest lucru, prin modul in care ne traim viata si prin modul in care ne consideram unii pe altii. Separare sau interconectivitate – e atat de simplu.
Daca continuam, la nivel colectiv, sa alegem separarea, vom ramane blocati in lumea veche si in grozaviile profetice, ale viziunii apocaliptice. Daca suntem capabili sa urcam pe calea evolutiva si sa ne recunoastem interconectivitatea, vom lasa in urma noastra vechea lume (si pe cei care o guverneaza), pasind intr-o noua lume de posibilitati ce ne depasesc imaginatia.
Puterea de a face fata acestei batalii a constiintei exista in interiorul inimii noastre, caci putem simti si cunoaste adevarul interconectivitatii noastre, cu ajutorul inimii deschise. Atunci cand un numar indeajuns de mare dintre noi cunoaste si traieste acest adevar in viata noastra, agentii puterii vor fi nevoiti sa isi faca bagajul si sa se intoarca acasa.
Aceasta e mesajul Hathorilor, asa cum il inteleg eu acum.
Alegerile noastre politice si spirituale sunt chestiuni personale, iar ei nu au nimic de spus, cu privire la aceste alegeri. La urma urmelor, ei sunt neinterventionisti.
Ei chiar spera, totusi, ca tot mai multi dintre noi vom alege sa cream o coerenta mai puternica in viata noastra personala si in cea interpersonala, ca un antidot la frica si furia colectiva uriasa, care sunt in prezent manipulate, intr-un mod atat de abil. Ei cred cu sinceritate ca, daca suficient de multi oameni aleg sa traiasca in octavele de frecventa mai inalta, ale aprecierii si bucuriei, balanta poate fi inclinata. Optimismul lor se bazeaza pe intelegerea pe care o au despre fizica hiperdimensionala si despre armonicele energiei emotionale. Acesta este, pe scurt, programul lor. Pe masura ce tot mai multi oameni aleg o realitate interioara, a aprecierii si bucuriei, indiferent de ce anume se petrece in realitatea exterioara, destinul nostru colectiv va urma o cale ascendenta. Hathorii m-au invatat sa privesc in sus. 

Ana Nicolai
Practician de Vindecare Reconectiva si Reconectare http://reconectarea.com/index.html

Reconnection and Reconnective Healing Practitioner www.TheReconnection.com

Sursa: newsletter editura for you

joi, 28 februarie 2013

Un mesaj planetar Hathor, transmis prin Tom Kenyon


Datorita Solstitiului/Alinierii galactice, care a avut loc in ziua de 21 decembrie 2012, in prezent treceti printr-un aflux crescut de energii catalitice de evolutie. Din cauza polarizarii crescute a omenirii, aceasta situatie are atat potentialul de a inalta sufleteste, cat si de a distruge.
Ne vom concentra explicatiile asupra aspectului inaltator al acestor noi energii.
Ca urmare a cresterii cantitatii de Lumina spirituala, ce patrunde in sistemul vostru solar, in prezent, aspectele voastre dimensionale superioare sunt mai accesibile, in multe privinte.
Intr-adevar, aceste dimensiuni v-au fost mereu accesibile, caci ele fac parte din natura voastra, insa, odata cu incheierea alinierii galactice, unele voaluri au fost – si vor continua sa fie – ridicate.
Experienta pe care o veti avea cu aceasta situatie, va fi diferita de a celorlalti, in functie de capacitatea voastra de a percepe energiile subtile. Insa tranzitia a avut loc si va influenta, pana la origini, cursul istoriei omenirii.
Cum va fi realizat acest lucru, in linia voastra temporala colectiva, ramane de vazut. Lucrurile despre care dorim sa vorbim acum sunt metodele si abordarile pe carevoi le puteti folosi, pentru a va influenta, in mod benefic, linia temporala si evolutia personala, prin transformarea formelor-gand si a credintelor autolimitative.
Consideratii filosofice
Din perspectiva noastra, sunteti impovarati de multe dintre religiile si filosofiile voastre spirituale. Desi aceste consideratii ar putea parea abstracte, in realitate, aceste forme-gand afecteaza perceptia si, prin insasi natura lor, ele va limiteaza experienta in lumile materiei.
Multe dintre – dar nu toate – religiile si traditiile voastre spirituale, privesc cu dispret lumea materiei. Ele afirma ca raiul, paradisul, sau alta versiune similara de existenta desavarsita, nu fac parte din experienta voastra, ca fiinta umana intrupata.
Intr-adevar, unele dintre ele considera ca fizicalitatea voastra este o greseala sau un „pacat” si ca sunteti intinati, prin simplul fapt ca aveti un trup. Chiar daca e posibil sa va fi indepartat mental de astfel de credinte, aceste forme-gand circula prinsubconstientul din cultura voastra. Ele influenteaza perceptia pe care majoritatea omenirii o are despre ea insasi.
Daca, in mod constient sau inconstient, acceptati aceasta forma-gand, sunteti limitat de ea, iar intre aspectele voastre transcendente (adica, multidimensionalitatea voastra) si existenta voastra intrupata va exista o tensiune. Din perspectiva noastra, aceasta e o situatie nefericita.
Noi consideram constiinta ca pe un continuum – de la nivelurile vibrationale cele mai inalte, in care non-dualitatea este principiul care guverneaza, pana la taramurile de Lumina din planurile materiei. Cu siguranta ca exista granite vibrationale, dar lumile materiale sunt la fel de „sacre” ca si taramurile cele mai inalte ale Luminii si constiintei pure.
Atunci cand veti dobandi aceasta intelegere, veti avea acces la toate dimensiunile fiintei voastre – fapt ce va va mari curajul spiritual, capacitatea de intelegere profunda si creativitatea, precum si aptitudinile de vindecare/autovindecare.
Dorim sa va sugeram o metoda de a trece rapid in aceasta realitate — de a o trai personal. Folosirea cu regularitate a acestei metode, va accelera tranzitia de la sentimentul de a fi limitat, la Sinele vostru multidimensional, mai extins.
Unii dintre voi vor fi capabili sa faca rapid aceasta tranzitie. Altora le va fi necesar mai mult timp. Durata acestei tranzitii depinde de cat de contaminati sunteti de formele-gand limitative.
Metoda
Aceasta metoda foloseste canalul central de energie, ce se intinde din crestetul capului, prin centrul corpului, pana la perineu – un punct aflat la jumatatea distantei dintre anus si organele genitale. Unii numesc acest canal, tubul pranic, coloana centrala saucanalul secret.
In aceasta metoda, mai intai simtiti si va imaginati ca acest canal se intinde din perineu in sus, prin centrul corpului, spre crestetul capului.
In continuare, imaginati-va ca acest canal se extinde spre un punct de deasupra capului. Puteti localiza acest punct, ridicandu-va temporar bratele chiar deasupra voastra si atingandu-va apoi varfurile degetelor de la cele doua maini, exact deasupra capului. Punctul in care ele se ating este locul respectiv. Din perspectiva alchimiei egiptene, acest punct este un portal energetic pentru BA-ul vostru – Sufletul vostrucelest. BA-ul vostru este un aspect al fiintei voastre aflat in afara timpului si spatiului, asa cum le percepeti voi; BA-ul vostru este o sursa de intelegere spirituala si de aptitudini spirituale nemarginite. Pentru noi, acest punct este doar unul dintre cele cateva portaluri catre multidimensionalitatea voastra.
Va extindeti apoi canalul central, in jos, prin perineu, in Pamant. In functie de energetica personala, acest canal poate cobori in Pamant, pe o distanta de cativa centimetri sau multi kilometri. In unele cazuri, canalul central se poate extinde pana in centrul Pamantului. Prin aceasta extindere a canalului central din voi – catre portalul multidimensional de deasupra capului si apoi in jos, in Pamant – reuniti, in mod simbolic, lumea materiei cu taramurile de Lumina. Unii o numesc unirea Pamantului cu Cerul sau Nunta Cerului cu Pamantul.
Pasul urmator din aceasta metoda este sa ascultati Meditatia acustica Aethos,in timp ce va concentrati atentia pe toata lungimea canalulului – din portalul de deasupra capului, prin centrul corpului si pana in Pamant.
Va sugeram sa lucrati, mai intai, cu meditatia acustica de cinci minute. Din cauza naturii vibrationale inalte a Aethos-ului, atunci cand va mentineti atentia, in maniera pe care am descris-o mai sus, veti declansa in voi o purificare spirituala a canalului central,.
Pe masura ce continuati sa lucrati cu meditatia in acest fel, veti aduce la suprafata constientei voastre, toate tipurile de forme-gand, care sunt „gazduite”, ca sa zicem asa, in sistemul de chakre si in memoria voastra celulara.
Punctul final al indepartarii credintelor si formelor-gand limitative este intelegerea faptului ca voi sunteti Misterul cel viuVoi sunteti unirea materiei cu Lumina. Prin insasi natura voastra, sunteti o punte intre lumi – si, prin urmare, aveti acces la toate comorile, din toate taramurile.
Considerati aceasta metoda, ca pe un gen de menaj spiritual. Pe masura ce, in timpul meditatiei, apar forme-gand, voi hotarati daca mai vreti/nu mai vreti sa traiti in aceasta convingere. Daca nu mai vreti, renuntati la ea, asa cum renuntati la o piesa de mobilier veche si deteriorata, de care nu mai aveti nevoie sau pe care nu o mai doriti. Daca o vreti, pastrati-o. Daca nu o vreti, lasati-o sa plece.
Atunci cand va simtiti in largul vostru, cu meditatia de 5 minute, daca vreti, puteti face experiente cu versiunea de 30 de minute, sau ati putea asculta de cateva ori la rand versiunea de 5 minute, intr-o singura sedinta. Pe de alta parte, daca nu sunteti pregatiti pentru o calatorie in lumea subconstientului vostru, NU faceti aceasta meditatie, mai mult de o data pe zi.
Nu va fluturam acest avertisment ca pe un fel de „rasplata cosmica”, care sa va ademeneasca. El este o invitatie la cumpatare spirituala, pe masura ce va desprindeti de formele-gand distructive si limitative, consolidate prin cultura si civilizatie.
Aceasta simpla meditatie va poate aduce un beneficiu enorm, dandu-va posibilitatea sa va eliberati de convingeri si forme-gand, care v-au limitat in trecut.
Daca sunteti dedicati transformarii propriilor forme-gand si convingeri limitative, va sugeram sa faceti frecvent aceasta meditatie.
Hathorii
20 februarie 2013

Gandurile si remarcile lui Tom

Dupa ce am primit acest mesaj, i-am rugat pe mentorii mei sa-si expuna mai pe larg, opiniile despre evenimentul de la Solstitiul din 21 decembrie 2012.
Ei sunt de parere ca, odata cu aceasta aliniere galactica deosebita, din centrul galactic s-au revarsat o Lumina spirituala puternica si energii evolutive intense. Dar, asa cum au spus mereu, aceasta aliniere nu a semnalat sfarsitul planetei. Ea a adus, totusi, un val nou de energii catalitice si in vederea evolutiei.
Dupa tot tam-tam-ul si reclama exagerata, imi inchipui ca, in dimineata zilei de 22 decembrie, au existat destul de multe persoane dezamagite cand nu s-a intamplat nimic – in special, extern. Pe de alta parte, istoria omenirii e plina de profetii similare despre sfarsitul lumii, dar care nu au ajuns la nimic. O cautare rapida pe Internet, a sintagmei „istoria profetiilor despre sfarsitul lumii”, va aduce o adevarata supraabundenta de zile ale judecatii de apoi, care au venit si s-au dus pe parcursul istoriei.
Dar, daca ceea ce spun Hathorii e adevarat, desi planeta fizica nu s-a sfarsit la Solstitiul din 2012, ea a intrat intr-o noua epoca.
Hathorii au opinia distincta ca, in urma acestei alinieri galactice, omenirea a fost infuzata cu mai multa Lumina spirituala. Modul in care acea infuzie de Lumina il va influenta pe fiecare individ, va varia de la persoana la persoana.
In plus, Hathorii considera ca aceasta infuzie de Lumina patrunde acum in structura noastra atomica individuala – influentand, realmente, interactiunile dintre Lumina si materie, in interiorul nostru.
I-am rugat sa clarifice acest lucru, intrucat parea cam neclar. Ce au vrut sa zica prin interactiuni intre materie si Lumina?
Opinia lor despre aceste interactiuni se bazeaza pe premisa ca materia si Lumina sunt strans legate intre ele, fiind, in unele privinte, doua fete ale aceleiasi monede. Aceasta relatie dintre Lumina si materie a fost exprimata de Albert Einstein, in renumita sa ecuatie, E=mc2. Din aceasta perspectiva, corpul nostru – care e alcatuit din materie – ar putea, teoretic vorbind, sa se transforme in Lumina, in anumite conditii – in conditii extreme si neobisnuite, as putea adauga.
Dar ceea ce am gasit cu adevarat fascinant, in raspunsul lor, este opinia lor despre natura Luminii in sine. Pentru ei, lumina fizica si Lumina spirituala sunt totodata strans legate intre ele. Registrul de vibratie pe care il numim „lumina” (insemnand spectrul electromagnetic pe care il putem vedea cu ochii nostri) reprezinta doar o mica parte din spectrul intreg al energiei.
Potrivit Hathorilor, Lumina spirituala vibreaza mult mai repede decat lumina fizica (mai repede si decat orice tip de energie din cadrul spectrului electromagnetic). Dar, datorita relatiei stranse dintre ele, in anumite conditii, Lumina spirituala isi poate reduce treptat frecventa, pana ajunge lumina fizica – si vice-versa.
Cand i-am rugat sa clarifice termenul de Lumina spirituala, folosit de ei, au spus ca acest tip de Lumina este o expresie a constiintei si ca, in mod normal, e intalnita doar in timpul starilor profund alterate, de constienta – cum ar fi in anumite tipuri de samadhi (transa yoghina) sau in timpul contemplarii mistice. Iar explicatia este ca Lumina spirituala nu poate fi perceputa cu simturile fizice, ci doar prin intermediul celor mai profunde niveluri de constiinta.
Atunci cand Hathorii au spus, „interactiuni puternice intre materie si Lumina au loc in interiorul nostru”, se refereau deopotriva la lumina fizica si Lumina spirituala.
Asa cum se intampla cu toate lucrurile legate de oameni, felul in care fiecare dintre noi gestioneaza aceasta interactiune crescuta, dintre Lumina si materie, va fi deosebit de individualizat. Unii dintre noi par sa-si ridice nivelul de constiinta, altii par sa bata pasul pe loc si unii dintre noi par sa-si fi pierdut mintile. Contribuind la ciudatul amestec de irationalitate, un numar ingrijorator dintre noi pare sa innebuneasca de furie.
Hathorii sunt de parere ca, pe masura ce cresc aceste fluctuatii ale materiei in Lumina si ale Luminii in materie, vom remarca atat o accelerare a irationalitatii oamenilor, cat si a luminozitatii lor (adica o crestere a constientei spirituale). Iar lumea va fi prinsa in aceasta „balansare” a autodistrugerii si realizarii de sine. Din acest considerent – si din multe altele – ei considera ca va fi foarte util – daca nu obligatoriu – sa eliminam forme-gand si convingeri vechi.
Hathorii considera formele-gand si convingerile drept categorii diferite. Formele-gand sunt concepte referitoare la realitate, iar atunci cand o cultura accepta o forma-gand, ca fiind adevarata, aceasta devine o realitate unanim acceptata – indiferent daca forma-gand este sau nu, corecta.
Atunci cand incluzi o forma-gand, in perspectiva ta asupra realitatii, forma-gand devine convingere.
Metoda: pas cu pas
1. Imaginati-va si simtiti-va canalul central, ce trece prin axa centrala a corpului, din perineu, pana in crestetul capului.
2. Extindeti canalul central pana in punctul BA, de deasupra capului. Ca sa localizati acest punct, ridicati-va pentru scurt timp bratele, direct deasupra capului si uniti-va varfurile degetelor de la cele doua maini. Locul in care varfurile degetelor se ating este regiunea generala a punctului vostru BA.
3. In continuare, extindeti-va canalul central in Pamant, cat de departe vi se pare confortabil.
4. Concentrati-va atentia in interiorul canalului central.
5. Ascultati Meditatia acustica Aethos, in timp ce va focalizati pe canalul central. Incepeti sa lucrati mai intai cu versiunea de cinci minute, a meditatiei acustice, ca sa va familiarizati cu felul in care aceasta Metoda va e de folos.
6. In acest punct al Metodei, aveti doua optiuni.
Optiunea 1:
Prima optiune este sa va ocupati de o forma-gand sau convingere limitativa exacta, cu care stiti ca aveti de-a face. In timp ce va mentineti atentia in canalul central,dati voie ca energetica formei-gand/convingerii sa-si faca aparitia in interiorul canalului. Aceasta energetica vi se va infatisa in modalitatea sau forma senzoriala care va este fireasca. Prin urmare, se poate sa o vedeti sau sa o simtiti intr-un fel. E posibil sa o percepeti si in alt(e) fel(uri). Cand apare energetica, mentineti-va atentia asupra ei, in timp ce ascultati meditatia acustica. Daca mintea va hoinareste, aduceti-o inapoi. Continuati sa lucrati cu energetica, pana cand simtiti ca exista o senzatie de deschidere sau decizie, in zona in care s-a aflat energetica formei-gand/convingerii.
Pentru a lucra cu forme-gand/convingeri deosebit de dense sau adanc inradacinate, ar putea fi necesare, in mod sigur, cateva sedinte.
Optiunea 2:
A doua optiune e sa folositi Meditatia acustica Aethos, pentru a aduce energeticele unei forme-gand reprimate (sau inconstiente), in constienta voastra constienta.
Cu atentia focalizata in interiorul canalului central, observati ce anume apare. Atunci cand aveti senzatia unei energetice in canalul central, focalizati-va pe ea, cu intreaga voastra atentie. In final, acest lucru va va dezvalui forma-gand asociata energeticei respective. Atunci cand mintea va hoinareste, aduceti-o inapoi, la energetica.
E posibil sa va apara, in canalul central, mai multe energetice. In acest caz, alegeti intuitiv o energetica si lucrati cu ea, pana cand aveti senzatia de deschidere sau decizie, in zona in care s-a aflat energetica formei-gand/convingerii respective. Puteti reveni si lucra cu celelalte energetice pe care le-ati sesizat, intr-o sedinta ulterioara, daca sunteti dispusi sa faceti astfel.
Ca si la prima optiune, in mod sigur ar putea fi nevoie de mai mult de o sedinta, pentru a lucra cu forme-gand/convingeri dense sau adanc inradacinate.
Atunci cand veti avea senzatia unei decizii sau deschideri, veti sti ca forma-gand/convingerea a fost transformata. Daca nu o simtiti in zona in care s-a aflat energetica, continuati sa va concentrati pe locul in care a fost aceasta, ascultand mai departe Meditatia acustica Aethos, pana cand aveti senzatia clara a acestei deschideri sau decizii.
Daca nu aveti aceasta senzatie de finalizare, folositi Metoda intr-o alta sedinta, in scopul de a transforma mai departe, aceasta forma-gand/convingere.
Atunci cand ati transformat, in intregime, forma-gand/convingerea, veti simti ceva nou in voi. Si e foarte probabil ca veti avea o noua resursa mentala, emotionala si/sau spirituala, pe care nu ati avut-o inainte.
Daca forma-gand/convingerea e deosebit de densa (adica, persistenta) sau adanc inradacinata, e posibil sa fie necesar sa lucrati cu Metoda, de cateva ori.
Ganduri finale
Cred ca aceasta Metoda are puterea de a tese din nou tapiseria realitatii perceptuale, prin transformarea constienta a formelor-gand si a credintelor autolimitative.
Aceasta capacitate de a percepe lumea in feluri noi este, cred eu, unul dintre cele mai extraordinare (desi, adesea, neglijate) potentialuri ale noastre.
Puterea de a ne schimba realitatea perceptuala nu inseamna altceva decat puterea de-a ne reimagina pe noi insine si lumea.
Click aici pentru a asculta si/sau descarca Meditatia acustica Aethos. Nota: veti fi condusi la pagina cu Listening Agreement (acord de ascultare) si, odata ce ati citit si sunteti de acord cu conditiile de ascultare, veti avea acces liber la toate piesele audio. Defilati in josul listei, pana cand gasiti the Aethos Sound Meditation. Facand click pe acel link, veti avea acces gratuit la ambele versiuni, de cinci si respectiv treizeci de minute.
Daca sunteti nefamiliarizati cu mesajele planetare Hathor, ati putea descoperi ca prima lor mentiune despre Aethos este interesanta. O puteti gasi in Hathor Archives,sub titlul, Aethosul si starile non-duale de constiinta.
Informatii care nu au legatura directa cu acest mesaj
Calendarul lui Tom pe anul 2013 tocmai a fost postat pe website. In primavara acestui an, Tom va fi in Istanbul, Viena, Toulouse si Munchen. Pe 25 mai, va fi in New York, pentru un atelier de lucru de o zi, iar in octombrie va fi in Seattle, Washington, pentru un atelier de lucru de trei zile. Click aici pentru a-i vedea programul sau intrati pe sectiunea Calendar de pe adresa www.tomkenyon.com.
Transmissions of Light (Transmisii de Lumina), o noua inregistrare a sunetelor catalitice Hathor, e acum disponibila sub forma de CD sau mp3. Acestea sunt sedinte „live” de intonare, dintr-un atelier de lucru Hathor Intensiv, din 2011, constand in tonuri pur Hathoriene, care se concentreaza pe glandele endocrine si pe interfata dintre corp si minte. Pe acest CD nu exista discursuri, ci doar intonari de sunete. Puteti asculta extrase audio de pe acest CD, facand click pe linkul de deasupra sau accesand sectiunea Store de pe adresa www.tomkenyon.com
©2013 Tom Kenyon All Rights Reserved www.tomkenyon.com
Sursa: dei-matei.blogspot.ro