România, în trei descoperiri arheologice controversate

Căutăm răspuns unor întrebări esenţiale, dezbatem oferind argumente pro şi contra, aducem dovezi, infirmăm dovezi… iar în discuţie sunt trei subiecte sau mai bine zis trei evenimente care aşază România pe harta marilor şi importantelor descoperiri arheologice. Cele trei descoperiri ar transforma România în locul unde au trăit primii oameni sapiens din Europa, în locul unde au apărut primele semne ale scrierii, în locul unde a existat cea mai veche aşezare stabilă din Europa. Altfel spus astăzi vorbim despre Tăbliţele de la Tărtăria, despre Ion dintr–o peşteră din Anina şi despre Schela Cladovei.

Trei descoperiri arheologice din România au făcut înconjurul lumii dând naştere la destule discuţii aprinse între specialişti. Presa a vuit că doar era vorba de cel mai vechi Homo Sapiens descoperit, de cea mai veche aşezare stabilă din Europa şi de cea mai veche atestare a scrierii pe Pământ. Sunt teorii ce au parte de adepţi şi contestatari, iar adevărul este / va fi stabilit de specialişti.

Tăbliţele de la Tărtăria

Cel mai vechi mesaj scris al omenirii a fost descoperit în România. Un mesaj mai vechi cu aproximativ un mileniu decât cel lăsat moştenire de sumeriene. O descoperire arheologică, mult contestată, prin care România poate fi înscrisă în topul arheologiei mondiale. Este vorba de trei tăbliţe din lut care au fost descoperite de echipa arheologului Nicolae Vlassa în localitatea Tărtăria din judeţul Alba. Pe două dintre ele se regăsesc reprezentări animaliere şi vegetale, iar pe o a treia sunt patru grupuri de semne, parte a unui străvechi sistem de scriere.

Descoperirea a avut loc în anul 1961 şi a generat destule discuţii. Punctul de pornire al acestora l-a constituit supoziţia că tabliţele datează din jurul anului 5.500 î. Hr. Astfel, aceste tăbliţe ar fi cu un mileniu mai bătrâne decât cele sumeriene, considerate a fi, până deunăzi, purtătoarele celui mai vechi mesaj scris al omenirii.

Teoria este contestată de mulţi specialişti în domeniu, iar contraargumentele lor pornesc de la faptul că nu s-a efectuat datarea tăbliţelor cu ajutorul radiocarbonului. Acesta este elementul recunoscut ca fiind adjuvant principal în datarea descoperirilor arheologice. Procedura de tratare cu radiocarbon a fost imposibilă în cazul tăbliţelor de la Tărtăria pentru că acestea au fost uscate într-un cuptor. Contestatarii teoriei amintite mai au un argument: nu s-au dat publicităţii fotografii realizate în sit, în momentul descoperirii. Altă ipoteză? Tăbliţele ar fi ajuns pe teritoriul actual al României datorită unor contacte economice cu Orientul.

Replica celor care susţin vechimea tăbliţelor de la Tărtăria ţine de un schelet şi de câteva figurine, descoperite împreună cu tăbliţele. Scheletul a uimit şi el: iniţial se credea că ar fi vorba de osemintele unui bărbat, dar apoi s-a stabilit că este vorba de scheletul unei femei de aproximativ 55 de ani. Vârsta e una extraordinar de înaintată pentru vremurile în care a trăit femeia, adică acum 7.500 de ani. În ceea ce priveşte figurinele – 26 realizate din lut şi 3 din alabastru – ele susţin vechimea tăbliţelor pentru că tratarea cu radiocarbon a demonstrat că figurinele au fost realizate în urmă cu peste şapte milenii.

Ion, primul homo sapiens

Înconjurată de controverse a fost şi descoperirea lui Ion, cel despre care se crede că ar fi primul homo sapiens din Europa. Povestea lui Ion începe într-o peşteră din Munţii Aninei, acolo unde un grup de speologi a descoperit o veche mandibulă. Procedura datării cu radiocarbon a relevat faptul că mandibula numără aproximativ 40.000 de ani şi aparţine celui mai vechi homo sapiens European descoperit până în prezent.

Veterana descoperire a primit şi un nume –Ion, iar locul unde a fost găsit a fost îndelung cercetat. Lipsa unor rămăşiţe de unelte i-a determinat pe cercetători să concluzioneze că peştera nu a fost locuită, Ion trăind şi murind în alt loc.

Povestea continuă cu alte două descoperiri din Anina: un craniu de Homo Sapiens, botezat Vasile, şi alte fosile umane care au primit numele Maria. Diferenţa o fac însă cei 14.000 de ani care îi despart pe Maria şi Vasile de Ion. Altfel spus, cei doi sunt mult mai tineri decât primul homo sapiens din Europa.

Câteva picanterii legate de Ion? Specialiştii români nu şi-au permis să plătească analizele cu radiocarbon, dar antropologul Erik Trinkaus a acceptat să realizeze procedura. Ion a moştenit ceva şi de la strămoşii neanderthalieni: este vorba de trăsăturile care îl apropie de omul de Neanderthal.

 

 Schela Cladovei

Îndelung dezbătută a fost şi ipoteza conform căreia la Schela Cladovei ar fi existat cea mai veche aşezare stabilă din Europa, descoperită de arheologul Vasile Boronean. Se pare că aceasta datează de acum 10.000 de ani şi s-a dezvoltat între anii 8000-5500 î. Hr. Indiciile au fost oferite arheologilor prin piatra, osul şi cornul descoperite aici. Şi argumente ar mai fi: stablirea unei aşezări aici ar fi fost posibilă datorită condiţiilor bune de viaţă pe care câmpia Dunării le oferea. În plus, ipoteza este susţinută de o a doua descoperire: la Cuina Turcului a fost găsită o falangă de cal pe care este încrustat un romb. Vechimea ei? 11.000 de ani, spun specialiştii.

Idea controversată a celei mai vechi aşezări stabile europene la Schela Cladovei a mai primit un sprijin: vecinii sârbi au descoperit şi ei dovezi similare la Lepenski Vir, pe celălalt mal al Dunării. Se pare că cele două aşezări sunt surori: datează din aceeaşi perioadă; comunităţile aveau aceleaşi îndeletniciri, pescuitul, vânatul, creşterea animalelor şi cultivarea pământului, şi erau preocupate în aceeaşi măsură de stocarea hranei. Tocmai stocarea hranei, alături de cultivarea pământului, le-ar fi permis să întemeieze aşezări stabile.

sursa: http://enciclopediagetodacilor.blogspot.ro/2010/12/romaniain-trei-descoperiri-arheologice.html

http://adevaruldespredaci.ro/romaniain-trei-descoperiri-arheologice-controversate/

Sculpturile megalitice in patru dimensiuni de la Masma

Marcahausi este un platou din Anzii occidentali, puțin cunoscut până în momentul în care arheologul Daniel Ruzo a descoperit mai multe sculpturi megalitice. Acestea au plasat în cărțile istoriei antice o nouă civilizație misterioasă, care și-a dus existența pe Terra în urmă cu zeci de milenii.

Expediția condusă de arheologul sud-american a pătruns într-un perimetru nelocuit, nu departe de orașul Masma, în care se aflau numeroase sculpturi ciclopice, izolate în grupuri de două sau trei. Cercetătorii au rămas impresionați în clipa în care au realizat că aceste sculpturi înfățișează animale desprinse din filmele de ficțiune, dar care aveau gigantice corpuri umane.

Printre cele mai comune animale se pot distinge cămila, calul sau glyptodontul, o specie de leneș uriaș pe care zoologii îl consideră dispărut din arealul american încă din perioada pleistocenului. Această perioadă este una geologică care începe acum 2.588.000 de ani și se termină acum 11.700 de ani. Din această informație, arheologii au tras concluzia că civilizația antică a trăit pe Terra cu cel puțin 12.000 de ani în urmă, cauză pentru care devine misterioasă, dar și interesantă spre a fi studiată.

Au urmat numeroase studii cu privire la statuile megalitice, care au ridicat și mai multe întrebări la care nu s-a reușit să se răspundă în totalitate. Oare să fi fost vorba doar despre o galerie de artă a lumii preistorice sau este vorba despre o civilizație avansată care a vrut să transmită un mesaj generațiilor viitoare?

O întâmplare ciudată s-a petrecut în momentul în care echipa lui Ruzo efectua cercetările. Atunci când lumina amurgului punea stăpânire pe întreg platoul, aceste sculpturi antice păreau că se însuflețesc. Raze de lumină puternice erau reflectate din corpurile de piatră reci ca și cum animalele ar fi vrut să revină la viață. Uimiți de acest efect, arheologii și-au continuat studiile și într-un final al reușit să descopere că fiecare sculptură megalitică juca propriul rol pe harta cerească. Fiecare statuie reprezintă momentul de revoluție al câte unui corp ceresc vizibil, unele figuri marcau solstițiul, altele echinocțiul, conform timpului astronomic.

În acest fel, specialiștii au realizat că statuile nu fuseseră sculptate la întâmplare, ci jucau un rol decisiv în măsurarea timpului. Este incredibil cum o civilizație antică, care este plasată pe linia timpului cu cel puțin 12.000 de ani în urmă, a fost capabilă de astfel de capodopere. De unde posedau acei oameni informații atât de precise despre planetele din sistemul nostru solar? Cine i-a învățat că timpul se poate măsura astfel?

În urma descoperirii incredibile, Ruzo scria: ” Statuile sunt astfel orientate față de Soare încât, la momentul calculat, razele să lumineze un anumit loc preștiut al stâncii. Am urmărit acest fenomen privind ore întregi un chip de animal, care avea orbitele mult adâncite. La amiază, între orele 12 și 13, un punct luminos apărea pe fundul orbitei de piatră, insuflând astfel viață sculpturii megalitice.”

Anonimii cioplitori au realizat astfel un ansamblu spațial în patru dimensiuni. Ultima, dar și cea mai fascinantă dimensiune este reprezentată de timp. Acest complex megalitic de statui este unul fantastic și până în prezent nu a putut fi atribuit niciunei civilizații, dar este limpede faptul că acei oameni dețineau cunoștințe avansate despre tot ceea ce îi înconjura.

Sursa: primit pe mail

Ipoteze SPECTACULOASE: Sarmizegetusa Regia, O URIAŞĂ METROPOLĂ DACICĂ

 Sarmizegetusa Regia, o uriaşă metropolă da­cică? Suna absolut incredibil acum un an, dar azi, ipoteza prinde contur! Rezultate de ultimă oră ale "arheologiei aeriene" arată că, de fapt, aria de extindere şi de locuire a fostei capitale a dacilor depăşeşte cu mult zona sacră şi zona castrului roman, singurele vestigii săpate acolo de istoricii noştri în ultima jumătate de secol.

Ipoteze surprinzătoare despre Sarmizegetusa Regia / FOTO: formula-as.ro.

Sarmizegetusa Regia, o uriaşă metropolă da­cică? Suna absolut incredibil acum un an, dar azi, ipoteza prinde contur! Rezultate de ultimă oră ale "arheologiei aeriene" arată că, de fapt, aria de extindere şi de locuire a fostei capitale a dacilor depăşeşte cu mult zona sacră şi zona castrului roman, singurele vestigii săpate acolo de istoricii noştri în ultima jumătate de secol. 

Dacă teoriile se confirmă, am putea descoperi în Grădiştea de Munte o adevărată metropolă antică, cu nimic mai prejos decât cele mai frumoase oraşe din Grecia şi Roma începutului de mileniu, scrie formula-as.ro.

Cercetări recente, efectuate cu cele mai noi tehnologii de fotografiere şi sca­nare aeriană a solului, la comanda televi­ziunii publice britanice BBC, pentru reali­zarea unui amplu documentar despre Im­periul Roman, scot la lumină informaţii inedite, care pun într-o cu totul altă lumină ceea ce ştiam despre daci şi despre capi­tala lor, Sarmizegetusa.

Interpretările fă­cute de specialiştii consultaţi de "Formula AS", pe baza fotografiilor puse la dispo­ziţia Muzeului de Istorie a Tran­silvaniei de către realizatorii documen­tarului, indi­că faptul că Sarmizegetusa nu era o simplă cetăţuie, cum se credea, ci o metropolă în toată puterea cuvântului, dispusă pe terase tăiate pe vârful muntelui, după toate normele urbanismului vremii, de către cei mai pricepuţi meşteri ai epocii antice, plătiţi regeşte de Decebal şi de înaintaşii săi. În plus, eviden­ţierea unor împrejmuiri romane necunoscute, aparţi­nând, cel mai probabil, de ultima perioadă de locuire a Sarmi­zegetusei, indică existenţa unui castru cu mult mai mare decât se cunoştea până acum, construit de cuce­ritori după primul război daco-roman şi aban­donat înaintea celui de-al doilea război.

Citeşte mai mult formula-as.ro.

Sursa: www.realitatea.net

Specialistul geolog Ioan Mârza: Ce pierdem la Roşia Montană pentru un pumn de dolari? SCRISOARE DESCHISĂ

Prof. cons. dr. Ioan Mârza, din cadrul Departamentului de Geologie al Universitatii “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca este un prestigios geolog care cunoaşte zăcământul auro-argentifer de la Roşia Montană de 50 de ani; a publicat studii referitoare la metalele existente în acest zăcământ, conducând totodată şi lucrări de doctorat pe această temă.

CE PIERDEM LA ROȘIA MONTANĂ PENTRU UN PUMN DE DOLARI?
SCRISOARE DESCHISĂ:

“(…) In calitate de profesor universitar cu autoritate ştiinţifică recunoscută internaţional în specialitatea Zăcăminte de minereuri, cu studii asupra zăcământului auro-argentifer de la Roşia Montană (pe care l-am vizitat de nenumărate ori şi cercetat în ultimii 50 de ani), conducător al unei exceptionale teze de doctorat cu această temă, referent ştiinţific al altei teze de doctorat cu tematică corespondentă, îndrumător de-a lungul anilor al multor lucrări de diplomă studenţeşti despre acest celebru zăcământ, de asemenea, cunoscător al geoarheologiei miniere de la Roşia Montană, şi totodată de român, se impune a mă exprima deschis în chestiunea ardentă şi vitală tuturor locuitorilor ţării noastre, românilor de azi, de mâine şi de pretutindeni.

(…) În privinţa patrimoniului de valori arheologice inestimabile de la Roşia Montană, există cel puţin două categorii de obiective majore:

1. Zăcământul propriu-zis (în sens clasic) corespunzător celui mai important obiectiv geoarheologic, masivele vulcanice Cetate şi Cârnic, preconizate a fi integral valorificate, deci distruse de o viitoare exploatare;

2. Artefactele arheologice propriu-zise, reprezentate prin obiecte de minerit (opaiţe, ciocane etc., chiar şi lemn de mină din vechile armături) şi auxiliarele necesare vieţii şi activităţii minerilor, familiilor acestora, locuitorilor în ansamblu din perioada antică (daci, romani), medievală şi mai recentă (cimitire cu morminte, pietre – stele funerare etc.).

Evident, o parte infimă din a doua categorie a artefactelor arheologice pot fi recuperate şi expuse în muzee (majoritatea însă, vor dispărea sub puterea şi colţii excavatoarelor), dar cele mai de preţ obiective de patrimoniu inestimabil, sursele geologice devenite geoarheologice (vechile lucrări miniere, romane, medievale) urmează a fi distruse! În realitate Roşia Montană, cea mai mediatizată localitate rurală din România, trăieşte zbuciumul între a fi şi a nu mai exista, ultima alternativă însemnând a ne prohodi propria istorie pentru un pumn de dolari.

Roşia Montana nu poate fi descărcată de sarcina istorică

Este important de ştiut că în conceptul ştiintific actual, referindu-ne la cazul Roşia Montană se modifică însăşi noţiunea clasică de zăcământ, în sensul că valoare economică se atribuie întregii arii aparţinătoare Roşiei Montane, indiferent de natura sursei geologice aurifere aflată pe o suprafaţă extinsă.

Având în vedere cele spuse ne întrebăm: cum pot fi descărcate de sarcină istorică-arheologică, masivele vulcanice (doi “stâlpi” gemeni) Cârnic şi Cetate, ciuruite de galerii romane, medievale şi mai noi, când ele însele constituie în integritatea lor situri geoarheologice unitare? Sarcina istorică a Roşiei Montane este indiscutabil superioară sub interes naţional “sarcinii miniere”, de aceea, Roşia Montană trebuie descărcată de “sarcină minieră”.

Nu de cea istorică şi orientată spre un viitor Parc Naţional Roşia Montană, spre turismul internaţional modern organizat, începând cu refacerea localităţii în stilul propriu anilor săi de glorie, cu şteampuri de zdrobit şi prelucrat minereul aurifer, cu auxiliarele acestora, inclusiv cu puncte de şaitrocare a aurului aluvionar etc., reţinându-se aura de dinainte de naţionalizare.

Pe tema şaitrocării aluviunilor aurifere s-ar putea organiza concursuri internaţionale periodice de mare succes. De ce specialiştii români în turism tac? Tac şi în cazul internaţionalizării şi amplificării turismului istoric la cetăţile dacice din Munţii Orăştiei, şi nici nu cunosc, probabil, alt obiectiv geoarheologic de importanţă naţională majoră, cum sunt carierele dacice de calcare sarmaţiene de la Sângeorgiu-Strei, din care dacii au construit renumitele cetăţi pomenite, inclusiv capitala lor, Sarmizegetuza1 din creerii munţilor.

Prin turism internaţional, un viitor Parc Naţional Roşia Montană ar putea constitui, în timp, un celebru obiectiv geoarheologic, etnogeografic din Europa, aducător de venituri şi faimă ţării noastre, alt motiv în plus pentru care se impune reconsiderarea valorificării sale.

Un adevărat tezaur arheologic

Dacă mi se permite o comparaţie cu un alt important obiectiv şi tezaur arheologic românesc, aş spune că zăcămintele auro-argentifere de la Roşia Montană – inclusiv elementele minore recuperabile tehnologic -, adică masivele vulcanice Cetate şi Cârnic, sunt cloşca, iar ocurenţele laterale, inclusiv siturile arheologice de esenţă negeologică, sunt doar puii şi puişorii. Aşa încât, aceste obiective geologice-geoarheologice, şi totodată, cele mai solide şi sfinte documente ale ontogenezei poporului român nu pot fi distruse sub nici un motiv.

Distrugerea acestor dovezi dintre cele mai convingătoare asupra latinităţii poporului român ar constitui un act criminal la adresa istoriei şi a viitorului neamului nostru! În unele ţări europene vestice, obiective geoarheologice similare şi chiar de importanţă şi faimă inferioară sunt declarate monumente UNESCO, adică o mândrie şi o avere de rang european şi mondial, iar noi le distrugem?

În consecinţă, a introduce în calcule – în vederea acordării avizului de exploatare – drept parametri de bază doi factori esenţiali şi comuni mineritului, respectiv rentabilitatea economică şi posibilitatea refacerii mediului natural-istoric, în cazul dat, ar fi cea mai gravă eroare, o greşeală catastrofică, deoarece, în inconştienţa noastră ne-am distruge cel mai de preţ argument istoric asupra originii poporului român ilustrat prin lucrări miniere bine conservate (subterane şi de suprafaţă), datate ca fiind de peste 2000 de ani, probabil chiar şi dacice (la suprafaţă), dar în mod cert romane, atât la suprafaţă (lucrări miniere realizate prin decrepitarea rocii cu ajutorul focului) cât şi subteran (galerii trapezoidale săpate cu dalta şi ciocanul).

Ce ar avea de câştigat statul român?

Masivul Cetate, partea sudică numită şi Cetatea Romană - vestigii ale vechilor exploatari romane, la baza intrării în Coranda Valea Verde. Foto: Aurel Sîntimbrean, 1965
Să mai reţinem că aurul ce ar intra în visteria Statului român din zăcământul Roşia Montană (atâta cât a mai rămas), ar constitui un simplu “foc de paie” pentru economia românească, iar pierderile iremediabile ale acestor mărturii geoistorice privind localizarea şi atestarea genezei poporului român ar fi incalculabile şi suprimate pentru totdeauna. Să mai reţinem că zăcămintele aurifere din Munţii Apuseni se exploatează de peste 2000 de ani, şi cu toate acestea populaţia locală a continuat să trăiască în sărăcie.

Ar fi altfel acuma? Cu siguranţă Nu. Merită a ne aminti, comparativ, un alt eveniment tragic legat de mineritul de la Roşia Montană. După 1970, comunismul avid de aur şi nesocotind valoarea istorică a obiectivelor miniere a început decapitarea celui mai falnic monument gearheologic din România, şi poate din Europa, a masivului Cetate, exploatându-l de la suprafaţă spre adâncime, distrugând totodată o însemnată parte a lucrărilor romane de la suprafaţa acestuia, rămase doar în fotografiile vremii (fig. 1, 2 si 3).
Cei care acum vor decide soarta Roşiei Montane au fost, în majoritate, martorii acelor vremuri, şi ne întrebăm: ce salt economic de seamă a cunoscut România acelor timpuri în urma începerii distrugerii falnicului stâlp al istoriei latinităţii neamului românesc? Poporul român şi ţara sa nici n-au sesizat vreun avantaj, decum un reviriment economic. Indubitabil, aşa s-ar întâmpla şi de această dată în cazul avizului favorabil exploatării, iar valorile naţionale despre care vorbim, şi chiar universale, ar dispărea pentru totdeauna. Dorim a repeta această eroare într-o variantă incomparabil mai gravă? Cine îşi asumă această răspundere în faţa istoriei?

Prevenirea taifunului

Intervenţia noastră nu se va opri asupra chestiunii mult dezbătute în presa românească, privitoare la refacerea mediului geografic în urma exploatării gigant de la Roşia Montană, nici nu va face referiri la cantitatea de cianură utilizată în tehnologia extragerii aurului din minereu sau la consecinţele grave ce le-ar putea avea. Cine discută aceste probleme – în ansamblul lor, indiscutabil de importanţă majoră – inclusiv a discontinuităţii etno-istorice sociale, abordează post-factum, tema dezastrului provocat de taifunul exploatării şi nu prevenirea taifunului.

Citeam undeva că în unele ţări scandinave, bogate în păduri de conifere, este interzisă tăierea arborilor, lemnul de prelucrare se importă. Cunoaştem situaţia în România, privitoare la patrimoniul pădurilor din munţii noştri, patrimoniu, parţial distrus. Culmea, dispunem de valori istorice unice în privinţa originii şi ontogenezei poporului roman, valori recunoscute pe plan mondial, carora unii dintre noi le-au semnat distrugerea prin legislaţie iar alţii în mod regretabil o promovează prin mass-media.

Originea strămoşească pe care o afişăm şi în mod firesc ne mândrim cu ea, nu se distruge, nu are preţ în nicio tranzacţie comercială, de aceea trecutul, prezentul dar şi viitorul ne impun a o respecta cu sfinţenie şi a elimina din orice calcule distrugerea Roşiei Montane, Pantheonul istoriei neamului nostru.

În cine să credem?

Să oferim crezare, astfel, Academiei Române, Bisericii Ortodoxe Române şi atâtor forum-uri şi societăţi civile, culturale şi de protecţie a mediului, multor milioane de români al căror glas trebuie auzit şi respectat, stimate Domnule Preşedinte al României, Traian Băsescu, onoraţi senatori şi deputaţi investiţi prin pecetea votului de cetăţenii României să promulgaţi legi drepte în ţară şi să arboraţi măsuri aducătoare de bunăstarea şi grija avutului naţional.

Vom mai spune două chestiuni: prima, regretele unor fapte apuse sau decizii luate nu servesc la nimic, şi a doua, opţiunea în chestiunea discutată nu este una politică, nici chiar strict economică, ci toate la un loc şi profund patriotică, care nu ne permite a negocia şi a vinde valorile naţionale.

În speranţa că Veţi cumpăni cuvintele ce cu Onoare şi cu toată încrederea şi sinceritatea Vi le adresez, Stimate Domnule Preşedinte al României, Traian Băsescu, şi înalte autorităţi din conducerea ţării, Vă rog să primiţi respectuoasele noastre consideraţii.”

Sursa: Buzz News

http://gandeste.org

De ce rezistă mierea câteva mii de ani fără să se strice?

Arheologii din vremurile noastre au descoperit numeroase lucruri surprinzătoare în mormintele egiptene. Printre bijuteriile şi celelate comori ascunse în aceste locuri misterioase se numără şi vase conţinând miere ce datează de acum câteva mii de ani şi care continuă să fie bună de mâncat în ciuda trecerii timpului.

Există alte câteva alimente care se păstrează bune, în stare crudă, pentru o perioadă lungă de timp: sarea, zahărul şi orezul uscat sunt câteva dintre ele. Totuşi, miere este specială: ea rezistă trecerii timpului şi se menţine într-o stare complet comestibilă; poate că nu am dori să gustăm orez crud sau să mâncăm sare, însă putem să desfacem o urnă cu miere de acum câteva mii de ani şi să ne bucurăm de ea, fără a o pregăti în vreun mod special, ca şi cum ar fi veche de o zi. Mai mult, longevitatea mierii îi conferă şi alte proprietăţi (cum ar fi cele medicinale) pe care alte alimente cu o durată lungă de viaţă nu o au. Acest lucru ne face să ne întrebăm - ce anume face mierea să fie un aliment atât de special?

Răspunsul este unul aproape la fel de complex ca aroma mierii: este vorba de mai mulţi factori ce lucrează într-o armonie perfectă pentru a obţine acest efect.

Primul motiv se datorează compoziţiei chimice a mierii. Mierea este, în primul rând, un zahăr. Zaharurile sunt higroscopice, termen ce înseamnă că în starea lor naturală conţin foarte puţină apă, dar că o pot absorbi cu uşurinţă din atmosferă dacă nu sunt acoperite. „Mierea, în forma ei naturală, conţine foarte puţină umiditate. Într-un astfel de mediu foarte puţine bacterii sau microorganisme pot supravieţui, astfel că mor”, explică Amina Harris, director executiv în cadrul Honey and Pollination Center de la Institutul Robert Mondavi al Universităţii California. Explicaţia lui Harris dezvăluie un element important al longevităţii mierii: pentru ca mierea să se strice, este nevoie să fie ceva în interiorul său care să se strice. Într-un astfel de mediu neplăcut, organismele nu pot supravieţui suficient de mult în miere pentru a avea oportunitate de a „strica” acest aliment.

De asemenea, mierea este extrem de acidă. „Are un pH ce se găseşte undeva între 3 şi 4,5, aproximativ, iar acest acid va ucide aproape orice doreşte să crească în miere”, mai spune Harris. Astfel, bacteriile şi alte organisme care scurtează durata de viaţă a alimentelor sunt nevoite să caute o altă gazdă, căci speranţa de viaţă în miere este foarte scăzută.

Totuşi, mierea nu este singurul aliment higroscopic. Melasa, spre exemplu, un reziduu ce provine din extragerea zahărului din sfeclă, este extrem de higroscopică şi totodată este acidă (însă mai puţin ca mierea, având un pH de 5,5). Totuşi, deşi rezistă mult, melasa se strică în cele din urmă.

De ce o formă de zahăr se strică, iar mierea rezistă pentru totdeauna? Albinele joacă şi ele un rol.

Nectarul, materialul colectat de albine pentru a face mierea, este în mod natural foarte bogat în apă (ce reprezintă 60%-80% din masa totală a nectarului). În procesul producerii mierii, albinele joacă un rol important în eliminarea apei, ele bătând din aripi pentru a usca nectarul. Pe lângă bătăile aripilor, albinele mai au o contribuţie la longevitatea mierii. În stomacul albinelor există o enzimă ce poartă numele de glucozoxidază. Atunci când albinele regurgitează nectarul din gură pentru a produce mierea, această enzimă se amestecă cu nectarul şi îl descompune în două elemente: acid gluconic şi peroxid de hidrogen. „Peroxidul de hidrogen este celălalt element care acţionează împotriva tuturor elementelor nocive care s-ar putea dezvolta în miere”, explică Harris.

Din acest motiv, mierea a fost folosită de-a lungul secolelor ca remediu medicinal. Pentru că este aşa de groasă, pentru că respinge orice fel de microorganism şi deoarece conţine peroxid de hidrogen, mierea reprezintă bariera perfectă împotriva infecţiilor în cazul rănilor. Tăbliţele sumierene din argilă descriu cea mai veche folosire documentată a mierii în scopuri medicinale, relatările din acea perioadă arătând că mierea era folosită în 30% dintre reţete. De asemenea, egiptenii antici foloseau mierea în scopuri medicinale în mod regulat, producând alifii pentru afecţiunile de piele şi de ochi. „Mierea era folosită pentru a acoperi o rană, o arsură şi alte probleme similare, deoarece nu permitea niciunui microorganism să se dezvolte, fiind astfel un bandaj natural”, explică Harris.

Mai mult, atunci când mierea nu este stocată într-un borcan, ea absoarbe umezeala. „Pe măsură ce absoarbe apa din rană, care altfel ar fi permis infectarea, mierea eliberează o cantitate foarte mică de peroxid de hidrogen. Această cantitate este exact ceea ce avem nevoie -- este suficient de redusă încât stimulează vindecarea”, spune Harris. De altfel, mierea este folosită în acest scop şi astăzi: plasturi şi bandaje acoperite cu miere ce stimulează vindecarea.

Ultimul factor ce explică longevitatea mierii este faptul că este ţinută în vase închise. Deşi mierea este un superaliment, ea nu este supranaturală: dacă o veţi ţine neacoperită într-un mediu umed, ea se va strica. „Cât timp capacul este pus şi nu se adaugă apă, mierea nu se va strica. Dacă adăugaţi apă, însă, mierea se poate strica. De asemenea, dacă desfaceţi capacul, apa poate pătrunde în vas şi poate duce la stricarea mierii”, explică Harris.

Aşadar, dacă doriţi să stocaţi mierea pentru sute sau mii de ani, faceţi ce fac şi albinele şi ţineţi mierea sigilată.

Sursa: http://www.ziaruldeiasi.ro

CEL MAI VECHI ORAŞ DIN ROMÂNIA, MAI VECHI DECÂT PIRAMIDELE EGIPTENE

Arheologii români au făcut o descoperire de senzaţie în judeţul Hunedoara: un oraş imens, cel mai vechi din Transilvania, şi chiar mai vechi decât piramidele egiptene, notează cersipamantromanesc.wordpress.com.
De cele mai multe ori, arheologii români au ocazia de a descoperi istoria României, ascunsă sub straturi de pământ, doar când autorităţile vor să mai construiască una-alta. E şi cazul celui mai vechi oraş din Transilvania, ridicat pe la anul 4.200 î.Hr, înainte să apară piramidele din Egipt (2.630 – 2.611 î.Hr.). Aşezarea a fost descoperită în timp ce muncitorii săpau pentru amenajarea autostrăzii Sibiu- Nădlac.

Situl aflat în Turdaş, Hunedoara, se întinde pe 100 de hectare, are fortificaţii, cartiere, iar printre ruine au fost găsite multe vase şi statuete valoroase. “Un sistem de apărare din acea vreme, pe o aşa mare suprafaţă, nu s-a putut cerceta în Europa: costă foarte mult. Noi am avut această şansă datorită autostrăzii”, a declarat Sabin Adrian Luca, coordonatorul cercetărilor.

Sursa: businessmagazin.ro

http://basarabialiterara.com.md

Au fost descoperite sculpturi mayase ale unor creaturi cosmice

Mitul mayaș al genezei este descris în detaliu în cartea sacră Popol Vuh. Conform acestei cărți, Universul, Pământul și oamenii au fost creați de trei șerpi marini și trei entități paradisiace. În Popol Vuh al mayaşilor, Pasărea şi Şarpele figurează ca şi Creatori Sexuali ai Universului. Tepeu şi Cocumatz trimit un Uliu în nesfârşita mare a marii vieţi pentru a aduce Şarpele, cu al cărui sânge minunat frământă porumbul galben şi alb. Spune Popol Vuh, că cu acest sânge de porumb galben şi alb, amestecat cu sângele Şarpelui, Zeul Tzacol a făcut carnea oamenilor.

În Teogonia Mayaşă, doi Zei intervin în Creaţie: unul care dă viaţă şi forţă omului, şi altul care îi dă Conştiinţă. Al Treilea Logos face fecunde Apele Vieţii, şi, când acestea au fost fecundate, intervine al Doilea logos insuflând Conştiinţă în toate organismele. Vehiculele de acţiune a tuturor Forţelor Logoice sunt Zeii Inefabili.

Până nu demult acești zei erau enigmatici pentru că nimeni nu își putea imagina cum arătau. Odată cu descoperirea unor lucrări șocante în El Mirador, cel mai mare oraș maya, lucrurile despre mitul creației au început să prindă contur. Diferite sculpturi megalitice au fost scoase la lumina zilei, după mai bine de trei luni de muncă asiduă. Acestea datează din anul 300 î.e.n. și îi reprezintă pe cei zei ai creației.

“Artefactele sunt precreştine, sunt extrem de valoroase şi dovedesc puterea unei ideologii care a existat mii de ani”, a mai afirmat Hansen. Pe sculptură sunt ilustraţi cei doi gemeni eroi, Hunahpu şi Xbalanque, deasupra lor fiind o zeitate cu aripile deschise. Pe partea opusă se află un zeu mayaş al porumbului înrămat de un şarpe”,a explicat unul dintre arheologi.

Cititi articolul integral aici:
http://www.efemeride.ro/au-fost-descoperite-sculpturi-mayase-ale-unor-creaturi-cosmice

Sursa: http://www.efemeride.ro

Surpriza surprizelor: Asociația Geto-Dacii va administra unul dintre cele mai importante șantiere arheologice din țară

După șase luni de demersuri, vă putem anunța că Asociația Geto-Dacii va administra unul dintre cele mai importante șantiere arheologice din țară. Este o reușită de o mare importanță pentru că vorbim despre un sit arheologic de unde au fost aduse la lumină, până acum, peste 200.000 (două sute de mii) de obiecte din cultura Cucuteni, cea dacică, dar și din alte culturi, un sit unde vorbim despre o continuitatea a locuririi de peste 7.000 de ani!

Acest obiectiv a fost cercetat până acum de arheologi într-un procent de aproximativ 40%. Asta înseamnă că mai sunt extrem de multe lucruri de descoperit.

Prin urmare, atât pentru noi, cât și pentru tine, DACULE, a sosit vremea redescoperirii istoriei în cel mai concret mod cu putință. Din punctul nostru de vedere, acesta este un test esențial pentru toți cei care se consideră urmașii dacilor, pentru că acum, mai mult ca la oricare alt proiect, este nevoie de acțiuni concrete: voluntariat pe șantier, donații în bani, unelte de lucru ș.a.m.d.

Care este șantierul arheologic de care vorbim? Veți putea afla multe detalii și informații uimitoare despre acest proiect în emisiunea Adevăruri Tulburătoare de vineri seara, pe Nașul Tv, de la ora 22:00 (și în reluare sâmbătă, de la ora 20:00 și duminică, de la ora 11:00)

Nașul Tv poate fi recepționat pe toate rețelele digitale de cablu și pe internet, aici: http://live.nasul.tv/

Sursa: http://danielroxin.blogspot.ro

Fosila unui om de Neanderthal arată că acesta suferea de cancer

Un om de Neanderthal care a trăit acum 120.000 de ani avea un tip de cancer care este des întâlnit şi astăzi, au determinat oamenii de ştiinţă care au studiat o fosilă găsită într-o peşteră din Croaţia. 

Una dintre coastele omului de Neanderthal prezenta urme de cancer osos. Până în prezent, cele mai vechi oase cu urme de cancer au fost descoperite în Egipt, datând de acum 4.000 de ani.

"Este cea mai veche tumoare găsită într-o fosilă de om. Acest lucru arată că nici traiul într-un mediu nepoluat nu te poate proteja, neapărat, de cancer, chiar dacă eşti un om de Neanderthal de acum 120.000 de ani", a declarat doctorul David Frayer, antropolog la Universitatea din Kansas.

Fosila a fost dezgropată într-un important sit arheologic, în care au mai fost găsite şi alte 900 de oase, precum şi unelte de piatră.

Coasta cu urme de cancer provine de la un schelet incomplet, deci nu se poate stabili cât de grav a afectat tumoarea omul de Neanderthal.  

Sursa: http://jurnalul.ro

O cetate dacică, reconstituită de arheologi

Cetatea dacică de la Cârlomăneşti, judeţul Buzău, va fi parţial reconstituită de arheologi şi începând cu anul 2014 va deveni prima cetate de tip davă din ţara noastră organizată ca muzeu în aer liber.

Cetatea dacică de la Cârlomăneşti, judeţul Buzău, va fi parţial reconstituită de arheologi / FOTO: http://www.mediasinfo.ro

Cetatea dacică de la Cârlomăneşti, judeţul Buzău, va fi parţial reconstituită de arheologi şi începând cu anul 2014 va deveni prima cetate de tip davă din ţara noastră organizată ca muzeu în aer liber, scrie turismistoric.ro.

"Estimăm ca în 4-5 ani să finalizăm lucrările, iar din 2014 după ce vom restaura unul din cele cinci temple descoperite şi două-trei clădiri, cetatea dacică va putea fi vizitată de publicul larg", a declarat directorul Muzeului judeţean Buzău, Sebastian Matei.

Arheolog intenţionează ca la Cârlomăneşti să realizeze şi un Muzeu al satului preistoric, prin reconstituirea locuinţelor populaţiei autohtone din ultimele cinci-şase milenii.

"Zona Cârlomăneşti a fost locuită neîntrerupt mai bine de cinci milenii, în urma săpăturilor arheologice putem reconstitui o locuinţă şi anexele din Epoca pietrei, una, două locuinţe din Epoca bronzului, cultura Monteoru, precum şi o locuinţă din perioada migraţiei popoarelor", a mai spus Sebastian Matei.

Sursa:  REALITATEA.NET

"Locul unde oamenii devin zei!" Tunel vechi de 2000 de ani, descoperit sub oraşul antic Teotihuacan (VIDEO)

În 2003, arheologii au descoperit un tunel sub Templul Şarpelui cu Pene, din Teotihuaca, un oraş antic şi abandonat aflat la o oră depărtare de Mexico City. Atunci, cercetătorii au presupus că este posibil ca tunelul să ducă la o reţea de camere unde fuseseră îngropaţi oameni de vază ai comunităţii, însă nimeni nu putea cunoaşte cu adevărat ce se afla acolo, din moment ce intrarea în tunel a fost astupată în mod intenţionat de ultimii locuitori ai oraşului.  

Acum, experţii reiau iniţiativa de a afla ce se ascunde la capătul tunelului, cu ajutorul unui robot de mici dimensiuni care va pătrunde acolo unde oamenii nu au acces, potrivitdescopera.ro. 

Un mic robot wireless numit Tlaloc II-TC va investiga tunelul de sub Templul Şarpelui cu Pene, intrând într-o cameră despre care se estimează că ar avea o vechime de 2000 de ani.

„Investigaţiile au scos la iveală faptul că tunelul a fost construit înainte de Templul Şarpelui cu Pene şi a citadelei, structuri care au alcătuit scenariul ritualurilor legate de miturile creaţiei. Tunelul trebuie să fi fost legat de conceptul subteran”, au declarat oamenii de ştiinţă în 2010. 

  De asemenea, există imagini care surprind simboluri pe pereţii interiori ai tunelului despre care oamenii de ştiinţă spun că ar fi fost închis pentru că adăpostea ceva foarte important în camera principală.  

Sursa: http://jurnalul.ro

"Este o descoperire fascinantă"! Rămăşiţele unui "Hobbit", găsite de cercetători pe o insulă din Indonezia (VIDEO)

Oamenii de ştiinţă descoperit pe insula Flores, din Indonezia, rămășițele unei creaturi pe care cercetătorii au denumit-o ”Hobbit”, anunţă BBC News. Potrivit experţilor, este posibil ca această creatură să fi făcut parte dintr-o specie umană timpurie. 

Homo floresiensis, cum este denumit ştiinţific hobbitul, a fost descoperit în 2003, oamenii de ştiinţă încercând de atunci să explice originile sale. Potrivit acestora, membrii acestei specii nu depășeau înălțimea de un metru. În plus, hobbitul pare să fi fost contemporan cu specia noastră în urmă cu 12.000 de ani. 

Una dintre teoriile lansate de specialişti spune că ”hobbitul” a evoluat dintr-o specie umană mai mare care era localizată în estul Asiei şi că acesta a început să se micșoreze treptat după ce s-a mutat în Indonezia din cauza nanismului, specific acelei zone. 

”Cercetarea noastră nu demonstrează că erectus este strămoșul lui floresiensis, dar aduce dovezi că acest lucru este posibil”, a declarat dr. Yousuke Kaifu de la Muzeul Național al Naturii și Științei din Tokyo.

”Este o descoperire fascinantă deoarece arată că evoluția umană a luat numeroase turnuri. Nu este vorba doar de evoluția noastră, a oamenilor moderni, ci a tuturor speciilor din lume”, a declarat profesorul Chris Stringer  de la Muzeul de Istorie Naturală din Londra.

Sursa: http://jurnalul.ro

"Porţile Iadului", descoperite în Turcia: Arheologii au găsit intrarea în lumea infernului FOTO

Arheologii au descoperit "Porţile Iadului", celebra intrare către infern, din legendele greceşti şi romane. Acestea s-ar afla în anticul oraş Hieropolis, cunoscut acum drept Pamukkale, în sud-vestul Turciei

.

Cum ar fi arătat Porţile Iadului din Hieropolis

Foto: Francesco D'Andria

Potrivit miturilor, un mic templu cu coloane greco-romane era construit lângă un perete cu trepte, care duceau către intrarea într-o peşteră, plină de gaze toxice. "Acest loc este atât de plin de vapori, încât abia se mai poate vedea pământul. Orice animal care intră înăuntru moare instantaneu. Am aruncat acolo vrăbiuţe, care şi-au dat sfârşitul imediat şi au căzut", scria geograful grec Strabon.

O echipă condusă de arheologul italian Francesco D'Andria, profesor de arheologie clasică la Universitatea Salento, a descoperit ruinele acestor porţi mitologice. Experţii au găsit situl prin refacerea rutei unui izvor termal.

Printre ruine, arheologii au descoperit o peşteră cu coloane ionice care aveau inscripţii cu dedicaţii către zeii infernului - Pluton şi Kore. 

"Am văzut caracteristicile letale ale peşterii în timpul excavaţiei. Mai multe păsări au murit când s-au apropiat de intrare, fiind ucise instantaneu de dioxidul de carbon care ieşea de acolo", povesteşte D'Andria, care ar fi descoperit şi mormântul Sf. Filip în Hierapolis, în 2011.

Arheologii au găsit acolo şi ruinele unei piscine şi ale treptelor aflate deasupra peşterii, care se potrivesc descrierilor antice. "Oamenii puteau privi ritualurile sacre de pe aceste trepte, dar nu puteau ajunge în zona intrării. Doar preoţii puteau sta în faţa ei", spune D'Andria.

Anticul oraş ar fi fost fondat în anul 190 î.Hr. de Eumenes II, regele Pergamonului, şi a fost cucerit în 133 d.Hr. de romani. Astăzi, Pamukkale este vestit pentru terasele albe de travertin, rezultate în urma izvoarelor termale.

Ruinele "Porţilor Iadului" din Hieropolis

Păsările au murit imediat ce au ajuns lângă intrarea în peşteră

Coloanele templului şi scările pe care stăteau oamenii

Sursa: www.rtv.net

"Leagănul civilizaţiei umane", descoperit în inima acestui continent. A fost găsit din întâmplare, de un pilot

Cum arăta Pământul nostru cu 100.000 de ani în urmă? Cum trăiau oamenii în acele timpuri, ce mâncau, cum se îmbrăcau? Ei bine, suntem mai aproape de aceste răspunsuri, după ce arheologii au studiat aprofundat structurile impresionante din Africa de Sud, descoperite din întâmplare de un pilot american, în 2003.

În 2009, când s-a aflat despre sit-ul arheologic, oamenii au considerat că este cea mai veche structură antică de pe Pământ. Mult mai veche decât Marea Piramidă sau Sfinxul, făcând trimitere la sumerieni.

Ce este Calendarul lui Adam?

Formaţiunea, numită astfel de arheologi, este alcătuită din peste un milion de structuri antice circulare de piatră care zac împrăștiate în vestul localității Maputo, la 240 km în interiorul continentului în sud african. Despre aceste misterioase structuri s-a spus că sunt rămășițele unei metropole imense ce măsoară, după niște estimări conservatoare, aproximativ 2 400 km pătrați. 

Nu se știe cine le-a construit, dar se vehiculează ideea că enigmaticele pietre au o vechime de peste 75.000 de ani. Peste ”leagănul civilizației umane” planează acum o mare enigmă. Multe dintre structurile circulare sunt aliniate la puncte specifice geografice, inclusiv solstițiile și echinocțiile. 

Rămășițele templelor şi observatoarelor astronomice se întind pe o arie imensă. Calendarul de piatră, numit în mod simpatic ”Adam’s Calendar” (”Calendarul lui Adam”) a fost datat de către astronomul Bill Hollenbach.

Primele calcule pentru vârsta calendarului au fost făcute pe baza constelației Orion, cunoscută pentru “centura” strălucitoare de stele a vânătorului mitic. Axa Pământului are o mişcare de rotaţie în jurul unui ax astfel încât stelele şi constelaţiile îşi schimbă unghiul prezenţei pe cerul nopţii într-un mod ciclic. Această rotaţie, denumită mişcare de precesie completează un ciclu complet la fiecare 26. 000 de ani. 

Determinând când cele trei stele ale centurii lui Orion erau poziționate aliniat pe linia orizontului, putem estima data la care cele trei pietre ale calendarului erau aliniate cu cele trei stele într-un mod evident. Calculele sale au ținut cont şi de înălțimea lui Orion au sugerat o vechime de cel puţin 75. 000 de ani, însă calculele recente arată o vechime şi mai mare. Cum au fost calculate, vedeţi aici.

Sursa: www.antena3.ro