luni, 5 decembrie 2011

LUMEAMISTERELOR.COM PUNE O INTREBARE FOARTE BUNA: UNDE ESTE AURUL TERREI ???


[...]Gurile rele spun că George W. Bush nu a vrut capul lui Saddam Hussein, pe care l-a suprimat uşor, nici petrolul Irakului, pe care îl ia degeaba din Golful Persic sau din alte zone. Americanii vor, cu orice preţ, scrierile sumeriene, cu precizările unde a fost dus aurul luat de anunnaki, pe Lună sau pe Marte? Unde sînt exact depozitele şi ce amănunte mai ştiau sumerienii despre Nibiru şi cei care au venit de pe ea? Unii au început să se întrebe unde dispare totuşi aurul planetei? De mii de ani se scoate aur şi ar fi trebuit ca omenirea să aibă munţi de aur. Treptat însă, acesta se adună în diferite puncte, bancheri, bănci, biserici, moschei, temple, lăcaşuri de cult, organizaţii neguvernamentale şi nonprofit, dar care au bani cu nemiluita, structuri mafiote, masonice sau de alt gen şi, în final… dispare. Avem vreo confirmare că, din cele mai vechi timpuri, cineva este interesat de aurul Terrei? Unele precizări le găsim în Biblie: «Numele celui dintîi este Pison; el înconjoară toată ţara Havila, unde se găseşte aur. Aurul din ţara asta este bun» (Geneza 2; 11-12)”. Mai departe, la Porunci pentru facerea cortului, indicaţiile ca totul să fie din aur bun, curat, sînt nenumărate: «Iată ce veţi primi de la ei ca dar: aur, argint şi aramă (Exodul 25; 3)». In fine, în Agheu (Hagai) 2, 8, precizarea este foarte clară: «Al Meu este argintul, şi al Meu este aurul, zice Domnul oştirilor»”.

Ce se întîmplă azi Omenirea este în criză economică, politică, financiară, de toate felurile, adică într-una dintre acele situaţii în care, brusc şi fără nicio explicaţie, din băncile lumii au dispărut vagoane întregi de bani şi munţi de aur. Economiile se prăbuşesc, guvernele caută soluţii, dar banii întîrzie să apară. Insă noi nu ne-am propus să vorbim aici despre banii pe care băncile îi „fabrică” din nimic, ţi-i dau cu împrumut, iar tu plăteşti, pe urmă, cu bani reali, din munca ta, pînă te speteşti. Noi vrem să vorbim aici despre aur, despre acel metal galben care, la noi, pe Pămînt, dar se pare că şi la alţii, prin alte colţuri ale Universului, are foarte mare căutare. Afirmaţiile pe care le-am făcut în urmă cu patru ani au fost confirmate recent, printr-o întîmplare a cărei rezolvare se află încă în derulare. Una care a creat o confuzie greu de imaginat. Dar, ca să nu fim acuzaţi că batem cîmpii, vă prezentăm cîteva fapte bizare, cuprinse într-un material lung, intitulat Fake gold bars! What’s next? (Bare de aur fals! Ce urmează?), semnat de Dan Eden şi publicat pe internet (http://viewzone. com), la data de 4 decembrie 2009, din care rezultă, nici mai mult, nici mai puţin, că aurul celei mai puternice ţări de pe glob, SUA, a… dispărut! Conform acestui document, „(…) unul dintre primii membri ai Congresului Statelor Unite, candidat prezidenţial în 2012, Paul Ron, şi-a exprimat cu mult timp în urmă convingerea că guvernul american a minţit cu privire la rezervele sale de aur depozitate la Fort Knox. Parlamentarul Paul Ron devenise atît de îngrijorat de faptul că rezerva federală şi guvernul SUA ascund adevărul despre rezervele de aur, încît a prezentat un proiect de lege, la sfîrşitul anului 2010, pentru a forţa întocmirea unui bilanţ, dar a fost ulterior învins de forţele regimului Obama. Cînd a fost întrebat de reporteri dacă este de părere că nu a existat niciodată aur în Fort Knox sau în rezerva federală, congresmanul a dat o replică incredibilă: «Cred că aceasta este o posibilítate»”.
O altă informaţie este cererea lui Paul Ron către guvernul SUA, cu trei zile înainte de arestarea lui Strauss-Kahn, de a vinde toate rezervele de aur. Acesta a afirmat: „Avînd în vedere preţul mare care e acum (al aurului – n. n.) şi că datoriile noastre sînt colosale, în toate sensurile, vindeţi tot”. Numai că… americanii nu mai au ce vinde! Trezoreria de la Fort Knox este goală!
Cu cioara vopsită „In octombrie 2009, China a primit un transport de lingouri de aur. Aurul este în mod regulat schimbat între ţări, pentru a plăti datoriile şi a stabili echilibrul comerţului. Mare parte a acestuia este stocată în tezaure, sub supravegherea unei organizaţii speciale, cu sediul în Londra, London Bullion Market Association (sau LBMA). După ce s-a efectuat tranzacţia, China a cerut să se facă nişte teste speciale, pentru a demonstra puritatea aurului şi greutatea lingourilor. Funcţionarii au fost şocaţi să afle, după efectuarea analizelor, că lingourile erau false. Ele conţineau tungsten şi doar un strat de aur adevărat. Mai mult decît atît, aceste lingouri de aur, care conţin numere de serie pentru urmărire, proveneau din SUA şi au fost stocate în Fort Knox mulţi ani. A fost raportată existenţa a 5.600-5.700 de lingouri, a cîte 11,34 kilograme”, scria publicaţia ViewZone.Com, în 2009. Deci americanii ţineau în trezoreria lor, de ochii lumii, nişte lingouri de tungsten vopsite cu ceva aur. Unii politicieni susţin că procesul a început în timpul administraţiei Clinton, cînd au fost (contra)făcute 1,3-1,5 milioane de lingouri false. Ulterior, mai multe sute de mii de astfel de lingouri, confecţionate din tungsten şi doar suflate cu aur, au fost comercializate pe piaţa mondială sau folosite pentru plata unor datorii importante, aşa cum a fost cazul Chinei. Dar nu numai americanii au o astfel de situaţie. In 2008, aurul masiv din banca Etiopiei, care valora milioane de dolari, s-a dovedit a fi nici mai mult, nici mai puţin decît nişte bare ordinare de oţel aurit pe exterior. Care este maşinaţia cu aceste dispariţii şi înlocuiri cu falsuri? Mai sînt şi alte situaţii asemănătoare în lume? Işi „fură” singure ţările lumii aurul din trezorerii? Un kilogram de tungsten costă în jur de 30 de dolari, unul de aur – 12.000 de dolari. La sute de mii sau chiar milioane de kilograme, sumele rezultate sînt de-a dreptul fantastice. Şi totuşi, nu banii sînt problema, ci acoperirea lor, aurul! Unde dispare acesta şi de ce ar face cineva nişte rezerve cu ajutorul cărora să nu aibă ce face? Dar… dacă nu este vorba despre datoriile ţărilor lumii între ele, ci de o datorie a… planetei Pămînt?
Sună a nebunie?Aşa a sunat şi articolul nostru, publicat în urmă cu patru ani, şi iată că ipotezele noastre s-au adeverit. Am fost socotiţi nebuni şi cînd v-am spus că pe Marte există apă şi urme de viaţă. Nimeni nu ne-a crezut, dar acum sondele trimise pe Planeta Roşie au confirmat în totalitate spusele noastre. Nu, nu este vorba de ghicit sau de citit în stele, ci de analizele făcute asupra unor documente străvechi, uitate sau ascunse de unii cu bună ştiinţă. Dar apropo de planete şi de o posibilă datorie a pămîntenilor către entităţi neştiute din Univers. Poate ar trebui să reflectăm mai mult asupra următorului text: „Vizitatori din alte lumi. In Enuma Ellish, scrieri sumeriene mai vechi cu peste 4.000 de ani decît Vechiul Testament din Biblie, se vorbeşte de anunnaki, oamenii-zei veniţi pe Pămînt, de pe o planetă necunoscută, Nibiru. Autorii plăcuţelor ne-au lăsat chiar şi o listă cu numele acestor zei. Cercetătorii susţin că scopul venirii lor pe Terra a fost exploatarea aurului, element chimic fără de care viaţa pe Nibiru era sortită morţii. Pentru extracţia preţiosului metal, anunnaki au creat primii oameni, cărora le-au adus, ulterior, mai multe îmbunătăţiri. Aurul luat de pe Pămînt era depozitat pe Lună şi pe Marte, unde aveau amenajări speciale, fiind apoi dus din aceste baze pe Nibiru”.
Intrebări de final Plătim cumva „o datorie” mai veche celor după chipul şi asemănarea cărora am fost făcuţi? Le ducem noi aurul pe Lună (doar au fost misiuni spaţiale despre care nu ni s-a spus nimic) sau şi-l iau singuri, lăsîndu-ne în loc nişte contrafaceri grosolane? Au plecat aceşti cău­tători cosmici de aur acasă la ei sau se află şi acum printre noi, văzîndu-şi liniştiţi de treabă?
Intr-un număr viitor, vă vom spune cîte ceva şi despre aurul nostru, al românilor.
P.S.: Ştire de ultimă oră. Pe 6 septembrie 2011, ora 2:00 GMT, preţul aurului a atins cel mai mare nivel cunoscut vreodată – 1.923,10 dolari uncia.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu