De aceea Va zic voua: Toate cate cereti, rugandu-va, sa credeti ca le-ati primit si le veti avea. Iar cand stati de va rugati, iertati orice aveti impotriva cuiva, ca si Tatal vostru Cel din ceruri sa va ierte voua greselile voastre. (Marcu 11, 24-25).
O intervenţie distrugătoare a eurodeputatului Godfrey Bloom la Parlamentul European, un om care merită să fie ascultat atunci când vorbeşte:“Statul este instituția Hoției! Când popoarele îşi vor da seama de ceea ce sunteţi, nu vor avea nevoie de mult timp să ia cu asalt Parlamentul şi să vă spânzure. Şi vor avea dreptate.”
“Ei bine, domnule Președinte, îmi vine în minte un citat al marelui filosof american Murray Rothbard care spunea: “Statul este o instituție talhara”. Impozitarea este un sistem prin care politicienii și birocrații fură banii de la cetățenii lor pentru a-i risipi într-o manieră rușinoasă. Acest loc nu este o excepție. Este fascinant, și mă întreb cum reușiți să vă păstrați seriozitatea atunci când vorbiți de evaziunea fiscală. Întreagă Comisie și birocrații din Comisie nu plătesc impozite. Voi nu plătiți taxe și impozite ca și restul cetățenilor! Voi aveți tot felul de avantaje….. Voi sunteți cei mai mari evazioniști fiscali din Europa, și totuși voi stați aici și dați lecții! Oamenii din Uniunea Europeană încep să înțeleagă mesajul. O să vă dați seama că euroscepticii vor deveni din ce în ce mai numeroși. Și să vă mai spun ceva, când popoarele își vor da seama de ceea ce sunteți, nu vor avea nevoie de mult timp săƒ ia cu asalt Parlamentul și să va spânzure. Și vor avea dreptate!”
Despre preşedintele Bush: "Ieri a venit diavolul aici. Chiar pe locul ăsta. Şi încă mai miroase a sulf".
Despre Barack Obama: "Domnule Obama, eşti un clovn. Un clovn".
Despre Condoleeza Rice: "Aminteşte-ţi de mine, fetiţă, sunt ca un arbore ţepos care înfloreşte pe câmpie... Nu te pune cu mine, fetiţo".
Despre politica externă: "Să salvăm rasa umană, să distrugem imperiul Statelor Unite!"
Despre capitalism: "Cine vrea să meargă în iad urmează capitalismul. Cine vrea să construiască Raiul aici devine socialist".
Despre alegerile prezidenţiale din SUA, din 2012: "Ar fi mai simplu pentru un măgar să treacă prin urechile acului, decât e pentru opoziţie să câştige alegerile".
Va prezentam astazi 2 filmulete scurte despre sclavia omului modern, o sclavie a mintii in esenta, dar care in exterior poate fi vazuta ca o sclavie fata de bani, de sistem, de pamant, de orice ...
"Nimeni nu este mai inrobit decat cel care crede in mod gresit ca este liber." - Johann Wolfgang von Goethe
"Cel mai bun sclav este cel care se crede liber"
Subiectul sclaviei a fost si este abordat pe larg pe tot blogul. Insusi numele blogului sugereaza faptul ca MATRIX-ul este sclavia noastra si aici gasiti si usi catre libertate.
Inainte de filmulete va prezentam o zi din viata unuia dintre sclavii moderni:
”Sclavia capitalistă: Confesiunile unui dependent de muncă
Începe munca la ora 6 şi termină la 3 dimineaţa. Lucrează de mai bine de doi ani într-o companie din Big Four. Ştie că o să mai reziste cel mult un an la acelaşi loc de muncă. După 3 ani, majoritatea angajaţilor îşi dau demisia. Sau mor, aşa cum s-a mai întâmplat! Supravieţuitorii acestui ritm de muncă au devenit dependenţi de droguri legale şi singurul lor scop în viaţă e să aibă mai mult timp pentru odihnă.MONEY.ro vă prezintă mărturia şocantă a unei tinere care lucrează la una dintre cele patru multinaţionale de audit active pe piaţa românească.
Trebuie să treacă perioada de 2 ani ca să îţi permiţi să poţi să alegi. Rezişti cu sticla de cola, cu calciu în venă şi cu mult Supradyn, spune N.C.
Cum arată o zi de muncă?
2 ore de somn pe noapte, 6 (n.red.-ore) în weekend, 2 pachete de ţigări pe zi. E doar un exemplu. Dacă ai ajunge la noi, în open space (n.red. birou), să vezi oamenii, te-ai speria. Arăţi groaznic, nu mai ai chef să ieşi din casă, şi ceilalţi îţi semnalează asta! Întrebarea de la sfârşitul zilei: oare merită?
Când a devenit copleşitoare munca?
E ca un antrenament ce îţi intră în sânge. Simţi o oboseală acută, dar eşti obişnuit cu starea asta. În primul an a fost foarte greu să ma obişnuiesc cu programul, atunci am simţit pentru prima oară senzaţia de extenuare dusă la extrem, iar în anul 2 începuse să îmi intre în ritm. Dacă poţi să spui că ăsta e un ritm. Am avut o colegă care s-a internat în spital din cauza asta, probleme grave cu stomacul, tot din cauza oboselii, dar ea lucra foarte mult. Eu plecam la 1-2 noaptea, ea încă mai rămânea la birou.
Muncă la foc continuu
Perioada cea mai aglomerată e între ianuarie şi iunie, iulie. E perioada criminală în care lucrezi şi 24 de ore şi tot nu e destul. Trebuia să mă trezesc în fiecare zi la ora 6, venea taxiul şi mă lua, stăteam la client până pe la 6-7 seara, până când terminau ei programul de muncă, până ajungeam înapoi la birou se făcea 8 seara, stăteam acolo până la 12-1, mă apuca şi 3 dimineaţa, veneam acasă, şi aşa am ţinut-o cam două săptămâni. Fără nicio pauză, la foc continuu. Asta a fost dintotdeauna, nu doar înainte de criză.
Tu câte ore dormi, în medie, pe noapte?
În medie 4-5 ore. Programul ăsta e timp de 2 ani de zile.
Azi e sâmbătă...Ce faci de obicei sâmbăta?
Sâmbăta îţi rămâne liberă ca să dormi, să mai faci cumpărături, dacă apuci, eu în principiu nu mai apuc, pentru că nu mai îmi pasă, există magazinul de la colţ. Iar duminica începi să intri în fibrilaţii, te gândeşti că mâine e luni şi nu am terminat (n.red. munca). În principiu, munca pe un client se face de luni până vineri, dar nu se întâmplă niciodată să termini. Decât în cazuri excepţionale, în care s-au bugetat mai multe ore decât ar fi fost necesar. Mi s-a întâmplat o singură dată să fie un client pe care să ştiu sigur că l-am terminat vineri seara. Dar anul ăsta, fiecare duminică înseamnă muncă de la 10 până la 3-4 dimineaţa. Şi te trezeşti lunea foarte obosit.
De ce nu pleci de acolo?
O să mă gândesc la asta în iunie, după ce se termină şi anul ăsta, pentru că acum nu ai timp să cauţi, nu ai timp să mergi la interviuri, e foarte dificil când ai un client şi toate ard, eşti acolo în focuri, trebuie să dai peste o persoană foarte binevoitoare care să accepte: fie, du-te! Dar dacă o să fie mai rău? Trebuie să fii sigur că pleci undeva unde să ştii că o să şi merite.
La un moment dat am făcut o boală acută ce a necesitat intervenţie chirurgicală urgentă. Eram la client, mi-era rău, dar eu am crezut că am făcut o indigestie. Şi seara acasă am zis să mai lucrez un pic. Îmi intrase în sânge. Să mai deschid laptopul şi să mai lucrez câteva ore, şi atunci am simţit, am mers de urgenţă la spital, m-au operat în noaptea aia. A doua zi dimineaţa, nici bine nu mă trezisem din anestezie, că mă sună seniorul şi îmi spune: nu ai făcut nimic! ce s-a întâmplat? „Ştii, acum m-am trezit din anestezie, sunt la spital” zic eu. „Păi şi nu avut timp să lucrezi?” Îşi imagina că trebuia să lucrez înainte să mi se facă rău. „Timp mort. Până la spital ai stat degeaba”. Este o plantaţie de sclavi cu machiaj capitalist.
Ai vorbit cinstit cu şeful tău despre programul de lucru?
Dar nu îi interesează, fiindcă nimeni nu e de neînlocuit. Şi te înlocuiesc imediat şi îţi spun: ok, nu faci faţă? noi nu te ţinem cu forţa. Pleacă! Vina e a ta! Cine ar fi putut să ia o decizie concret era partenerul. De obicei partenerul era din străinătate. Şi pe el nu-l interesa ce faci, care e problema ta, şi ca un bulgăre de zăpadă...venea presiune de la partener care punea presiune pe manageri, ei pe seniori şi tot aşa.
Ne plângeam noi între noi, şi cam atât. Dar nu te ajuta nimeni cu nimic. Tot tu trebuia să îţi faci treaba. Tu erai responsabil cu toată munca.
Dar oamenii din anturanjul tău, cei care nu lucrează “în sistem”, te înţeleg?
Cu lumea din afara sistemului nu prea mai comunici, nu prea ai timp să ieşi, numai cu oamenii cu acelaşi program cu tine şi cu care te sincronizezi. Ştii deja povestea pe dinafară, şi când vii să vorbeşti despre asta unui om care nu ştie cum e, realizezi că că poate nu e foarte bine şi că poate e un stimul să iei o decizie radicală. Să pleci şi atât.
Când ţi-ai pus problema demisiei în mod categoric?
Din primul an, de când am început să fac over time (ore suplimentare, n.red.) serios, din aprilie-mai, începi să îţi spui întrebări. Grave! Şi de atunci, pe fiecare dintre noi ne bate gândul să ne dăm demisia. În fiecare luni aceeaşi dilemă. Nu mai pot.
Când nu mai poţi şi nu mai vrei, simţi tu că pentru tine experienţa s-a terminat, începi să cauţi în altă parte. Nu poţi să spui, gata! Azi îmi dau demisia. Ţine şi de siguranţa fiecărui om, nu vreau să rămân pe drumuri.
În afară de zilele de concediu din vară, mai ai timp liber să te refaci?
Se dau examene în mai, începutul lui iunie şi în principiu atunci se şi termină ce înseamnă dead-line-uri foarte stricte. Ţi se acordă două zile înainte de fiecare examen. Oamenii aşteaptă să ajungă la examene ca să doarmă. Iar alt timp liber mai sunt cursurile. Pentru fiecare examen participi la nişte cursuri, sunt 5 zile în care nu ai clienţi, nu ai nimic. Acum le-au comasat, în august, atunci nu sunt clienţi.
Dar măcar îţi poţi lua cele 21 de zile de concediu..
Mă gândeam cu groază cum ar fi să îţi spună că nu mai poţi să iei concediu, toată lumea a plecat în concediu şi tu eşti singura care a rămas. Şi nici nu poţi să faci nimic. După trei ani şi chiar în anul trei, poţi claca în orice moment. Foarte mulţi dintre noi au certitudinea că dacă au trecut prin asta pot să treacă prin orice.
Dar dacă ai o urgenţă? Poţi obţine înţelegere de la şef să pleci ca să rezolvi problema?
Dacă ai o urgenţă, poţi să pleci pentru o oră, maxim două. Am plecat, dar după asta trebuie să recuperezi. O oră, nu mai mult de atât. Trebuie să fii foarte bolnav, cu perfuzii, cred că aşa te-ar crede!
Dar în perioadele mai relaxate ai mai mers la interviuri de angajare?
Da. Şi la interviuri mă întrebau de ce am plecat din companie. Volumul de muncă, am spus. ”Şi totuşi, nu îţi pare rău că nu ai stat mai mult?” mă întreabă. “Nu!”, am răspuns! Lumea nu înţelege.
Vorbim de angajatori...
Da. “De ce ai venit la noi? De la un jucător mare?” mă întreabă. „Înseamnă că ceva s-a întâmplat, înseamnă că nu ai plecat de acolo în condiţii foarte bune, ai venit la noi, dar poate nu te vom primi, pentru că cine ştie ce s-a întâmplat acolo”. “Cum adică lucrai peste program? Păi şi dacă la noi o să se întâmple să lucrezi peste program?” Se ştie că se lucrează mult, mi se pare aberant că tocmai angajatorul pune întrebări din astea. Stai puţin, am şi eu dreptul la viaţă! De asta plec.
Cum se recrutează la voi? Ce fel de oameni caută?
Se orientează către oameni care au făcut lucruri peste măsură. Nu numai facultatea, au fost şi în organizaţii, au şi lucrat în acelaşi timp, oameni care pot să facă mai mult decât restul şi decât cere, legal, contractul de muncă.
Când te-ai angajat, ce variantă declarativă ţi-au livrat angajatorii despre programul de lucru?
Ştii că se lucrează cam mult, dar apoi îţi băgau în faţă renumele şi ce oportunităţi o să ai. Dacă rezişti, o să fie bine. Ca să poţi să faci ceva, stai, închizi ochii şi mergi mai departe. Stai un an, doi, cât îţi trebuie şi apoi majoritatea pleacă. După vreo trei ani toată lumea pleacă. Îmi spuneau că o să fie şi deplasări, nu am soţ, nu am copil, sunt ok cu deplasările. Dar şi deplasările deveneau la un moment dat o povară. Nu făceai altceva decât că te trezeai dimineaţa, mergeai la client, stăteai acolo, apoi veneai seara de la client şi lucrai mai departe. Doar că nu dormeai în patul tău. “Beneficiam” de un pat un pic mai mare.
Altfel, ei nu au fost foarte expliciţi în privinţa programului de muncă?
Au spus că se lucreză mult, în sensul de mai mult de opt ore. Dar nu au zis ce înseamnă mult. Că se face over time (n.red. ore suplimentare). Punct. În primul an se plăteau. Dar era foarte greu să accepte managerul acel over time, fiindcă tu, punându-ţi orele de over time, automat bugetul pe clientul respectiv sărea în aer, şi nu le mai ieşeau lor calculele. Erau acceptate, dar nu le aprobau managerii. Se întâmpla foarte rar să le aprobe. În anul al doilea, au schimbat politica şi au zis că mai bine transformă orele suplimentare în zile libere. Dar zilele libere puteai să le iei în vară, după busy season, nu când vrei tu! Ci doar când nu mai aveai de lucru. Dar chiar şi aşa, foarte greu se acceptau. Tot pe motivul ăsta, puneai mai multe ore, automat bugetul pe clientul respectiv urca şi nu mai ieşea la profit.
Şi a venit criza. Au făcut concedieri? Spuneai că oricum e foarte multă muncă..
Părea imposibil să dea afară. Şi aşa, volumul de muncă era foarte mare şi cine o să-l acopere? Totuşi, de când a început criza am pierdut mulţi clienţi şi mulţi oameni. Criza a venit cu costuri tăiate, şi asta înseamnă în primul rând salarii. Au dat afară oameni, după care oamenii au început să plece singuri. Au venit clienţi noi, mai mici, dar pe care tot trebuie să îi onorezi. Şi atunci volumul de muncă e mai mare.
În multe cazuri s-a ajuns la concluzia că oamenii nu erau potriviţi pentru job. După 7 ani de muncă în companie. S-a invocat nepotrivirea între profilul angajatorului şi al angajatului. Prin urmare, decizia de a renunţa la un angajat e “un bine” reciproc avantajos.
De pe ce poziţii au fost concediaţi?
Când au început “să scuture”, au început de sus. “Semnează-ţi demisia, pentru că oricum te dăm afară!”. A fost un proces urât. Fiecare era sunat şi chemat. Eram la birou când se întâmpla asta şi când începeau să sune telefoanele în birou ţi se oprea respiraţia. Acum au rămas fără oameni şi angajează. Au plecat foarte mulţi şi din toate poziţiile.
De ce nu ai plecat şi tu?
Dacă ai avea siguranţa că mâine te angajează cineva şi vine şi îţi pune contractul de muncă în faţă şi spune hai la mine să munceşti pe mai mulţi bani.... Nimeni nu pleacă pe acelaşi salariu. Toată lumea vrea mai mult. Toţi foştii noştri colegi care lucrează în altă parte au salarii mai mari decât noi, adică un post unde nu au la fel de mult de lucru şi salarii mai mari.
Câţi dintre cei care au fost constrânşi să îşi semneze demisia şi-au găsit de lucru în ultimul an?
Aproape toţi care au plecat s-au reangajat. Erau juniori, dar anul 2 de juniorat, vorbim de oameni care nu fost promovaţi.
Cum ai perceput compania înainte să te angajezi?
Când m-am angajat aici, am crezut că l-am prins pe Dumnezeu de un picior. Trei ani la rând mi-am dorit să ajung aici. Ziceam: la pensie ies de aici! Trei ani însă e maximul la care poţi rezista. Din moment ce ai stat trei ani, ai prins rădăcini, ai intrat în sistem, nu prea îţi mai vine să ieşi. Dacă rezişti.
Raluca Stroescu (31 de ani), manager de audit la Ernst & Young, a murit în 2007, cazul ei dezvăluind opiniei publice condiţiile în care se lucrează în unele dintre multinaţionalele care activează în România. Femeia muncea, de câteva săptămâni, circa 100 de ore pe săptămînă şi avea parte de doar 4-5 ore de somn pe noapte.”p
Filosoful Gabriel Liiceanu i-a ţinut un mic discurs preşedintelui suspendat Traian Băsescu, la o întâlnire la GDS.
REFERENDUM 2012. "Mircea Cărtărescu s-a oprit pentru că e greu să treci de la Platon şi Shakespeare la Ponta şi Antonescu. În statele mature democratic oamenii nu trăiesc în viaţa politică ci în viaţă. Vieţile noastre ca intelectuali au fost majoritar distruse. Cei mai mulţi de aici nu au stat deoparte. Forţa noastră sunt cuvintele. Noi nu avem bani să plătim o televiziune ca cuvintele noastră să pună lumea pe drumul bun. Suntem într-o situaţia ingrată. Suntem prizonierii unei clase politice şi nu ştiu cum să scăpăm de acest prizonierat. 20-30 de oameni aruncă în aer un întreh popor. Noi cădem în groapă prin conştienţa noastră", a declarat Gabriel Liiceanu.
John F. Kennedy a tinut acest discurs la data de 27 Aprilie 1961 ,cu doi ani si jumatate inainte sa fie asasinat(22 noiembrie 1963).In opinia a majoritatea analistilor politici de la acea vreme,discursul lui a continut detalii criptate cu privire la complotul din umbra a societatilor masonice impotriva poporului American.Iata discursul:
Doamnelor şi domnilor,
Cuvântul "secret" însuşi este respingător într-o societate liberă şi deschisă iar noi, ca popor, ne opunem prin istoria şi moştenirea noastră societăţilor secrete, jurămintelor secrete şi procedurilor secrete.
Noi am stabilit cu mult timp în urmă că pericolele tăinuirii excesive şi neînştiinţate a unor fapte pertinente egalează pericolele ascunderii justificării acestei tăinuiri.
Chiar şi în prezent se pune puţin preţ pe lupta împotriva ameninţării unei societăţi secrete noi imitându-i restricţiile samavolnice.
Chiar şi în prezent se pune puţin preţ pe asigurarea supravieţuirii naţiunii noastre dacă tradiţiile noastre nu supravieţuiesc odată cu ea.
Şi există un mare pericol, asupra căruia trebuie să veghem în avans mai mult, căci vom fi expuşi acestuia de cei dornici să îşi pună în aplicare intenţiile chiar până la limitele cenzurii oficiale şi tăinuirii. Nu intenţionez să permit ca aceasta să se petreacă, in masura in care depinde de mine.
Şi nici un oficial din administraţia mea, indiferent dacă are o poziţie importantă sau nu, dacă e civil sau militar, nu ar trebui să interpreteze acest discurs al meu ca o scuză pentru a nu informa, pentru a nu ne arăta intenţiile, pentru a ne ascunde greşelile, pentru a nu arăta presei şi publicului faptele pe care ei merită să le ştie, căci în lume există o conspiraţie monolitică şi barbară care ni se opune şi care se bazează în principal pe mijloace ascunse pentru a-şi extinde influenţa ei de temut, pe infiltrare în loc de invazie pe acţiuni subversive în loc de alegeri pe intimidare în loc de alegere liberă pe guerile, noaptea, în loc de armate, ziua.
Este un sistem care a acumulat resurse materiale şi umane imense în construcţia unei reţele strânse, a unei maşini înalt oficializate care combină operaţiuni militare, diplomatice, de securitate, economice, ştiinţifice şi politice.
Pregătirile ei sunt secrete, nu sunt date publicităţii.
Greşelile ei sunt îngropate, nu evidenţiate.
Descendenţii ei sunt tăinuiţi, nu onoraţi.
Extinderea lor nu este pusă sub semnul întrebării, nici un zvon nu se răspândeşte, nici un secret nu este revelat.
Nici un preşedinte nu ar trebui să se teamă de analiza din partea publicului a programei sale căci din acest studiu provine înţelegerea iar din acea înţelegere rezultă susţinerea sau opoziţia şi ambele sunt necesare.
Nu cer publicaţiilor voastre să susţină o administraţie dar vă cer ajutorul în îndatorirea colosală de a informa şi a alerta poporul american, căci eu am o încredere totală în răspunsul şi dăruirea cetăţenilor noştri atunci când sunt bine informaţi.
Nu numai că nu aş putea să lupt împotriva unei controverse din partea cititorii voştri chiar o consider binevenită.
Această administraţie doreşte să fie sinceră cu greşelile ei căci un înţelept a spus cândva:
O eroare nu devine greşeală decât după ce refuzi să o corectezi.
Noi intenţinăm să ne asumăm întreaga responsabilitate pentru greşelile noastre.
Şi ne aşteptăm ca dv. să le punctaţi atunci când nouă ne scapă.
Fără controversă, fără criticism, nici o administraţie şi nici o ţară nu poate reuşi.
Şi nici o republică nu poate supravieţui.
De aceea legea ateniană face ca noi toţi să considerăm o crimă reţinerea oricărui cetăţean de la controversă.
De aceea presa noastră a fost protejată de prima lege.
Este singura afacere din America protejată special de Constituţie şi nu în primul rând pentru a amuza şi a crea bună dispoziţie nu pentru a pune accentul pe trivial şi sentimentalism nu pentru a da pur şi simplu publicului ceea ce doreşte ci pentru a informa, a trezi, a reflecta, a evidenţia pericolele şi oportunităţile, pentru a arăta crizele şi soluţiile, pentru a conduce, modela, educa şi uneori chiar a înfuria opinia publică.
Aceasta implică o analiză mai cuprinzătoare a ştirilor internaţionale căci acestea nu mai sunt departe de noi ci la îndemână şi aproape.
Implică o mai mare atenţie la îmbunătăţirea înţelegerii ştirilor şi a transmiterii lor.
Şi mai înseamnă că guvernul la toate nivelele trebuie să-şi îndeplinească obligaţiile de a vă oferi cât mai multe informaţii posibil în afara limitelor înguste ale securităţii naţionale.
În presa tipărită, în cea care înregistrează faptele omului în menţinătorul conştiinţei lui, purtătorul ştirilor lui ne căutăm puterea şi ajutorul, încrezători că, cu ajutorul vostru, omul va fi aşa cum este predestinat să fie: liber şi independent.
Astăzi au avut loc cele două evenimente pe care lumea democrată le aştepta în România:Decizia curţii Constituţionale pe subiectul investirii guvernului SIE, şi discursul domnului Băsescu în parlament.
Bineînţeles că amândouă sunt legate, amândouă confirmă călcâiul de marinar apăsat pe grumazul democraţiei din România. După ce CCR a probat pentru a nu ştiu câta oara obedienţa si supunerea la dorinţele tătucului, a parafat încă odată obiceiul încălcării nu numai a legilor bunului simţ dar şi a legilor tării. Este inutil să mai discutăm despre ceva ce practic aşteptam şi nu mă miră.
Este inutil să vorbim şi despre discursul domnului Băsescu, dar trebuie totuşi să amintesc sau să punctez sferele de interes ale matelotului.
