vineri, 2 august 2013

Foc in munti? - Mesaj de la Ingeri primit de Sfatuitoarea



Dragii mei,
In timpul meditatiei de dimineata, Ingerii mi-au transmis doua mesaje pe care vreau sa vi le impartasesc. 
Nu vreau sa sperii pe nimeni, dar se pare ca se lucreaza puternic pentru a ne face sa pierdem o parte din teritoriu. Se duce o lupta puternica si fortele oculte  au facut pregatiri asidue pentru a ne desparti de acea parte a tarii, care ne este atat de draga si de plina de istorie: Ardealul. Nu stiu sa va spun cat, cum sau  cand,  dar pericolul exista, chiar daca noi nu il vedem. 
Ingerii mi-au dat aceasta atentionare, tocmai pentru a ne pune in garda si a incerca sa intervenim acolo unde putem, mai ales in plan spiritual, pentru a nu permite asa ceva. 

Al doilea mesaj a fost unul vizual si nu stiu sa va spun daca a fost simbolic sau nu. 
Pe un munte asemanator cu Caraimanul,  dar nu se vedea Crucea de pe Caraiman, era un nor albicios. Cand acest nor s-a mai risipit, atunci a izbucnit un foc, asemanator cu cel care se isca atunci cand i-a foc o sonda de gaz. Acest foc se vedea de la baza muntelui unde era un oras. 
Aceasta a fost imaginea si nu am putut afla mai mult. 
Sper din toata inima ca sa reusesc cat de curand sa imi dau seama si sa inteleg ce anume au vrut sa imi transmita Ingerii sau poate ma ajutati voi, dragii mei!




Acesta este mesajul pe care ni l-au trimis Ingerii in noaptea aceasta. 


Asa sa ne ajute Dumnezeu!

Cu mult drag,
Sfatuitoarea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu