Calea iubirii constiente

Atunci cand inima noastra se deschide catre o alta persoana, traim un moment de iubire neconditionata. Oamenii isi imagineaza de obicei ca iubirea neconditionata este un ideal inalt sau indepartat, unul dificil, daca nu chiar imposibil de atins. Totusi, chiar daca e probabil dificil de pus in practica in fiecare zi, natura sa e simpla si obisnuita: sa te deschizi si sa reactionezi in fata fiintei altei persoane fara retineri.

Adesea, intrezarim cel mai bine aceasta calitate a iubirii in momente de inceput sau de sfarsit – la nastere, la moarte sau cand ne indragostim pentru prima data – momente cand suntem cel mai putin influentati de tiparele conditionate si obisnuite de perceptie. In astfel de momente, ceva vast din interiorul nostru intra in legatura cu ceva vast din celalat. Simpla existenta a celeilalte persoane ne face constienti de magia obisnuita a vietii. Cand ni se naste un copil, nu trebuie sa decidem sa-l iubim – sentimentul e nedeliberat si curge liber. Cand o persoana apropiata e pe moarte, ne simtim atinsi si prezenti intr-un fel autotpatrunzator, care trece dincolo de toate aspectele bune si rele ale relatiei noastre.

Calitatea neconditionata a iubirii se naste din acea parte neconditionata din noi si reactioneaza la ceea ce e neconditionat in celalalt – inima, respectiv deschiderea fundamentala fata de realitate. Deschiderea inimii, care se naste sensibila, impresionabila si dornica sa se intinda si sa atinga viata mai vasta din jurul nostru, nu e ceva ce trebuie sa producem. Pur si simplu, este. Dorinta inimii e sa raspandeasca liber caldura umana, fara sa limiteze sau sa conditioneze acest schimb. Cand iubim astfel, preceptiile ni se modifica – tot ce e pe lume ni se pare mai colorat, mai viu si mai patrunzator. Cand suntem iubiti astfel, ne simtim recunoscuti, observati, hraniti, sustinuti. Momentele de iubire neconditionata ne permit sa atingem vastitatea si profunzimea experientei umane.

Si totusi, dupa cum stim,iubirea nu se rezuma la aceste lucruri. Pentru ca nu suntem doar inima pura, ci traim intr-o forma pamanteasca, aducem in relatii o suma de afinitati si aversiuni conditionate, nevoi, precautii si griji personale care influenteaza cat de profund ne implicam in relatia cu o anumita persoana. Cand cineva corespunde nevoilor si preferintelor noastre, simtim placere si simpatie. Acest tip de atractie – pe care o putem numi iubire conditionata – este o forma inferioara de iubire, prin faptul ca poate sa dispara daca cealalata persoana nu ne mai satisface nevoile.

Confruntarea celor doua categorii de iubire

Relatiile contin intotdeauna ambele tipuri de iubire. Atractia fata de alta persoana este, de obicei, cea mai intensa si totul decurge cel mai firesc atunci cele doua sunt in acord: persoana de care ne simtim atrasi nu numai ca ne atinge inima, ci si corespunde cerintelor noastre personale. Atunci cand cele doua categorii de iubire nu se suprapun, e derutant. Cineva poate sa indeplineasca exigentele noastre, dar totusi sa nu ne miste prea profund. Sau altcineva poate sa ne atinga inima si sa ne dorim sa spunem “da”, in timp ce criteriile si considerentele noastre personale ne pot indemna sa spunem “nu”. In acelasi timp, inima poate sa priveasca dincolo de acele lucruri care ne jeneaza sensibilitatile personale si sa se bucure de simpla existenta a altei persoane, in ciuda tuturor intentiilor rationale de a pastra distanta sau a fi prudenti. Caci in esenta ei cea mai profunda, inima nu cunoaste conditii si e mai degraba irationala. Cum sa procedam atunci?

O greseala frecventa intr-o astfel de situatie e sa ne impunem “nu”-ul conditionat in fata “da”-ului inimii: “Nu-mi pot permite sa fiu atat de deschis decat daca nevoile mele sunt satisfacute; ma iubeste la fel de mult pe cat il iubesc eu; nu ma raneste …”. Insa inima noastra, a carei natura e sa spuna “da”, sufera cand incercam sa-i limitam deschiderea punand conditii. Chiar daca trebuie sa punem capat sau sa schimbam forma unei relatii care nu ne satisface nevoile, nu trebuie sa ne inchidem inima. Incercarea de a ucide iubirea care vrea in continuare sa curga catre alta fiinta umana comprima sursa bucuriei si viata din noi.

Alta greseala frecventa e sa incercam sa impunem “da”-ul inimii in fata “nu”-ului considerentelor personale. De multe ori oamenii cred ca iubirea neconditionata inseamna sa lase deoparte toate conditiile si sa accepte tot ce face persoana pe care o iubesc. Daca ne imaginam ca trebuie sa toleram neconditionat tot ce face partenerul nostru, consecintele pot fi devastatoare. Iubirea neconditionata nu inseamana ca trebuie sa ne placa ceva ce de fapt nu ne place sau sa spunem “da” atunci cand simtim nevoia sa spunem “nu”. Iubirea neconditioanta se naste din cu totul alt loc din interiorul nostru decat afinitatile si repulsiile, atractiile si aversiunile conditionate. Este o recunoastere de la fiinta la fiinta. Si raspunde la ceea ce e neconditionat – bunatatea intinseca a inimii deschise a celuilalt, dincolo de tot ce ne place sau ne displace la el. Inseamna sa spui “da” unei alte fiinte, dar nu inseamna sa spui mereu “da” la cum este ea sau ce face.

Astfel, doar pentru ca inima ne e deschisa, nu inseamna ca trebuie sa lasam deoparte toate precautiile. Si nici stabilirea unor conditii in legatura cu ce ne dorim de la o relatie nu trebuie sa nege deschiderea autentica pe care o simtim. Pentru ca relatiile unesc cerul si pamantul, ele implica intotdeauna sa intram in relatie, din fiinta noastra mai profunda si cu personalitatea noastra conditionata. In timp ce o parte din noi ar dori sa invite alta persoana in inima fara rezerve, o alta parte din noi vrea sa evite sa sufere, sa ajunga intr-un impas sau sa fie abandonata. Acest lucru nu e problematic decat daca suntem antrenati intr-o lupta intre cele doua parti si suntem impartiti intre iubirea neconditionata si considerentele personale. Atunci cum putem include ambele parti din noi intr-o relatie?

Ganditi-va la situatia in care ne afla atunci cand suntem brusc atrasi de un nou iubit cu o forta si o intensitate extraordinare. Putem fi atat de exaltati, incat sa ne dorim sa ne deschidem fara retineri. In acelasi timp, ne confruntam cu o anumita prudenta cand e vorba sa lasam iubirea sa curga liber: “Imi pot permite sa fiu atat de deschis? Ma voi pierde pe mine sau voi fi luat de val? Pot avea incredere in persoana aceasta? Imi va satisface nevoile? Daca da, voi deveni prea dependenta de ea? Pot trai cu lucrurile care ma irita la ea? Poate sa ma accepte asa cum sunt si sa fie cu adevarat alaturi de mine? Daca nu, voi suferi oare prea mult?

Daca ne ascultam inima, e posibil sa nu simtim nici o rezerva legata de implicarea intr-o relatie cu persoana. Dar cand incepem sa ne gandim ce fel de relatie ne dorim, ne trezim pe teritoriul conditiilor. Ne simtim trasi in directii opuse – vrem sa ne daruim liber, dar si sa ne respectam exigentele – si probabil ca nu stim cum sa procedam.

La inceput, ne putem imagina ca incertitudinea e un semn ca ceva nu e in ordine. Este insa firesc sa ne aflam sub actiunea acestor forte opuse. In definitiv, probabil ca am fost raniti in trecut, asa ca e inteligent sa fim prudenti de data asta. Daca lasam pur si simplu pasiunea sa nu tina cont de precautii, e posibil sa cautam problemele cu lumanarea. Daca lasam frica sa ne inchida inima, nu vom afla niciodata ce are de oferit o relatie noua. Pentru ca nu exista polite de asigurare in domeniu,  expunerea inimii si protejarea inimii se nasc impreuna, ca tovarasi intimi.

Secretul in gasirea unei iesiri dintr-o astfel de situatie consta in a invata sa lasam laturile opuse ale naturii noastre – iubirea neconditionata si cea conditionata sa coexiste, fara sa lasam una sa o nege pe cealalta. Cand facem asta devenim mai prezenti in experienta noastra si, drept consecinta, mai prezenti in raport cu o alta persoana. Ne putem permite sa ne deschidem si sa ne extindem mentinand totusi picioarele pe pamant. Devenind tot mai constienti de jocul dinamic si tensiunea dintre cele doua laturi ale naturii noastre, incepem sa aducem intreaga fiinta in relatie.

Astfel, unele dintre cele mai intense si patrunzatoare momente intr-o relatie sunt cele care ne aduc unde Cerul si Pamantul intra in contact in interiorul nostru. E locul din care iubirea conduce catre un teritoriu necunoscut si trezeste viata din noi in toata plenitudinea ei.

Calatoria inimii. Calea iubirii constiente, John Welwood, Editura Elena Francisc

Sursa: drumuricatretine.wordpress.com

Dimensiunile iubirii -Osho

Postat Maria

Iubirea poate avea trei dimensiuni 

 1. Prima dintre ele este dependenta Este un lucru care se întâmpla majoritatii oamenilor. Sotul este dependent de sotie, sotia este dependenta de sot; se exploateaza unul pe celalalt, se domina unul pe celalalt, se poseda unul pe celalalt; fiecare îl reduce pe celalalt la un bun de consum. În lume, asa sta situatia în nouazeci si noua la suta din cazuri. De asta iubirea, care ar putea deschide portile paradisului, deschide portile iadului.

 2. A doua posibilitate este iubirea dintre doua persoane independente Asta se întâmpla rareori, si în cazul asta exista nefericire, pentru ca exista în permanenta conflict. Adaptarea nu e posibila, întrucât ambele persoane sunt foarte independente, nici una nu este dispusa sa accepte compromisuri, sa se adapteze dupa cealalta. Este imposibil de trait cu oameni precum pictorii, gânditorii, savantii, care traiesc într-un fel de independenta, cel putin în mintea lor. Ei dau libertate celuilalt, dar acea libertate seamana mai degraba cu indiferenta, dau senzatia ca nu le pasa de celalalt, ca celalalt nu conteaza pentru ei. Îsi lasa reciproc spatiu, nu se baga unul în sufletul celuilalt. Relatia pare sa fie doar de suprafata; se tem sa patrunda mai adânc unul în sufletul celuilalt pentru ca sunt mai atasati de libertatea lor decât de iubire, si nu vor sa si-o compromita. 

 3. A treia posibilitate este interdependenta Asta se întâmpla foarte rar, dar atunci când se întâmpla, pamântul devine un paradis. Numai atunci poate fi vorba de iubire, caci cele doua persoane sunt într-o sincronizare perfecta, de parca ar respira una pentru cealalta, de parca ar fi un suflet în doua corpuri. Celelalte doua posibilitati nu sunt în realitate iubire, sunt doar aranjamente sociale, psihologice, biologice. A treia este ceva de ordin spiritual.

 Osho 

sursa 

Sursa: eulinterior.blogspot.ro

ETERNA LEGENDA A IUBIRII

Postat Maria

 Albastru... Gigantic... Stravechi. Necunoscut vreodata… Un nor inspirand un amestec de teama si respect, venind din Indepartare. Nascut pentru a calatori, se misca repede cu usurinta. Lumina sferele cu o stralucire divina albatru intunecat cum nimeni nu mai vazuse vreodata. Nici macar zeii…nici macar Nagas-ii , cei care cunosteau toate secretele Taramului de Dincolo. Zeii din Amaravati stateau grupati intr-un sir lung aproape de Marea Molten, privind norul ce se contura in apropiere.. Langa ei, Kartendranath…strangand in maini tridentul sau, zeul sopti: “Daca acest lucru ne ataca, atunci Lordul Melchisedek sa aiba mila de noi!”. Imensitatea norului era cea care il impresiona pe Kartendranath. Mai vazuse el Dragoni Zburatori dar niciodata atat de aproape. Aflandu-se acum fata in fata cu acea fiinta, a ramas inmarmurit. Si, peste toate..., Muzica…era dincolo de orice ascultase vreodata, dincolo parca de orice ar fi putut el intelege.Pe masura ce Dragonul Zburator se apropia, armonii inexprimabile au invadat sferele… Muzica multidimensionala… ` Acorduri ale necuprinderilor pline de mistere… Cantecul Creatiei… Infinite voci raspunzand oricarei chemari…Eoni din Necunoscut, Visul ce precede Noaptea Cosmica...cu mult, mult inainte de a se fi nascut Zeii. Cand norul a ajuns la marginea sferelor lui Melchisedek, s-a oprit. Insa muzica a continuat sa se auda... misterioasa si eterica…Norul s-a oglindit in apele Molten…foc pe fundul marii…flacarile din mare s-au reflectat apoi in inaltul cerului, intr-un albastru inexprimabil. Toti incremenisera…liniste…zeii contemplau sarbatoarea luminii. In limba zeilor existau o multume de cuvinte pentru ‘albastru” insa nici unul dintre ele nu s-ar fi potrivit divinei aurori care le lumina cerul. “Vrea ceva”, a intuit Kartendranath, “asteapta ca noi sa facem ceva”. S-a intors catre zeul din stanga lui: “Gana?”. Cu ochii atintiti asupra orizontului, zeul coifului auriu raspunse: „Aici, acum, ne-a fost ceruta Tesatura Iubirii. Asa cum vrea, o vom darui.” Tesatura Iubirii, Iubirea ce naste Lumina Lordului Melchisedek. Total neasteptat, Vulturul Alb al zeilor si-a luat zborul. S-a inaltat de la marginea marii Molten in inaltul cerului. Atunci, dintr-o data, muzica a incetat. Zeii si-au tinut respiratia. Linistea care a urmat sunetului era plina de mistere. Fara sfarsit si profunda ca o Noapte Cosmica. Ca o umbra alba, vulturul s-a indreptat spre norul strain...Intra in el...o sageata fragila de lumina, in comparatie cu imensitatea norului... Era ca si cum linistea se contopise cu infinitul...Vulturul Alb al zeilor disparuse. S-a evaporat in eter? A fost inghitit de nor? Ce se intamplase era greu de inteles, chiar si pentru zei. Apoi, muzica s-a auzit iar. Dar, de data aceasta, era o muzica diferita. Ceva extraordinar...inefabila si complexa ca Zorii Creatiei...Si totusi, avea ceva imblanzit, nu mai era atat de ciudata, atat de straina... Acum, focul ei rigid si calculat se insufletise de o forta solara. Acum continea inima nepatata a Vulturului. Astfel, Dragonul Zburator a inteles Calea Iubirii... S-a nascut o legenda. Pentru o intreaga noapte, zeii au sarbatorit misterul Taramului Indepartat. Prin ochii Vulturului Alb zeii au inteles gloria acelui Nor. Dragonul Zburator venise de dincolo de Abisul Adancului si de Prapastia Eternitatii. Traise de-a lungul multor cicluri cosmice, calatorise in mii de sfere, de la Laguna Albastra la Marele Stramos si din Adancurile Eternitatii unde Mama Luminii poate fi vazuta zambind, la Neagra Noapte Indepartata in care toate secretele Creatiei sunt intelese....Dincolo de Timp, de Spatiu, dincolo de Infinit, dincolo de orice nastere cosmica, acolo unde traiesc mistere ce-i depasesc chiar si pe zei. Vulturul Alb l-a rugat pe Dragonul Zburator sa ramana. Acest lucru insa nu era posibil in ordinea Universului pentru ca Dragonul Zburator, mereu calator prin eternitate, ar fi trebuit acum sa-si schimbe drumul. In zori, Vulturul Alb reaparu, izbucnind din flacarile albastre ale cerului. Sferele au vibrat de armonie si muzica, iar zeii s-au indestulat cu elixirul infinitului. Apoi Norul a inceput sa se miste...incet, la inceput, astfel incat Vulturul a putut sa zboare in urma sa. L-a insotit pana in marginea sferelor lui Melchisedek, acolo unde Tesatura Iubirii se sfarseste si incep sferele Indepartarii. Acolo si atunci au fost schimbate legendarele cuvinte: „Iubire Eterna, Dragon Zburator!’” „Iubire Eterna, Vultur Alb al Zeilor”! Apoi, Dragonul Zburator a disparut in marele Taram al Necunoscutului. Insa ecourile muzicii sale au rezonat in sfere timp de o mie de ani. De atunci, oricine contempla Vulturul, nu vede numai infinitul Spirit al Albei Puritati, ci si o sclipire de albastru, ca o unda de tristete razbatand de dincolo de Abisul Caderii si Indepartarile Eternitatii. Iar oricine traverseaza Marele Abis poate auzi, ca de nicaieri, cantecul Dragonului Zburator: „Cu toata Mintea mea, cu toata Inima mea Sunt cu tine, chiar daca sunt departe.”
 SAMUEL SAGAN Secretele Atlantidei

Sursa: http://eulinterior.blogspot.ro/

Dimensiunile iubirii

Postat Maria

1. Prima dintre ele este dependenta Este un lucru care se întâmpla majoritatii oamenilor. Sotul este dependent de sotie, sotia este dependenta de sot; se exploateaza unul pe celalalt, se domina unul pe celalalt, se poseda unul pe celalalt; fiecare îl reduce pe celalalt la un bun de consum. În lume, asa sta situatia în nouazeci si noua la suta din cazuri. De asta iubirea, care ar putea deschide portile paradisului, deschide portile iadului. 

 2. A doua posibilitate este iubirea dintre doua persoane independente Asta se întâmpla rareori, si în cazul asta exista nefericire, pentru ca exista în permanenta conflict. Adaptarea nu e posibila, întrucât ambele persoane sunt foarte independente, nici una nu este dispusa sa accepte compromisuri, sa se adapteze dupa cealalta. Este imposibil de trait cu oameni precum pictorii, gânditorii, savantii, care traiesc într-un fel de independenta, cel putin în mintea lor. Ei dau libertate celuilalt, dar acea libertate seamana mai degraba cu indiferenta, dau senzatia ca nu le pasa de celalalt, ca celalalt nu conteaza pentru ei. Îsi lasa reciproc spatiu, nu se baga unul în sufletul celuilalt. Relatia pare sa fie doar de suprafata; se tem sa patrunda mai adânc unul în sufletul celuilalt pentru ca sunt mai atasati de libertatea lor decât de iubire, si nu vor sa si-o compromita.3. 

A treia posibilitate este interdependenta Asta se întâmpla foarte rar, dar atunci când se întâmpla, pamântul devine un paradis. Numai atunci poate fi vorba de iubire, caci cele doua persoane sunt într-o sincronizare perfecta, de parca ar respira una pentru cealalta, de parca ar fi un suflet în doua corpuri. Celelalte doua posibilitati nu sunt în realitate iubire, sunt doar aranjamente sociale, psihologice, biologice. A treia este ceva de ordin spiritual. Osho

Sursa: http://eulinterior.blogspot.ro

Valoarea iubirii

Se spune ca iubirea inlatura suferinta, ca poate transcende si aduce fericirea. De fapt toate marile religii ale omenirii propovaduiesc iubirea ca fiind cel mai inalt mesaj, cea mai inalta forma de abstractizare a religiei, a conditiei umane.

Acesta este mesajul lui Iisus, al lui Ramakrishna, Rumi, Budha, Ghandi etc. Toti spun acelasi lucru. In orient se spune ca iubirea arde karma iar in occident ca ea depaseste conditia umana. Este unul si acelasi lucru. Dar ce are iubirea de a face cu aceasta? Cand ea apare conditia umana obisnuita ia sfarsit.
Toate preocuparile ce ne ghidau pana atunci viata trec pe un loc secundar, primesc mai putina energie. Chiar daca continua sa existe, iubirea este cea in care acum constiinta se dizolva.
Judecata se schimba. Starea interioara se schimba. Apare candoarea.
Daca nu ai facut-o niciodata, acum vei realiza ca arunci miezuri la pasarele, ca mangai un caine vagabond care dintr-odata iti este drag. Perceptia asupra lumii din jurul tau se schimba, devii un Mare Suflet – “Maha-atma” iar starea aceasta curge prin tine. Ia exista permanent, poat fi simtita tot timpul dar datorita preocuparilor si framantarilor mintii, pierduti de contactul cu frumosul, cu armonia, avem nevoie de un “soc” pozitiv pentru a ne trezi, de ceva uimitor care sa ne poata smulge din cotidian.
Ceva armonios, bland, fascinat, cald, poate fi o opera de arta, un loc minunat in natura sau prezenta unei fiinte umane. Iubirea este expresia armoniei frumusetii si perfectiunii universale, de aceea nu apare in dezordine, in haos. Ceva armonios si deosebit poate trezi iubirea din noi, facand-o sa se reverse in exterior.
Pana acum ai fost ocupat, ai fost orb la frumusetea din jur la momentele speciale la armonia care mentine foarte inteligent intreaga ordine. Doar acum ceva extraordinar te-a facut sa vezi toate acestea.
Cele mai mari sacrificii in istoria umanitatii au fost facute din iubire: Orpheu, coborand in infern dupa Euridiche, Rada care a fost gata sa intre in infern pentru Krishna, doar pentru a-l salva de o durere, Iisus s-a sacrificat din iubire pentru oameni, Divina Comedie nu ar fi fost scrisa fara existenta lui Beatrice care l-a inspirat atat de profund pe Dante, iubirea lui Eliade pentru Maitrey etc.
Iubirea este ca care le face chiar si pe animale sa isi regaseasca stapanii strabatand sute de kilometrii fara ca ele sa fi stiut unde se afla acestia iar literatura abunda de episoade care scot in evidenta puterea nebanuita si misterioasa a iubirii.
Cand iubirea apare poetii scriu, cantaretii canta, pictoii picteaza si toate acestea devin capodopere, devin elixir. Daca ei ar face asta cand sunt tristi atunci arta lor ar deveni trista. De aceea arta facuta in iubire vindeca.
Magia iubirii
Doar o traire afectiva face trecerea de la stiinta la mistica, de la comunicare la comuniune. Caldura sufleteasca invie, creaza forme si da viata infinitelor entitati ce alcatuiesc universul.
Fara acea caldura sufleteasca cunoasterea ar deveni expunere si nu experienta. Cand sufletul tau se deschide atunci pentru tine se deschide intreg universul. Fara iubire universul poate fi conceput, dar nu si experimentat.
Sensul cuvantului latinesc A-mor (fara moarte) este iubirea.
El desemneaza tocmai faptul ca iubirea ramane dincolo de moarte, ca ea este cea care transcende iar tot ce este iluzoriu isi pierde acum valoarea. A iubi inseamna a renunta la tine, la egoul tau, este un sacrificiu, cuvant din latinescul sacrum-facere – orice sacrificiu este o fapta sacra.

Acolo, atunci apare iubirea.

