“Cămaşa lui Nessus” era Armani?
Miturile au o fărâmă de realitate, se spune. Nu ştiu câtă realitate era, acum multe milenii, în mitul „cămăşii lui Nessus” – acea cămaşă otrăvită care i-a adus sfârşitul lui Hercule – însă autorul antic pare să fi avut o viziune a zilelor noastre, când mitul său este mai actual decât ne-am putea imagina mulţi dintre noi.
de Dan Bărboi şi Rovena Costea
Aici vorbim deja de un domeniu extrem de sensibil şi controversat: cum se poate proteja consumatorul de abuzurile marilor companii? Incriminaţi, în cazul de faţă, sunt producătorii de textile şi substanţele pe care le folosesc în procesul tehnologic – uneori adevărate otrăvuri pentru organism, care pun în pericol sănătatea şi chiar viaţa utilizatorilor.
Un studiu Greenpeace International, ale cărui rezultate au fost anunţate în noiembrie trecut, a analizat materialele utilizate de 20 de mari firme de îmbrăcăminte, inclusiv nume grele ca Armani, Levi’s şi Zara, iar concluziile sunt de-a dreptul îngrijorătoare.
Autorii studiului numit “Fibre Toxice, Marea Înşelătorie din Modă” (în original “Toxic Threads, the Big Fashion Stitch-Up”) au supus analizelor chimice un eşantion de 141 de articole vestimentare diferite (de la bluze şi pantaloni la lenjerie de corp) pentru femei, bărbaţi şi copii, conţinând fibre naturale şi artificiale, cumpărate în aprilie 2012, în 29 de ţări şi regiuni din întreaga lume.
În 31 de articole a fost depistat un conţinut ridicat de substanţe nocive – ftalaţi, etoxilaţi de nonilfenol (ENF), şi amine cancerigene folosite la fabricarea coloranţilor azoici pentru industria textilă.
Descoperiri alarmante
Studiul – foarte temeinic documentat – aduce în atenţia opiniei publice o serie de fapte şi date cel puţin îngrijorătoare privind industria textilă, din care ne vom rezuma să le cităm pe cele mai relevante:
1. Etoxilaţi de nonilfenol (ENF)
TABEL: Numărul mostrelor analizate la fiecare brand în parte, alături de numărul mostrelor la care au fost depistate ENF
Substanţe de tip ENF au fost descoperite în 89 din cele 141 de articole (63% din totalul eşantionului probă), în concentraţii de la 1 la 45.000 părţi pe milion (ppm).
Toate mărcile incluse în studiu au avut cel puţin un produs care conţinea niveluri detectabile de ENF.
Cea mai mare concentraţie de ENF (45.000 mg/kg) a fost detectată într-o mostră de material de la un tricou marca C&A (care avea un imprimeu din plastisol), produs şi vândut în Mexic. Această concentraţie a fost semnificativ mai mare decât cele descoperite în orice alte mostre, iar produsul clasat pe locul al doilea, cu o concentraţie de 9.800 mg/kg a fost un tricou Mango simplu, produs în Turcia şi vândut în Spania.
Concentraţii de ENF mai mari de 100 ppm au fost decelate în 20% din mostrele incluse în studiu, iar niveluri mai ridicate decât acest prag au fost prezente într-un procentaj mai mare de mostre decât în cadrul studiilor similare din trecut, deci se poate considera că utilizarea ENF ia amploare. Odată eliminate în mediu, substanţele ENF se transformă în nonilfenol, cunoscut a fi o substanţă toxică perturbatoare a sistemului endocrin, persistentă şi bioacumulativă (se acumulează în interiorul fiinţelor vii).
Concentraţii ridicate (peste 1.000 ppm) ale ENF au fost depistate în următoarele mărci de produse: C&A (1 articol), Mango (3), Levi’s (2), Calvin Klein (1), Zara (1), Meters/bonwe (2), Jack & Jones (1) şi Marks & Spencer (1).
2. Ftalaţi
Prezenţa ftalaţilor a fost detectată în toate cele 31 de mostre de ţesături serigrafiate cu plastisol, iar concentraţii foarte mari (până la 37,6% din greutate) au fost descoperite în 4 mostre, din care două fabricate de firma Tommy Hilfiger (37,6% şi 20%), una Armani (23,3%) şi una Victoria’s Secret (0,52%).
Ftalaţii predominanţi, cu concentraţii mari, identificaţi în cele patru mostre au fost di-2-etilexil ftalat (DEHP), diisononil ftalat (DINP) şi benzil butil ftalat (BBP). DEHP şi BBP, substanţe toxice pentru sistemul reproductiv, au fost listate ca şi “substanţe cu risc ridicat” în funcţie de reglementările REACH ale UE. De asemenea, şi DINP este toxic în doze mari şi are câteva efecte de pertubare a nivelului hormonilor. Ftalaţii din formulele plastisolului nu sunt stabili şi, din acest motiv, “migrează” din produs de-a lungul timpului.
3. Amine de la coloranţi azoici
În două produse Zara au fost găsiţi coloranţi azoici ce pot degaja amine cancerigene. Deşi concentraţiile acestora se încadrează în limite legale, autorii studiului consideră simpla prezenţă a unor substanţe cancerigene în articole vestimentare ca inacceptabilă.
Aminele sunt folosite în producerea coloranţilor azoici. Amina descoperită în mostre (o-dianisidină) este cancerigenă, şi, cu toate aceastea, unele utilizări ale substanţei sunt reglementate de UE.
În afara substanţelor anterior menţionate, analizele de laborator au mai depistat prezenţa a 5 compuşi chimici clasificaţi ca „toxici” sau „foarte toxici pentru formele de viaţa acvatice” – alcanii, benzil benzoatul, benzofenonul, 1,1-bifenil, butilhidroxitoluen (BhT), benzil naftil eter.
Rezultatele arată că o gamă complexă de reziduuri chimice pot rămâne în produsele textile finite,ca o consecinţă a utilizării lor în procesul de producţie, şi pot fi eliminate în rezidurile generate de fabricile textile şi în apele în care se spală hainele, după ce produsele sunt vândute.
TABEL: Distribuţia pe mărci a probelor în care au fost depistate ENF, ftalaţi şi amine cancerigene eliberate de coloranţi azoici.
“Detox” – o campanie pentru sănătatea mediului
Pe lângă riscurile la adresa organismului uman, ce decurg din substanţele utilizate în compoziţia textilelor, industria de profil implică riscuri majore şi pentru mediu, principala ameninţare fiind deversarea de coloranţi şi reziduuri chimice nebiodegradabile folosite în producţie.
Pentru a reduce amploarea acestor practici industriale nocive, Greenpeace organizează anual, sub numele „Detox”, campanii de conştientizare a producătorilor de textile şi îmbrăcăminte, soldate cu rezultate notabile.
Astfel, în urma campaniei Detox din 2011, mai mulţi producători de articole vestimentare şi sportive s-au angajat să reducă la zero emisiile poluante până la 1 ianuarie 2020. Şase mărci – Puma, Nike, Adidas, Li-Ning, H&M şi C&A – colaborează în prezent pentru dezvoltarea şi implementarea – la nivel individual şi colectiv – a unor tehnologii prietenoase cu mediul ambiant.
Alte companii, cum sunt Levi Strauss şi G-Star Raw, au adoptat politici de limitare, dar nu eliminare completă a emisiilor poluante.
Oricum, în ciuda progreselor realizate în ultimii ani, Greenpeace consideră că metodele şi instrumentele de control al acestui tip de poluare chimică încă sunt insuficiente, iar firmele trebuie să facă eforturi mai mari de conformare la politica “zero emisii”.Concluzii şi recomandări
Autorii studiului ajung la mai multe concluzii şi fac o serie de recomandări menite să îmbunătăţească situaţia şi să ghideze industria textilă pe o cale mai curată, mai atentă cu mediul şi cu sănătatea clienţilor.
Transparenţă: Producătorii trebuie responsabilizaţi
Fără îndoială, o industrie mai curată reprezintă o provocare majoră pentru producători, iar pentru a atinge nivelul de “zero emisii” aceştia trebuie să fie mai responsabili şi mai transparenţi privind substanţele nocive pe care le folosesc în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte. În particular, comunităţile ce se învecinează cu unităţile de producţie sunt îndreptăţite să ştie ce emisii produc aceste fabrici.
Eliminare: Primul pas către zero emisii
Ca jucători la scară globală, firmele de îmbrăcăminte au ocazia să dezvolte soluţii globale care să elimine folosirea de substanţe periculoase în procesul productiv şi sunt în măsură să impună schimbări la nivelul furnizorile de materii prime. De asemenea, este nevoie ca un număr mai mare de companii din domeniu să adopte politica “zero emisii” până la 1 januarie 2020. Pe termen scurt, mărcile trebuie să impună date până la care să renunţe complet la substanţe nocive, cum ar fi ENF, ftalaţii şi coloranţii azoici. Simpla reducere a concentraţiilor acestor adevărate otrăvuri nu este suficientă, consideră experţii Greenpeace, care recomandă completa abandonare a oricăror tehnologii bazate pe astfel de compuşi.
Adoptarea pe scară largă a recomandărilor Detox
Tot mai multe mărci trebuie să se alăture campaniei Detox prin eforturi menite să elimine substanţele periculoase pentru mediu din apele reziduale, de asemenea adoptând programe ce pot produce rezultate rapide şi eficiente. În acest efort, un rol esenţial le revine furnizorilor, care trebuie să îşi informeze corect şi complet complet clienţii – în acest caz industria textilă – despre compoziţia materialelor livrate şi posibilele riscuri pe care acestea le pot prezenta pentru mediu sau utilizatorul final.
Implicarea activă a guvernelor
Guvernele au un rol hotărâtor în a impune politica de “zero emisii” pentru toate substanţele chimice periculoase, printr-o abordare preventivă care să interzică producerea, folosirea şi deversarea de compuşi periculoşi în industria textilă. Concomitent, ele trebuie să implementeze planuri de acţiune pe termen scurt ce vor include o listă dinamică a celor mai periculoase substanţe, care să fie imediat înlocuite în industrie cu echivalenţi mai puţin riscanţi, precum şi o bază de date actualizată permanent, în care să fie înscrise firmele care emit substanţe poluante.
Comunitatea trebuie să ia atitudine
La rândul lor, consumatorii trebuie să ia atitudine atât împotriva poluării produse de firmele textile, cât şi a articolelor vestimentare ce conţin substanţe nocive pentru organism.
De altfel, cele două aspecte se întrepătrund, deoarece inevitabil dacă un produs textil conţine substanţe dăunătoare, o parte din acestea a fost deversată în mediul înconjurător pe durata procesului de producţie, iar o altă parte se vor deversa atunci când produsul este curăţat după cumpărare, mai ales la primele spălări.
Astfel, Greenpeace recomandă câteva măsuri pe care consumatorii le pot lua pentru a conştientiza riscurile industriei şi a proteja atât mediul, cât şi propria lor sănătate:
- să refolosească în mod creativ articole vestimentare mai vechi din propria garderobă, combinându-le astfel încât să obţină haine „noi”;
- să solicite o atitudine responsabilă a firmelor producătoare, sancţionând acele companii care nu se conformează unor politici „verzi” de producţie;
- să ceară guvernelor să limiteze vânzarea şi importul de produse ce conţin compuşi periculoşi.
Sursa: http://roaim.net.tf
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu