duminică, 7 august 2011

ISTORIOARA DUHOVNICEASCA.DESPRE NADEJDEA IN BUNUL DUMNEZEU

Bubosul putrezit preamarea pe Dumnezeu
Un print crestin dintr-o tara departata, vrand a-si imprastia norii negri ai ferulitelor griji ce-l torturau, a plecat la vanatoare insotit de mai multi curteni ai sai. Strabatand el padurile seculare de pe dealuri si din creerii muntilor, deodata au observant in departare o cireada de cerbi. Fiecare din vanatori s-a luat cu cainele sau de vanatoare dupa cate un cerb, pentru a-l vana. Printul si-a indreptat privirile spre cel mai mare cerb si alerga cu cainii sai de vanatoare pe urmele lui. Dupa catva timp de alergare, pierzand urma cerbului, s-a asezat pe trunchiul unui copac, ca sa se odihneasca putin, si pentru a trage cu urechea sa vada incotro se aud cainii si tovarasii sai. Cum sta el asa, ascultand cu incordare, deodata auzi vibrand straturile aerului de prin vai si simti glasul unei cantari asa de minunata si placuta, incat i se parea mai mult o cantare ingereasca, decat omeneasca. Vazandu-se transportat in mrejile fermecate ake acelei cantari dulci si foarte placuta, printul s-a sculat si a plecat in directia de unde auzea venind acea cantare.
Dupa ce a alergat catva timp trecand peste plaiuri, valcele si felurite coclaruri, a ajuns aproape de o poienita. In luminisul ei a vazut stand pe o buturuga un om zdrenturos, care canta minunat. ,,Doamne, isi zise el, ce minune mai e si asta? Omul acesta este asa de sarac, ca hainele-I curg bucati, bucati de pe el, incat i se vede si goliciunea trupului! Oare cum ii mai arde lui sa cante asa! Am sa ma apropii de el mai bine, sa vad ce minune mai este si aceasta?’’ Acestea cugetandu-le printul a pornit indata, pasind incet, incet, catre omul acela. Deodata insa il izbeste o putoare nesuferita ce venea de la omul zdrenturos, care se veselea cantand Domnului.
Printul a scos din buzunar repede o naframa parfumata si punand-o repede la nas, s-a apropiat de cantaretul din luminisul acelei pustietati. Cand a ajuns aproape de el, ce sa-I vada ochii? Omul zdrenturos care canta, era peste tot corpul plin de bube ca lov si saracul Lazar, despre care ne istoriseste Sfanta Scriptura. De la cap pana la talpile picioarelor era numai rani sangerande si puroioase. Printre rupturile hainelor zdrentuite, printul a vazut corpul bietului om plin de rani din care curgeau puroaie, imprastiind in toate partile o putoare nesuferita.
Printul vazand bietul om coplesit de cea mai neagra mizerie, cantand cu atata dragoste si transportandu-se cu o bucurie inexplicabile in alte lumi mai bune, nemaiputandu-se stapani, l-a intrebat cu mare mirare, zicandu-i: ,,Omule putrezit de viu in aceasta neagra mizerie, cum iti mai vine a canta cu atata duiosie, cand te vezi cazut in aceasta cumplita nefericire…’’.
Omul intrerupandu-si cantarea i-a raspuns: ,,Ce te minunezi, domnisorule?! Ceea ce vezi la mine acuma e roada nadejdii Dumnezeiesti care lucreaza in fiecare adevarat crestin. Eu stiu ca, Prea Sfantul Dumnezeu a pus in acest vas ( corp ) de lut, o comoara de mare pret ,,Sufletul meu’’ care e o paticica din Dumnezeirea Lui, o icoana vie in care se oglindesc Dumnezeiestile Fete: a Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh. Dupa randuiala Dumnezeiasca, cand vasul acesta se va strica, sufletul meu imbracat cu focul sfant al dragostei, va iesi, va zbura si va merge pentru a se uni pe vecie cu Acela Care m-a zidit. Cand vasul ( trupul ) acesta era tanar, voinic si tare, mi se cuvenea sa suspin adeseori dupa fericirea vesnica; iar acum cand vad bine ca acest vas de lut, adica trupul meu a intrat in putrefactive, mi se cades a ma bucur cu mare bucurie sis a inalt cu toata duiosia fireasca, laude si multumiri Creatorului meu, spre care alerg tinzand a ma uni cu El’’.
Acestea zicandu-le acel om, a continuat iarasi a lauda cu mare inflacarare pe Dumnezeu, iar printul – minunandu-se de cele ce vazuse si auzise – a plecat la palatal sau indreptat si edificat sufleteste.
Sursa: LUPTA PENTRU ORTODOXIE

Niciun comentariu:

Trimiteţi un comentariu