marți, 13 noiembrie 2012

Epifiza – al treilea ochi închis de trecerea timpului


Fenomenul celui de-al treilea ochi a fost demonstrat de mai multe ori de doi ruşi cu capacităţi extrasenzoriale: Nina Kulaghina şi Mihail Kuzmenko. Ei au introdus un film foto într-un plic în care nu pătrundea lumina, apoi l-au pus pe frunte şi dupa câtva timp pe film au apărut imagini ordonate. Un asemenea fenomen i-a pus în încurcătură pe cercetători, pentru că fruntea este frunte, acolo nu există o retină asemenea ochiului. Cu toate acestea, faptele vorbesc în tacere: radierea, emanarea unor figuri undeva în zona frunţii are totuşi loc.

Chakrele au capacitatea de a radia imagini
Ştiinţa clasică despre om nu poate explica deocamdată acest fenomen. Însă tradiţia veche orientală nu vede în acest lucru nimic extraordinar. Ea afirmă că asemenea capacităţi de a obţine şi radia imagini în gând (aşa se numesc tablourile cărora le dă naştere conştiinţa – un aliaj de gânduri şi imagini) sunt proprii centrilor energetici ai organismului uman – chakrele. Pe acest tip de activitate este specializată cea numită ajna - centrul energetic care, din cele mai vechi timpuri, este numit al treilea ochi.
Trebuie subliniat că acest cult, al celui de-al treilea ochi, are rădăcini foarte vechi. În multe credinţe orientale, acest organ neobişnuit este o trăsătură obligatorie a zeilor. Acest ochi le permitea zeilor să vadă toată preistoria Universului, viitorul, să privească fără nici o piedică în orice colţ al lumii. Zugrăvirea celui de-al treilea ochi în fruntea zeilor poate fi întâlnită în picturile murale şi în sculpturile din templele budiste.
Unii cercetători consideră că aceste credinţe şi tradiţii sunt amintirea unor strămoşi ai umanităţii (zei) nepământeni (extratereştri). Potrivit legendelor care au ajuns până în aceste timpuri, ochiul care vede tot le dăruia acestora nişte capacităţi uimitoare – hipnoza şi clarviziunea, telepatia şi telekinezia, capacitatea de a obţine cunoştinţe fără intermediar de la raţiunea cosmică superioară, de a cunoaşte trecutul şi viitorul şi chiar de a acţiona asupra gravitaţiei.
Amintirea ochiului divin şi dorinţa de a dobândi puternice capacităţi psihice a rezistat în Orient: este suficient dacă se aduce în discuţie aici punctul din fruntea femeilor indiene. Sunt foarte mulţi cei care îşi închină toată viaţa unui singur scop: recăpătarea capacităţilor divine pierdute la un moment dat în evoluţia umanităţii. Una dintre primele lor misiuni ei o stabilesc ca fiind descoperirea celui de-al treilea ochi şi pierd pentru acest lucru ani mulţi în ascetism spiritual plin de tensiune şi eforturi. Cel mai uimitor fapt este ca aceşti entuziaşti obţin într-adevăr dezvoltarea unor capacităţi psihice paranormale.
Se consideră că darul vederii spirituale le este dat oamenilor chiar de al treilea ochi – ochiul intuiţiei. Sfera de acţiune a acestui ochi al lui Shiva (cum mai este numit) se găseşte în afara dimensiunilor cunoscute şi, tocmai de aceea, posibilităţile lui sunt uimitoare. Astfel, yoghinii care îşi deschid în sine acest ochi spiritual pot observa unele evenimente care au loc la distanţe uriaşe şi în orice perioadă de timp: trecut, prezent sau viitor. În India, asemenea persoane sunt numite Trikala jna, adică Cei care cunosc trei timpuri.

Patru trepte de dezvoltare a celui de-al treilea ochi
Însă nici pe departe, aceste capacităţi fenomenale nu sunt stăpânite de către toţi yoghinii – totul depinde de gradul de dezvoltare la ei a celui de-al treilea ochi. Tradiţia orientală vorbeşte despre patru trepte în dezvoltarea celui de-al treilea ochi.
Treapta inferioară îi permite omului să observe obiectele şi oamenii într-un mod oarecum ciudat, sălbatic: aceştia sunt coloraţi neobişnuit sau sunt înconjuraţi de o aură, care îşi schimbă forma şi culoarea în funcţie de starea fizică şi emoţională a stăpânului ei.
Pe treapta următoare a deschiderii celui de-al treilea ochi, obiectele şi evenimentele obişnuite pot apărea dintr-o perspectivă cu totul neobişnuită: de exemplu, din interior sau de la înălţimea zborului unei păsări. Cel mai adesea, tablourile observate aparţin prezentului sau trecutului apropiat. Pe această treaptă de dezvoltare devin adesea vizibile nişte forme de gândire deosebit de puternice – fructul concentrării colective de idei, de sentimente, dorinţe ale oamenilor (în această categorie intră simbolurile religioase sau orice alte simboluri).
La început, aceste viziuni nu vor fi foarte clare şi stabile, dar pe măsura dezvoltării ulterioare a celui de-al treilea ochi, claritatea şi precizia lor vor creşte din ce în ce mai mult.
Dar iată că soseşte şi momentul când tablourile observate cu cel de-al treilea ochi încep să semene tot mai mult cu ceea ce se vede cu ochiul obişnuit. Şi chiar dacă, de obicei, asemenea tablouri sunt de scurtă durată, chiar şi aceste clipe sunt suficiente pentru a analiza detaliile şi amănuntele mai importante. Aceasta este a treia treaptă de dezvoltare a vederii spirituale.
Specialiştii afirmă că treptele descrise mai sus pot fi accesibile oricărui om, chiar şi unui orb, dacă se face un antrenament corespunzător. Mai mult decât atât, la orbi, dezvoltarea unei a doua vederi are loc de multe ori mai repede şi cu mai multe şanse de reuşită decât oamenii normali.

Treapta Maestrului este accesibilă pentru foarte puţine persoane
Cea de-a patra treaptă de deschidere a celui de-al treilea ochi – treapta Maestrului – este accesibilă pentru foarte puţine persoane. Pentru a o atinge, omul trebuie să se dedice pe sine în întregime perfecţionării spirituale. Numai astfel, el poate deveni adept – cel care nu mai are nimic de învăţat. Vederea sa spirituală îi permite să vadă şi să cunoască tot ceea ce doreşte – indiferent de timp şi spaţiu.
Poate părea de domeniul fantasticului. Există într-adevăr acest tainic şi atotputernic al treilea ochi? Poate fi oare numai o imagine poetică? Sau poate este un organ care există în realitate, care la omul contemporan se găseşte în stare latentă, nedezvoltată?

Al treilea ochi la reptile
Există diferite păreri cu referire la acest fapt. Argumentul unor cercetători este că la fiinţele vii cel de-al treilea ochi nu este chiar o raritate. Cel mai des, acesta se găseşte la reptile, în special la şerpi şi şopârle. La aceste animale acesta este reprezentat de un ochi pe ceafă, pentru care există în craniu chiar un orificiu uşor de observat.
Cel de-al treilea ochi al reptilelor este acoperit cu o piele semitransparentă, ceea ce i-a determinat pe cercetători să presupună că ochiul respectiv lucrează nu numai în spectrul luminat. Enigma a fost dezlegată mai târziu: s-a dovedit că acest organ este foarte sensibil la spectrul milimetric al razelor, chiar şi la câmpul magnetic. Se presupune de asemenea că al treilea ochi percepe ultrasunetele şi infrasunetele.
Acest lucru le face pe reptile să fie nişte prevăzători extraordinari ai cataclismelor naturale: cutremure, erupţii vulcanice şi chiar furtuni magnetice. Există şi o altă părere: aceste fiinţe pot prevedea ceea ce se întâmplă şi datorită proprietăţilor deosebite ale celui de-al treilea ochi – de a percepe informaţii subtile despre viitor din câmpul informaţional al planetei.
Este clar ce se întâmplă cu reptilele, dar ce se poate spune despre oameni? Unde sunt dovezile cp au şi ei al treilea ochi? Se pare că există asemenea dovezi. Şi sunt chiar confimate.
În primul rând, în categoria dovezilor intră datele oferite de embriologie. În al doilea rând, acest organ uimitor din zona creştetului se întâlneşte şi la oameni care trăiesc alături de noi.

Epifiza – organul enigmatic
Unii dintre primii oameni care, în anii ’80 ai secolului al XIX-lea, au crezut în legendele indiene despre cel de-al treilea ochi au fost cercetătorii englezi şi germani. Ei şi continuatorii lor au emis o ipoteză despre prezenţa la oameni a celui de-al treilea ochi, la fel ca la reptile.
Singura diferenţă, după părerea lor, este că o dată cu trecerea timpului ochiul a fost închis în interiorul craniului. În zilele de acum, această idee nu a murit, ci a apărut chiar părerea că acest organ enigmatic este epifiza – o formaţiune mică, de mărimea unui bob de mazăre, sub formă de pară, de culoare roşu-maroniu, care se găseşte în faţa creierului mic.
Este adevărat că cercetătorii care se găsesc pe idei materialiste consideră că acţiunea epifizei asupra psihicului se limitează la influenţa sa indirectă în prelucrarea serotoninei, rolul căreia în procesele care au loc în organismul uman este esenţial, dar neînteles până la capat. Printre cercetători sunt şi unii care înzestrează acest organ enigmatic cu proprietăţi deosebite. Ei presupun că al treilea ochi este acea antenă care îi dă omului capacităţile extrasenzoriale şi că acest organ este capabil să perceapă şi să radieze energie subtilă – să vadă nu numai ceea ce se petrece în afara organismului, ci şi ceea ce este în interiorul lui şi chiar ceea ce se petrece în lumea de dincolo.

Nisipul cerebral şi informaşiile despre organismul uman
Se ştie că în epifiză se găseşte aşa-numitul nisip cerebral (acervulus cerebralis) – nişte corpuri minerale de formă sferică, având dimensiuni începând cu o jumătate de milimetru şi până la 2 milimetri. Şi chiar dacă un asemenea nisip există la toţi oamenii din momentul naşterii, la ce este el util, ştiinţa încă nu ştie.
Există însă unele ipoteze foarte interesante. Astfel, o analiză cu raze Roentgen a arătat că în firele de nisip din epifiză se găsesc unele structuri cristaline care conţin un mare procent de cremniu. Experienţele au arătat proprietăţile informaţionale neobişnuite ale nisipului cerebral: se pare că în microcristalele sale este ascunsă o informaţie holografică despre tot organismul uman.
Acest lucru a permis să se presupună că cristalele epifizei formează centrul principal al organismului uman, cel care dă ritmul existenţei sale în spaţiu şi timp. După cum consideră cercetătorii Orientului Îndepărtat, doctorul în ştiinte biologice A.M. Panicev şi doctorul în ştiinţe tehnice A.N. Gulkov, ritmul de lucru al acestui centru este redat nu fără participarea unor raze exterioare ale naturii neelectromagnetice, care se propagă într-o clipă de la obiectele cosmice (de la Soare, Lună, planetele sistemului solar).
Mai mult decât atât, aceşti cercetători presupun că principala caracteristică a cristalelor epifizei este capacitatea de a porni mecanismul reîncarnării, responsabil pentru măreţul moment al creaţiei divine – comuniunea corpului şi sufletului. În afară de aceasta, cristalele respective contabilizează permanent informaţia trimisă de corpurile sistemului solar.

Epifiza – ochiul care cândva a fost pe ceafă sau pe frunte
Epifiza nu dă linişte nici altor cercetători. Încercând să înţeleagă destinaţia acestui organ tainic, unii au atras atenţia asupra mobilităţii uimitoare a epifizei şi asupra capacităţii ei de a se roti asemenea unui glob. S-a vorbit chiar despre asemănarea directă dintre epifiză şi globul ocular, pentru că aceasta are de asemenea un cristalin şi receptori pentru percepţia culorilor.
Argumentindu-şi ipoteza, cercetătorii atrag atenţia asupra faptului că activitatea acestei glande este stimulată în mare măsura de semnale luminoase (este posibil să intre în acţiune şi alte semnale), care vin de la ochi.
S-a emis părerea că dupa un mileniu de lipsă de acţiune epifiza a scăzut semnificativ în dimensiune şi că la un moment dat ea a fost (şi în viitor va deveni la fel) de mărimea unei vişine.
Este oare epifiza acel ochi care a fost cândva pe ceafă sau pe frunte sau este un organ independent care are nişte superposibilităţi, este greu de deliberat în favoarea uneia sau alteia dintre presupuneri. Cu toate acestea, există încă o dovadă, chiar şi indirectă, a faptului că epifiza este legată într-adevăr de vedere şi de posibilităţile informaţionale deosebite ale omului.

Ochiul de şarpe la cei care şi-au dedicat viaţa practicilor spirituale
Este cunoscută o lege foarte interesantă: la unii oameni care s-au dedicat pe sine practicilor spirituale şi dobândirii unor capacităţi psiho-informationale deosebite, ca rezultat al transformării hormonale a organismului, osul de pe ceafă s-a tocit atât de mult încât pe locul său nu a mai rămas decât pielea – asemenea ochiului şarpelui.
Un asemenea fapt poate provoca uimire şi neînţelegere. Unii îşi pun întrebarea dacă acest lucru este adevarat, din moment ce imaginile de pe filmul foto se obţin atunci când acesta se aplică pe frunte, şi nu pe ceafa.
Nu este însă nici o contradicţie în aceste lucruri. Mai mult decât atât, totul trebuie să fie chiar aşa. Dacă cel de-al treilea ochi a existat cu adevărat, el a fost dispus în creştet. Nu avea de ce să fie aşezat în frunte, din moment ce în acea zonă se mai găseau încă doi ochi. Este cu totul altceva dacă mai există încă un ochi în spate, pe ceafa. Acest lucru făcea ca vederea să fie de jur împrejur, ceea ce în condiţii de primejdie era foarte important.
Însă au trecut milenii şi, în procesul de evoluţie, din nişte cauze neclare pentru noi, oamenii, cel de-al treilea ochi s-a cufundat în profunzimea creierului. În acest caz, el şi-a păstrat mobilitatea şi, după cum se vede, şi-a orientat atenţia către locul de unde obţine un maximum de informaţii. El nu mai poate vedea (lumina i-a devenit inaccesibilă), a căpătat capacităţi subtile, telepatice. Şi de unde vine curentul maxim de semnale telepatice? Desigur că din faţă, de acolo de unde îi este atrasă atenţia stăpânului.
Sursa: 3d-realireal.blogspot.ro

Niciun comentariu:

Trimiteţi un comentariu