Fosila unui om de Neanderthal arată că acesta suferea de cancer

Un om de Neanderthal care a trăit acum 120.000 de ani avea un tip de cancer care este des întâlnit şi astăzi, au determinat oamenii de ştiinţă care au studiat o fosilă găsită într-o peşteră din Croaţia. 

Una dintre coastele omului de Neanderthal prezenta urme de cancer osos. Până în prezent, cele mai vechi oase cu urme de cancer au fost descoperite în Egipt, datând de acum 4.000 de ani.

"Este cea mai veche tumoare găsită într-o fosilă de om. Acest lucru arată că nici traiul într-un mediu nepoluat nu te poate proteja, neapărat, de cancer, chiar dacă eşti un om de Neanderthal de acum 120.000 de ani", a declarat doctorul David Frayer, antropolog la Universitatea din Kansas.

Fosila a fost dezgropată într-un important sit arheologic, în care au mai fost găsite şi alte 900 de oase, precum şi unelte de piatră.

Coasta cu urme de cancer provine de la un schelet incomplet, deci nu se poate stabili cât de grav a afectat tumoarea omul de Neanderthal.  

Sursa: http://jurnalul.ro

STUDIU: Oamenii de Neanderthal erau dreptaci şi înzestraţi probabil cu darul vorbirii

Cei mai mulţi dintre oamenii de Neanderthal erau dreptaci, la fel ca oamenii moderni, iar această tendinţă sugerează faptul că neanderthalienii erau probabil înzestraţi cu darul vorbirii, potrivit unui studiu publicat recent în revista ştiinţifică Plos One, informează dailymail.co.uk.

Oamenii de Neanderthal erau dreptaci şi înzestraţi probabil cu darul vorbirii

Foto: descopera.ro

Lateralitatea, o trăsătură unică, specifică oamenilor, semnalează împărţirea creierului în două emisfere, fiecare dintre ele fiind specializată în activităţi diferite.

Emisfera cerebrală stângă controlează partea dreaptă a corpului şi joacă în acelaşi timp un rol principal în dezvoltarea şi folosirea limbajului. Aşadar, dacă neanderthalienii erau în majoritate dreptaci, acest fapt ar putea sugera că ei erau capabili şi să dezvolte un limbaj.

Există însă puţine schelete de neanderthalieni disponibile pentru a fi studiate. Unul dintre ele, aproape complet, a fost descoperit în 1957 în Franţa, la mică distanţă de celebra peşteră Lascaux.

Scheletul a fost botezat "Regourdou" şi, în urmă cu circa două decenii, savanţii i-au examinat oasele braţelor, ajungând la concluzia că acel neanderthalian era dreptaci.

"Acest schelet avea o mandibulă şi alte fragmente osoase aflate mai jos de zona gâtului", a explicat David Frayer, profesor de antropologie la Universitatea Kansas.

"În urmă cu peste 20 de ani în urmă, câţiva savanţi au examinat scheletul şi au conchis că umanoidul era dreptaci, ţinând cont de muscularitatea braţului drept, în comparaţie cu cea a braţului stâng", a adăugat el.

În urma unei noi investigaţii, David Frayer şi o echipă internaţională coordonată de Virginie Volpato de la Senckenberg Institute din Frankfurt au confirmat lateralitatea dreaptă a lui Regourdou, prin examinarea atentă a robusteţii braţelor şi a umerilor, pe care le-au comparat apoi cu zgârieturile de pe dinţii acestuia.

"Am studiat multe urme lăsate pe dinţi de neanderthalieni, dar în toate acele cazuri era vorba de dinţi izolaţi sau de dinţi prinşi în mandibule care nu erau direct asociaţi cu materialul scheletic. Acum a fost pentru prima dată când am putut să verificăm tiparul ce poate fi văzut pe dinţi şi să îl comparăm cu tiparul ce poate fi văzut în zona braţelor. Am făcut analize şi mai sofisticate ale braţelor - clavicula, humerus, radius şi ulna - pentru că aveam toate aceste oase de pe ambele părţi. Iar apoi am examinat grosimea corticală şi am realizat alte măsurători biomecanice. Toate acestea au confirmat faptul că toate elementele erau mai robuste pe partea dreaptă a corpului decât cele de pe partea stângă", a spus profesorul Frayer.

El mai susţine că neanderthalienii îşi foloseau gura ca pe o "a treia mână", iar acest fapt cauza o uzură mai mare a dinţilor din faţă, în comparaţie cu cei din spatele gurii.

"Se ştie de multă vreme că neanderthalienii prelucrau şi mestecau multe lucruri cu incisivii şi caninii", a explicat profesorul.

David Frayer susţine că cercetările realizate pe Regourdou şi pe alte schelete au demonstrat că 89% din fosilele de neanderthalieni găsite în Europa (16 din 18) arată o preferinţă clară de folosire a mâinii drepte.

Acest procent este asemănător celui al dreptacilor din populaţiile umane moderne - 90%.

Profesorul Frayer şi ceilalţi autori ai studiului au ajuns astfel la concluzia că acel procent ridicat (89%) sugerează faptul că neanderthalienii erau înzestraţi cu darul vorbirii.

"Legătura - cunoscută de multă vreme - dintre asimetria cerebrală, lateralitate şi limbaj, în populaţiile vii, serveşte drept tipar pentru estimarea lateralizării creierului la fosile şi pentru estimarea probabilităţii capacităţii de vorbire la acestea", a explicat savantul american.

Sursa:  RTV.NET

O nouă teorie: Oamenii moderni nu sunt înrudiţi cu neanderthalienii

Oamenii moderni nu sunt înrudiţi cu neanderthalienii, cum se credea până acum, au descoperit oamenii de ştiinţă.

Omul de Neanderthal versus omul modern

Foto: Reuters

Asemănările dintre ADN-ul oamenilor moderni şi neanderthalieni se datorează unui strămoş comun, şi nu împerecherii între specii, arată un nou studiu.

Echipa de la Universitatea Cambridge a publicat noua teorie săptămâna aceasta, în revista PNAS.

În trecut, se credea că împerecherea între cele două specii era des întâlnită, explicând astfel genomul nostru comun. Noua teorie propune, însă, o altă explicaţie.

Biologii evoluţionari dr. Anders Eriksson şi dr. Andrea Manica de la Universitatea Cambridge au descoperit că ADN-ul comun al oameilor moderni şi al neanderthalienilor - între 1-4% - vine, de fapt, de la un strămoş comun.

Cei doi cercetători cred că acest lucru poate fi explicat prin faptul că ambele specii provin dintr-o populaţie izolată geografic, cel mai probabil în Africa de Nord, având un strămoş comun acum circa 300.000-350.000 de ani în urmă.

Un grup s-a mutat în nord şi a devenit strămoşul neanderthalienilor, în urma unei migraţii din Africa în Eurasia, iar al doilea grup s-a mutat în sud, devenind populaţia care a dat naştere la oamenii moderni, homo sapiens, ce au venit din Africa, în urmă cu circa 70.000 de ani.

"Chiar dacă ar fi avut loc împerecheri între specii, probabil au fost puţine şi nu au avut impact asupra oamenilor din ziua de azi", a declarat dr. Manica.

Răspândirea habitatului:

1. Oamenii moderni

2. Neanderthal

3. Alte specii de hominizi

Sursa:  RTV.NET

Omul modern a contribuit la dispariţia omului de Neanderthal mai mult decât catastrofele naturale

Homo sapiens, omul modern, a contribuit mai mult la dispariţia definitivă a verişorului său neanderthalian decât au făcut-o catastrofele naturale din Europa, afirmă autorii unui studiu publicat în Statele Unite ale Americii.

Omul de Neanderthal versus omul modern

Foto: Reuters

Migraţia omului modern din Africa spre Europa a constituit o ameninţare mai mare pentru populaţiile indigene neanderthaliene decât cea mai mare erupţie vulcanică cunoscută de pe continentul european, care a avut loc în urmă cu 40.000 de ani, au explicat autorii acestui studiu, publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS).

Geograful John Lowe, de la Universitatea Royal Holloway din Londra, a analizat depozitele de cenuşă vulcanică invizibile cu ochiul liber prelevate din Marea Egee, Libia şi patru peşteri din Europa.

Depozitele provin dintr-o erupţie vulcanică ce a acoperit cu cenuşă o zonă de 30.000 de kilometri pătraţi din jurul bazinului mediteranean. Oamenii de ştiinţă a folosit aceste resturi de cenuşă vulcanică pentru a sincroniza evenimentele arheologice cu datele climatice preistorice.

Rămăşiţele de neanderthalieni şi alte dovezi ale existenţei lor au început să scadă ca număr cu mult timp înainte de această erupţie şi de apariţia unor perioade de schimbări climatice extreme, afirmă autorii studiului.

Indicii prezente în acele particule de cenuşă lasă să se creadă că oamenii moderni reuşiseră deja o ocupaţie întinsă şi diversificată în Europa de Est şi în Africa de Nord, în momentul producerii erupţiei.

Deşi mici grupuri de neanderthalieni, şi ele foarte mobile, ar fi putut iniţial să supravieţuiască, acest verişor al omului modern de astăzi a fost în cele din urmă distrus pentru totdeauna chiar de Homo sapiens.

Cenuşa vulcanică a dezvăluit totodată faptul că Europa a suferit schimbări climatice brutale în urmă cu 30.000 - 40.000 de ani, când omul de Neanderthal a dispărut pe teritorii întinse.

Noul studiu pune sub semnul întrebării teoriile avansate până acum potrivit cărora schimbările climatice declanşate de erupţiile vulcanice masive din Europa au cauzat dispariţia omului de Neanderthal şi au deschis astfel calea în faţa omului modern în Europa şi în Asia.

Sursa:  RTV.NET

Omul de Neanderthal, mai "uman" decât am fi crezut. VEZI DE CE

Omul de Neanderthal, despre care s-a crezut multă vreme că era exclusiv carnivor, mânca în realitate şi cereale, iar atunci când era bolnav se trata cu plante medicinale, potrivit unui studiu recent, publicat în revista Naturwissenschaften, informează lemonde.fr.

Neanderthalienii erau vînători iscusiţi. Dar se tratau şi cu cereale / FOTO: io9.com

În ultimii ani, în comunitatea ştiinţifică se manifestă tot mai puternic un curent de "reabilitare" a omului de Neanderthal. Vreme îndelungată, într-adevăr, parcă pentru a-l respinge pe sălbaticul din noi şi pentru a ne glorifica prin contrast, societatea modernă a făcut din omul de Neanderthal un "bădăran", un "necrofag" lipsit de darul vorbirii, de spiritualitate, de rafinament, de aptitudini tehnice şi artistice. Toate aceste caracterizări sau aproape toate nu mai sunt valabile în prezent, scrie Le Monde. Imaginea omului de Neanderthal, simbol al unei "alte forme de umanitate", trece printr-un proces de revizuire accelerată. Omul de Neanderthal era un artizan îndemânatic, un vânător emerit, îşi îngropa morţii în morminte individuale, confecţiona obiecte de podoabă şi folosea pigmenţi, poate chiar pentru a-şi decora peşterile în care trăia.

Autorii studiului, o echipă internaţională de cercetători, au confirmat ceea ce se bănuia de ceva vreme, şi anume că acest verişor al omului, dispărut în urmă cu aproximativ 30.000 de ani, integrase plantele în regimul lui alimentar. Autorii studiului merg şi mai departe de atât, prezentând o serie de argumente potrivit cărora neanderthalienii foloseau chiar şi plantele medicinale.

Pentru a ajunge la aceste concluzii, cercetătorii au lucrat pe fosile descoperite în peştera spaniolă din El Sidron, unde circa 2.000 de oase de neanderthalieni, provenind de la cel puţin 13 indivizi, au fost descoperite de-a lungul anilor. Mai precis, savanţii au analizat tartrul descoperit pe dinţii a cinci dintre indivizi şi materialele alimentare descoperite în acel depozit. Oamenii de ştiinţă au efectuat o serie de analize chimice, căutând în acelaşi timp microfosile vegetale. Nouă dintre cei 10 dinţi analizaţi conţineau urme minuscule de amidon, provenind probabil din cereale. Această descoperire a confirmat astfel faptul că omul de Neanderthal, multă vreme considerat exclusiv carnivor (mai ales datorită faptului că oamenii de ştiinţă au descoperit în acele situri multe oase de animale, care se conservă de regulă mult mai bine decât planetele), ştia să exploateze şi rezervele de glucide ale plantelor.

Autorii studiului au fost însă intrigaţi cel mai mult de un dinte care a aparţinut unei femei. Analiza tartrului a prezentat urmele unor compuşi chimici care se găsesc în plante medicinale precum muşeţel şi coada şoricelului, folosite de regulă pentru tratarea rănilor şi pentru virtuţile lor hemostatice. Potrivit aceloraşi cercetători, nimeni nu mănâncă aceste plante cu gust amar (iar neanderthalienii aveau capacitatea genetică de a detecta gustul) din întâmplare.

Dovada faptului că acei indivizi mâncau plante amare şi lipsite de valori nutritive, precum muşeţel şi coada şoricelului, reprezintă o mare surpriză", a declarat Stephen Buckley, coautor al studiului şi specialist în chimie arheologică la Universitatea York din Marea Britanie. "Am aflat deja că omul de Neanderthal ştia că acele plante erau amare şi este deci probabil ca ei să le fi mestecat în alte scopuri decât pentru gustul lor", a adăugat el.

Colega sa Karen Hardy, arheolog la Universitatea din Barcelona, spune: acest studiu sugerează că "oamenii de Neanderthal care trăiau în peştera El Sidron aveau cunoştinţe avansate despre mediul lor natural, care includeau capacitatea de a selecţiona şi utiliza anumite plante pentru calităţile lor nutritive şi de a se trata împotriva unor răni sau boli. Deşi carnea era în mod evident importantă pentru ei, studiul nostru a descoperit că ei aveau un regim alimentar mult mai complex decât bănuiam noi în trecut".

Desigur, oamenii de ştiinţă rămân prudenţi în privinţa aptitudinilor de "medic" ale omului de Neanderthal, considerând că analizele trebuie repetate şi confirmate de cele ce vor fi efectuate şi în alte situri preistorice. Cu toate acestea, comunitatea ştiinţifică este deja la curent cu faptul că alte primate, precum cimpanzeii şi gorilele, consideraţi alţi verişori ai lui Homo sapiens, se folosesc şi ei foarte bine de plantele medicinale.

Sursa: REALITATEA.NET

Neanderthalienii inca traiesc ?

In 1925, un grup de soldati care urmareau niste banditi ascunsi in Muntii Pamir, au dat peste niste urme ce pareau a fi fost facute de niste picioare desculte, pe zapada. Urmele duceau pâna la intrarea intr-o pestera aflata undeva, pe peretele abrupt al muntilor. De teama unei intâlniri cu cine stie ce ucigas, soldatii au patruns in pestera, deschizând foc chiar de la intrare. Apoi au cercetat sa vada in ce anume trasesera. Pe podea zacea o fiinta ciudata. Doctorul care insotea expeditia a lasat urmatoarea descriere:

“La prima vedere parea o maimuta. Era peste tot acoperita de par. Dar stiam ca in muntii pamir nu exista maimute. Am intors de mai multe ori capul acelei fiinte pe spate si fata si l-am masurat. Era un mascul mai in vârsta, având inaltimea de 1,67 – 1,70 metri. Pieptul era acoperit cu par cafeniu mai lung si mai rar. Pe burta, parul de culoare gri era scurt si gros. Pe sezut avea mai putin par, de unde rezulta ca aceasta fiinta avea obiceiul sa sada ca si omul. Soldurile erau acoperite cu mult par, in timp ce geninchii erau dezgoliti si aveau bataturi. Laba piciorului era complet lipsita de par si era acoperita cu piele aspra, maro. Parul devenea mai subtire spre mâini, palmele fiind acoperite de o piele batatorita. Culoarea fetei era intunecata. Aceasta fiinta nu avea nici barba si nici mustata. Parul de pe ceafa era gros si incâlcat. Dintii mari si egali aveau forma dintilor umani. Fruntea era tesita, arcadele proeminente, nasul turtit, urechile fara par, putin mai ascutite decât ale omului si cu lobul mai lung. maxilarele proeminente, deosebit de masive, faceau ca fata sa se asemene cu cea a tipului mongoloid. Aceasta fiinta ciudata avea un piept foarte puternic si muschi bine dezvoltati. Nu am gasit nici o diferenta anatomica importanta intre aceasta creatura si om.”

Continuând investigatiile, s-a constatat cum ca localnicii afirmau ca aceste fiinte, denumite almas, ar fi trait in pesteri greu accesibile si s-ar fi hranit cu fructe, rozatoare si plante.

Pe 13 februarie 1974, un localnic, pastor, a facut descrierea unui almas pe care l-a intâlnit in drumurile sale prin muntii din provincia Bayan Ulegei, situata in sud-vestul Mongoliei. Descrierea sa se potriveste cu a altor martori oculari:

“Almas  pare sa fie jumatate om si jumatate animal si este acoperit cu par negru-roscat. Fata este lipsita de par. Partea din spate a capului are o forma conica, fruntea este turtita iar arcadele si maxilarele proeminente. Almas are statura medie a omului si merge aplecat, cu genunchii indoiti. Are umeri largi si brate lungi. Degetele de la picioare sunt intoarse inauntru. Almas se sperie usor, este suspicios, dar nu este agresiv si-si desfasoara activitatea in timpul noptii. De obicei este vazut in zori sau la lasarea amurgului. Nimeni nu l-a vazut vreodata vorbind. Se hraneste cu radacini, frunze, iarba si alte vegetale. Prefera sa stea ascuns in munti, departe de om”

Relatari despre grupuri de almas dateaza inca din secolul al XIII-lea. In vremurile acelea, seful unei misiuni diplomatice trimisa de regele Frantei in Mongolia a relatat gazdelor despre niste oameni salbatici care traiau in desert, la sud de orasul Omyl.

Doua secole mai târziu, nobilul bavarez Hans Schiltberger, ajuns prizonier al lui Timur Lenk, relata despre salbaticii care traiau in desertul Dzungartia, laolalta cu hergheliile de cai salbatici. Trebuie remarcat faptul ca urma acestor cai salbatici a fost redescoperita abia in anul 1877, intâmplator, pe când un zoolog rus rasfoia o carte veche in care apareau desene cu fauna din Mongolia secolului XVIII. In aceasta carte exista si imaginea unei creaturi bipede, acoperita in intregime cu par, cu exceptia mâinilor si picioarelor. La denumire, in carte era dat “om salbatic”.

In anul 1906, geograful rus Badzar Baradun, a vazut un almas in muntii Altai. Din 1927 nu a mai aparut nici o relatare despre populatia almas din regiunea Gobi. Dar toate relatarile au un punct comun. iciodata almas nu erau intâlniti in grupuri mari, uneori fiind insotiti si de copii. O relatare mongola povesteste despre un localnic care, plecat in cautarea unei camile ramase in urma, a vazut un grup de almas care stateau in jurul focului. O alta relatare se refera la un sugar care a fost lasat singur de mama sa.

Pâna la intoarcerea mamei naturale, copilul a fost alaptat de o alta femela almas. La revenirea mamei, doica improvizata a lasat copilul si a fugit. Un alt almas a fost vazut in timp ce era fugarit de o haita de câini de vânatoare iar un altul a fost intâlnit in Muntii Burkut, lânga râul Delyun. Acesta din urma era inalt, puternic, cu par negru pe piept, abdomen si spate. Pe cap parul tindea sa devina gri. Cei care l-au vazut au incercat sa-l captureze si au tras cu armele de vânatoare spre creatura, incercând sa nu-l raneasca. Localnicii au dezaprobat incercarea de ranire a creaturii, mai ales ca ei ii numesc pe almas “stapânii muntilor”.

La ora actuala, aria de raspândire a populatiei almas este limitata la mai putin de 1000 de km, in special in muntii Mongoliei.

Pe 26 iunie 1953, un lucrator agricol a descoperit cadavrul unui almas, pe jumatate ingropat in nisip. Unele relatari vorbesc despre cranii de almas pastrate in colectii particulare sau alte parti din organismul unui almas. Se presupune ca fiinte similare exista si in Caucaz, cu deosebirea ca acestia sunt ceva mai comunicativi decât fratii lor din Mongolia. Rudele din Caucaz au mai putin par pe corp si sunt mai scunde. Indivizi de acest gen au fost vazuti intrând in lanurile cu porumb pentru a se hrani cu stiuleti.

Cercetatorii au incercat sa dea un raspuns la intrebarea: “Cine sunt almas?”. Unii spun ca ar fi vorba despre niste maimute care, prin cine stie ce conditii au ajuns in zona respectiva, probabil pe vremea marilor hani. Dar, cei mai multi, considera ca almas sunt ultimele ramasite ale Omului de Neanderthal, despre care s-a spus ca a disparut in urma cu peste 35.000 de ani, alungat de omul primitiv, respectiv stramosul nostru. Se pare ca in urma agresivitatii adversarilor sai, ultimii oameni din Neanderthal s-au retras in munti, infatisarea lor permitându-le sa traiasca in conditiile vitrege din munti. Iata, asadar, cum, dintotdeauna a iest la suprafata caracterul violent al rasei umane. Om impotriva omului, pentru ca, in cele din urma, selectia naturala sa-si spuna inca o data cuvântul: brutele au supravietuit. Si au creat o civilizatie.

Note

Un studiu a infirmat teoria potrivit căreia omul de Neanderthal era exclusiv carnivor. Ca şi „verişorul” său modern, el consuma legume şi fructe.

Potrivit unei teorii mai vechi, acest regim alimentar exclusiv carnivor ar fi fost cauza care a determinat dispariţia omului de Neanderthal în urmă cu 30.000 de ani, notează Mediafax.

Apărut în Europa şi în Orientul Mijlociu în urmă cu circa 300.000 de ani, Omul de Neanderthal a coexistat aproximativ 10.000 de ani cu omul modern – Homo sapiens -, după care a dispărut, din cauze care fac şi astăzi obiectul unor aprige dispute între cercetători.

Potrivit unei teorii precedente, Homo sapiens a putut să supravieţuiască şi să se adapteze mai bine unor surse alternative de hrană, învăţând să consume legume şi fructe, dar şi peşti şi fructe de mare, în funcţie de zona în care se afla.

Însă acest studiu recent, publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS), îi prezintă pe “verişorii” dispăruţi ai omului modern într-o lumină cu totul nouă.

Studiul a avut la bază o analiză a unor resturi de hrană rămase în placa de tartru care acoperea dinţii fosilizaţi ai unor neanderthalieni, descoperiţi în situri arheologice din Irak şi din Belgia.

Cercetătorii au descoperit resturi de amidon provenind din plante sălbatice, legume, rădăcini şi tuberculi în tartrul depus pe acei dinţi fosilizaţi.

Multe dintre aceste alimente au suferit modificări fizice care corespund proceselor de coacere şi de fierbere – în special resturile de amidon -, acest detaliu făcându-i pe specialiştii americani să afirme că omul de Neanderthal stăpânea focul, cu mult înainte de apariţia omului modern.

Neanderthalienii căutau să prepare hrana

Dinţii fosilizaţi conţin şi particule de curmale şi de amidon provenind de la multe alte specii vegetale, pe care savanţii încearcă să le identifice în viitorul apropiat.

Obiectele din piatră descoperite în aceste situri nu indică, însă, faptul că neanderthalienii ar fi folosit anumite unelte pentru a măcina grăunţele. Pe atunci, ei nu practicau, probabil, agricultura.

Însă noile indicii “arată faptul că neanderthalienii consacrau mult timp şi făceau multe eforturi pentru a face ca alimentele lor să devină mai comestibile şi cu o valoare nutriţională mai mare”, consideră autorii studiului.

“Toate aceste date demonstrează că omul de Neanderthal era sofisticat în ceea ce priveşte maniera de a strânge şi prepara hrana, indiferent dacă era vorba de a vâna animale de talie mare sau de a culege şi a prepara alimente de natură vegetală”, au adăugat cercetătorii.

Potrivit acestor antropologi, adaptările majore în ceea ce priveşte achiziţia şi prepararea hranei de către triburile de hominizi, în special coacerea şi fierberea alimentelor de natură vegetală, au deschis calea către apariţia agriculturii, ale cărei prime forme rudimentare au apărut către sfârşitul paleoliticului mijlociu, în urmă cu 50.000 de ani.

http://www.2012en.ro/?p=5259

Sursa: MISTERELE LUMII