vineri, 29 iunie 2012

Agenda pentru Europa - Elitele mondiale au împărțit Europa din anul 1989


Elitele mondiale au împărțit Europa din anul 1989

La începutul lunii decembrie 1989, preşedintele României Socialiste, Nicolae Ceauşescu, a primit de la Iulian Vlad un raport despre discuţiile din Malta dintre celor două superputeri de la acea vreme, SUA şi URSS. Raportul vorbeşte despre un nou echilibru pe continentul european, respectiv redefinirea sferelor de influenţă. Documentul a fost făcut public şi nu insistăm asupra lui. Ceea ce nu se ştie este că, alături de informaţiile mai sus amintite, spionii români care s-au ocupat de operaţiunea "Malta" au mai adus şi o hartă. Acest document a produs pe plan intern, în timp, demisia unui şef de Mare Stat Major al Armatei Române şi o catastrofă aeronautică: cea de la Baloteşti, din 1995. Pe plan extern, tot ceea ce conţinea la acel moment harta s-a produs sau este pe cale să se producă. Vă prezentăm o reproducere a documentului:

Pe 31 octombrie 2000, generalul de corp de armată Mircea Chelaru, la vremea respectivă şef al Marelui Stat Major al Armatei, a anunţat o conferinţă de presă ad-hoc, seara târziu. El a declarat, spre uluirea asistenţei, că structuri de tip mafiot încearcă să destabilizeze România şi să enclavizeze sudul Olteniei. Adică să constituie o veritabilă "Republică a Olteniei". Generalul nu a dat alte amănunte. La câteva ore, în replică, a venit răspunsul Ministerului de Interne, prin generalul Mircea Mureşan, care a spus că: Se poate vorbi de elemente de crimă organizată, generate de nivelul scăzut de trai, de sărăcie. Este vorba despre recuperatori, traficanţi de droguri şi de cei implicaţi în fenomenul prostituţiei. Dacă nu ţinem sub control fenomenul, în timp, e posibil să devină un pericol. A doua zi, pe 1 noiembrie 2000, Mircea Chelaru şi-a dat demisia din funcţia de şef al Marelui Stat Major al Armatei. Despre ce era vorba?

În 1992, William B. Wood, geograf-şef al Departamentului de Stat american (fost ambasador al SUA în Afganistan), dădea publicităţii o hartă cu noile graniţe ale statelor Europei, care ar fi trebuit modificate în virtutea intereselor strategice de după căderea blocului comunist. Adică înţelegerea de la Malta. Pe scurt, se preconiza că:  

- Scoţia devine independentă; o parte a Irlandei de Nord se uneşte cu Republica Irlanda; 
- Bretania se desprinde de Franţa;  
- Ţara Bascilor şi Catalonia se desprind de Spania; 
- Italia se divide în zona de nord şi zona de sud;  
- Belgia se divide în Flandra şi Wallonia;  
- Cehoslovacia se rupe în două;  
- Kaliningrad va fi o zonă autonomă în cadrul Rusiei; 
- Kosovo se alipeşte Albaniei; 
- Transilvania devine parte a Ungariei; actualele judeţe Dolj, Caraş-Severin şi Timiş se desprind de România şi devin o ţară a ţiganilor; partea vestică a Basarabiei revine României; partea estică a Basarabiei, inclusiv Transnistria, devin zona autonomă "Dniester" în cadrul Ucrainei. 
 
Publicaţia franceză L'événement de jeudi arată harta mai sus menţionată în octombrie 1992. Peste România de sud-vest scrie "Ţigani". Un asemenea document primise Ceauşescu şi despre el vorbea şi generalul Chelaru. Ce spune harta şi ce s-a întâmplat? Iată paralele dintre datele hărţii şi evenimentele de pe bătrânul continent, din 1990 până astăzi:

- În 1993, Cehoslovacia a dispărut de pe harta lumii şi au apărut Cehia şi Slovacia. Paşnic.
- Divizarea Iugoslaviei, aşa cum vorbea documentul, a fost efectul unui şir de conflicte armate începând cu 1990, când Germania recunoaşte prima independenţa Sloveniei şi Croaţiei. În 1991 începe războiul dintre sârbi şi croaţi, iar în 1992 cel dintre sârbi şi bosniaci.
- În 1996 mafia albaneză preia controlul traficului de droguri din Balcani.
- În 1999 au loc bombardamentele NATO din Serbia.
- În februarie 2008 Kosovo îşi declara independenţa faţă de Serbia, cu recunoaşterea UE şi SUA. Este foarte posibil să se unească cu Albania în următoarea perioadă.
- În noiembrie 2007 premierul regional scoţian Alex Salmond, şeful Partidului Naţional Scoţian (SNP), a vorbit pentru prima oară despre un calendar de separare de Marea Britanie şi a prezis că Scoţia va fi independentă peste 10 ani, respectiv în 2017. Salmond a promis organizarea unui referendum asupra independenţei Scoţiei înainte de alegerile regionale din 2011.
- În noiembrie 2007, flamanzii din Belgia au aprins scânteia scindării - deputaţii flamanzi au votat o lege care vizează reducerea drepturilor de vot ale francofonilor. Acest lucru s-a întâmplat pentru prima oară de la independenţa Belgiei, în 1830.
- În vara anului 2009, guvernul Berlusconi a fost zguduit de un scandal care a readus în actualitate ideea secesiunii dintre sudul şi nordul Italiei.
- Eliberarea bretonilor consideraţi urmaşi ai celţilor veniţi din insulele britanice de sub opresiunea franceză, este susţinută de Armata Revoluţionară Bretonă, care şi-a început activitatea încă de la începutul anilor ‘70. Născută ca o copie fidelă a Armatei Republicane Irlandeze (IRA), organizaţia bretonă aparţine aripii extremiste a mişcării naţionaliste Emgann, mişcare al cărei obiectiv este independenţa Bretaniei faţă de Franţa.
- În anul 2009, locuitorii din mai multe zone ale Cataloniei au participat la un referendum "simbolic" privind independenţa acestei regiuni faţă de Guvernul de la Madrid.
- "Situaţia din Craiova a scăpat de sub control şi cred că nu mai poate fi stăpânită. Nu mai ai curaj să ieşi seara pe stradă". Afirmaţia aparţinea preşedintelui Consiliului Judeţean Dolj, Ion Preoteasa, şi era legată de escaladarea luptelor de stradă între clanurile mafiote din Bănie în ultimele luni ale anului 2007. Au urmat anii 2008-2009, când războaiele dintre clanurile de ţigani din Craiova s-au derulat chiar în centrul oraşului, lângă Tribunalul Judeţean, în plină zi. 


Generalul Mircea Chelaru: "Oltenia urma să se desprindă de România în decembrie 2000. La vremea respectivă, (octombrie 2000) aveam informaţii precise despre enclavizarea sudului Olteniei şi nu numai, de către comunităţi compacte de rromi, cu implicarea unor structuri de tip mafiot. Pe vreme de pace, rolul armatei e acela de a produce starea de descurajare a unor potenţiali agresori. Tocmai în acest sens am convocat acea conferinţă de presă, pentru a descuraja, pentru a atrage atenţia acelor structuri că se ştie despre ele şi că există modalităţi de anihilare a lor. Demisia mea a fost legată de acea declaraţie. Regret că am avut dreptate. Fenomenul enclavizării e real. Oltenia urma să se desprindă oficial de România în decembrie 2000, iar Strehaia urma să devină capitala enclavei. Din câte ştiu, nu s-a renunţat la acest plan. În România s-au făcut şi se fac greşeli politice care intră în categoria erorilor istorice şi care, tare mă tem, nu se vor putea spăla decât cu sânge".

Generalul Mircea Chelaru, născut în 1949, este doctor în ştiinţe militare şi a absolvit – pe lângă Şcoala Superioară de Ofiţeri şi Academia Militară din România – Colegiul de Studii Strategice şi Economice de Apărare din cadrul Centrului European pentru Studii de Securitate "George C. Marshall" din Germania, precum şi cursuri internaţionale de drept militar. În anul 1990 a fost director al Diviziunii III de contraspionaj la Serviciul Român de Informaţii. A fost şeful Marelui Stat Major al Armatei în anul 2000. Din anul 2008, este general cu 4 stele, în rezervă.

