Misterele planetei : harta tridimensionala veche de 100 milioane de ani

În anul 2000, ziarul rusesc Pravda publica un articol de senzaţie despre o descoperire incredibilă, făcută de un profesor universitar din oraşul Ufa: o străveche hartă tridimensională, desenată în piatră! Supranumit “harta Creatorului”, dată fiind vechimea sa aproximată la 120 de milioane de ani (sic!), obiectul înalt de 1,5 m, lat de mai bine de 1 metru, gros de16 cm şi cântărind circa o tonă continuă să provoace uimire şi controverse.

Momentul propriu-zis al straniei descoperiri este localizat în iulie 1999, la patru ani după ce Aleksandr Nicolaievici Ciuvirov, profesor de ştiinţe fizice şi matematice la universitatea din Ufa, capitala republicii Başchiria din Federaţia Rusă, a aflat despre nişte plăci de piatră sculptată, găsite în satul Chandar prin secolul al XVIII-lea. Mergând pe firul migraţiei chinezilor spre Siberia şi munţii Urali, împreună cu studenta din China Huan Hun, venită la studii post-universitare, el a dat cu ochii, în curtea unui localnic, de lespedea pe care era reprodusă harta regiunii Urali modificată, cu baraje uriaşe şi sisteme de irigaţii gigantice pe cele trei râuri principale – Belya, Ufimka şi Sutolka, alături de mesaje într-un limbaj necunoscut. Iniţial, a crezut că ar fi vorba de inscripţii în limba chineză veche, dar ulterior s-a dovedit că acele caractere hieroglifice sunt imposibil de descifrat. Surprize la fel de mari a generat ulterior şi analiza materialului: trei straturi de roci diferite, dintre care ultimul – un porţelan special cu rol de protecţie. Profesorul Ciuvirov s-a declarat convins că placa nu putea fi făcută manual, ci cu o tehnologie avansată, dată fiind precizia liniilor şi exactitatea reproducerilor. În plus, marginile rupte ale acesteia i-au determinat pe cercetători să creadă că, în fapt, ar fi vorba de o hartă mult mai amplă, probabil a întregului Pământ, estimându-se că în sudul Uralilor ar exista cel puţin câteva sute de astfel de fragmente încă neaduse la lumină.

Uluitoarea descoperire a fost primită cu scepticism în mediile occidentale, numai reputaţia prof. Ciuvirov, autor a peste 300 de lucrări ştiinţifice, reuşind să spulbere senzaţia unei farse. În mod ciudat însă, după conferinţa de presă susţinută de acesta în 2002, a urmat doar un interviu acordat de Ciuvirov ziaristului italian Adriano Forgione şi…cam atât. Nu s-a mai auzit nimic despre “harta Creatorului”. În discuţia cu jurnalistul italian, Ciuvirov a povestit că, înainte de a da peste harta cu pricina, a inventariat, vreme de doi ani, în depozitele muzeelor din regiunea Uralilor, o sumedenie de sigilii şi inscripţii de pe obiecte decorative, scrise cu caractere vechi chinezeşti, găsind în arhive referiri la nişte misterioase lespezi sculptate, cu desene şi mesaje imposibil de descifrat. Asta i-a stârnit curiozitatea, astfel că a pornit în căutarea lor, cu elicopterul. Şase expediţii s-au dovedit tot atâtea eşecuri, până când savantul a avut ideea contactării celui mai vârstnic locuitor din satul Chandar. Arătându-i însemnările lăsate din anii ‘20 de arheologul A. Schmidt, omul a înţeles imediat că e vorba de vestitele plăci de piatră. Iar una dintre ele se afla chiar la baza casei sale! Echipa lui Ciuvirov s-a chinuit s-o transporte de acolo folosind metoda vechilor egipteni: rulând-o pe cilindri de lemn. Adusă în laboratorul Universităţii, lespedea a fost curăţată şi a scos la iveală o hartă tridimensională de o precizie comparabilă cu hărţile militare moderne! Ciuvirov nu şi-a putut crede ochilor: cine ar fi putut realiza o asemenea lucrare, în ce scop şi, mai ales, de ce tocmai într-un loc greu accesibil, înconjurat de mlaştini? Profesorul rus a apelat, în analiza lespezii, şi la ajutorul confraţilor chinezi, îndeosebi în legătură cu natura stratului de porţelan protector, dar şi pentru eventuala descifrare a semnelor gravate. Însă experţii de la Universitatea Hunan au arătat că pe teritoriul Chinei nu s-a folosit niciodată un asemenea material. De ce s-a folosit porţelanul? Răspunsul a venit de la Departamentul de cartografiere de la Universitatea din Moscova: era necesar ca suprafaţa albă a plăcii să nu creeze reflexii şi umbre, care ar fi stricat efectul 3D al hărţii. Şi asta nu e tot! În stratul de bază al lespezii, alcătuit din dolomit (o rocă înrudită cu calcarul), nu s-a găsit nici urmă de cuarţ sau de silicat de magneziu, aşa cum există în mostrele de dolomit din zonă. Concluzia lui Ciuvirov este că autorii hărţii fie au adus roca din altă parte a globului, fie pur şi simplu au creat-o artificial. Iar pentru ca misterul să fie şi mai adânc, şi stratul al doilea, din diopsid, conţine nişte cristale minuscule, de 15 nanometri, fabricate printr-o procedură de mare precizie la nivel atomic. Ceea ce presupune o tehnologie chiar mai avansată decât cea de care dispunem noi astăzi.

Scepticii susţin că nici vorbă de vreo hartă tridimensională, crăpăturile de pe lespede – care în interpretarea lui Ciuvirov sunt contururile râurilor- fiind provocate de eroziune. Expertul rus susţine însă că harta respectă întocmai principiile cartografice şi matematice ale uneia din zilele noastre, iar atunci când a calculat distanţa dintre înălţimea şi lăţimea pietrei, a descoperit că unghiul tangentei e unul de 54 de grade, ceea ce corespunde latitudinii Ufa. Urmărind coordonatele desenelor, Ciuvirov a dedus că pe hartă sunt reprezente 32 baraje în interiorul unui sistem hidrografic.”Asta arată că harta este opera unei civilizaţii care trebuia să controleze râuri cu ajutorul unor bariere – cam cum ar fi Olanda astăzi”, a explicat specialistul, atrăgând totodată atenţia că marginea hărţii este orientată spre polul magnetic. În privinţa vechimii obiectului, rusul e categoric: depăşeşte 100 de milioane de ani. Argumentul pe care îşi bazează teoria îl reprezintă cochiliile de crustacee Navicopsina munitus din familia Gyrodeidae încrustate în piatră – „amplasate, nu fosilizate!”, subliniază Ciuvirov- care au apărut pe Pământ cu 180 de milioane de ani în urmă şi au dispărut acum 60 de milioane de ani. Datarea cu carbon 14 nu s-a putut face, a explicat el, pentru că testul e incapabil să desemneze o vechime mai mare de 46.000 de ani. Nici datarea cu argon şi uraniu n-au fost de mai mult folos, însă analiza arhohidrologică a indicat că sistemul hidrografic înfăţişat pe hartă exact aşa a fost şi-n realitate, acum mai bine de 60 de milioane de ani. Iar dacă specialiştii de la Centrul de Cartografie Istorică din Visconsin, SUA, care au studiat informaţiile furnizate de ruşi, au ajuns la concluzia că harta era destinată cel mai probabil navigării sau supravegherii aerospaţiale, Ciuvirov se declară convins că avem de-a face cu o lucrare a unei inteligenţe superioare celei umane, care trebuie privită cu respect.”Nu-mi place să vorbesc despre OZN-uri sau extratereştri, să-i spune pur şi simplu Harta Creatorului”, a conchis el.

Sursa: www.2012en.ro

Источник:http://www.2012en.ro/2012/10/misterele-planetei-harta-tridimensionala-veche-de-100-milioane-de-ani/?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed%3A+blogspot%2FaMYX+%282012+Era+Noastra%29