Sursa: Dincolo de Orizont

Valoarea iubirii

Se spune ca iubirea inlatura suferinta, ca poate transcende si aduce fericirea. De fapt toate marile religii ale omenirii propovaduiesc iubirea ca fiind cel mai inalt mesaj, cea mai inalta forma de abstractizare a religiei, a conditiei umane.
Acesta este mesajul lui Iisus, al lui Ramakrishna, Rumi, Budha, Ghandi etc. Toti spun acelasi lucru. In orient se spune ca iubirea arde karma iar in occident ca ea depaseste conditia umana. Este unul si acelasi lucru. Dar ce are iubirea de a face cu aceasta? Cand ea apare conditia umana obisnuita ia sfarsit.
Toate preocuparile ce ne ghidau pana atunci viata trec pe un loc secundar, primesc mai putina energie. Chiar daca continua sa existe, iubirea este cea in care acum constiinta se dizolva.
Judecata se schimba. Starea interioara se schimba. Apare candoarea.
Daca nu ai facut-o niciodata, acum vei realiza ca arunci miezuri la pasarele, ca mangai un caine vagabond care dintr-odata iti este drag. Perceptia asupra lumii din jurul tau se schimba, devii un Mare Suflet – “Maha-atma” iar starea aceasta curge prin tine. Ia exista permanent, poat fi simtita tot timpul dar datorita preocuparilor si framantarilor mintii, pierduti de contactul cu frumosul, cu armonia, avem nevoie de un “soc” pozitiv pentru a ne trezi, de ceva uimitor care sa ne poata smulge din cotidian.
Ceva armonios, bland, fascinat, cald, poate fi o opera de arta, un loc minunat in natura sau prezenta unei fiinte umane. Iubirea este expresia armoniei frumusetii si perfectiunii universale, de aceea nu apare in dezordine, in haos. Ceva armonios si deosebit poate trezi iubirea din noi, facand-o sa se reverse in exterior.
Pana acum ai fost ocupat, ai fost orb la frumusetea din jur la momentele speciale la armonia care mentine foarte inteligent intreaga ordine. Doar acum ceva extraordinar te-a facut sa vezi toate acestea.
Cele mai mari sacrificii in istoria umanitatii au fost facute din iubire: Orpheu, coborand in infern dupa Euridiche, Rada care a fost gata sa intre in infern pentru Krishna, doar pentru a-l salva de o durere, Iisus s-a sacrificat din iubire pentru oameni, Divina Comedie nu ar fi fost scrisa fara existenta lui Beatrice care l-a inspirat atat de profund pe Dante, iubirea lui Eliade pentru Maitrey etc.
Iubirea este ca care le face chiar si pe animale sa isi regaseasca stapanii strabatand sute de kilometrii fara ca ele sa fi stiut unde se afla acestia iar literatura abunda de episoade care scot in evidenta puterea nebanuita si misterioasa a iubirii.
Cand iubirea apare poetii scriu, cantaretii canta, pictoii picteaza si toate acestea devin capodopere, devin elixir. Daca ei ar face asta cand sunt tristi atunci arta lor ar deveni trista. De aceea arta facuta in iubire vindeca.
Magia iubirii
Doar o traire afectiva face trecerea de la stiinta la mistica, de la comunicare la comuniune. Caldura sufleteasca invie, creaza forme si da viata infinitelor entitati ce alcatuiesc universul.
Fara acea caldura sufleteasca cunoasterea ar deveni expunere si nu experienta. Cand sufletul tau se deschide atunci pentru tine se deschide intreg universul. Fara iubire universul poate fi conceput, dar nu si experimentat.
Sensul cuvantului latinesc A-mor (fara moarte) este iubirea.
El desemneaza tocmai faptul ca iubirea ramane dincolo de moarte, ca ea este cea care transcende iar tot ce este iluzoriu isi pierde acum valoarea. A iubi inseamna a renunta la tine, la egoul tau, este un sacrificiu, cuvant din latinescul sacrum-facere – orice sacrificiu este o fapta sacra.
Acolo, atunci apare iubirea.

Sursa: Dincolo de Orizont