De ce a dispărut Dosarul Baloteşti? Din informaţiile pe care le deţinem, spionul român care i-a adus lui Iulian Vlad şi, prin acesta, lui Ceauşescu, acele date de la Malta în 1989, a murit în catastrofa aeriană de la Baloteşti. Cităm declaraţia unei persoane care cunoaşte detalii din interiorul sistemului: "Omul care a adus informaţiile de la Malta în 1989 se afla în Airbusul care s-a prăbuşit la Baloteşti în 1995. Nu a fost un accident aviatic, a fost un act terorist, o execuţie, era vizată chiar persoana implicată în acţiunea românească de spionaj de la Malta".
  
O aeronavă cu destinaţia Bruxelles s-a prăbuşit la 31 martie 1995, în jurul orelor 9, în apropierea Aeroportului Internaţional Bucureşti - Otopeni, după aproximativ două minute de la decolare. În accident şi-au pierdut viaţa toţi membrii echipajului, cei 49 de pasageri, majoritatea belgieni, inclusiv consulul Ambasadei Belgiei la Bucureşti şi funcţionari ai Comisiei Europene. Aeronava, fabricată în 1987, aparţinea Companiei TAROM şi efectua zboruri regulate pe ruta Bucureşti - Bruxelles. Desigur, este greu de crezut că în România am putea asista la o asemenea desfăşurare complexă de forţe, ca în filmele de spionaj, dar...  

Ce scria presa în 20 mai 2008: „Dosarul celei mai mari catastrofe aviatice din România, accidentul de la Baloteşti, este de negăsit. Consiliul Superior al Magistraturii încearcă să afle cum au dispărut documentele înainte ca procurorii să se pronunţe asupra cauzelor care au dus la catastrofa aviatică”. Timp de mai multe luni au fost luate la puricat arhivele Parchetelor Tribunalului şi Curţii de Apel Bucureşti şi cele ale Parchetului Curţii Supreme. Verificările au dus la concluzia că dosarul accidentului aviatic nu a fost soluţionat de nici unul din aceste parchete. Cât despre dosarul în sine, acesta s-a evaporat din arhivele celor trei unităţi de Parchet, care au preluat, pe rând, frâiele investigaţiei. Ulterior, Consiliul Superior al Magistraturii a decis ca procurorii să reconstituie documentele care lipsesc. Nu s-a specificat însă cum să le reconstituie...

România a scăpat, deocamdată, de liniile noii ordini europene trasate pe această hartă blestemată. Reamintim însă o idee aristotelică, conform căreia o comunitate în care Justiția dispare este pe cale de disoluție, în contextul în care România este în acest moment cel mai corupt stat din Uniunea Europeană, iar nivelul de trai este în prăbușire.

De ce ne urăsc fiii celor care au bolșevizat România?

Imediat după evenimentele din decembrie 1989, în peisajul mediatic au apărut voci care au început să ne răstălmăcească istoria, minimalizând și denaturând faptele de glorie ale înaintașilor, să ne defăimeze personalitățile devenite simboluri și valorile spiritualității românești și, în general, să-i prezinte pe români ca pe un popor necivilizat, fără cultură, fără demnitate. La început mai timide, aceste atacuri au crescut treptat în agresivitate, ajungându-se ca astăzi ele să devină un fapt obișnuit, de care nu se mai simt deranjați nici măcar cei direct vizați, adică românii. Constrânși să se îngrijească de propria existență, sub presiunea unui individualism impus aproape cu brutalitate de activiștii neoliberalismului postdecembrist, mulți dintre ei nu și-au mai dat seama că în România se instaura, cu fiecare acțiune politică sau așa-zisă reformă administrativă, economică, culturală etc., un regim de ocupație. N-au sesizat, deși s-au străduit unii să le deschidă ochii, că atacurile din ce în ce mai virulente asupra valorilor noastre culturale au fost gândite tocmai ca să înlesnească realizarea acestui obiectiv. În acest scop, trebuiau demolați stâlpii de rezistență ai unității și coeziunii poporului, ai credinței sale strămoșești, ai dorinței sale de a trăi într-o țară liberă și independentă, în care să se simtă stăpân pe munca și bogățiile sale, valori pentru care și-au dat viața generații întregi de înaintași.

Mulți au fost induși în eroare de aceste atacuri perfide, ajungând chiar să creadă că trecutul istoric al poporului român, în spiritul căruia au fost educate atâtea și atâtea generații de români, ar fi fost glorificat, artificial, de propaganda comunistă. Campania furibundă de condamnare a fostului regim, care a reprezentat, practic, suportul ideologic al acțiunilor de demolare a structurilor instituționale ale statului, s-a dovedit a fi extrem de benefică și pentru propaganda denigratoare îndreptată împotriva valorilor definitorii ale neamului românesc. A trebuit însă să treacă 20 de ani, să vedem țara prăbușită, cu economia devastată, cu bogățiile ei în mâna a tot felul de aventurieri străini, cu valorile noastre spirituale defăimate, cu învățământul, cultura, sănătatea și chiar vitalitatea poporului grav afectate, ca să ne dam seama că tot ce a început în acel decembrie nefericit pentru poporul român n-a fost altceva decât o agresiune de mari proporții, care continuă și în prezent și care nu are alt scop decât să ne piardă ca neam, pentru ca aceste teritorii și cine or mai rămâne pe ele să ajungă pentru totdeauna sub stăpânire străină. Dacă mai sunt unii care se îndoiesc de această perspectivă și nu înțeleg că dezastrul care s-a produs în ultimii 20 de ani este rezultatul unor acțiuni premeditate, le supun atenției, ca un argument suplimentar, o scurtă analiză asupra unora dintre cei mai aprigi detractori și defăimători ai neamului românesc.

În primul rând, cred că nu-i o simplă coincidență că, în marea lor majoritate, aceștia sunt fiii celor care, tot într-un moment greu pentru țară, respectiv spre sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, au impus, de asemenea, României un regim de stăpânire străină, făcându-se cunoscuți prin zelul lor nemăsurat față de ocupantul sovietic. Activiști ai bolșevizării țării și dușmani ai poporului român, aceștia ne-au rămas în amintire prin cunoscutele fapte criminale din anii ’50, care au urmărit anihilarea fizică a intelectualității, considerată, pe bună dreptate, stâlpul rezistenței naționale. A se constata că analizele și rechizitoriile asupra acestor grave evenimente i-au ocolit cu premeditare pe adevărații vinovați. Au fost supuși însă oprobriului public tot românii, care, din ignoranță, au devenit victime ale manipulării și au fost folosiți în asemenea acțiuni barbare.

Adevărații criminali de atunci și-au dus traiul tihnit până la adânci bătrânețe și și-au lăsat urmași de nădejde, care le continuă „opera” și în vremurile noastre. Iată doar patru dintre aceste nume: Leonte Tismăneanu, născut Leonid Tisminețki, Walter Roman, născut Neuländer, Dionis Patapievici, născut Denys Patapiewicz, și Mihai Oișteanu, născut Mihail Oigenstein. Ce au ei în comun?
În primul rând, faptul că toți sunt evrei, proveniți din teritoriile unde sovieticii și-au pregătit acțiunile împotriva României. După 1964, toți și-au românizat numele, pentru a-și ascunde originea, dar, mai ales, crimele săvârșite în perioada de bolșevizare a României. Toți au ajuns, cu sprijinul Moscovei și al NKVD-ului, pe trepte înalte ale ierarhiei de partid, toți și-au lăsat cel puțin câte un urmaș cărora le-a transmis atitudinea lor ostilă față de români și misiunea de a continua să-i dușmănească.
Anul 1964 a marcat începutul unei perioade de dezgheț în politica statului comunist. Românii din nomenclatura de partid și-au întărit pozițiile și au început să imprime propagandei și ideologiei de partid un caracter național din ce în ce mai pronunțat. S-au recunoscut și au fost condamnate chiar și o parte din greșelile și crimele trecutului. România se distanța tot mai mult de Moscova și stabilea relații cu lumea occidentală. Concomitent, aparatul de partid și instituțiile statului au fost curățate de elemente alogene, barându-se, totodată, prin subtile pârghii administrative, accesul etnicilor minoritari în funcții importante. În aceste condiții, indivizi ca aceia nominalizați mai sus și-au pierdut pozițiile dominante în partid și, odată cu ele, privilegiile importante de care beneficiau. Desigur, n-au fost aruncați în stradă din locuințele luxoase pe care le ocupau, așa cum au făcut odraslele lor cu românii după 1990, dar nici nu li s-au mai permis desfrâul, opulența și favorurile cu care se obișnuiseră atunci când dețineau puterea.

Cei care le-au făcut aceasta „neplăcere” erau tocmai românii, pe care ei îi urau genetic și lucru acesta n-aveau cum să-l uite. Unii au mai apucat momentul răzbunării din decembrie 1989, așa cum a fost Silviu Brucan, alt evreu cu nume schimbat, alții au lăsat pe seama urmașilor dușmănia împotriva românilor și, din câte se constată, aceștia se dovedesc extrem de zeloși în a-și executa aceste obligații testamentare. Îi recunoaștem prin ostilitatea pe care o manifestă față de români, prin înverșunarea cu care încearcă să ne înstrăineze de valorile naționale și, în general, prin răul imens făcut țării în acești 20 de ani: Vladimir Tismăneanu, Petre Roman, Horia Roman Patapievici sau Andrei Oișteanu. Sunt binecunoscute blasfemiile lor împotriva personalităților istorice, culturale, teologice etc. care ne-au marcat istoria și ne-au ridicat spiritualitatea națională ce ne dă identitate, legitimitate și ne plasează în rândul națiunilor civilizate.
Și ei, ca și bolșevicii din care biologic se trag, tot de pe funcții de autoritate îi dușmănesc pe români. Puterea ce le-o dă aceste funcții le permite să acționeze cu mai multă eficiență și, totodată, să beneficieze de privilegii și să ducă un trai opulent pe seama poporului pe care-l batjocoresc prin cele mai infame expresii. Dacă părinții lor i-au dușmănit pe români în numele comunismului, iată că ei o fac de pe poziția de anticomuniști. Numai vectorul s-a schimbat, scopul a rămas același, adică să-i mențină pe români într-o stare de înapoiere culturală, pentru a-i putea domina.
Pentru români se pun, totuși niște întrebări: de ce tocmai Patapievici, cel care s-a afirmat deschis ca denigrator al neamului românesc, a fost numit și reinvestit în funcția de președinte al Institutului Cultural Român, organism care ar trebui să ne promoveze cultura și valorile în lume și de care el, de fapt, se folosește pentru a ne batjocori și a ne expune în ipostaze umilitoare? De ce o altă odraslă de bolșevic, în speță Tismăneanu, a ajuns „inchizitorul” comunismului, folosindu-se de această ocazie, autoritate și, bineînțeles, de fonduri substanțiale, pentru a-i ataca tot pe români? De ce și celelalte odrasle de bolșevici se situează bine în zona privilegiaților postdecembriști, nimeni nu-i deranjează cu nimic, ocupă funcții importante, duc un trai opulent pe seama românilor pe care continuă să-i umilească cu abjecțiile lor anticomuniste? Sunt întrebări la care ar trebui să răspundă cel care le-a încredințat aceste funcții și continuă să-i încurajeze în acțiunile lor, deși acestea oripilează tot mai multă lume. Sunt, desigur, întrebări retorice, pentru că și individul numit Băsescu Traian, prin tot ceea ce face, se poziționează împotriva intereselor poporului român. În aceste condiții, ar trebui să-i întrebăm pe cei care l-au votat dacă nu cumva prestația lui începe să-i dezamăgească, dacă nu cumva încearcă un sentiment de culpabilitate față de răul ce s-a abătut asupra țării.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu