joi, 18 august 2011

A fost descoperit încă un beneficiu al cofeinei: ajută la prevenirea cancerului de piele!

A fost descoperit încă un beneficiu al cofeinei: ajută la prevenirea cancerului de piele!
În scurt timp, cremele de protecţie solară ar putea conţine cofeină, ca urmare a unui studiu efectuat de o echipă de cercetători americani. Aceştia au descoperit că atunci când cofeina este aplicată pe piele, aceasta are un efect protector în faţa razelor solare, reducând riscul dezvoltării cancerului de piele.
Experimentele efectuate pe şoareci au arătat că ingredientul-cheie din cafeaua de zi cu zi protejează împotriva efectelor nocive ale razelor ultraviolete.
Un efect cunoscut al cofeinei este împiedicarea producerii proteinei ATR, ce are un rol în detectarea degradării ADN-ului. Pornind de la acest lucru, cercetătorii au modificat genetic mai mulţi şoareci pentru a nu produce această proteină în piele. Apoi, aceştia au fost expuşi la raze ultraviolete de 3 ori pe săptămână, timp de 40 de săptămâni, tratament la care au fost supuşi şi şoareci normali.
Şoarecii care fuseseră modificaţi genetic pentru a simula efectul cofeinei au prezentat mai puţine cazuri de cancer, iar tumorile s-au dezvoltat într-un ritm mai lent. După 19 săptămâni ale experimentului, şoarecii fără proteina ATR prezentau cu 69% mai puţine tumori. Cu toate acestea, studiul sugerează că nu toate tipurile de cancer de peiele sunt prevenite de către cofeină, deoarece toţi şoarecii ce au luat parte la experiment au dezvoltat carcinom spinocelular, a doua formă de cancer de piele ca frecvenţă.
Cercetătorii spun că acest studiu arată beneficiile pe care cofeina le poate aduce în cadrul protecţiei împotriva efectului dăunător al razelor ultraviolete.
Acesta nu este singurul efect benefic al cofeinei. Dot Bennett, profesor de biologie celulară la University of London, spune că loţiunile ce conţin cafea ajută la bronzare, pentru că această familie de molecule stimulează celulele pigmentare, ajutând astfel la producţia de pigmenţi.
Sursa: BLOG ENCICLOPEDIC 2 – DESCOPERA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu