marți, 27 mai 2014

CRUCEA,ANCORA SUFLETULUI,ADEVARUL SI CALEA

Pornind de la imaginea fluturelui monarh care nu poate rivaliza cu alte creaturi prin frumusetea desenului  uimitor al aripilor si coloristica:alb,negru si portocaliu
ce ne ofera o priveliste de desfatare plina de libertate,ce pana a ajunge aici el
 sufera o metamorfoza complexa si completa.Asa si Scriptura  ne spune ca si 
 noi oamenii vom suferi o transformare,o schimbare cu ajutorul lui Dumnezeu de 
la"omul cel vechi" la "omul cel nou",dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu",
de o neprihanire si sfintenie pe care o da numai Adevarul.Si acest lucru este posibil numai prin puterea de transformare a Duhului lui Dumnezeu.
Poate si de aceea viizualizez o ancora de catva timp incoace.Ea este un simbol incarcat de magie si misticism.Partile ancorei ne trimit la numarul mistic 4,deoarece ancora reprezinta cele 4 sferturi ale universului,dar in acelasi timp simbolizeaza soarele si centrul lumii-de aici ancora este privita ca o imagine si un simbol al vietii,emblema SF.Nicolae,patronul marinarilor,dar si ca atribut pentru nadejdea si statornicia vesnica alaturi de literele alfa si omega.
Cu alte cuvinte ancora este unul din cele mai vechi simboluri crestine si anume cel al nadejdii in Hristos redat foarte bine in urmatorul verset:
” noi, cei ce-am cautat scapare la liman, sa avem puternica imbarbatare de a prinde'n mana nadejdea ce ne sta inainte, pe care noi o avem ca pe o ancora a sufletului sigura si tare, cea care patrunde'n adancul catapetesmei acolo unde Iisus a intrat pentru noi ca inaintemergator, devenit Arhiereu in veac, dupa randuiala lui Melchisedec.” (Evrei 6;18-20)

