Se afișează postările cu eticheta Lista. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Lista. Afișați toate postările

luni, 20 august 2012

BĂSESCU NU ARE SCĂPARE: MAXIMUM 16,3 MILIOANE DE ROMÂNI POT FI PE LISTELE PERMANENTE

Acest articol apartine blogului Newsro123.com 

Cotidianul.ro a efectuat calcule după cifre oficiale actualizate ale INS şi a rezultat un maxim de 16,3 milioane votanţi. Mai mult ca sigur însă, pe listele electorale permanente s-ar putea să fie şi cu cel puţin 100 sau 200.000 mai puţin alegători, faţă de cei calculaţi de noi.
Calcule extrem de simple
Problema numărului de alegători cu drept de vot pe listele permanente electorale se putea rezolva într-un fel simplu, dacă se analizau, „bob cu bob” rapoartele INS privind „mişcarea populaţiei” începând cu luna iulie 2009. Menţionăm că redactorii Cotidianul.ro au efectuat calcule doar în baza cifrelor oficiale. Rezultatul obţinut este unul care, cu siguranţă va fi infirmat de operaţiunile efectuate în teren de autorităţi în aceste zile, în sensul că numărul votanţilor va fi şi mai mic.

Dar şi conform calculelor Cotidianul.ro, rezultă un număr de alegători pe listele electorale permanente care asigură un cvorum care să valideze referendumul din 29 iulie, de demitere a preşedintelui suspendat, Traian Băsescu. Pentru a ajunge la rezultatul pe care vi-l prezentăm în continuare, nu am făcut decât adunări şi scăderi, faţă de date oficiale ale INS, adică baza maximală de la recensământ.
Maxim 16.334.337 de alegători pe listele electorale permanente
La data de 1 noiembrie 2011, conform datelor maximale al recensământului INS (am adăugat şi acele 900.000 de persoane plecate pe perioadă îndelungată, şi cele temporar prezente, şi cele 600.000 temporar absente – n.a.) a rezultat că în România erau înregistraţi 20.254.866 de locutori. În perioada 1 noiembrie 2011 – 30 iunie 2012 în România s-au născut 125.100 de copii vii. Adunăm la numărul de locuitori găsiţi la 1 noiembrie 2011 şi rezultă: 20.379.966 de locuitori. În acelaşi timp, în perioada 1 noiembrie 2011 – 30 iunie 2012, au decedat 178.903 cetăţeni. Scădem numărul celor decedaţi şi rămân 20.201.063 locuitori la data de 30 iunie 2012. Din acest număr trebuie însă să scădem pe cei care nu au împlinit 18 ani. Avem următoarele date: la 30 iunie 2009, copiii cu vârsta între 0 şi 14 ani erau în număr de 3.245.775. (aceştia au acum între 3 şi 17 ani – n.a.). Între 1 iulie 2009 şi 30 iunie 2012, conform INS s-au născut 620.951 de copii vii. Adunând copii care aveau până în 14 ani la 30 iunie 2009, cu cei născuţi în ultimii 3 ani, avem un total de 3.866.726 de minori, deci locuitori fără drept de vot. Îi scădem din locuitorii număraţi anterior, şi ajungem la 16.334.337 de persoane cu drept de vot la 30 iunie 2012.
Vor fi şi mai puţini pe listele permanente
Precizăm că pentru a fi validat referendumul din 29 iulie, pe listele electorale permanente trebuie să se regăsească „în extremis”, maxim 16.918.104 cetăţeni cu drept de vot. Dar, atenţie, faţă de calculele noastre (repetăm, făcute numai în baza datelor oficiale), este posibil ca pe listele electorale permanente să fie şi mai puţin alegători decât cei 16,3 milioane găsiţi de noi.Aceasta pentru că statisticile INS nu cuprind cetăţenii condamnaţi definitiv, nebunii, precum şi alte categorii care, conform legii referendumului nu sunt trecute pe listele electorale permanente. Estimăn, faţă de calculele noastre încă o scădere de 100 – 200.000, dacă nu mai multe persoane. 
În ultimii 16 ani, listele electorale permanente au fost umflate
Începând cu alegerile parlamentare/prezidenţiale din 1992, avem următoarea situaţie în ceea ce priveşte listele electorale permanente:
1992 – 16.380.663 (parlamentare/prezidenţiale)
1996 – 17.218.654 (parlamentare/prezidenţiale)
2000 – 17.699.727 (parlamentare/prezidenţiale)
2003 – 17.842.103 (referendum constituţie)*
2004 – 17.897.017 (parlamentare/prezidenţiale)
2007 – 18.301.309 (referendum demitere Traian Băsescu)
2007 – 18.222.176.(referendum uninominal)**
2007 – 18.224.582 (alegeri europarlamentare)**
2008 – 18.253.616 (alegeri parlamentare)
2009 – 18.197.232 (alegeri europarlamentare)
2009 – 18.293.277 (alegeri prezidenţiale I)
2009 – 18.303.224 (alegeri prezidenţiale II)
2011 – 18.292.464 (referendum demitere Traian Băsescu)
După cum se poate observa, deşi de la an, la an, numărul populaţiei scădea – pe cale naturală sau din cauza migraţiei – numărul alegătorilor de pe listele electorale permanente creştea. Chiar dacă au mai existat câte-o scăderem aceasta este nesemnificativă. Ceea ce este interesant este faptul că se înregistrează creşteri începând cu anul 2007, deşi după intrarea în UE (1 ianuarie 2007) exodul spre Occident a crescut masiv odată cu obţinerea de către români a calităţii de cetăţean european. Se pune întrebarea: de ce numărul de alegători de pe listele electorale permanente, în loc să scadă, a crescut? Răspunsul este unul simplu: au existat interese ca listele să nu fie actualizate. Este vorba atît de interese locale (ca să nu scadă numărul de consilieri judeţeni şi locali, ca să nu scadă bugetul primăriilor, consiliilor judeţene) cât şi de interese de partid la nivel naţional. Concret, cine organiza alegerile avea nevoie de menţinerea unei „rezerve” de votanţi fantomă, care să-şi exercite „votul”. Nu excludem nici factorul neglijenţă sau superficialitatea primarilor care trebuiau să actualizeze an de an listele.
„Perturbarea” cea mai mare se înregistrează – se putea altfel – cu ocazia primului referendum de suspendare a lui Traian Băsescu. În mai 2007 avem cu 404.292 mai mulţi alegători pe listele electorale permanente decât la prezidenţialele din 2004. (Din informaţiile pe care le deţinem, listele au fost făcute pe ultima sută de metri a mandatului lui Vasile Blaga la MAI, iar urmaşul său nu a mai urmărit o actualizare a listelor – n.a.). Recordul de alegători pe listele permanente se înregistrează în 2009, cum altfel, când s-a reales Traian Băsescu. Am avut o creştere de peste 100.000 de alegători pe listele permanente în numai 6 luni de zile, de la alegerile europarlamentare.„Autorii” listelor: echipa lui Emil Boc. Mai trebuie menţionat că până în 2004, pe listele electorale permanente puteau fi trecuţi la cerere şi românii cu domiciliu în străinătate, în localitatea din ţară unde au avut ultimul domiciliu. Începând cu 2004, această prevedere a fost scoasă din legislaţia electorală.
Liste corecte doar în 1992
Apreciem că doar la alegerile parlamentare/prezidenţiale din 1992 listele electorale permanente (16,3 milioane alegători), au fost corect făcute. Avem două argumente în acest sens. 1. Alegerile au fost organizate de un guvern care „aducea” cu unul de uniune naţională, deci nu exista un interes major pentru alegători fantomă. 2. Recensământul din 2002 ne dă o oglindă reală privind cum trebuia să arate o listă electorală permanentă. Atunci au fost înregistraţi, în categoria populaţiei stabile un număr de 21.680.974 de români. Tot conform recensământului, la data respectivă, populaţia cu vârsta de până în 18 ani – deci cea fără drept de vot – se cifra la 4.847.433. Dacă am fi avut alegeri la 31 martie 2002, atunci, pe listele electorale permanente s-ar fi aflat maxim 16.833.541 de alegători. Un număr ceva mai rezonabil de alegători, apropiat de cel din 1992 în condiţiile în care deja aveam un minus de populaţie de aproape un milion de cetăţeni, faţă de recensământul din 1992. Dar, deja se intrase în era lui 17 milioane: 17,7 milioane în 2000, 17,9 în 2004.

duminică, 22 iulie 2012

Fa o lista cu toate limitarile tale venite din frici sau neincredere si infrunta cate o limitare pe zi, pana cand vei reusi sa fii un om si un spirit liber si fara frici

Postat Maria
Curajul este aptitudinea celor care cred in puterea spiritului lor. Noi oamenii traim in general atat de limitat si de tematori… Rupti de identitatea noastra divina, amnezici, deconectati de Sinele nostru sacru, prinsi in regulile si ritmul societatii si civilizatiei in care traim, adesea traim marunt si cu impresia ca suntem neputinciosi si anonimi. Ne-am inteles umanitatea intr-un mod gresit timp de milenii si reducandu-ne singuri la conceptul de muritori, ne-am resemnat si nu ne-am indeplinit adesea visele, dorintele, misiunile. Guvernele, suveranitatea, religiile ne-au spus si ne-au tot repetat ca suntem neinsemnati si ca trebuie sa ne plecam fie in fata legii, fie in fata unui dumnezeu razbunator, fie in fata autoritatii statale, si am ajuns, fara sa ne dam seama, niste creaturi supuse si neincrezatoare, care in mare parte nu si-au cunoscut si experimentat adevaratul potential niciodata. Daca ne uitam in urma la parintii nostrii, la bunicii, strabunicii si stra-stra-bunicii nostrii, putem observa cum marea parte dintre ei si-a trait viata cu frica si in umbra. Bineinteles, sunt si exceptii, oameni care au determinat turnuri marcante in evolutia omenirii sau care au influentat istoria planetei. Eu consider ca fiecare am avut rolul nostru in cursul evenimentelor, precum o piesa de puzzle fara de care nu ar fi existat intregul.Dar de asemenea, consider ca am fi putut face mult mai mult. Astazi, avem onoarea sa trecem impreuna printr-o etapa fascinanta a omenirii si avem ocazia sa ne aratam potentialul omenesc si divin, atingand culmi pe care nu le-a mai atins nimeni in ultimele cateva mii de ani pe acest Pamant. Refuz sa cred ca noi ca oameni ne limitam la a merge la scoala, a lua niste examene, a merge la munca, a ne cumpara lucruri materiale, a manca, a ne distra, a merge in cateva excursii, a ne casatori si a face copii. Multi timp felul in care s-au desfasurat lucrurile in jurul nostru ne-au facut sa urmam un model de viata care in mare parte a respectat riguros elementele enumerate mai sus. Inca mai sunt oameni care cred ca unicul scop pentru care ei exista este sa munceasca si sa faca copii. Sunt inca multi oameni care nu isi constientizeaza dimensiunea spirituala si care nu stiu cine sunt cu adevarat, gasindu-si identitatea in modelul pe care societatea il impune. Chiar credem ca avem un corp atat de complex si de puternic doar pentru a merge, a sta in fund, a munci, a manca si a cara lucruri? Chiar credem ca ne-a fost lasat la indemana un instrument atat de minunat precum este sexul, doar pentru a procrea si pentru a ne satisface ego-ul? Chiar credem ca avem un creier atat de precis, atat de creativ, atat de inteligent, doar pentru a gandi nimicuri zi de zi si pentru a planui o viata anosta? Chiar credem ca avem inimi doar ca sa pompeze sange?
Sunt atatea aspecte ale umanitatii noastre pe care le-am subestimat enorm incat meritam sa ne cerem iertare noua insine si sa ne privim de acum incolo cu alti ochi, de preferat cu niste ochi deschisi larg si sa incepem sa ne acceptam ca niste fiinte minunate, semi-dumnezei pe pamant si dumnezei in ceruri, sadind in noi iubire pentru noi insine. Pentru a ne scoate la lumina adevaratul potential si pentru a deveni niste oameni curajosi, iar ulterior niste oameni identificati cu divinitatea din ei, e necesar sa ne depasim intr-o prima faza cele mai banale bariere. Vorbesc despre acele bariere pe care le avem din copilarie sau oricum, din trecutul nostru, din pricina unor frici care persista si azi. Daca am vedea de ce suntem capabili fricile ar disparea si in loc ar aparea un curaj frumos care ne-ar da tot ce am avea nevoie sa mutam si muntii din loc. Eu sunt sigura ca ati avut in viata voastra momente pe care le-ati depasit desi nu va credeati in stare. Sunt sigura ca ati reusit lucruri marete pe care le-ati uitat din prea multa modestie sau neiubire de sine. Sunt sigura ca daca i-as intreba pe cei care va cunosc ce cred despre voi ar descrie niste supereroi sau niste supereroine. Si chiar daca nu reusiti sa identificati faptele minunate pe care voi le-ati savarsit, sunt mai mult ca sigura ca stiti exemplele altor oameni care au urcat Everestul de 10 ori si au supravietuit, care au infiintat o asociatie pentru protectia copiilor, care au traversat Pacificul intr-o barca singuri, care au salvat sute de vieti, care au inconjurat lumea vorbind despre iubire, care au contribuit la adoptarea unei legi care a adus mai multa libertate in lume, care au compus muzica pe care o ascultam si azi, care au fost martiri in numele iubirii de oameni, care au inventat ceva fara de care viata nu ar mai fi fost la fel de usoara pe pamant – cum ar fi trenul, avionul sau bicicleta. Daca toti acei oameni ar fi gandit: lumea se va schimba oricum, eu nu trebuie sa ma zbat prea mult – oare cum ar fi fost lucrurile azi? Daca acei oameni nu ar fi avut curaj si determinare, si iubire de oameni si de evolutie, omenirea ar fi ramas intr-o eterna stare de plafonare. Imi vin in minte acum niste imagini cu un grup de calugari si discipoli tibetani care in timp ce erau batuti de jandarmii si militarii chinezi care tocmai ii invadasera, inca se rugau neclintiti, deoarece ei la ora aceea trebuia sa se roage. Asta inseamna sa nu iti fie frica si sa ai incredere in Dumnezeu si in tine. Inseamna sa ai un vis si o credinta care sa iti dea forta sa nu te lasi rapus, sa nu plangi, sa nu te temi, sa mergi mereu inainte drept. Imi aduc aminte acum cum un baietel de 6 ani despre care am citit, si-a dorit sa le ofere copiilor din Africa apa potabila, si pana la varsta de 13 ani, datorita lui s-au sapat mii de puturi pentru acei copii, datorita lui care nu a renuntat niciodata la visul lui nascut din iubire pentru alti copii ca si el. Cum ar fi fost daca acel baietel ar fi zis: Lasa ca intr-o zi cineva trebuie sa construiasca acele puturi, de ce sa ma zbat eu? -?? Daca acei oameni pe care ii admiram au putut, noi de ce nu am putea? Avem cu totii picioare, maini, creiere, inimi. Avem aceleasi trupuri drept vehicul si acelasi spriti sa ne anime. Suntem cu totii egali, la fel, identici prin acces la aceleasi calitati si informatii. Suntem zamisliti dupa aceeasi matrice, si atunci de unde vine diferenta? De ce unii pot si altii nu? Pentru ca diferenta sta in felul in care alegem sa ne manifestam in vietile personale. Veti spune ca exista si oameni cu handicap, care nu au sanse egale. Dar v-as contrazice, pentru ca stiu exemple de oameni care au devenit gimnasti fara maini si atleti fara picioare, care desi nu aveau brate si-au hranit copiii tinand lingurita intre degetele de la picioare si care faceau treburile casnice la fel de usor si de bine ca orice persoana intreaga fizic, oameni care cantau la instrumente muzicale cu picioarele si care pictau cu picioarele, oameni care surzi, muti sau orbi au trait vieti chiar mai frumoase decat ale multor altora care se puteau bucura de vaz, de auz si de glas. Chiar eu vad aproape zilnic cersetori care urca in tramvai, se deplaseaza echilibrat si coboara din tramvai desi au doar jumate de corp. Adesea, acesti oameni gasesc in ei putere mai mare decat cei care sunt perfect sanatosi. Un exemplu pe care l-am descoperit recent cel al lui Arthur: Si atunci, de unde diferenta? De ce credem noi ca altii pot si noi nu putem? De ce sa asteptam ca altii sa schimbe lumea in timp ce noi ne traim vietile egoist si restrans? Din lipsa de incredere in propriile forte. Am fost educati sa stam la locul nostru si sa tacem. Am fost mintiti ca suntem marunti si fara putere. Am fost orbiti de intunericul lumii cazute in vibratia joasa a violentei si a urii. Iar acum gandim gresit: lasa ca lumea o sa se schimbe singura, eu mai bine stau si astept! Daca 99% dintre noi gandesc asa, cine credeti ca o sa faca schimbarea??? – Dumnezeu? Fiintele de Lumina din afara? Ghizii nostri? Gaia singura? NU. Avem liber arbitru complet iar lumea pe care o experimentam este propria noastra creatie. Asta inseamna ca suntem singurii care pot sa schimbe aceasta lume si ca ceea ce cream, aceea vom avea. Asa ca e timpul sa invatam sa ne depasim fricile. Incepand cu fricile cele mai mici, personale. Suntem multi care spunem: “Cine? Eu? Eu n-as putea sa fac niciodata x lucru! Sunt total neindemanatic/a!” Sau “eu sunt total lipsita de creativitate!” Sau “eu nu am nimic de spus, nu ma pricep la cuvinte.” sau “eu nu pot sa fac asta, mi-e frica!” sau ” am o fobie de….” sau ” eu nu sunt destul de bun/a ca sa fac asta”. Acestea nu sunt decat credinte false induse de cei din jurul vostru, de parintii vostri, de societate, de scoala, de voi insiva prin vocea rautacioasa a ego-ului. Voi sunteti fiinte care au abilitati native, care se pot dezvolta, care pot invata ORICE, care pot evolua, care pot depasi limite inimaginabile.Sunteti co-creatorii acestei lumi si ai acestui Univers, sunteti co-creatorii vostri si ai vietii asa cum o traiti acum. Precum un artist deseneaza pe hartie o forma de baza si apoi cu multa indemanare, viziune si talent o transforma intr-o vaza cu flori, stergand, corectand si adaugand alte linii fine, alte culori si detalii, asa ne cream noi vietile. Suntem artistii propriilor vieti si asternem pe canvasul nostru tot ceea ce dorim si visam. Limita este imaginatia. Ce e de facut? Fa o lista. Fa o lista cu toate lucrurile despre care ti s-a spus ca nu le poti face, cu toate lucrurile pe care nu ai avut in trecut curajul sa le faci, pe care le-ai gresit o data si apoi le-ai abandonat judecandu-te aspru, cu lucrurile de care iti e frica, cu lucrurile pe care doresti sa le faci dar crezi ca nu ai abilitatile necesare, cu lucrurile care simti ca ti-ar schimba viata si cu acele lucruri care simti ca fac parte din misiunea ta dar pe care le crezi imposibil de realizat. Fa o lista sincera, lunga, fara sa omiti nimic. Apoi, in ordine, intamplator sau cum vrei tu – in ordinea importantei sau vechimii visului reprimat – incepe sa le faci! NU EXISTA : NU POT, NU AM TIMP, SUNT PREA BATRAN, E PREA TARZIU, CE O SA ZICA LUMEA, OR SA MA CREADA NEBUN, NU AM CONDITIA FIZICA NECESARA, SUNT PREA SUPARAT…SAU ORICE ALTA SCUZA! Nu ai scuza in fata divinului din tine. Am vazut cu ochii mei sau am auzit de copii de 6 ani care au facut lumea un loc mai bun, oameni care au invatat sa mearga pe bicicleta, pe role sau sa conduca la 50 de ani, oameni care si-au schimbat meseria la 60 de ani, care s-au inscris la cursuri de yoga la 65 de ani, care au castigat un maraton de 42 km la 70 de ani, care au luptat singuri impotriva a mii si milioane de alti oameni care le-au stat impotriva, femei si barbati care si-au gasit marea iubire dupa la peste 50 de ani, oameni care pot sa urce cu propriile lor picioare pe ziduri si pereti, oameni care stapanesc valuri mari de 10 metri doar cu o placa de lemn sub picioare, oameni care au vindecat cu energie alti oameni, fiinte minunate care se hranesc cu energie universala si nu au mai mancat de zeci de ani (si chiar duc vieti active si normale), suflete credincioase si curajoase care au scapat de cancer in metastaza, oameni paralizati care au mers din nou, oameni orbi si surzi care au pictat sau compus mari opere de arta, oameni care au ajuns modelele unor natiuni din niste persoane simple si sarace….si…o, doamne, cate exemple ar mai fi de dat! Adu-ti si tu aminte de toti oamenii despre care ai auzit ca au depasit limitele omenescului si au ramas in memoria tuturor. Daca vrei cateva exemple de autodepasire uita-te numai Cartea Recordurilor pentru exemple contemporane si credibile pentru oricine sau aminteste-ti povestea lui Iisus, pentru cel mai frumos exemplu de ceea ce putem face si noi daca avem credinta in noi insine si in divinitate. Azi e cea mai buna zi pentru ca tu sa iti depasesti fricile. Incepe cu una, cea mai usoara, cea mai posibil de trecut peste. Apoi, zi de zi, una cate una, infrunta-le, cunoaste-le, razi de naivitatea lor cand descoperi ce usor este sa reusesti, si devino tot si tot mai puternic si mai increzator. Nu lasa pe nimeni sa iti stea in cale cu atitudinea lui/ei negativista si nu asculta daca ti se spune ca nu poti. Alti oameni nu fac decat sa proiecteze pe tine fricile lor personale. E timpul sa intelegi ca doar privind in fata blocajele tale, te vei elibera de ele si vei deveni spiritul liber si curajos care esti. Incepe usor, cel mai usor posibil – fa ceea ce in copilarie nu ti-au dat voie parintii tai sa faci, mangaie un caine daca ti-e frica de cand ultimul te-a muscat, tine un paianjen in palma, urca un munte daca ti-e frica de inaltime, iubeste daca ti-e frica de intimitate, vorbeste tare si raspicat daca esti timid, mergi la karaoke si distreaza-te detasat daca tu crezi ca ai o voce groaznica, poarta scurt daca picioarele tale ti se par groase…orice iti vine in minte…cred ca ai inteles ce vreau sa spun! Eu in ultima perioada din viata mea am invatat sa merg pe bicicleta desi credeam ca nu am sa pot vreodata, am invatat sa inot desi mi-era frica de inec, m-am aruncat in iubire desi imi era frica sa nu fiu ranita, am invatat sa vorbesc tare si raspicat desi credeam ca nu am nimic de spus, am invatat sa ma iubesc desi credeam ca sunt un nimic si nu am nicio calitate, am invatat sa accept viitorul desi ma temeam de ceea ce va urma, am invatat sa cred in spiritualitate si sa vorbesc cu fiinte de lumina desi in trecut as fi crezut nebun sau schizofrenic pe oricine ar fi facut asta….si sunt multe alte lucruri pe care nu le enumar aici, pentru ca as transforma aceasta postare intr-una despre mine insami. Ideea este: esti o fiinta de lumina incarnata pe pamant in niste vremuri minunate, ai un potential urias si un curaj infinit de care nu esti inca total constient, asa ca fa o lista cu toate limitarile tale venite din frici sau neincredere si infrunta cate o limitare pe zi, pana cand vei reusi sa fii un om si un spirit liber si fara frici. E timpul. Daca nu acum, atunci cand?Ai vazut tu fluture care sa aleaga sa stea pe veci in cocon?Fluturele abia asteapta sa isi intinda aripile in vant si sa zboare liber, caci pentru el, aceasta este fericirea.
SURSA 

sâmbătă, 14 iulie 2012

Lista CERINŢELOR Comisiei Europene faţă de România. "NICIO GRAŢIERE PREZIDENŢIALĂ" Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/lista-cerintelor-comisiei-europene-fata-de-romania-nicio-gratiere-prezidentiala_966637.html#ixzz20aTFRLY2


Comisia Europeană a dat vineri publicităţii lista cerinţelor faţă de România, între acestea figurând nicio graţiere prezidenţială, nicio numire în posturile de procuror general al României şi de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), transmite RFI.
Comisia Europeană se va reuni săptămâna viitoare, cel mai probabil miercuri, pentru a discuta şi despre situaţia politică din România, afirmă comisarul UE al Justiţiei, Viviane Reding, citată de AFP.

LISTA DIFUZATĂ DE RFI:


1. Respectarea statului de drept şi a independenţei sistemului judiciar (aflat deasupra intereselor partidelor politice)

*Reinstaurarea atribuţiilor Curţii Constituţionale de a verifica inclusiv constituţionalitatea deciziilor adoptate de Parlament: abrogarea Ordonanţei de Urgenţă nr. 38
*Reinstaurarea regulii majorităţii necesare pentru validarea rezultatelor referendumului (jumătate plus unu din numărul celor înregistraţi pe listele electorale): abrogarea OUG nr. 41
*Renunţarea la folosirea de ordonanţe de urgenţă în cazul unor decizii care afectează statutul instituţiilor fundamentale ale statului ori Constituţia şi în situaţii care nu prezintă urgenţă
*Evitarea utilizării publicării selective în Monitorul Oficial pentru a urmări scopuri politice şi mai ales pentru a evita decizii judiciare.
*Conformarea imediată în faţa tuturor deciziilor Curţii Constituţionale.
*Angajamentul autorităţilor publice de a respecta independenţa sistemului judiciar şi evitarea criticării acestor decizii judiciare.
2. Redarea încrederii:
*Numirea unui Avocat al Poporului care să se bucure de sprijinul majorităţii partidelor politice, printr-un proces de numire transparent şi obiectiv
*Nicio numire în posturile de procuror general şi procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie sub actuala preşedinţie: proceduri publice şi transparente şi liste deschise pentru oricine, selecţii bazate pe criterii de profesionalism şi integritate şi de palmares în domeniul luptei anti-corupţie.
*Nicio graţiere prezidenţială în cursul actualei preşedinţii (o referire la Adrian Năstase, n.r.).
*Numirea unor miniştri împotriva cărora să nu fi fost formulate decizii că nu respectă criteriile de integritate. Obligaţia celor care nu respectă aceste criterii să părăsească posturile (în această situaţie s-ar putea afla Ecaterina Andronescu, n.r.).
*Demisia membrilor Parlamentului care au primit decizii finale privind incompatibilitatea, conflictul de interese sau corupţie la nivel înalt" (situaţie în care se află Sergiu Andon şi Florin Pîslaru).

Situaţia României se va discuta în şedinţa săptămânală a Comisiei Europene, care, conform procedurilor de lucru, se desfăşoară în fiecare miercuri, la Bruxelles.
Potrivit comisarului UE pentru Justiţie, Viviane Reding, citată de AFP şi ANSA, Comisia Europeană se va reuni săptămâna viitoare, cel mai probabil miercuri, pentru a discuta despre situaţia politică din România.
Bruxellesul va decide miercurea viitoare ce abordare va avea faţă de situaţia din România, a precizat Viviane Reding, conform paginii online a agenţiei italiene ANSA.
Conform procedurilor de lucru, comisarii europeni se reunesc săptămânal, la Bruxelles, de obicei miercurea. În plus faţă de reuniunile organizate miercurea, Comisia Europeană poate convoca reuniuni speciale (spre exemplu pentru o problemă specială care necesită o asemenea convocare). Preşedintele Comisiei Europene adoptă agenda fiecărei şedinţe, care este pregătită de Secretariatul General al instituţiei. Agenda definitivă le este prezentată membrilor Comisiei Europene cu o zi înainte de reuniune.
Comisia Europeană este garantul implementării corecte a reglementărilor UE în fiecare stat membru. Atunci când există indicii că un stat nu respectă reglementările europene, Comisia Europeană trebuie să încerce să convingă statul respectiv să aplice reglementările europene; în cazul în care statul respectiv nu se conformează solicitărilor, Executivul UE poate declanşa procedura de infringement, care poate conduce la sesizarea Curţii Europene de Justiţie.
Spre exemplu, în ianuarie 2012, Comisia Europeană iniţiase procedura de infringement împotriva Ungariei, din cauza problemelor privind independenţa Băncii centrale şi situaţiei din justiţie. Procedura a fost întreruptă în aprilie, după o serie de măsuri luate de Guvernul de la Budapesta pentru remedierea situaţiei.
Potrivit Articolului 7 al Tratatului UE, "pe baza unei propuneri argumentate formulată de o treime dintre statele membre, de Parlamentul European sau de Comisia Europeană, Consiliul, cu o majoritate de patru-cincimi din membri, după obţinerea aprobării PE, poate stabili dacă există riscul clar al încălcării grave de către un stat membru a valorilor" fundamentale europene. Înainte de luarea unei astfel de decizii, Consiliul trebuie să îi audieze pe reprezentanţii statului respectiv şi să le adreseze recomandări.
Conform Paragrafului 2 al Articolului 7, "Consiliul European, prin unanimitate şi la propunerea unei treimi a statelor membre sau a Comisiei Europene, după aprobarea PE, poate stabili existenţa unei încălcări grave şi permanente a valorilor fundamentale. (...) În acest caz, "Consiliul, cu o majoritate calificată, poate decide suspendarea unor drepturi ale unui stat membru aflat în această situaţie (...), inclusiv dreptul de vot al reprezentantului guvernului statului respectiv în Consiliul" UE.


Sursa:  REALITATEA.NET

luni, 14 noiembrie 2011

Lista condimentelor care topesc grăsimile şi au efecte afrodiziace

Articol de Mădălina CHIŢU
Lista condimentelor care scad nivelul de colesterol, te scapă de kilogramele în plus şi stimulează erecţia
Condimentele previn bolile de inimă, ţin diabetul la distanţă, luptă împotriva radicalilor liberi şi a kilogramelor în plus. Acestea sunt câteva dintre beneficiile pe care mirodeniile le aduc organismului, spun specialiştii în nutriţie, citaţi de Huffington Post.
"Condimentele nu doar dau un gust aparte felului de mâncare pe care îl pregătim. Acestea au şi proprietăţi curative asupra corpului, aşa că nu ar trebui să lipsească dintr-o dietă echilibrată", spune nutriţionistul Elisa Zied.
Medicii au realizat o listă a condimentelor care scad nivelul colesterolului, te scapă de kilogramele în plus şi previn cancerul.
Scorţişoara este un condiment dulce cu un gust aparte. Nutriţioniştii spun că această mirodenie conţine fier, calciu, magneziu şi fibre. "Scorţişoara conţine substanţe care au aceaşi acţiune ca şi antioxidanţii, luptând împotriva radicalilor liberi. Este recomandată în special bolnavilor de diabet, deoarece reglează nivelul de glicemie din sânge", spune medicul Zied. În plus, scorţişoara te poate scăpa de dependenţa de dulciuri.
Ardeii iuţi te ajută să scapi de durere, potrivit unui studiu britanic, care a demonstrat că efectul analgezic al acestor condimente. Nutriţioniştii spun că ardeii iuţi sunt aliatul de nădejde în curele de slăbire. Datorită substanţei conţinute - capsaicina, ardeii provoacă creşterea temperaturii corpului, fapt ce ajută la arderea caloriilor şi la oxidarea straturilor de grăsime.
Chimionul este un condiment mediteraneean şi reprezintă o sursă bogată de fier. Acesta nu este acelaşi lucru cu chimenul, deşi au cam aceleaşi proprietăţi terapeutice. Nutriţioniştii spun că chimionul ajută la scăderea nivelului de zahăr din sânge şi distruge bacteriile responsabile de apariţia ulcerului stomacal. În plus, studiile clinice au demonstrat că acest condiment ajută la scăderea inflamaţiilor, în special cele asociate cu reumatismul.
Praful de curcuma este un ingredient de bază în bucătăria asiatică. Un studiu publicat în Journal of Biological Chemistry arată că mirodenia are proprietăţi antioxidante şi îmbunătăţeşte efectele chimioterapiei în cazul femeilor bolnave de cancer mamar. În plus, alte cercetări au arătat că praful de curcuma poate preveni apariţia diferitelor tipuri de cancer, precum cel în gât.
Oregano luptă împotriva bacteriilor E.coli, Salmonela şi Listeria. Frunzele de oregano au proprietăţi antibacteriene şi antivirale. Oregano este bogat în vitamine şi minerale, fiind o sursă excelentă de fier, magneziu, calciu, vitamina C şi vitamina A, dar şi de acizi graşi Omega-3.
Ghimbirul nu numai că tonifică organismul şi îl ajută să reziste mai bine la efort fizic prelungit. Consumat în mod regulat poate acţiona asemenea unei pastile de viagra, dinamizând funcţia sexuală şi menţinând erecţia pentru mai mult timp.
Cimbrul este un antibiotic natural, care distruge majoritatea bacteriilor şi microorganismelor care slăbesc organismul. Condimentul este un remediu ideal în sezonul rece, deoarece întăreşte capacitatea corpului de a se apăra de virusuri.
Rozmarinul intensifică circulaţia sângelui la nivelul creierului, ajută la creşterea capacităţii de concentrare şi la îmbunătăţirea memoriei. Potrivit nutriţioniştilor, mirodenia îmbunătăţeşte digestia, stimulează arderile metabolismului şi previne apariţia cancerului. Activează circulaţia sângelui şi are un uşor efect afrodiziac.
Sursa: gandul.info

duminică, 24 iulie 2011

Cine sunt adevăraţii “stăpâni” ai SUA. LISTA celor mai mari creditori ai Statelor Unite

Într-o analiză privind datoria publică a SUA, jurnaliştii de la Business Insider au dărâmat mitul financiar conform căruia China deţine cea mai mare parte a datoriei publice americane.
“Dacă ai încerca vreodată să compari situaţia datoriilor din America şi din Japonia, cineva inevitabil ar spune < Păi, Japonia îşi permite o datorie publică mult mai mare pentru că totul este deţinut pe plan intern, în SUA însă cea mai mare parte a datoriei publice este deţinută de chinezi>. Se pare însă că acest fapt nu este în totalitate adevărat “, spun cei de la Business Insider. Lista creditorilor SUA este prezentată în mod crescător.
Topul adevăraţilor deţinători ai datoriei publice americane

1. Hong Kong
  • valoarea totală a titlurilor de stat americane – 121,9 miliarde de dolari
  • procentul deţinut din datoria publică a SUA – 0,9%
2. Centrele bancare din Caraibe
  • valoarea totală a titlurilor de stat americane – 148,3 miliarde de dolari
  • procentul deţinut din datoria publică a SUA – 1%
3. Taiwan
  • valoarea totală a titlurilor de stat americane – 153,4 miliarde de dolari
  • procentul deţinut din datoria publică a SUA – 1,1%
4. Brazilia
  • valoarea totală a titlurilor de stat americane – 211,4 miliarde de dolari
  • procentul deţinut din datoria publică a SUA – 1,5%
5. Ţările exportatoare de petrol ( Ecuador, Venezuela, Indonezia, Bahrain, Iran, Irak, Kuwait, Oman, Qatar, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Algeria, Gabon, Libia şi Nigeria)
  • valoarea totală a titlurilor de stat americane – 229,8 miliarde de dolari
  • procentul deţinut din datoria publică a SUA – 1,6%
6. Fondurile mutuale
  • valoarea totală a titlurilor de stat americane – 300,5 miliarde de dolari
  • procentul deţinut din datoria publică a SUA – 2%
7. Băncile comerciale
  • valoarea totală a titlurilor de stat americane – 301,8 miliarde de dolari
  • procentul deţinut din datoria publică a SUA – 2,1%
8. Fonduri de stat, locale şi de pensie
  • valoarea totală a titlurilor de stat americane – 320,9 miliarde de dolari
  • procentul deţinut din datoria publică a SUA – 2,2%
9. Fonduri mutuale care investesc în pieţele financiare foarte lichide ( în instrumente financiare cu maturitatea de sub un an)
  • valoarea totală a titlurilor de stat americane – 337,7 miliarde de dolari
  • procentul deţinut din datoria publică a SUA – 2,4%
10. Marea Britanie
  • valoarea totală a titlurilor de stat americane – 346,5 miliarde de dolari
  • procentul deţinut din datoria publică a SUA – 2,4%
11. Fondurile private de pensii
  • valoarea totală a titlurilor de stat americane – 504,7 miliarde de dolari
  • procentul deţinut din datoria publică a SUA – 3,5%
12. Statul şi autorităţile locale
  • valoarea totală a titlurilor de stat americane – 506,1 miliarde de dolari
  • procentul deţinut din datoria publică a SUA – 3,5%
13. Japonia
  • valoarea totală a titlurilor de stat americane – 912,4 miliarde de dolari
  • procentul deţinut din datoria publică a SUA – 6,4%
14. Poporul american
  • valoarea totală a titlurilor de stat americane – 959,4 miliarde de dolari
  • procentul deţinut din datoria publică a SUA – 6,6%
  • la acest capitol sunt incluse şi titlurile de stat cumpărate indirect de către populaţie, respectiv prin fondurile de investiţi cu un grad ridicat de risc (“hedge funds”)
15. China
  • valoarea totală a titlurilor de stat americane – 1.160 de miliarde de dolari
  • procentul deţinut din datoria publică a SUA – 8%
16. Banca centrală a SUA (Fed)
  • Trezoreria SUA datorează băncii centrale americane (Fed) suma de 1.630 de miliarde de dolari în titluri de stat
  • procentul deţinut din datoria publică a SUA – 11,3%
17. Fondurile de investiţii ale sistemului de asigurări sociale
  • valoarea totală a titlurilor de stat americane – 2.670 de miliarde de dolari
  • procentul deţinut din datoria publică a SUA – 19%
  • include pensiile de urmaş şi cele pentru persoanele cu dizabilităţi
  • există titluri de stat emise special pentru acestă categorie, ce nu sunt cotate la bursă
În total, Trezoreria SUA datorează străinilor şi guvernelor străine 4.514 miliarde de dolari. Cu toate acestea, cea mai mare parte a datoriei publice, care se ridică la peste 14.340 de miliarde de dolari, este deţinută de către poporul american.




Sursa: Fata nevazuta a lumii….

joi, 23 iunie 2011

Lista de cumparaturi

Lista de cumparaturi Louise Redden, o femeie imbracata saracacios, cu o privire de om invins, a intrat intr-o zi intr-o bacanie. S-a apropiat de stapanul magazinului intr-un mod foarte umil si l-a intrebat daca nu ar putea sa-i dea si ei pe datorie cateva alimente.
I-a explicat cu glas usor ca sotul ei era foarte bolnav si ca nu putea munci, si ca aveau si sapte copii, care trebuiau hraniti.

John Longhouse, bacanul, a privit-o de sus si i-a cerut sa paraseasca imediat magazinul sau.

Avand insa in gand nevoile familiei sale, femeia i-a mai spus: Va rog, domnule, o sa va aduc banii inapoi de indata ce voi putea.


John insa ii spuse ca nu-i poate da pe datorie, pentru ca nu are credit deschis la magazinul sau.

Langa tejghea se mai afla inca un client, care a auzit discutia dintre cei doi. Clientul facu cativa pasi inainte si ii spuse bacanului ca o sa acopere el costurile pentru orice are aceasta femeie nevoie pentru familia sa.

Bacanul raspunse parca in sila: Ai o lista cu cumparaturile de care ai nevoie?
Louise a raspuns: Da, domnule.
O.K, spuse bacanul, atunci pune-o pe cantar si eu o sa-ti dau marfa de aceeasi greutate cu lista dumitale.
 
Louise, ezitand o clipa, cu privirea in jos, baga mana in geanta si scoase o bucatica de hartie pe care scrise ceva in graba. Apoi puse cu grija biletelul pe cantar, cu privirea tot aplecata.

Ochii bacanului si ai celuilalt client priveau plini de uimire cum cantarul statea inclinat in partea cu hartia. Bacanul, privind la cantar, s-a intors usor catre client si ii spuse mormaind: Nu-mi vine sa cred!
Clientul a zambit, iar bacanul a inceput sa tot puna pe cantar alimente. Cantarul tot nu se echilibra, asa incat acesta tot punea pe el alimente, din ce in ce mai multe, pana cand pe cantar nu a mai incaput nimic. Bacanul sedea privind cu dezgust. In fine, smulse bucatica de hartie de pe cantar, si o privi cu mare uimire.
Nu era vorba de o lista de cumparaturi, ci era o rugaciune, care spunea asa:

"Iubite Doamne, Tu imi cunosti nevoile, asa ca eu le pun in mainile Tale."

Bacanul ii dadu femeii alimentele si privea in continuare tacut, inmarmurit. Louise ii multumi si pleca din magazin. Celalat client ii dadu bacanului o hartie de 50 de dolari si ii spuse: A meritat toti banii! Numai Dumnezeu stie ce greutate are o rugaciune.

Articol propus de Trimbez Adelina


http://www.credinta-mea.ro/articole-pentru-suflet/povestiri-cu-morala/lista_de_cumparaturi_9254/