ÎN ŢARA ORBILOR, CHIORUL E ÎMPĂRAT

Acest articol apartine blogului Mario Balint 

Ardem atît de intens la ce VEDEM la OTV, Realitatea, HappyPRO şi Acces direct, atunci cînd citim Click, Can-Can sau Libertatea, încît nu mai avem resurse de a merge înainte constructiv. Apoi, ni se face foame şi…cerem. Să ni se dea! Sîntem ORBI la soluţiile personale de ieşire din criză. Cîţi dintre noi ne-am gîndit, în ultimul an în care l-am înjurat cu sete pe răul cel mai mic, mătrăguna de la Cluj, piticul cu coasa etc, evident Boc, că am putea să ne căutăm alt job? Să ne re-calificăm? Să facem altceva? Sau, să discutăm altfel despre stat decît prin prisma politicienilor care sînt, în mare majoritate, incompetenţi şi mînaţi, în funcţia pe care o exercită, de propria pricopseală?

Ca să fie puternic, un stat are nevoie de un tipar şi de reguli. Regulile ţin de sistemul de norme instituite prin lege şi de principiile morale. Economiştii şi profesorii de ştiinţe politice predau astăzi în şcolile româneşti “Tiparul” pentru ca, în final, România să devină un stat puternic, capabil să-şi apere cetăţenii. Ei spun că tiparul e dat de împărţeala între: – bunurile publice dure – cele care pot fi garantate exclusiv de către stat (armata, justiţia, poliţia, infrastructura rutieră şi cea urbană, plasa de siguranţă socială minimală etc.); – bunurile publice semi-dure – cele care pot fi furnizate atît de mediul public cît şi de cel privat în ponderi variate sau în parteneriate public-private (educaţia, sănătatea, pensiile, companiile de interes strategic – de pildă cele din zona energiei sau a resurselor naturale) şi – bunurile publice care pot fi complet externalizate şi furnizate exclusiv de către mediul privat (industrii şi servicii private). Puţine subiecte sînt mai încurcate în ştiinţa economică decît desenarea acestui tipar al statului. Ce rol îşi asumă? Cînd? Ce îmi datorează statul mie, ca cetăţean? Ce îi cer suplimentar statului? Cît costă şi cum se finanţeaza statul? Poate statul să decidă mai bine ce face cu veniturile mele decît mine însumi, în calitate de contribuabil? De unde vine bunăstarea? Cît de “mare” ar trebui să fie aportul său la dezvoltarea socială? Cum trebuie PEDEPSIT statul care abdică de la propriile principii? Vedem, oare, aceste probleme, sau sîntem orbi? Nu e de mirare că în ţara orbilor, chiorul e împărat!

Statul român actual este o construcţie babilonică! De la căderea regimului comunist, vorbim extrem de mult şi, mai ales, TARE, despre igienizarea civică, despre selecţia negativă, despre igienizarea morală a politicii şi economiei româneşti. De făcut am făcut însă… nimic! Am perpetuat aceleaşi tipare, reguli şi practici incorecte, pe care le-am perfecţionat şi cizelat. Liderii tineri au “furat” de la cei bătrîni şmecheria, aroganţa, dorinţa de putere. Au aşezat întreg acest model pe… NIMIC! Nivelul intelectual al generaţiei de politicieni 70-80 este mult mai scăzut decît al celor născuţi în 1960, de exemplu! Şi acest lucru se vede! Am permis să ni se fure naţiunea de o gaşcă de nenorociţi. Am permis să plătim şpagă sau să copiem la examene, fără să vedem că, încetul cu încetul, nu mai semănăm demult cu un stat, cu un popor, ci cu o colonie şi o populaţie. Sîntem ORBI! Sîntem în culpă, noi, românii, care nu am reuşit să ne mobilizăm şi să reactivăm mişcarea intelectuală, civică şi profesională autentică care să mobilizeze mişcarea politică reformatoare. Din prea mult egoism am dat prea puţin acestei naţiuni din ştiinţa şi munca noastră. “Ce face statul pentru mine?”, este întrebarea românească tipică. Cheltuim o energie enormă pentru a ne plînge de milă, adorăm chiar acest comportament tipic pentru Balcani şi Orientul Mijlociu, ne fascimează propria tragedie şi nu mai avem putere, timp şi resurse pentru a ne vedea fiecare de propria viaţă. Eu cred că viitorul trebuie să ni-l facem singuri. Nu văd cum altfel decît prin asumarea atitudinii nu doar prin înjurături în barbă, ci prin mult curaj, entuziasm şi acţiune fermă a specialiştilor, a societăţii civile, a cetăţenilor care îşi doresc un altfel de stat, altefl de politicieni.

Sursa: MERKAVA