Peste cateva zile intram intr-o luna ce poarta incarcatura energetica sub simbolistica lui 4(luna a 6 a +anul 7=13=4).Semnificatiile cifrei 4 sunt legate de
patrat si de cruce ca un simbol de plenitudine,unificare,universalitate,totalizare.
Exista patru puncte cardinale, patru vanturi, patru stalpi ai Universului, patru faze ale lunii, patru anotimpuri, patru elemente, patru stari de spirit, patru fluvii ale Paradisului, patru litere in numele lui Dumnezeu (YHVH), patru litere in numele primului barbat (Adam), patru brate ale crucii, patru Evanghelii etc. Numarul patru desemneaza primul patrat si decada. Tetraktys-ul pitagoreic se realizeaza prin adunarea primelor patru numere (1+2+3+4). Toate aceste cuaternare exprima o totalitate. Astfel, numarul patru simbolizeaza terestrul, totalitatea celor create si a celor relevate..4 apare ca semn al potentialului in vederea manifestarii ce irupe
cu aparitia numarului5.
Pentru kabalisti numarul 4 reprezinta Sfinxul, Crucea, Cubul. 4 sunt devizele Magiei: a voi, a sti, a tacea si a indrazni. Aceste devize fundamentale sunt simbolizate de Sfinx care reprezinta un bou cu cap de om, cu doua aripi de vultur si la picioarele dinainte cu gheare de leu. Vointa este reprezentata prin ghearele leului, stiinta prin capul omului, tacerea (rabdarea) prin corpul de bou si indrazneala prin aripile de vultur. Interesanta este asemanarea frapanta dintre elementele ce compun Sfinxul, considerat un quaternar magic, si paragraful din Biblie (Apocalipsa, 4, 7): "Cea dintai faptura vie seamana cu un leu, a doua seamana cu un vitel, a treia are fata unui om si a patra seamana cu un vultur care zboara".Surprinzator este faptul ca ADN-ul care contine informatia ce sta la baza vietii, este compus din 4 tipuri diferite de molecule organice: adenina (notata A), citozina (C), guanina (G) si timina (T). Cele 4 tipuri de molecule organice se combina intre ele intr-un aranjament repetitiv (similar cu cel din sistemul binar 0 si 1 doar ca aici e vorba de 4 elemente si nu de 2), producand astfel informatia care duce la aparitia, existenta si perpetuarea vietii.
Si iar revenind la cruce ar fi bine sa inregistrati bogatia plurivalenta si
incarcatura ei ca un pod intre uman si divin.
Crucea este unul dintre cele patru simboluri fundamentale ale istoriei omenirii, alături de cerc, pătrat și centru, fiind cel mai complex dintre ele în ceea ce privește, mai ales, raporturile semantice totalizante pe care le poate stabili cu acestea. Astfel, în relație cu dinamismul centrului, care în concepția lui Nicolaus Cusanus nu poate simboliza decât pe Dumnezeu, intersectarea celor patru laturi ale crucii oferă perspectiva deschiderii drumului de la unitate la diversitate, de la veșnicie la temporalitate, dar și imaginea convergentă a reîntoarcerii tuturor sensurilor la originea și unitatea primordială a lor.
Centrul lumii este înfățișat cel mai adesea printr-un munte din care arborele vieții, înălțându-se, unește cerul cu pământul, devenind un axis mundi. El simbolizează calea spirituală ascensională spre îndumnezeire a omului, dar și locul teofaniilor, punctul de legătură între natural și supranatural, fiind înfățișat biblic sub forma scării lui Iacov, dar și ca loc al transfigurării luminoase și al întâlnirii dintre înomenire și îndumnezeire, Taborul, muntele sacru a cărui origine terminologică ar fi cuvântul tabur care înseamnă buric.(Preasfințitul Ioachim Băcăuanul)
Legătura tainică stabilită între brațele crucii și punctul de întâlnire a lor sugerează sinteza întâlnirii dintre timp și veșnicie, spațiu și nemărginit, imanent și transcendent, îndeplinind concomitent și o funcție mediatoare între acestea. Doar prin cruce Hristos atinge punctul culminant al chenozei Sale, iar omul poate anticipa roadele transfigurării și Învierii. Astfel, crucea răstignirii înfiptă în ”locul căpățânii” este noua axă a lumii ce prin Adam cel Nou recapitulează și răscumpără tot neamul omenesc din exilul spiritual ca stare a omului cel vechi și-l redă iubirii întru libertate, chemându-l la asumarea lepădării de sine și urcarea treptelor crucii. Acesta este motivul pentru care crucea marchează răspântiile drumurilor orientând călătorul întotdeauna spre ”Calea”cea dreaptă care duce la Hristos și mărturisește pelerinului că Hristos este străinul ce călătorește împreună cu el și că orice călătorie are ca finalitate întâlnirea cu Dumnezeu în transcendentul divin.
Cele patru brațe ale crucii cheamă umanitatea din cele patru puncte cardinale la înfruptarea din roadele mântuirii și la asumarea celor patru Evanghelii ce mărturisesc adevărul plenar că Iisus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu-Mântuitorul. Brațele crucii sunt adevărata busolă ce întotdeauna va arăta celui ce rătăcește calea că răsăritul cel de sus este reperul fundamental și cursul firesc al vieții lui.
Piciorul crucii înfipt în pământ reprezintă umanitatea asumată de Hristos și răstignită. Hristos coboară prin Cruce ”întru cele mai de jos ale pământului” pentru a recupera pe Adam cel Vechi, a cărui ”căpățână” era ascunsă în pământul de la picioarele crucii. Recuperează, de asemenea, şi pe cei morţi întru Adam, ca toţi să fie una în Noul Adam, Iisus Hristos, Domnul istoriei.
Brațul superior al crucii arată scopul sacrificiului hristic adică îndumnezeirea umanului, sensul ascensional al mesianismului jertfelnic. Brațele laterale sunt mărturia universalității mântuirii, ca asumare a păcatelor tuturor indivizilor umani descendenți din Adam. Crucea recapitulează întreaga creație sau, după expresia Sfântului Irineu, ”Hristos a fost răstignit pe cruce adunând în sine lumea toată”. Palmele țintuite pe cruce sunt deschise de Hristos într-o îmbrățișare răstignită din noul centru al lumii care este Golgota. De aici rezultă valoarea cosmică a crucii ce reînnoiește Universul, redându-i demnitatea și frumusețea inițiale.
Pe de altă parte, crucea poartă în ea germenii învierii, deoarece în ipostasul Său divin Hristos are unite cele două firi: divină și umană, iar ipostasul Său divin rămâne în comuniune nedespărțită cu cel al Tatălui, în comuniunea de iubire interpersonală trinitară. Prin cruce, Hristos înlătură bariera dintre moarte și înviere, stabilind o continuitate în care suntem încorporați prin unirea tainică cu El, iar aceasta înseamnă trecerea de la moarte spirituală, specifică omului cel vechi înstrăinat de Dumnezeu, spre viața cea nouă în Hristos, printr-o împreună locuire cu El în ființa noastră, așa cum mărturisește teologia paulină: ”Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine” (Galateni 2,20). Comuniunea omului cu Dumnezeu se fundamentează pe altarul crucii, de aceea Sfântul Chiril al Alexandriei spune: ”Dacă Hristos n-ar fi murit pentru noi, noi nu ne-am fi mântuit”. În felul acesta, cuvintele care spun că”mai mare dragoste decâtaceasta nimeninu are,ca sufletullui să și-l punăpentru prieteniisăi”( In 15,13)” prind viață și sens tocmai raportându-se la jertfa crucii lui Hristos, care unește și vindecă-mântuiește.
Crucea este ”leacul și calea spre sănătatea ființei”, așa cum mărturisește N.Velimirovici.

Sursa: primit pe mail,
Multumiri Mira

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu