Fenomenul Inedia – a trăi doar cu Lumină Divină

Postul complet a fost considerat în toate tradițiile spirituale drept o modalitate foarte puternică de purificare a corpului sau a minții. Există însă o categorie de ființe spirituale care au dus practica postului la perfecțiune: nu au mai mâncat nimic timp de ani de zile. Care este secretul acestei puteri paranormale veți afla în cele ce urmează. 

Fenomenul Inedia este explicat în Dicționarul Scepticului (Dicționarul scepticului (engleză The Skeptic’s Dictionary) este o colecție de eseuri sceptice și de referințe scrise deRobert Todd Carroll, publicată pe site-ul său skepdic.com și într-o carte tipărită, una dintre cele mai complete ghiduri de informații sceptice, pe teme pseudoștiințifice, paranormale, oculte și altele. Carroll afirmă că această carte nu este menită să prezinte o viziune echilibrată pe teme oculte – dimpotrivă ea este destinată să fie o mică contrapondere contra literaturii oculte și paranormale foarte voluminoasă.) drept capacitatea de a trăi și desfășura o activitate normală pe timp nedefinit, în absența oricărei forme cunoscute de alimentație. Cuvântul „inedia” provine de la cuvântul latinesc ce înseamnă „fără hrană”. Acest fenomen mai este cunoscut și sub numele de „respiraționism”, prin analogie cu vegetarianismul, adică a te hrăni numai prin intermediul respirației. Inedia este un fenomen asociat misticismului și credinței în Dumnezeu. Istoria consemnează cazurile a numeroși sfinți creștini care au renunțat complet la hrană pe perioadă de mai multe zile, fără ca aceasta să le altereze starea de sănătate și vitalitate. Printre aceștia îi menționăm pe sfânta Caterina din Siena, sfânta Lydwine dinSchiedam, preafericita Elisabeth Achler din Reute (15 ani fără hrană), sfântul Nicholas de Flüe (20 de ani fără hrană), considerat drept patronul spiritual al Elveției, Louise Lateau (14 ani fără hrană),Therese Neumann (39 de ani fără hrană). În cazurile acestora, cel mai adesea fenomenul Inedia era însoțit și de cel al stigmatelor lui Iisus, care le apăreau de obicei vinerea sau în Săptămâna Patimilor. Pentru cazurile din secolul XX, oamenii bisericii și medicii au întreprins cercetări și verificări amănunțite, ba chiar supravegheri ale subiecților pe perioade îndelungate, pentru a se convinge de autenticitatea fenomenului și pentru a elimina orice posibilitate de fraudă. Unul din cele mai cunoscute cazuri de fenomen Inedia din secolul trecut este cel al lui Therese Neumann, care prezenta totodată și fenomenul stigmatelor. 

Ea a constituit subiectul a numeroase verificări medicale, care au confirmat de fiecare dată autenticitatea fenomenului. Astfel, un raport medical din 1927 arată că, în timpul unei supravegheri severe care a durat 15 zile, interval în care Therese nu a mâncat și nu a băut nimic, greutatea sa corporală a variat astfel: 55 kg în prima zi, 51 kg în a patra zi, 54 kg în a opta zi, 52,5 kg în a unsprezecea a zi și din nou 55 kg în a cincisprezecea zi.

Sfânta Therese Neumann nu s-a hrănit 39 de ani

În călătoria sa prin Europa, spre India, în anul 1935, marele yoghin Paramahamsa Yogananda a întâlnit-o pe sfânta catolică Therese Neumann. El povestește această întâlnire într-un capitol din cartea sa „Autobiografia unui yoghin”: „Cu mulți ani înainte citisem un reportaj uimitor despre ea, care se poate rezuma astfel:

1. Therese, născută în 1892 și rănită într-un accident, la vârsta de 20 de ani, a orbit și a paralizat.

2. Și-a recăpătat vederea în mod miraculos în 1923, rugându-se sfintei Therese de Lisieux. Mai târziu picioarele Theresei Neumann s-au vindecat instantaneu, datorită credinței ei în Dumnezeu.

3. Începând din 1923, Therese a renunțat să mănânce și să bea, cu excepția unei cuminecături pe care o ia zilnic.

4. În 1926 i-au apărut stigmatele sacre ale lui Iisus pe cap, pe piept, la mâini și la picioare. La început în fiecare vineri, iar după al doilea război mondial – doar în anumite zile sfinte ale anului, ea trecea prin suferințele Patimilor lui Iisus.

5. Deși nu vorbește decât dialectul german al satului ei, în timpul transelor de vineri Therese pronunță fraze într-o limbă necunoscută în care erudiții au recunoscut vechea limbă aramaică. În anumite perioade ale viziunilor ei, ea vorbește greaca sau ebraica.

6. Cu autorizarea bisericii, Therese a fost supusă de mai multe ori unui control științific riguros. Dr. Fritz Gerlich, directorul unui ziar protestant german, s-a dus la Konnersreuth pentru a «demasca frauda catolică», dar la întoarcerea sa el a descris cu devotament viața sfintei”. Iată dialogul dintre Yogananda și Therese Neumann:

- Nu mâncați absolut nimic? Voiam să aud răspunsul din propria ei gură.

- Nimic, cu excepția unei cuminecături sfințite, la ora 6 în fiecare dimineață.

- Ce dimensiune are?

- Subțire ca o foaie de hârtie și de mărimea unei monezi mici. Ea adaugă: – O iau din motive confesionale: dacă ea nu e binecuvântată, nu o pot înghiți!

- Desigur că nu ați trăit 12 ani numai cu aceasta!

- Eu trăiesc cu lumina lui Dumnezeu. Cât de simplu și einsteinian era răspunsul ei!

- Văd că dumneavoastră știți că energia eterului, a soarelui și a aerului vă pătrunde în corp. Fața ei a fost iluminată de un surâs:

- Sunt fericită să văd că înțelegeți cum trăiesc.

- Viața dumneavoastră sfântă este o dovadă zilnică a acestui adevăr enunțat de Iisus: „Omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” Din nou explicația mea a bucurat-o foarte tare:

- Adevărat. Unul din motivele pentru care eu mă aflu pe pământ este pentru a demonstra că omul poate trăi cu lumina divină și nu numai cu hrană. Therese Neumann a murit la 18 septembrie 1962, la Konnersreuth.

Yoghina Giri Bala nu a mâncat 50 de ani

În aceeași carte, „Autobigrafia unui yoghin”, Yogananda descrie întâlnirea sa cu o altă sfântă, de data aceasta hindusă, care s-a abținut de la a mânca vreme de mai bine de 50 de ani. Ea impresiona plăcut prin modestia și umilința sa. „Ochii îi străluceau ca jarul, fața ei blândă și binevoitoare sugera realizarea divină și detașarea totală de bunurile acestei lumi.” Întrebată de Yogananda de ce a ales să nu mai mănânce, ea a povestit cu simplitate evenimentele care au condus-o la o veritabilă transformare lăuntrică și chiar la conștientizarea menirii ei spirituale. „M-am născut în acest ținut împădurit. Copilăria mea nu a avut nimic remarcabil, cu excepția faptului că aveam o poftă nepotolită de mâncare. Am fost logodită de foarte tânără. (…) N-aveam decât 12 ani când am intrat în familia soțului meu laNawabganj. Soacra mea își bătea joc zi și noapte de lăcomia mea. Era atât de penibil să îndur ironiile ei încât, la un moment dat, voința mea s-a trezit. Într-o dimineață, reproșurile ei au fost deosebit de crude. «Îți voi dovedi, am zis eu, că nu mă voi mai atinge de mâncare cât voi trăi!» Soacra mea a râs disprețuitoare: «Cum ai putea să trăiești o viață fără să mănânci nimic, când îți este imposibil să trăiești o zi fără să te îndopi cu mâncare?» N-aveam răspuns la această replică! Totuși hotărârea mea era definitivă. M-am retras într-un colț singuratic pentru a-L ruga pe Dumnezeu. «Doamne, mă rugam eu, binevoiește să-mi trimiți un Ghid spiritual care să mă învețe să trăiesc cu lumina ta, și nu cu hrană! »” Am intrat într-o stare de extaz divin. Condusă de o mână invizibilă, m-am dus la templu de la Nawabganj, pe malul Gangelui. Soarele matinal îmbrăca fluviul auriu; m-am purificat în apele sfinte, ca pentru o inițiere. Cu hainele ude tocmai părăseam malul când, deodată, Ghidul meu spiritual a apărut într-o lumină orbitoare. – Fetițo, mi-a zis el cu o voce plină de compasiune, eu sunt Ghidul spiritual pe care Dumnezeu ți l-a trimis ca răspuns la rugile tale fierbinți, înduioșat de caracterul lor neobișnuit! De azi înainte, tu vei trăi cu lumină astrală, iar toți atomii corpului tău se vor hrăni din curentul infinit de PRANA (energia universală). Templul era pustiu și totuși Ghidul meu spiritual ne-a înconjurat cu o aură protectoare pentru a nu ne surprinde nimeni. El m-a inițiat într-o tehnică YOGA care eliberează corpul de nevoia de a absorbi alimente terestre grosiere. Tehnica include utilizarea unei anumite MANTRA (un cuvânt ce corespunde unui sunet subtil de rezonanță) și exerciții de respirație mai complicate decât cele care se fac de obicei. Nici medicamente, nici magie – nimic altceva decât Kriya Yoga.” Întrebată de Yogananda la ce crede ea că folosește să fie singura care nu se hrănește dacă nu poate revela secretul și altora, Giri Bala i-a răspuns cu aceeași simplitate: „că în acestă reîncarnare trebuia să dovedească omenirii că omul este spirit. Iar pentru a progresa pe calea care duce la Dumnezeu, omul trebuie sa învețe să trăiască cu Lumină Divină, nu doar cu mâncare!”

Explicații ale fenomenului Inedia

În cazul belgienei Louisei Lateau (1850-1883), căreia îi apăreau stigmate, raportul medicului arată neputința științei de a explica, la acea vreme, acest fenomen neobișnuit. „Louise Lateau pierde în fiecare vineri o cantitate de sânge (datorită fenomenului stigmatelor. Gazele expirate conțin apă și dioxid de carbon. Greutatea ei nu s-a modificat considerabil de când se află sub observație, deci ea arde carbon pe care nu-l preia din corpul său. De unde îl obține? Fiziologia ar răspunde: ea mănâncă. Și totuși, abținerea ei de la hrană și de la lichide contravine acestor legi fiziologice… Este evident că ea nu se supune acestor legi.” Unii autori au explicat Inedia printr-o condensare energetică, adică de transformare a energiei existente în mediul înconjurător, a energiei vehiculate de aerul respirat, în materie. Se știe la ora actuală că și substanța fizică este, în ultimă instanță, lumină sau energie condensată. Tradițiile spirituale orientale consideră că funcțiile corpului fizic sunt asigurate de energia vitală, numită PRANA la indieni și Qi la chinezi. Aceasta poate fi preluată în organism indirect, prin intermediul hranei asimilate, sau direct din Macrocosmos, de exemplu prin intermediul respirației. Centrii subtili de forță cunoscuți în sistemul milenar YOGA sunt niște sui-generis rezonatori prin care ne putem reîncărca organismul cu energie modulată pe diverse frecvențe. Lumina soarelui se consideră că este un generator de PRANA și de aici ideea indianului Hira Ratan Manek de a se „hrăni” privind soarele la răsărit și la asfințit. Însă cea mai generală explicație a fenomenului o putem găsi în cartea doctorului Lindlahr, scrisă în 1914 – „Terapii naturale – Dietetică, vol. III”: „În concepția noastră viața este generată de forța tuturor forțelor ce provine din Sursa centrală a întregii puteri creatoare. Această forță care pătrunde, încălzește și animă întreaga creație este expresia Voinței Divine, a Logosului creator, Cuvântul lui Dumnezeu. Soarele nostru este doar una din milioanele de stații de distribuție a acestei energii divine care pune în mișcare vortexurile energetice, corpusculii electrici și ionii ce alcătuiesc atomii materiali. Această energie inteligentă are o singură sursă – Sursa întregii vieți și a voinței creatoare din univers. Din această perspectivă, materia, în loc să apară drept sursă a întregii vieți și a complicatelor ei fenomene mentale și psihice, nu este decât o expresie a Forței Vieții, ea însăși manifestare a Inteligenței Creatoare pe care unii o numesc Dumnezeu, alții – Natură, Spirit, BRAHMA, PRANA etc., fiecare după înțelegerea sa. Această Inteligență și Putere Supremă acționează în fiecare atom, moleculă sau celulă a corpului uman și este adevăratul vindecător, care permite procesul de reparare, de vindecare și de restabilire. Tot ceea ce poate face medicul este să îndepărteze obstacolele din fața acestei Forțe, pentru a-i permite să se manifeste plenar. Această energie a vieții este sursa tuturor energiilor – din care derivă toate celelalte forme de energie. Ea este independentă de corpul fizic, de hrană și de băutură, tot așa cum curentul electric nu depinde de bec și nici de filamentul prin care se manifestă ca lumină și căldură.”

sursa: http://autovindecarea.blogspot.ro

Sursa: trezirea-constiintei.blogspot.ro

Realitatea e doar o iluzie

Ideea acestui film documentar subtitrat este că viaţa cotidiană, aşa cum o percepem noi cu cele cinci simţuri, nu e realitatea.

Fizica cuantică a demonstrat că spaţiul şi timpul sunt iluzii ale percepţiei, deci corpurile noastre nu sunt, cu adevărat, o realitate, chiar dacă ocupă acest spaţiu. Ernest Rutherford a realizat la Manchester un experiment de fizică ce i-a dezvăluit interiorul unui atom.

Oamenii de ştiinţă au fost şocaţi să descopere că atomul este aproape în totalitate spaţiu gol. Atunci, întrebarea firească este: Cum e posibil ca acest atom să alcătuiască lumea palpabilă care ne înconjoară? Adevărata noastră conştiinţă nu există în creierele sau în trupurile noastre…

Dar această iluzie a trupurilor noastre individuale, însoţită de dezinformarea privind adevăratele noastre origini, s-a manifestat prin ideea că gândim independent unul de celălalt. Cu această viziune distorsionată a lucrurilor ar părea imposibil de explicat, ştiinţific vorbind, telepatia, clarviziunea sau mediumurile spirituale.

Acest film documentar doreşte să acrediteze ca posibile toate aceste lucruri, marşând şi pe ideea de conştiinţă colectivă şi percepţii extrasenzoriale.

 Vizionare online film documentar subtitrat Realitatea e doar o iluzie

Pentru subtitrare, apăsați butonul “play”, apoi butonul “cc”

http://secretele--sistemului.blogspot.ro

Universul holografic: Realitatea noastră este doar o iluzie ?

Acest articol foarte excitant ofera un suport teoretic stiintific pentru multe experiente si puncte de vedere spirituale. Totul a inceput in anul 1982, atunci cand la Universitatea din Paris, o echipa de cercetatori, condusa de fizicianul Alain Aspect, a realizat ceea ce s-ar putea numi unul dintre cele mai importante experimente ale secolului trecut. Fizicianul francez si echipa sa au descoperit ca, sub anumite aspecte, particulele subatomice, ca de exemplu electronii, sunt capabile sa comunice instantaneu unele cu celelaltele, indiferent de distanta care le separa, fie ca e vorba de 3 metri sau de 3 miliarde de kilometri. De asemenea, intr-un fel, fiecare particula pare sa cunoasca ceea ce face cealalta. Toata problema acestei descoperiri o constituie faptul ca ea violeaza teoria lui Einstein, care spune clar ca nicio comunicare nu poate depasi viteza luminii. Din moment ce calatoria cu o viteza super-luminica semnifica spargerea barierei timpului, aceasta perspectiva i-a facut pe multi fizicieni sa incerce sa gaseasca explicatii pentru acest fenomen.

O noua teorie a aparut: Universul e o holograma

Unii fizicieni, ca de exemplu David Bohm, de la Universitatea din Londra, a introdus termenul de “univers holografic”, intrucat el crede ca descoperirile lui Alain Aspect demonstreaza faptul ca realitatea obiectiva nu exista, in ciuda aparentei sale soliditati. Bohm mai crede ca Universul este centrul unei fantasme, a unei holograme gigantice si create remarcabil, pana la cele mai mici detalii.

Ce este o holograma?

Dar inainte de a trece mai departe la teorie, sa vedem mai intai ce este o holograma. O holograma este o fotografie tridimensionala realizata cu ajutorul unui laser. Pentru a realiza o holograma, obiectul care urmeaza sa fie fotografiat, este mai intai “invaluit” intr-o raza de laser. Apoi, o a doua raza laser este indreptata spre lumina reflectata a primei raze, iar modelul de interferenta rezultat (zona in care cele doua raze laser se amesteca) este inregistrat pe un film. Atunci cand filmul este developat, se vor vedea doar turbulente de linii luminoase si intunecate fara sens; dar daca acest film este iluminat de o a treia raza laser, o imagine tridimensionala a obiectului initial va apare.

Tridimensionalitatea unor asemenea imagini nu este doar singura caracteristica remarcabila a hologramelor. Daca holograma unui trandafir este taiata in jumatate si apoi iluminata de o raza laser, fiecare jumatate va contine imaginea intreaga a trandafirului. Si chiar daca si cele doua jumatati sunt din nou divizate, fiecare bucata de film va contine o mai mica, dar intacta versiune a imaginii originale. Spre deosebire de fotografiile normale, fiecare parte a unei holograme contine toate informatiile posedate de intreg.

Caracteristica hologramei “totul e continut in fiecare parte” ne ofera o cu totul alta viziune. In toata istoria sa, stiinta occidentala a lucrat cu prejudecata ca pentru a intelege fiecare fenomen fizic, fie ca este vorba de o broasca sau de un atom, acel fenomen trebuie sa fie divizat si studiat pe partile sale componente. O holograma ne invata faptul ca anumite lucruri din Univers nu pot fi abordate astfel. Daca vom incerca sa divizam un anumit lucru construit holografic, nu vom obtine piesele din care el este facut, ci doar “intreguri” mai mici.

Pornind de la acest lucru, Bohm sugereaza faptul ca motivul pentru care particulele subatomice raman in contact unele cu celelaltele, indiferent de distanta la care s-ar afla, nu s-ar datora unor proprietati misterioase ale acestora, ci pentru faptul ca separarea lor e doar o iluzie. El argumenteaza faptul ca, la un anumit nivel profund al realitatii, asemenea particule nu sunt entitati individuale, ci “extensii”, imagini holografice ale unui singur lucru fundamental.

Modelul acvariu al hologramei

Pentru ca oamenii sa inteleaga mai bine ceea ce a dorit sa arate, Bohm ofera urmatoarea ilustratie. Sa ne imaginam un acvariu care contine o broasca testoasa. Imaginile din acvariu nu pot fi vazute direct, cu ochii liberi, asa ca au fost instalate doua camere video care ofera imagini din acvariu: o camera video aflata in fata acvariului, iar cealalta aflata in partea opusa. Fiecare camera video are doua monitoare, pe care puteti sa vedeti broasca testoasa. Pentru ca va uitati la doua monitoare, uneori veti avea impresia ca broasca testoasa e diferita, ca in acvariu se afla doua broaste testoase, si asta pentru ca acele camere video sunt situate in unghiuri diferite.

Dar atunci cand va uitati cu atentie la cele doua broaste testoase din monitoare, veti deveni constienti ca exista o legatura intre ele. Cand o broasca se intoarce, cealalta pare ca face si ea o intoarcere, putin diferita (datorita unghiului camerei), dar echivalenta. Daca n-ati sti despre ce e vorba, ati putea trage concluzia ca o broasca comunica instantaneu cu cealalta, dar nu asta e realitatea.

Iluzia separarii particulelor subatomice

Astfel stau lucrurile intre particulele subatomice in experimentul lui Alain Aspect. Conform lui Bohm, aparenta conexiune cu viteza mai mare a luminii a particulelor subatomice, ne spune faptul ca exista un nivel mai profund de realitate de care noi nu suntem constienti, o dimensiune mult mai complexa decat a noastra, analoaga cu acvariul de mai sus. Noi percepem aceste particule ca fiind separate una de cealalta, intrucat nu percepem decat o portiune din realitatea lor; aceste particule nu constituie de fapt “parti” a unei realitati profunde, holografice si indivizibile. Si, din moment ce intreg Universul e alcatuit din aceste “umbre”, atunci intreg Universul nu este decat o proiectie, o holograma.

Cosmosul, o super-holograma

In afara naturii sale fantomatice, un asemenea Univers iluzoriu ar avea si caracteristici uimitoare. Daca aparenta separare al particulelor subatomice este iluzorie, atunci, la un nivel mai profund al realitatii, toate lucrurile din Univers sunt interconectate in mod infinit. Electronii dintr-un atom de carbon din creierul uman sunt conectati de particulele subatomice detinute de fiecare peste care inoata, de fiecare inima care bate, de fiecare stea care straluceste pe cer. Totul se intrepatrunde cu totul, si, desi natura umana are tendinta de a categorisi si divide toate lucrurile din Univers, toate impartile sunt inutile, pentru ca realitatea e una singura.

Intr-un univers holografic, chiar si timpul si spatiul nu mai pot fi percepute ca lucruri fundamentale. Un concept ca spatiul nu mai are sens, intrucat, in realitate, nimic nu este despartit; la fel si timpul nu are nicio semnificatie, caci totul se petrece simultan. La un nivel mai profund, realitatea este o super-holograma, in care trecutul, prezentul si viitorul exista simultan. Acest fapt sugereaza faptul ca, daca ar exista tehnologia necesara, intr-o zi am putea plonja intr-un nivel de realitate super-holografic, si am putea vizualiza scene din trecutul indepartat.

Daca admitem ca super-holograma este matricea care a dat nastere intregului nostru Univers, in ea este continut fiecare particula subatomica care a fost sau care va fi, fiecare configuratie de materie si energie posibila, de la fulgi de zapada pana la quasari, de la balene pana la raze gamma. Totul trebuie vazut ca un fel de depozit cosmic al “totului care exista”.

Desi Bohm afirma ca nu exista nicio posibilitate de a ne da seama ce se afla ascuns in aceasta super-holograma, totusi el se aventureaza in a spune ca nu exista niciun motiv pentru care sa nu presupunem ca ar exista mai mult. Poate ca nivelul super-holografic de realitate este doar o etapa, in spatele caruia se afla un numar infinit de alte structuri super-holografice sau de alta natura.

Creierul vazut ca o holograma

Bohm nu este singurul cercetator care a gasit dovezi precum ca Universul nostru ar fi o holograma. Lucrand independent in domeniul cercetarii neurologice, medicul neuropsihiatru, Karl Pribam, de la Universitatea Stanford (SUA) a ajuns si el la concluzia precum ca realitatea este de natura holografica.

In formularea modelului holografic, Pribram dorea sa afle initial cum si unde sunt memorate amintirile in creier. De-a lungul a numeroase decenii de cercetari, o serie de studii au aratat faptul ca memoriile n-au o localizare specifica, fiind dispersate in tot creierul. Intr-o serie de experimente realizate in anii ’20, omul de stiinta Karl Lashey a aflat ca, indiferent ce portiune de creier a unui sobolan era indepartata, memoria acestuia (privind indeplinirea anumitor sarcini) ramanea intacta. Astfel, mecanismul memoriei parea unul de genul “totul in fiecare parte”.

In anii 1960, Pribram a dezvoltat conceptul holografic pentru a explica cum se realizeaza memorarea informatiilor de catre creier. El crede ca amintirile nu se stocheaza pe neuroni sau in mici grupuri de neuroni, ci in modele de impulsuri nervoase care intersecteaza intreg creierul, la fel cum modele de lumini de laser intersecteaza intreaga zona a unui film continand o imagine holografica. Cu alte cuvinte, Pribram crede ca insusi creierul este o holograma.

Teoria lui Pribram poate explica cum de creierul uman poate retine atat de multe amintiri intr-un spatiu atat de mic. A fost descoperit faptul ca creierul uman are capacitatea de a memora 10 miliarde de biti de informatii pa parcursul unei varste medii de viata de 75 de ani, ceea ce inseamna informatiile continute in 5 seturi de Enciclopedia Britannica. Similar, printre alte capacitati, hologramele au o abilitate uimitoare pentru memorarea informatiilor; prin simpla schimbare a unghiului prin care doua lasere se izbesc de un film fotografic, este posibil sa se inregistreze imagini diferite pe aceeasi suprafata. S-a demonstrat ca un centrimetru cub de film poate stoca pana la 10 miliarde de biti de informatii.

Abilitatea noastra stranie de a regasi rapid orice informatii avem nevoie dintr-o cantitate uriasa de memorii devine mai de inteles daca creierul ar functiona conform principiilor holografice. Daca cineva te va intreba ce intelegi prin cuvantul “zebra”, nu vei fi nevoit sa stai si sa astepti sortarea alfabetica a informatiei (pana vei ajunge la “z”), ci pur si simplu, vei raspunde aproape instantaneu “vargat”, “arata ca un cal”, “un animal din Africa”.

Intr-adevar, unul dintre cele mai uimitoare lucruri despre procesul gandirii umane e faptul ca fiecare informatie pare instantaneu corelata cu alta informatie – o alta caracteristica intrinseca a hologramei. Datorita faptului ca fiecare portiune a hologramei este conectata infinit cu alta portiune, acesta este exemplu care arata sistemul interconectat al hologramelor.

Simturile sunt convertite de creier tot cu ajutorul hologramei

Inmagazinarea memoriei nu este singurul aspect neuro-psihologic care a devenit mai usor de explicat folosindu-se modelul holografic al creierului. Un alt aspect se refera la capacitatea creierului de a traduce avalansa de frecvente primite cu ajutorul stimulilor (frecvente vizuale, auditive etc.) in lumea concreta a perceptiilor noastre. Codificarea si decodarea frecventelor este realizata cel mai bine de catre o holograma. La fel cum functioneaza o holograma, ca un fel de lentila, un dispozitiv de tradus, capabil de a converti aperentul amestec de frecvente fara sens intr-o imagine coerenta, la fel Pribram crede ca creierul include o lentila si foloseste principii holografice pentru a converti matematic frecventele pe care le primeste de la simturi in lumea noastra interioara a perceptiilor.

Holograma folosita si in lumea fenomenelor acustice

Teoria lui Pribram a castigat destui suporteri in randul neuropsihiatrilor. Cercetatorul italian Hugo Zucarelli a extins recent modelul holografic si in lumea fenomenelor acustice. Uimit de faptul ca oamenii pot localiza sursa sunetelor fara a-si misca capul, Zucarelli a descoperit faptul ca principiile holografice stau la baza acestei abilitati. Zucarelli a dezvoltat de asemenea tehnologia sunetului holofonic, o tehnica de inregistrare capabila sa reproduca situatiile acustice de un realism uimitor.

Sinteza teoriilor lui Bohm si a lui Pribram

Dar ce se intampla daca unim cele doua teorii explicate mai sus? Precum am mai spus, conform teoriei lui Bohm aceasta lume fizica este doar o holograma; daca si creierul e si el, la randul sau, doar o holograma, caci selecteaza doar anumite frecvente si le transforma matematic in perceptii senzoriale, atunci ce mai ramane din realitatea obiectiva? Ea pur si simplu inceteaza sa mai existe!

Paradigma holografica

Asa cum multe religii orientale aratau de mii de ani, lumea materiala este o maya, o iluzie, si, desi noi credem ca suntem fiinte fizice care ne miscam intr-o lume fizica, chiar si acest lucru este tot o iluzie. Noi suntem doar niste receptori care “plutim” intr-un ocean urias de frecvente, si ceea ce extragem din acest ocean si-l metamorfozam in lumea reala nu este altceva decat un canal extras din atatea canale extrase al acestei super-holograme.

Aceasta noua infatisare a realitatii poarta numele de paradigma holografica, si, desi este privita de multi cercetatori cu scepticism, totusi exista cativa care cred ca acesta este cel mai corect model de realitate la care stiinta a ajuns pana acum. Mai mult decat atat, se crede ca aceasta paradigma poate explica misterele care n-au putut fi intelese cu ajutorul stiintei, si care au fost catalogate ca fiind paranormale. Astfel, intr-un univers in care creierele individuale sunt de fapt portiuni indivizibile ale unei holograme mai mare, iar totul este conectat la infinit, atunci telepatia se poate explica foarte usor, prin calatoria informatiei de la mintea individuala A la mintea individuala B.

Constiinta creeaza realitatea

Paradigma holografica are implicatii si in biologie. Astfel, Keith Floyd, un psiholog de la Universitatea Virginia Intermont, a explicat faptul ca, intrucat realitatea nu este decat o iluzie holografica, atunci nu mai poata fi adevarata afirmatia conform careia “creierul produce constiinta”. E de fapt invers: constiinta creeaza aparenta creierului, a corpului fizic si a tuturor lucrurilor care ne inconjoara, pe care noi le percepem a fi reale. Un astfel punct de vedere schimba viziunea asupra medicinii, caci trupul fiind o proiectie holografica a constiintei, fiecare dintre noi e mult mai responsabil pentru propria sanatate. Ceea ce unele cazuri din medicina au fost privite ca “vindecari miraculoase” s-ar putea explica prin schimbarile avute in constiinta, ce au afectat astfel si schimbarile din holograma trupului.

Si chiar daca modelul holografic nu ar oferi explicatia cea mai buna pentru comunicarea simultana intre particulele subatomice, totusi, asa cum remarca Basil Hiley, fizician la Colegiul Birbeck din Londra, descoperirile lui Alain Aspect indica faptul ca trebuie sa ne pregatim pentru noi viziuni si mai radicale asupra realitatii inconjuratoare.

sursa

Sursa: Enigme si Conspiratii

Durerea poate fi o boală, nu doar un simptom

Foto (4)

Durerea este o experienţă cunoscută de majoritatea oamenilor, indiferent de starea materială, vârstă, sex. Ea joacă un rol esenţial în viaţa noastră, permiţându-ne să identificăm factorii şi situaţiile cu efect dăunător şi forţându-ne să evităm aceşti stimuli şi acţiunile ce întârzie vindecarea. Chiar dacă durerea constituie o experienţă neplăcută, incapacitatea de a o simţi poate avea consecinţe mult mai severe: persoanele ce suferă de insensibilitate congenitală la durere riscă să sufere de fracturi, răni şi infecţii fără a-şi da seama de acest lucru, se lovesc deseori de obiecte şi îşi provoacă sângerări şi răni în cavitatea bucală.

Dacă la majoritatea persoanelor ce o pot simţi, durerea constituie un simptom al unei afecţiuni, acest lucru nu este întotdeauna valabil. Doctorii au identificat cazuri în care durerea a persistat după ce factorul provocator a dispărut, estimându-se că această situaţie se întâlneşte la 7%-8% din populaţia Europei. Această durere cronică, ce încetează să mai fie un simptom ce indică stimularea unui receptor nociceptiv, devine ea însăşi o boală şi reprezintă durerea neuropată.

Abia în ultimii ani medicina a început să recunoască faptul că durerea cronică constituie o boală de sine stătătoare, după ce mult timp aceasta a fost considerată o problemă de ordin psihologic şi trecută cu vederea.

Ce provoacă durerea neuropată?

Durerea neuropată este provocată de afectarea sistemului nervos central sau periferic, stimulii nociceptivi fiind procesaţi defectuos. Neuronii din sistemul nervos devin supraexcitaţi, continuând să emită impulsuri electrice la mult timp după ce cauza originală (o infecţie sau o lovitură) a dispărut. Oamenii de ştiinţă estimează că celulele ce au un efect inhibator asupra acestor neuroni mor sau devin ineficiente, astfel că mecanismul ce controla neuronii este dereglat.

Funcţionarea defectuoasă a neurotransmiţătorilor afectează celulele aflate în apropiere, folosindu-se de plasticitatea sistemului nervos pentru a crea o reacţie în lanţ care amplifică această durere, fără a mai fi nevoie de un stimul extern.

Medicamentele folosite tradiţional în cazul durerii, precum paracetamolul, codeina sau antiinflamatoarele nu au niciun efect în cazul acestui tip de durere.

În cazul pacienţilor ce suferă de această afecţiune, durerea este doar primul pas. Depresia, anxietatea, dereglările de somn şi chiar afectarea capacităţii decizionale sunt câteva dintre efectele secundare asociate durerii neuropate. Studii recente au arătat că durerea cronică afectează zone din cortex ce nu sunt asociate durerii, reducând calitatea vieţii. Cercetările efectuate cu ajutorul aparatelor de rezonanţă magnetică funcţională au relevat faptul că durerea cronică dereglează conectivitatea funcţională a regiunilor creierului ce sunt active în perioada de odihnă a creierului.

Neuropatia periferică apare în nenumărate afecţiuni cronice, printre care diabetul, unele afecţiuni ale tiroidei, artrita reumatoidă, cancerul şi infecţiile cu viruşi ce provoacă imunodeficienţă. Se estimează că unul din trei pacienţi ce suferă de diabet prezintă ca efect secundar o neuropatie periferică dureroasă. De asemenea, aproape jumătate din pacienţii trataţi pentru HIV dezvoltă neuropatii senzoriale. O cincime din pacienţii cărora le-a fost tratat cancerul prin chirurgie, radioterapie sau chimioterapie vor continua să simtă această durere la 2 ani după acest eveniment traumatic. Durerea neuropată poate apărea şi după operaţii de rutină, estimându-se că aproximativ 10% dintre pacienţi vor începe să simtă o durere în zona inciziei, ce apoi se va generaliza şi va dăinui.

Care este acţiunea durerii neuropate?

Durerea neuropată are mai multe tipuri de manifestări:

- disestezie – o alterare a sensibilităţii ce duce la senzaţii neplăcute spontane, precum cele de furnicături, usturimi şi arsuri;

- alodinie – durere provocată de stimuli care în mod normal sunt nedureroşi. Acest tip de durere poate fi tactilă (de exemplu, atingerea unei pene de găină) sau termică (când durerea este provocată de o temperatură ce în mod normal nu ar fi deranjantă)

- hiperalgezie – o durere amplificată ca reacţie la un stimul care este în mod normal dureros

Alodinia afectează în mod sever calitatea vieţii celor ce suferă de durere neuropată. Chiar şi cele mai obişnuite acţiuni, precum contactul cu apa în timpul unui duş, devin experienţe chinuitoare, ce provoacă intense senzaţii de durere şi de arsuri. O uşoară pală de vânt ce traversează zona afectată de alodinie se poate transforma într-o tortură greu imaginabilă.

Dincolo de aceste suferinţe, persoanele afectate de durere neuropată tind să îşi mascheze suferinţa, de teamă ca anturajul să nu-i acuze de falsificarea simptomelor. Astfel, durerii fizice percepute de persoanele afectate de alodinie i se adaugă sentimentul de jenă şi chiar depresia, ca urmare a dificultăţii de a comunica într-un mod credibil senzaţia trăită.

Din acelaşi motiv, multe persoane ce suferă de durerea neuropată ezită să comunice doctorilor simptomele trăite şi se tem ca acestea să nu fie considerate de origine psihosomatică. Un studiu efectuat anul trecut în Marea Britanie a relevat faptul că doar 2% dintre persoanele ce suferă de durere cronică apelează la serviciile unui specialist, iar un sfert dintre pacienţi cred că medicul de familie nu ştie cum să abordeze această problemă.

Cum poate fi tratată această durere?

În ciuda faptului că medicina modernă înţelege din ce în ce mai bine durerea cronică neuropată, mecanismul care constituie principala cauză nu a fost încă identificat, astfel că aceasta nu are încă un tratament eficient pentru toate persoanele ce suferă de această afecţiune. Se estimează că doar 40%-60% dintre pacienţii trataţi pentru această afecţiuni obţin reduceri semnificative ale durerii.

Principalul tratament pentru durerea neuropată constă în medicamentele antiepileptice neuromodulatoare (precum gabapentina şi pregabalina) şi antidepresivele triciclice.

Tratamentele eficiente prezintă o serie de efecte secundare ce reduc calitatea vieţii pacienţilor (printre care somnolenţă, ameţeli şi chiar anorgasmia – incapacitatea de a ajunge la orgasm).

O altă soluţie ce funcţionează în cazul durerii neuropate este un stimulator al coloanei vertebrale, însă operaţia de implantare poate provoca paralizia. Pacienţii cu astfel de stimulatoare nu pot fi resuscitaţi cu ajutorul defribilatoarelor, fiindu-le de asemenea interzise folosirea aparatelor de investigaţii ce folosesc ultrasunetele sau rezonanţa magnetică.

Acestor medicaţii se adaugă atât terapia fizică, ce are ca scop reantrenarea celulelor nervoase astfel încât să reacţioneze firesc la experienţele senzoriale fireşti ale vieţii de zi cu zi, cât şi un program psihoterapeutic dedicat, ce ajută pacientul să reziste depresiei asociate durerii cronice.

Recent, un cercetător sud-coreean a propus o terapie inedită pentru persoanele afectate de durerea neuropată: transplantul de celule care secretă substanţe neuroactive cu proprietăţi analgezice în sistemul nervos central.

Aceste celule ar produce efecte analgezice exact în zona ce provoacă durerea, constituind o posibilă terapie pe termen lung. Testele clinice efectuate de-a lungul unui an pe doi pacienţi au arătat reduceri ale nivelului de durere neuropată provocată de cancer. Astfel, transplantul de celule poate constitui un ajutor în reducerea durerii cronice.

Durerea cronică neuropată a fost considerată mult timp drept “boala invizibilă” ce afectează zeci de milioane de oameni la nivel mondial fără a fi recunoscută ca atare în medicină. În ultimii ani, aceasta a fost recunoscută ca o afecţiune a sistemului nervos ce trebuie tratată independent, iar din ce în ce mai multe cadre medicale conştientizează răspândirea şi efectul devastator al acestei boli. O veste bună vine din partea cercetătorilor ce activează în acest domeniu, resursele alocate înţelegerii acestei afecţiuni sporindu-se de la an la an, oferind astfel speranţe că, în viitorul apropiat, ştiinţa va oferi un remediu.

Sursa: BLOG ENCICLOPEDIC 2 – DESCOPERA

Marea Bariera de Corali mai are de trait doar 20 de ani

 

Copiii prezentului fac parte din ultima generatie de oameni de pe Terra care vor mai putea inota printre recifele de corali care impodobesc Oceanul Planetar. O echipa de savanti condusa de reputatul Sir David Attenborough, avertizeaza ca recifele de corali vor disparea cu totul in urmatorii 20 de ani.

Daca omenirea nu va limita drastic emisiile de dioxid de carbon din atmosfera, unul dintre cele mai deosebite ecosisteme de pe Terra va disparea fara urma, avertizeaza acelasi grup de cercetatori. La aceeasi concluzie a ajuns si Charlie Veron, cercetator in cadrul Institutului Australian de Stiinte Oceanografice. Cercetatorii sunt de parere ca aceste masuri nu trebuie sa duca atat la stoparea emisiilor de carbon, cat la gasirea unei modalitati de a degaja atmosfera de dioxidul de carbon din prezent. Recifele de corali ofera hrana si adapost pentru circa un milion de specii de animale, asigurand in acelasi timp slujbe si surse de hrana pentru milioane de oameni. Acestea protejeaza coastele si plajele de efectele devastatoare ale uraganelor si atrag milioane de turisti.Totusi, recifele de corali sunt extrem de sensibile la cresterea nivelului de dioxid de carbon care duce la cresterea aciditatii apelor oceanelor, de unde rezulta dizolvarea coralilor. Din anul 1980 pana in prezent, nu mai putin de o cincime din colonile de corali din intreaga lumeau fost distruse din aceasta cauza.
Sursa : Daily Mail

Sursa: BLOG ENCICLOPEDIC 2 – DESCOPERA

NORMAL CA NU MAI EXSTA CONDITII, CACI DOAR AICI DUMNEZEU A ASEZAT OMUL

Un astrofizician contrazice teoriile existenţei extratereştrilor: Condiţii de viaţă ca pe Terra nu mai există
Misterul vieţii extraterestre reprezintă un subiect mult dezbătut de oamenii de ştiinţă, părerile fiind împărţite, cu atât mai mult cu cât nu există o dovadă formală care să contrazică sau să demonstreze existenţa vieţii şi pe alte planete.
Deşi majoritatea oamenilor de ştiinţă, printre care se numără şi celebrul Stephen Hawking, sunt convinşi de existenţa vieţii extraterestre, o nouă teorie vine să îi contrazică.
Posibilitatea de a găsi extratereştri în spaţiu este destul de mică, iar asta în ciuda descoperirii de noi planete, susţine un astrofizician de la Harvard, principalul argument adus de el fiind condiţiile ostile.
Omul de ştiinţă a declarat că suntem singuri în Univers după ce a analizat 500 de planete descoperite până în prezent şi a constatat că acestea nu oferă condiţiile dezvoltării vieţii.
Noile informaţii în posesia cărora am intrat sugerează că suntem singuri în Univers. Există foarte puţine sisteme solare sau planete cu condiţii asemănătoare Terrei”, a declarat astrofizicianul de la Harvard, Howard Smith.
În acest sens, el a dat ca exemplu steaua HD10180, care a creat mari aşteptări în rândul oamenilor de ştiinţă în momentul în care s-a descoperit că este orbitată de o planetă asemănătoare Pământului. Ulterior însă, entuzismul cercetătorilor s-a domolit, asemănările dovedindu-se a fi superficiale: planeta se află la mai puţin de trei milioane de km distanţă faţă de Soare, ceea ce înseamnă că temperatura este extrem de ridicată şi nici nu există atmosferă.
Multe dintre celelalte planete analizate au orbite eliptice care cauzează variaţii uriaşe de temperatură, ceea ce face imposibilă păstrarea apei în formă lichidă, prin urmare viaţa nu se poate dezvolta, a mai arătat astrofizicianul.
Pe de altă parte, o altă echipă de cercetători a afirmat recent că şansele ca viaţa extraterestră să existe pe o planetă care seamănă izbitor cu Terra sunt de sută la sută. Profesorul Steven Vogt de la Intitutul Carnegie din Washington a afirmat că nu are niciun dubiu că se va descoperi viaţă extraterestră pe o planeta mică ce orbiteaza în jurul stelei Gliese 581.
Howard Smith a respins însă şi această ipoteză, insistând că alte planete extrasolare diferă de Terra şi chiar dacă ar oferi condiţiile necesare dezvoltării vieţii, ar fi imposibil pentru oameni să stabilească un contact cu extratereştrii, notează Daily Telegraph.
“Sistemele extrasolare sunt cu mult mai diverse decât ne-am fi aşteptat, iar asta înseamnă slabe şanse de susţinere a vieţii. Orice speranţă de a fi contactaţi de alte fiinţe poate fi limitată la o mică bulă care ar putea orbita în spaţiul din jurul Pământului şi care nu este mai departe de 1.250 de ani lumină de noi. Doar aşa extratereştrii ar putea detecta semnalele noastre sau chiar ar putea încerca să ne contacteze. Chiar şi aşa însă, comunicarea ar dura decenii sau secole”, a adaugat Smith.

Sursa: LUPTA PENTRU ORTODOXIE