miercuri, 2 octombrie 2013

Vindecând cancerul prin tehnologia emoţiilor

Ar fi posibil, oare, ca o schimbare în percepţia noastră, o mutaţie în credinţele noastre, să conţină secretul etern al vindecării, al păcii şi al realităţii însăşi? Noile descoperiri din fizică şi biologie sugerează faptul că suntem pe punctul de a afla răspunsul la această întrebare, scrie suntsănătos.ro.
Un număr din ce în ce mai mare de dovezi ştiinţifice demonstrează că universul funcţionează ca un computer uriaş, bazat pe conştiinţă. La fel cum orice computer foloseşte un limbaj pentru a obţine rezultate, computerul conştiinţei universului foloseşte credinţa, pentru a-i „vorbi” substanţei din care este alcătuită lumea şi corpurile noastre. Recunoscând faptul că totul – de la ADN, la succesul relaţiilor noastre şi la pacea în lume – se bazează pe ceea ce credem, observăm că modul în care gândim despre noi este mai important acum, decât oricând.
Ca să ne schimbăm credinţele restrictive care, în trecut, au condus la război, boală şi eşecuri în carieră şi relaţii, avem nevoie de un motiv pentru a privi lucrurile diferit. Pentru a-şi schimba credinţele, strămoşii noştri se foloseau de miracole. Astăzi ne folosim de ştiinţă.
După ce vom deveni conştienţi de aceste descoperiri transformatoare şi de miracolele din viaţa reală, trebuie să ne gândim la noi înşine, în mod diferit. Cheia pentru vindecarea limitărilor noastre false este să înţelegem ce este credinţa şi cum funcţionează ea.
De peste douăzeci de ani, Gregg Braden caută această cheie. De la mănăstirile îndepărtate din Egipt, Peru şi Tibet, până la textele uitate ale bisericii creştine timpurii, secretul vindecării credinţelor noastre a fost lăsat în limbajul codificat al celor mai sacre dintre tradiţiile. Alăturaţi-vă lui Gregg, pe măsură ce ne povesteşte despre ce a descoperit şi ne invită să trăim dincolo de paradigma falselor limite!
Când resimţim o emoţie în inimă, creăm în interiorul corpului unde electrice şi magnetice, care se propagă dincolo de corpul nostru, către exterior. Ceea ce face interesul acestei cercetări, este că aceste unde se propagă pe o distanţă mare, ce depăşeşte câţiva metri, acoperind suprafeţe kilometrice. Exact ceea ce se petrece într-o încapere, în care se produc emoţii ce cuprind spaţiul mult dincolo de acea clădire, dincolo de acele ziduri.
Şi veţi putea vedea că atunci când foarte mulţi oameni se reunesc sub acelaşi sentiment, acele inimi care se unesc într-o singură simţire, pot produce o schimbare în lume! Şi veţi vedea în ce măsură!
Matricea divină este un câmp care reflectă realitatea noastră curentă, de acum, nu din viitor, nu din trecut, ci a momentului. Deci, orice alegem să experimentăm în viaţa noastră trebuie mai întâi simţit în inimă, ca şi când deja s-ar fi împlinit!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu