miercuri, 17 aprilie 2013

Japonia şi tsunami-ul politic din jur


япония флаг
Foto: EPA

Cititorul nostru, domnul Vasile Andreescu, ne oferă detalii despre modul în care reacţionează japonezii la ameninţările nord-coreene şi conjunctura politică legată de tensionarea situaţiei în Extremul Orient.

„Mult zgomot se face zilele astea în jurul aşa-zisei crize coreene. Nu voi insista asupra luărilor de poziţie oficiale din diverse părţi implicate, ele sunt arhicunoscute din presa de diferite orientări, orice mică remarcă este preluată, reluată, insinuată, comentată, imprimată în mintea auditoriului pentru a i se cimenta un anumit punct de vedere asupra faptelor, aşa cum sunt ele văzute de emitenţii respectivelor comentarii. Mă voi referi în prezenta intervenţie asupra modului mai puţin cunoscut în care este reflectată această suită de declaraţii şi evoluţii cotidiene în Japonia, ţară aflată, datorită poziţiei sale geografice şi a relaţiei sale istorice cu celelalte state implicate, probabil, nedorit, în centrul situaţiei.
În Japonia, deşi situaţia din Coreea şi măsurile luate de Nord, se află pe prima pagină a ziarelor de mai bine de o săptămână, articolele referitoare la această ţară se subţiază din ce în ce mai mult în lipsa unor ştiri consistente. Poziţiile din presă reflectă 100% punctul de vedere american, la care politica externă a guvernului de la Tokio se raliază fără rezerve în acest caz, ca, de fapt, în majoritatea evenimentelor politico-militare din zonă şi din alte părţi. Totuşi, situaţia actuală nu este singura care preocupă Japonia, în paralel cu aceasta, în raza de interes a presei se află şi alte subiecte, precum, acordul de pescuit din zona Insulelor Senkaku-Diaoyu cu Taivanul, pregătirea pentru negocierile asupra Tratatului Transpacific de Liber Schimb Comercial (TPP) cu SUA, măsurile economice adoptate sau promise de guvernul Abe, noile focare de gripă aviară din China şi, până la izbucnirea actualei „crize”, chestiunea prezenţei militare americane în Okinawa.
În public discuţiile politice lipsesc aproape total, oamenii fiind preocupaţi de activităţile cotidiene, înregimentaţi în viaţa monotonă şi arhiregulată de un ritm implacabil, care le impune program redus de somn, transferul la muncă dimineaţa devreme în trenuri aglomerate şi întoarcerea seara în trenuri la fel de pline, oboseală aproape permanentă şi lipsă voită de interes faţă de orice altceva în afara lucrului care le asigură, atât timp cât îl au, siguranţa existenţei. Orice încercare de a discuta deschis despre situaţia din zonă se izbeşte de eschivări şi remarci de genul „nu sunt la curent”. Totuşi, posturile de televiziune menţin subiectele menţionate în discuţie, prezentându-le atât în cursul ştirilor cât şi a programelor de divertisment mai populare în rândul publicului, care, astfel, este ţinut la curent cu viziunea oficială asupra evenimentelor. Oricum, este extrem de greu să găseşti pe cineva în Japonia, ca cetăţean japonez, care să aibă o opinie favorabilă câtuşi de puţin Coreei de Nord. Prin prisma istoriei, Japonia a recunoscut oficial efectele politicii sale colonizatoare în Coreea în perioada în care a ocupat ţara, între 1910 şi 1945. A şi plătit guvernului din Sud daune pentru pagubele provocate sub diverse forme convenite la nivel de stat. Totuşi, Nordul, care a suferit mult în perioada ocupaţiei japoneze, a fost exclus de la orice înţelegere din cauză că Japonia refuză să recunoască acest stat. Minime legături sunt menţinute între cele două state, Coreea de Nord şi Japonia, prin intermediul asociaţiei Chongryon, a coreenilor cu familii în Nord, cu legături în Nord, rezidenţi în Japonia din cauza situaţiei istorice, ai căror părinţi au fost trimişi la muncă forţată în perioada 1910-45, mai ales în perioada războiului. Însă, cu toată vinovăţia istorică, opinia japonezilor asupra Coreei de Nord este puternic influenţată de incidentul deturnării unui avion civil japonez în 1970 de către Armata Roşie Japoneză, o facţiune teroristă sprijinită de Nord şi mai ales de incidentele de răpire a unor cetăţeni japonezi de diferite vârste în perioada 1977-83 de către agenţi nord-coreeni, care au reuşit să se strecoare neobservaţi printre radarele japoneze şi să debarce pe coasta de vest a ţării în diverse rânduri. Aşadar, orice discuţie despre Coreea de Nord porneşte invariabil şi natural de la premisa că regimul de la Phenian este răul absolut, detestat, criticabil în orice mod şi pentru orice măsură şi care trebuie doborât în orice mod şi cât mai repede.
Dacă presa scrisă începe să dea semne de oboseală în privinţa acestui subiect, televiziunea prezintă la fiecare buletin de ştiri şi în diverse emisiuni ştiri despre vizita secretarului de stat american John Kerry în zonă şi declaraţiile sale privind politica SUA faţă de Coreea de Nord. Vizita oficialului american în Japonia a fost îndelung comentată. Dacă în trecut televiziunea aducea o stare de calm prin tonul său, de data aceasta, deşi păstrează o notă de sobrietate, prezintă mesaje şi reportaje de natură a stârni îngrijorarea cetăţenilor. Astăzi au fost realizate interviuri pe stradă cu cetăţeni din Yokosuka, unde se află o bază navală americană, şi care a fost menţionată de Phenian ca numărându-se printre ţintele vizate de rachetele sale în cazul unui conflict. Bineînţeles, indignarea celor intervievaţi s-a făcut simţită în tonul vocilor lor, care cereau Nordului să înceteze cu asemenea ameninţări fără rost. Altfel, atmosfera în Japonia este extrem de calmă, nimic nu lasă să se întrevadă vreo preocupare cât de mică. Populaţia pare a fi convinsă că este vorba doar de un alt moment de ridicare de ton, prilejuit anual de exerciţiile militare comune americano-sud-coreene din Peninsula Coreeană. Totuşi, deşi presa japoneză nu scrie despre aceasta, pe pagina de internet a publicaţiei Foreign Policy, într-un articol preluat de mai multe agenţii de presă, se menţionează clar că singurii beneficiari ai tensiunii sunt producătorii americani de armament, fiind menţionate nume ca Lockheed-Martin, Northrop Grumman, Raytheon, BAE Systems, şi Boeing ca principali competitori şi furnizori în prezent de armament pentru Coreea de Sud, înregistrând creşteri spectaculoase de vânzări şi de valori de acţiuni la burse.
Dacă în Japonia se făceau speculaţii puternice că Nordul va lansa azi cel puţin o rachetă-test, pentru a aniversa 101 ani de la naşterea defunctului Kim Ir Sen, televiziunea de la Phenian a ridiculizat încercările de a ghici data unei eventuale lansări. Se aşteaptă acum ca o eventuală lansare de rachetă din Nord să se întâmple pe data de 25 aprilie, o dată care aniversează armata din Nord. După câte cunosc însă modul de procedură nord-coreeană, ei vor lansa racheta dimineaţa devreme, într-o dată la care nimeni nu se aşteaptă. Îndrăznesc să fac un pronostic că o rachetă ar urma să fie lansată săptămâna aceasta, poate chiar când Kerry se va întoarce acasă, ca un salut de plecare. Traiectoria sa rămâne marea preocupare a celor implicaţi. Japonia şi SUA au ameninţat că o vor distruge imediat în cazul în care racheta s-ar îndrepta spre teritoriile lor. Este de aşteptat ca racheta să treacă pe deasupra Japoniei, poate chiar pe deasupra Guamului, oprindu-se în Oceanul Pacific. Nord-coreenii doresc să indice posibila distanţă la care ar ajunge o asemenea rachetă ca un avertisment pentru rivali.
Azi, 16 aprilie, televiziunea japoneză a transmis mesajele deosebit de optimiste ale lui Kerry privind o alăturare a Chinei la eforturile americane de a denucleariza Coreea de Nord. Totuşi, japonezii au prezentat şi poziţia Chinei exprimată de oficiali ai guvernului de la Beijing, care prezintă poziţii reţinute şi afirmaţii de ordin general. În condiţiile în care Coreea de Nord este cel mai statornic aliat al Chinei în regiune, este ilogic să se creadă că într-o situaţie ca cea actuală China ar putea să întoarcă spatele Phenianului doar pentru nişte promisiuni nesigure din partea americană.
Deşi propaganda occidentală se concentrează asupra unei aşa-zise crize alimentare de proporţii în Coreea de Nord, date concrete şi credibile nu au putut fi prezentate până acum. Deşi sistemul cvasi-ermetic de la Phenian este criticat de occidentali, de multe ori cu drept temei, mi se pare evident că Nordul este, de fapt, literalmente, împins să menţină un regim comunist conservator strict din cauza tăierii conştiente a oricărei posibilităţi de deschidere. Statu-quo-ul avantajează mereu pe cei ce pescuiesc în ape tulburi, printre ei şi industriaşii de armament menţionaţi mai sus. Se menţine şi un rost, o legitimitate a prezenţei militare americane în zonă, ca forţă pacificatoare. Această prezenţă militară menţine un control asupra dezvoltării statelor din zonă şi influenţează gradul lor de independenţă reală. Sancţiunile permanente şi din ce în ce mai dure, ameninţările anuale de lângă frontiere prin exerciţiile militare americano-sud-coreene, lipsa oricăror încercări de a obţine încrederea regimului de la Phenian, marcat de o teamă întemeiată că SUA doreşte răsturnarea sa şi unificarea cu Sudul într-un mod care ar duce la tragedii sociale în Nord (iar exemplele unificării germane şi ale transformărilor de şoc impuse Estului Europei după 1989 de Occident sunt edificatoare), toate aceste elemente nu lasă nicio opţiune Nordului spre o deschidere şi spre o cooperare pe baze echitabile cu lumea occidentală. Dacă Bush a inclus ţara pe aşa-zisa „axă a răului”, împreună cu Irakul şi Siria, s-a văzut până acum ce înseamnă acest lucru: Irakul este încă sub ocupaţie mascată a SUA, Siria este în corzi, atacată de terorişti susţinuţi deschis de SUA, Arabia Saudită şi Qatar, iar Coreea de Nord este supusă unor intense presiuni şi provocări de către SUA, cu expunerea „aliaţilor” din zonă, Japonia şi Coreea de Sud, nevoite să se situeze de partea SUA, şi aduse în prima linie, făcându-le astfel ţinte legitime, avertizate de Phenian. SUA nu riscă nimic, dar „aliaţii” săi din zonă riscă totul. Mă gândeam ce ar fi să cadă o rachetă într-o zonă cu populaţie rară şi cu puţine construcţii şi cum ar fi să cadă într-o metropolă aglomerată din Japonia sau Coreea de Sud, cu densitate mare de populaţie şi construcţii de valoare economică semnificativă. În a doua variantă pierderile ar fi semnificative, un rezultat final al unei confruntări nici nu ar mai conta.
Extremul Orient e obişnuit cu evoluţii mai lente, determinate de prudenţă. De aceea memoria asiatică e atât de lungă. Impunerea unei politici de forţă, rapidă în zonă, mai ales după ce preşedintele Obama a anunţat clar noua orientare geostrategică a SUA în zonă, va duce la tulburări care, la un moment dat, în lipsa unei politici clare şi responsabile din partea celor ce le provoacă, pot scăpa de sub control, declanşând energii nebănuite, care vor cauza o catastrofă militară şi economică mondială.
Doar orgoliul nu poate fi politică de stat, doar profiturile personale ale unor politicieni de termen scurt nu trebuie să fie parametri pentru soarta unor popoare întregi pe care se presupune că ei le reprezintă cu responsabilitate. În probabile intervenţii viitoare voi reveni asupra subiectului în funcţie de evoluţia sa”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu