Multe amănunte ale începutului de an ar fi putut provoca o revenire la concluziile exprimate de atâtea ori în această pagină. Simpla constatare că ţara arde şi ... clasa politică se piaptănă - ca să parafrazăm un arhicunoscut proverb dedicat inconştienţei, pentru a nu scrie nesimţirii - de sărbători, petrecând o vacanţă nemeritată într-o ţară năpăstuită de probleme grave, şi ar fi fost suficient. Ceea ce ne determină, însă, să revenim pe tema cu totul neplăcută a stării jalnice în care a ajuns România este suma de întâmplări şi ziceri memorabile de la începutul acestei săptămâni, prima dedicată oficial reluării lucrului - nota bene: pentru oamenii de rând, pentru că onor parlamentarii, care ar avea enorm de muncit, în regim de urgenţă, continuă să huzurească pe te miri unde.
În timp ce toată suflarea românească, şi nu numai, urmărea cu sufletul la gură telenovela revenirii lui Adrian Năstase în închisoare, s-au petrecut câteva lucruri extrem de semnificative. Traian Băsescu - omul-năpastă al statului român, după cum a confirmat electoratul invalidat de o Curte Constituţională ce i-a rămas fidelă împotriva raţiunii şi bunului simţ, pe baza şantajului cu dosare bine dosite de servicii zise speciale - a demonstrat cu brio că nu înţelege să abandoneze pârghia de presiune şi pedeapsă care se numeşte justiţia română. Prin declaraţiile televizate, preşedintele în exerciţiu a demonstrat că deţine controlul „cheilor” justiţiei, adică oamenii în funcţiile de conducere de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie alături de formele cele mai virulente ale procuraturii, mai ales în aşa numita ei componentă anti-corupţie. Faptul că alegerile de la Consiliul Superior al Magistraturii, unde s-a prezentat ca Vodă în lobodă, pe fondul unor huiduieli semnificative, nu au ieşit tocmai cum şi-a dorit, nu e semnificativ, pentru că dacă cineva are răbdarea să vadă cine sunt personajele care populează această instituţie îşi dă seama imediat că odraslele nomenclaturii şi ofiţerilor superiori ai securităţii ceauşiste nu au cum să nu fie încondeiate, toate, în dosare ale fostelor structuri ale poliţiei politice - măcar ale structurilor de protecţie specifice - preluate cu zel de cele actuale, ale aceluiaşi tip de poliţie de forţă, rebotezată într-o mulţime de servicii cu caracter secret. Cu sau fără sincope, Traian Băsescu controlează justiţia, prin intermediul dosarelor acestor servicii, de o manieră care să îi asigure nu doar pârghiile de putere necesare autocraţiei pe care o construieşte cu zel, ci şi titlul de „întâiul şantajist al ţării”. Cazul lui Lucian Bolcaş, propus la Curtea Constituţională, doar pentru ca acesta să se recuze după ce acceptase numirea, e elocvent.
Ceea ce a pus, însă, capac unei zile foarte agitate, nu a fost, per ansamblu, discursul arţăgos al premierului Victor Ponta la o televiziune aservită tot prin fire oculte, ci o zicere memorabilă din timpul acestuia, adevărată contribuţie la galeria stupidităţilor de aur ale politichiei româneşti. „Până la urmă USL-ul s-a format într-un proiect la care Crin Antonescu şi cu mine, după aceea Daniel Constantin, Liviu Dragnea, Radu Stroe, Edi Hellvig, am participat, s-a format de sus în jos. Ştiţi că la început nimeni din teritoriu nu vroia să facem USL. Deci, nu se poate rupe decât tot de sus în jos”, a grăit şeful cabinetului şi celui mai mare partid din ţară. Iată de ce, în primul şi în primul rând, am decis să tragem aici un semnal de alarmă. Domnul Ponta consideră, din scaunul de premier în care USL-ul l-a aşezat, că dispune discreţionar, el şi cei câţiva colegi de zisă alianţă, de existenţa unei construcţii pe care electoratul a aşezat-o în fruntea ţării cu speranţa că un mănunchi de forţe unite - pe principiul lui Moş Ion Roată şi Unirea - vor putea elimina răul profund al unei îngrămădeli de interese corupte ale unor guvernări scandaloase, patronate de un preşedinte-tătuc, supranumit pe bună dreptate „întâiul corupt al ţării”. Altfel spus, Ponta crede că are dreptul să transmită USL mesajul „eu te-am făcut, eu te omor!”. Logica lui „s-a format de sus în jos, tot de acolo se sparge” e o capodoperă de cinism faţă de orice principiu al unei vieţi politice democratice moderne. Ponta ţine să sublinieze faptul că această alianţă a fost pusă în operă împotriva dorinţelor aşa numitului „teritoriu”, adică a membrilor de partid de rând, ascunşi după un eufemism de doi bani. Cum se face politică la Bucureşti? Ce fel de democraţie e asta? Cât de departe poate merge minciuna oficială, cosmetizarea până la caricatură a unor adevăruri simple? Şi dacă nu trezeşte frisoane cuiva ideea că o mână de lideri sfidează făţiş dorinţele a milioane de alegători, după ce au fost instalaţi la putere prin voturile acestora, se întreabă vreun politician dâmboviţean cui serveşte dezmembrarea uniunii zise social-liberale? Pentru că Traian Băsescu şi banda sa sunt bine-mersi, deşi votul popular îi ţintea cu prioritate. Cât despre corifeii care au dispus întruparea USL, să amintim că Liviu Dragnea are perspectiva unei condamnări, ca şi Dan Voiculescu, creatorul şi liderul PC-ului lui Daniel Constantin, Radu Stroe a mai fost plesnit de Băsescu, aşa, ca între marinari, etc. Se anunţă vremuri grele pentru cei „de sus”, citaţi de Ponta. Până să apuce aceste personaje să dispună destrămarea USL, e foarte posibil ca Băsescu să le aplice principiul „voi m-aţi sfidat, eu vă bag la puşcărie”, ceea ce va duce la acelaşi rezultat, pe altă linie.
USL se va rupe, e o concluzie pe care am formulat-o de multă vreme. Ceea ce e dramatic, însă, e lipsa de perspectivă reală. Victor Ponta, butonat de maleficul şi rapacele său socru, plus o mână de ofiţeri din servicii care joacă la două capete, cu gândul la viitorul fără Băsescu şi iluzia că decidenţii de peste graniţe îi vor proteja la o adică, apreciază eronat că PSD-ul va avea capacitatea de a deveni partidul mamut capabil să guverneze de unul singur. Iată un amănunt de care ar trebui să ţină cont: structurile zise „portocalii” continuă să fie susţinute din exterior, ca fiind mult mai obediente şi controlabile decât un megapartid aglomerat de oportunişti şi traseişti politici în fugă după ciolan, cum ar fi extra-înstelatul general Oprea, pe care foarte mulţi pesedişti îl consideră un trădător de cea mai joasă speţă, el şi UNPR-ul său. Cât priveşte posibilitatea unei deja amintite colaborări cu UDMR, trădarea angajamentelor electorale ar trece pe primul loc, înainte chiar de promisiunile cu Roşia Montană ori crearea unui milion de locuri de muncă, de pildă. Pentru orice analist mediocru e clar faptul că resemnarea lui Ponta, noncombatul pe care l-a reafirmat şi în interviul televizat de luni, 6 decembrie, cu privire la completarea mandatului lui Traian Băsescu, până în decembrie - acel AMR neputincios despre care am mai scris aici - e o atitudine dictată din străinătate, mai exact de la Washington şi Bruxelles. Practic, s-a dat ordinul ca Băsescu să îşi termine netulburat sejurul la Cotroceni. Asta vede cu ochiul liber orice român. Grav este, însă, că preşedintele ţării şi camarila sa, toţi cu perspectiva unor celule de penitenciar în cazul în care s-ar ajunge, printr-un teribil accident, la independenţa reală a justiţiei în România, ştiu şi ei acest lucru. Şi vor lupta cu dinţii şi cu unghiile ca să supravieţuiască, într-o formulă care să-i ferească de detenţie, să-i ferească de soarta pe care i-au ţesut-o lui Adrian Năstase - cu larga contribuţie a acestui personaj fără îndoială inteligent şi capabil, dar nemăsurat de ambiţios şi arogant atunci când s-a aflat la putere. Faptul că la Bucureşti au început să apară fluturaşi anti-USL, imprimaţi cu acuzaţii greu de combătut de Ponta, Antonescu şi compania, e o dovadă irefutabilă că Băsescu nu a depus armele şi, sfătuit în continuare de profesionişti ai diversiunii şi manipulării, are de gând să muşte adânc din slăbiciunile unei găşti de amatori - atenţie, Năstase are multe păcate, dar amator în politică, internă şi externă, nu e! -, chiar dacă şi ei au primit promisiuni din străinătate, cum s-a întâmplat cu Ponta la Washington.
Între timp, România e făcută troacă de porci (sic!) de puterile europene, fără ca Bucureştiul să răspundă pe măsură, fie la nivel politic, fie la cel al unei societăţi civile şi mass-media amorţite, dacă nu vândute pe bucăţi şi felii de interese particulare, în Ardeal românii sunt bătuţi pe stradă fiindcă nu ştiu ungureşte, ori amendaţi pentru că afişează tricolorul de Ziua Naţională, iar scenariul Kosovo tot li se pare imposibil analiştilor de tinichea plătiţi după funcţie şi grad pe malul Dâmboviţei, în februarie vor intra in funcţiune 4 coduri fundamentale, penale şi civile, ale unei justiţii cu un foarte prost renume, coduri pline de aberaţii şi prevederi dubioase, asumate prin răspundere guvernamentală, împotriva oricărei idei de reprezentativitate, corupţia înfloreşte fără jenă, indiferentă la anotimp sau culoare politică, se dau declaraţii cu nasul pe sus la adresa statelor vecine, se tace mâlc pe tema slugărniciei totale faţă de puteri străine, cu un ministru de externe invizibil şi un şef de stat preocupat de teoria licuricilor, parlamentarii stau în vacanţă, politicienii în ansamblu stau şi ei în vacanţă de gândire şi logică prelungită, NATO şi UE reprezintă o mantră de dânşii inventată, crezând că asta scuteşte şi justifică tot, pe scurt România pluteşte în derivă, sub un pavilion zdrenţăros, menţinut pe un catarg oscilant. Anul 2014 va fi unul al examenelor grele, într-o regiune, într-un continent, într-o întreagă lume aflată în plină realiniere, în plină reconfigurare, pe fondul eşecurilor majore ale unui deceniu încărcat de greşeli politice şi economico-financiare. Cu ceea ce are acum drept clasă conductoare, cu partidele transformate în găşti de interese, cu opinia publică adormită şi sforile trase de aiurea, această ţară are şanse minime să le promoveze.