Am reţinut preocuparea domniei sale pentru revigorarea economiei pe unele domenii cum ar fi :
1. Exploatarea minieră, „ dar nu orice activitate minieră„ ci numai cea auriferă, şi nu oriunde- completez eu- ci cea de la Roşa Montana. Bineînţeles domnul preşedinte este dornic să încaseze cât mai repede comisionul chiar dacă a menţionat că bineînţeles că „dorim şi o exploatare autohtonă, dacă avem cu cine „ Avem aici o dovadă nu numai de subordonare a interesului naţional şi cedarea resurselor unei companii străine de interesele României ci şi un cinism ieşit din comun, în condiţiile în care ştie bine că a distrus practic şi desfiinţat mineritul autohton. Să vii acum şi să spui , după ce ani de zile ai distrus, desfiinţat şi dezarticulat tot ce însemna mineritul aurifer în România, că e nevoie de acest minerit şi că ai vrea să îl faci chiar şi cu companii sau resurse autohtone este nu numai cinic dar şi o nesimţire criminală. „ Dacă avem bani, să îl deschidem cu banii noştri dacă nu să îl deschidem cu bani de la alţii” Dar domnul vorbitor oare nu ştia că ţara asta se împrumută de la FMI de câţiva ani buni pentru că nu mai are bani ? Pe ce lume trăieşte ? Bun plan. Distrugi minele de aur, declari mineritul aurifer nerentabil, secătuieşti economia, rămâi fără bani pentru că nu mai ai aur la export şi te împrumuţi la alţii, şi brusc constaţi că minerituil aurifer a devenit rentabil. Şi cum nu ai bani să investeşti în el, ceri ajutorul unor companii străine care nu vor uita să te răsplătească pentru ca ai distrus mineritul autohton apoi ai adus ţara la sapă de lemn şi apoi i-ai chemat să te salveze, rugându-i să vină să îţi ia aurul. Asta se întâmplă în România.
2. Domeniul IT. Aici domnul preşedinte, bănuiesc mare amator de socializare, internaut convins, dar susţinător al ACTA declarat, a remarcat viteza mare de transfer a datelor în România, dar este nemulţumit de un aspect: avem prea multe fibre.. optice. Este supărat domnia sa că fiecare minister, fiecare regie, fiecare firmă are propria sa fibră optică, şi nu există una singură, care să poată fi supravegheată, penetrată, urmărită şi la nevoie scurtcircuitată de la pupitrul de comandă al serviciilor sale secrete, dintr-un singur buton. Asta este opinia domnului Băsescu vizavi de economia de piaţă, principiile de conducere de dreapta, dezvoltarea iniţiativei private şi dreptul cetăţeanului de a alege serviciile convenabile. Domnul Băsescu este supărat că „fiecare este stăpân pe fibra lui optică”. Este incredibil cu câtă seninătate poate să susţină asemenea aberaţii de parcă ar susţine libertăţi democratice fundamentale.
3. Situaţia energetică a ţării. Aici am auzit iarăşi unele afirmaţii anacronice de parcă domnul sus numit şi-a propus să întoarcă lumea cu fundul în sus. Ca şi don Quijote de la Mancha, cavalerul cauzelor stupide se luptă cu morile de vânt. Ceea ce în ţările civilizate este considerat o şansă şi o posibilitate fericită de a mai salva resursele tot mai scăzute ale planetei în ceea ce priveşte energia şi mă refer aici la energia solară şi eoliană care au avantajul că necesită investiţii minime, consum de resurse ZERO, costuri mici pentru consumator, deci o soluţie ideală, domnul preşedinte al României tratează cu dispreţ, cu ură pentru că nu îi aduce nici un profit, nu o poate controla, nu o poate întrerupe la ordin şi nu o poate controla, dar mai ales nu îi poate ridica preţul de câte ori vrea, şi nu poate să obţină astfel taxe în plus. Cum să taxezi vântul ? Să vii în parlamentul României şi să spui “nu vreau să ne trezim la Predeal cu o moară din aia de vânt “ ca şi cum o moară din aia de vânt ar mânca copii şi ar produce pagube imense umanităţii, ar contamina solul mai ceva ca cianurile de la Roşia Montana şi ar polua aerul mai ceva ca maşinile second hand . Nu are domnul preşedinte nici măcar minimele cunoştinţe necesare încât să spună instalaţii eoliene, el le spune mori de vânt ca să înţeleagă tot românul “cât de gravă e situaţia”. E normal ca domnul prea des menţionat deja să spună că “ sursele noastre sunt cele de la Cernavodă, gazele de şist şi gazele din Marea Neagră “, pentru că asta înseamnă investitori străini, comisioane babane, liberalizarea preţurilor, taxe şi impozite, control asupra populaţiei, monopol. Când a afirmat că “ sursele noastre sunt …” numitul Băsescu a uitat să menţioneze la cine anume se referea când a spus sursele noastre, dar sunt sigur că se referea la aceleaşi persoane la care s-a raferit şi când a spus “să trăiţi bine”, nu la cei la care s-a referit când a spus “i-am ciuruit”. Apropo de şisturi, poate acuma înţelege şi Briana Caragea, cea care protesta la ministerul Economiei împotriva obţinerii gazelor de şist, de ce a fost arestată. Păi cum să strigi în gura mare că nu eşti de acord cu ceea ce doreşte tătuca ?
4. S-a mai referit vorbitorul şi la parlamentul unicameral, adică ceea ce spuneam eu acum câteva zile când vorbeam de şansele ca USL să ajungă să formeze viitorul guvern, după alegeri. Prin prisma celor spuse acuma se întrevede din ce în ce mai clar demisia domnului Antonescu din fruntea PNL pentru că dacă sa va trece la parlament unicameral până la alegeri, lucru uşor de obţinut cu opoziţia în grevă, numărul deviitori parlamentari USL necesar a fi cumpăraţi sau şantajaţi scade considerabil şi astfel Băsescu va obţine mult mai uşor majoritatea parlamentară în viitoarea legislaţie.
Cam asta a vrut să transmită fiinţa extraordinară cetăţenilor, ca şi faptul că dacă sunt cuminţi şi nu îl mai scot afară, este posibil ca de 1 Iunie, cu o săptămână înainte alegeri să le le aducă salariile la valoarea avută înainte de 2009 dar bineînţeles neindexate cu inflaţia, cu preţurile, fără a ţine cont de valoarea de cumpărare a leului la ora actuală. Şi bineînţeles că se aşteaptă ca mujicul să fie mulţumit, să îi pupe mâinile şi să voteze cu actuala conducere care uite, are grijă de oameni şi le măreşte salariile în timp de criză. Cât de prost să fie romanul ?
PS. Mă întreb dacă nu cumva Măria Sa, atunci când spunea ceva de morile de vânt din Dobrogea se referea la ceea ce a văzut la Corbu, colţ cu poligonul militar. Dacă la acele “ mori” se referea, atunci îi dau dreptate, trebuiesc desfiinţate, dar acelea nu sunt mori ci antene.
Daily Mail publică un videoclip incredibil din Londra, în care o pensionară de culoare aflată în mijlocul revoltei le face morală protestatarilor.
Ea priveşte un grup de huligani care devastează o clădire şi le ţine un discurs înflăcărat, în care îi îndeamnă să oprească violenţele.
Femeia îşi agită bastonul prin aer şi apără drepturile "patronilor muncitori" ale magazinelor pe care le devastează tinerii.
"Terminaţi naibii cu incendierea proprietăţilor şi a magazinelor, oamenii au muncit din greu să le deschidă. Aţi înţeles?", îi pune la punct femeia.
"Patroana magazinului pe care îl spargeţi acum munceşte din greu ca să-i meargă afacerea, iar voi îl incendiaţi. Pentru ce? Ca să spuneţi că sunteţi războinici şi răi", continuă bătrâna.
Apoi, ea le reaminteşte anarhiştilor de unde au pornit protestele. "E vorba despre un om care a fost împuşcat la Tottenham, nu despre distracţie şi distrugeri. Dacă luptăm pentru o cauză, haideţi să luptăm naibii pentru o cauză. În loc să faceţi asta, voi furaţi şi fugiţi", încearcă femeia să-i aducă pe calea cea dreaptă.
De ieri, când a fost postat pe internet, discursul femeii a adunat peste 27.700 de vizualizări. "Dumnezeu să o binecuvânteze pe această femeie curajoasă", notează unul dintre comentatori.
