luni, 13 ianuarie 2014

Frumos

poarta
În prezent pământul şi sistemul solar trece printr-un proces de transformare profundă şi de accelerare a evoluţiei şi ridicării vibraţiei şi conştiinţei omenirii. Pământul se află într-o perioadă de mare tranziţie de la intuneric la Lumina si spre dimensiunea a 5-a. Noile energii cosmice afectează tot ce există pe Pământ şi mai ales pe oamenii care au acum ocazia şi şansa să aleagă realitatea pe care şi-o doresc. E un timp al alegerii care se face în inima şi sufletul fiecarui om. Incepand cu 21 decembrie 2012, Lumina a depăşit în intensitate întunericul pe această planetă (a trecut pragul de 50%).  Ascensiunea planetei si omului este evenimentul esenţial, care este un proces şi nu un eveniment de o zi sau an. Anii care vor urma sunt semnificativi din acest punct de vedere.
Acceptând schimbările exterioare şi interioare cu intenţie de ridicare a propriei vibraţii şi conştiinţe, a propriului nivel de Lumină şi de Iubire, omenirea va reuşi să treacă prin aceste schimbări spre o nouă etapă evolutivă a existenţei lor pe Pământ. Asta presupune dorinţa sinceră de Lumină şi de iubire în minte, inimă şi suflet. Este necesar un fundament de echilibru interior solid pentru a trece cu bine prin aceste mari şi importante schimbări.
Datorită acestei accelerări evolutive şi creşteri a vibraţiei, curgerea timpului se modifică spre o curgere nelineară şi spre un permanent Prezent.
Schimbările în general produc teamă şi îngrijorare. Este important să învăţăm să trăim cu iubire, încredere şi bucurie. Iubirea este antidotul fricii şi totodată cheia pentru intrarea în noul Pământ şi noua energie.
Nu este sfârşitul lumii sau o perioada a distrugerii, chiar dacă omenirea a trecut foarte aproape de aceasta si de autodistrugere prin razboaie nucleare.  Am fost impiedecati de la aceasta de Interventia Divina si Federatiei Galactice. Este sfârşitul unei energii şi a unui sistem de lucruri care nu va mai funcţiona în noua energie şi vibraţie şi este începutul unui nou ciclu cosmic evolutiv. Este un timp în care trebuie să ne eliberăm de vechile energii ale trecutului şi totodată de bagajul karmic si de dualitate a dimensiunii a 3-a pentru a ne continua existenţa pe noul Pământ. Fiecare suflet trece printr-o perioadă de curăţare deoarece omenirea a intrat intr-o perioada de mare accelerare evolutiva.
E o şansă de absolvire, de înnoire şi de progres evolutiv pentru întreaga omenire. Pentru asta e nevoie de iubire şi iertare necondiţionată, de deschidere a minţii şi a inimii, de bucurie şi pasiune pentru ridicarea vibraţiei gândurilor şi a fiinţei noastre, de o muncă şi o pregătire interioară. Trupul şi celulele trupului biologic, precum şi ADN-ul omului se vor putea transforma în această Ascensiune în trup cristalin. Pentru asta trebuie cooperat activ cu procesul Ascensiunii şi fără a opune rezistenţă. Rezistenţa se datorează ego-ului construit pe iluzii şi separare.
Există diferite “simptome de Ascensiune” sau “ascensionită” care sunt de fapt semne ale transformării în trupurile noastre şi a rezistenţei lor la schimbare. Trebuie integrată în trup suficientă Lumină pentru ca omul să se transforme într-o fiinţă superioară în trup cristalin de Lumină. Aceasta cere pregătire, intenţie fermă şi efort personal de lucra la trei nivele ale fiinţei noastre: fizic, psihologic şi spiritual. Pentru realizarea Cerului pe Pământ toate cele trei nivele sunt necesare şi esenţiale.
Pământul se îndreaptă spre Paradisul care a fost la început şi din care omenirea a căzut treptat în densitatea eterică a dimensiunii a treia, in special in ultimele 13 mii de ani. Toate sufletele care trăiesc astăzi pe pământ chiar dacă nu-şi aduc aminte conştient, au ales înainte de a veni în această viaţă sa fie acum aici.
E o mare şansă dată prin Dispensă Divină de a trece odată cu Pământul în dimensiunea a 5-a dincolo de dualitate şi luptă a contrariilor şi de a ne elibera de ciclul încarnărilor în densitatea dimensiunii a 3-a. Fiecare trebuie să descopere şi să urmeze adevărul inimii lui. Nu ce spune unul sau altul este important dar ce spune inima ta pentru că fiecare are de ales drumul lui propriu pentru viitor.
Din fericire există mult ajutor oferit acum omenirii şi Pământului. Daca cineva cere ajutorul divin pentru Ascensiune, îl va primi. Există ajutor oferit de Dumnezeu, de fiinţele de Lumină, de îngeri şi de Maeştrii înălţaţi care lucrează „în spatele cortinei” pentru binele omenirii şi a planetei Pământ. Este mai important ca oricând să cerem acest ajutor. Cine cere i se dă, cine bate i se deschide, şi cine caută găseste.
În acesti ani au loc multe evenimente, exista şi confuzie şi chiar haos dar trebuie găsit şi păstrat echilibrul interior, Lumina şi pacea interioară.
La solstiţiul de iarnă din 2012 a început o nouă eră de Lumină şi iubire, dar acestea vor creşte si se vor manifesta efectiv în următorii 12-13 de ani. Datorită unor evenimente şi combinări de alinieri cosmice de excepţie Pământul şi omenirea are posibilitatea unui salt evolutiv unic şi fără precedent. Lumina este în continuă creştere.
De asemenea, energiile feminine vor egala energiile masculine, restabilind echilibrul la toate nivelele inclusiv al emisferelor cerebrale. Este o naştere a unei noi Lumi, a unui nou Pământ, şi această nastere este protejată. In curand va avea loc Primul contact cu Federaţia Galactică, care va deveni o realitate oficiala pentru întreaga omenire. Federaţia Galactică cuprinde un număr foarte mare de civilizaţii înaltate (care au trecut prin Ascensiune cu mii de ani, sau chiar cu milioane de ani in urma), cu un înalt grad de dezvoltare a conştiinţei, extrem de avansate spiritual si tehnologic.
Mulţi oameni se întreabă cum este posibil să înceapă o era de iubire şi de Lumină când ceea ce vedem în jurul nostru şi auzim zi de zi pe toate canalele de informare, pare sa demonstreze contrariul. În perioada de pregătire pe care o trăim, acest lucru este obligatoriu şi inevitabil. Există o presiune care împinge tot ce este ascuns să iasă la suprafată, ca tot ce a stat până acum în inconştientul individual şi colectiv să fie pus pe masă pentru a fi vazut, evaluat şi ales. Nimeni nu este scutit de această evaluare şi alegere, indiferent dacă sunt deplin conştienti de asta sau nu.
Nu toţi resimt schimbările şi energiile în acelaşi fel; simptomele schimbărilor îi afectează pe unii mai mult decât pe alţii. De aceea este important ca în aceste timpuri speciale pe care le trăim, fiecare să se conecteze cu sufletul lui, să descopere şi să urmeze adevărul cu care rezonează în adâncul inimii lui. 

Sursa: http://daniilgaucan.wordpress.com


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu