marți, 19 martie 2013

Cercetătorii au descoperit un nou continent, ascuns sub lava din Oceanul Indian


Potrivit unui studiu publicat în ultimul număr al revistei Nature Geoscience, insulele Reunion şi Mauritius ascund un microcontinent precambrian numit Mauritia, relatează Sci-news.com.
Microcontinentul Mauritia care s-a detaşat în urmă cu aproximativ 60 de milioane de ani, în timp ce Madagascar şi India pluteau în derivă, a stat ascuns sub o masă uriaşă de lavă vulcanică.
Din câte se pare, astfel de microcontinente subacvatice sunt mult mai multe decât s-a crezut până acum, potrivit geocercetătorilor din Norvegia, Africa de Sud, Marea Britanie şi Germania.
Despărţirea continentelor este adesea asociată cu aşa-numitele panaşe (coloane) de manta terestră. Aceste coloane uriaşe de rocă fierbinte (magmă) se ridică din învelişul adânc şi înmoaie plăcile tectonice de dedesubt, până când acestea se despart în punctele fierbinţi. Acesta este modul în care Gondwana de Est s-a despărţit în urmă cu aproximativ 170 de milioane de ani. La început, o singură parte a fost separată, iar apoi, aceasta s-a fragmentat, dând naştere la Madagscar, India, Australia şi Antarctica, care au migrat înspre poziţiile lor actuale.
Coloanele situate momentan sub insulele Marion şi Reunion par să fi jucat un rol important în apariţia Oceanului Indian. Dacă zona de ruptură se află la limita unei mase continentale, în acest caz Madagscar-India, atunci este posibil să se desprindă fragmente din această masă continentală. Insulele Seychelles sunt un exemplu binecunoscut al unei astfel de fragmentări continentale.
Echipa sugerează, în funcţie de studierea boabelor de nisip de lavă de pe plajele din Mauritius, că există şi mai multe fragmenteGranulele de nisip conţin zirconiu semi-preţios, cu o vârstă cuprinsă între 660 şi 1970 de miliarde de ani. Acest aspect se datorează faptului că zirconiul a fost transportat de lavă, pe măsură ce a fost împins prin crusta continentală subiacentă a acestei epoci. Această metodă de datare a fost completată de o recalculare a tectonicii plăcilor, care explică exact de ce şi unde au ajuns fragmentele în Oceanul Indian.
“Pe de o parte prezintă poziţia plăcilor în funcţie de cele două puncte fierbinţi din momentul rupturii, ceea ce indică existenţa unei relaţii cauzale”, spune co-autorul studiului, doctorul Bernhard Steinberg, de la Centrul de Cercetare German GFZ pentru Geoştiinţă.
“Pe de altă parte, suntem capabili să arătăm că fragmentele de continent au continuat să migreze deasupra coloanei Reunion, ceea ce explică de ce au fost acoperite de rocă vulcanică.”
“Aşadar, ceea ce până acum a fost interpretată ca fiind o urmă a punctului fierbinte Reunion, sunt de fapt fragmente continentale neidentificate, deoarece erau acoperite de roci vulcanice de la coloana Reunion. Prin urmare, se pare că astfel de micro-continente apar în ocean mult mai frecvent decât s-a crezut până acum.”
Sursa: www.financiarul.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu