O descoperire făcută în China va rescrie istoria din temelii

Într-o peşteră din China au fost descoperite fragmentele unor vase de ceramică ce datează de acum 20.000 de ani.

Potrivit teoriilor ştiinţifice actuale, inventarea ceramicii s-a produs cu aproximativ 10.000 de ani în urmă, când oamenii s-au transformat din vânători-culegători în fermieri. Fragmentele de ceramică decoperite în China sunt de două ori mai vechi, ceea ce înseamnă că istoria trebuie rescrisă, scrie Daily Mail. 

Vasele de ceramică datează din ultima Epocă de Gheaţă, iar cercetătorii încearcă să înţeleagă cum şi de ce au fost realizate. Se pare că ele ar fi fost folosite pentru gătit. 

Sursa:  REALITATEA.NET

URIASII. Au existat, scrie si in Biblie despre ei, dar nu sunt rezultatul imperecherii ingerilor cazuti cu oamenii. Si nici urmasii extraterestrilor …

Iata ce putem citi in Sfanta Scriptura:

“În vremea aceea s-au ivit pe pământ uriaşi, mai cu seamă de când fiii lui Dumnezeu începuseră a intra la fiicele oamenilor şi acestea începuseră a le naşte fii: aceştia sunt vestiţii viteji din vechime.” (Facerea 6:4)

Deci daca scrie, e clar ca au existat. Ce s-a ales insa de ei?

“Că Tu eşti Cel Care ai făcut toate şi toate le stăpâneşti; Doamne, drept eşti, Cel care judeci pe cei care cu semeţie şi cu trufie se poartă. Tu pe cei care mai înainte au făcut strâmbătate, între care şi uriaşi erau, care intru vitejie şi întru îndrăzneală nădăjduiau, i-ai pierdut, aducând peste ei apă nemăsurată.” (III Macabeilor, 2:3-4)

“Acolo au fost uriaşii cei vestiţi, înalţi la statură şi iscusiţi în război. Nu pe aceştia i-a ales Dumnezeu, nici calea ştiinţei nu le-a dat; Pierit-au pentru că n-au avut înţelepciune; pierit-au prin nebunia lor.” (Baruh, Cap. 3: 26-28)

   Stim ca de potop au fost salvati doar Noe si ai lui, care nu erau uriasi. Asadar uriasii au disparut in timpul potopului si au fost nimiciti de mandri ce erau.

Totusi, in Sfanta Scriptura mai sunt mentionati cu numele de uriasi si unele populatii de dupa potop.

“Şi au împrăştiat printre fiii lui Israel zvonuri rele despre pământul pe care-l cercetaseră, zicând: “Pământul pe care l-am străbătut noi, ca să-l vedem, este un pământ care mănâncă pe cei ce locuiesc în el şi tot poporul, pe care l-am văzut acolo, sunt oameni foarte mari. Acolo am văzut noi şi uriaşi, pe fiii lui Enac, din neamul uriaşilor; şi nouă ni se părea că suntem faţă de ei ca nişte lăcuste şi tot aşa le păream şi noi lor” (Numerii, 13:33-34)

“Căci numai Og, regele Vasanului, mai rămăsese din Refaimi. Iată patul lui, pat de fier, şi astăzi este în Rabat-Amon: lung de nouă coţi şi lat de patru coţi, coţi bărbăteşti” (Deuteronom, cap. 3:11)

Un cot avea 45 de centimetri …

“Ascultă, Israele, de acum tu vei trece Iordanul, ca să intri şi să cuprinzi popoare mai mari şi mai puternice decât tine şi cetăţi mari cu ziduri până la cer, Precum şi pe poporul cei mare, mult la număr şi înalt la statură, pe fiii lui Enac, de care tu ai auzit spunându-se: Cine se va împotrivi fiilor lui Enac?” (Deuteronom 9:1-2)

“Atunci a ieşit din tabăra Filistenilor un luptător cu numele Goliat, din Gat. Acesta era la statură de şase coţi şi o palmă. Pe cap avea coif de aramă şi era îmbrăcat cu platoşă în solzi; greutatea platoşei lui cântărea cinci mii de sicli de aramă; În picioare avea cizme cu tureci de aramă şi la umăr purta un scut de aramă. Coada suliţei lui era ca sulul de la războaiele de ţesut, iar fierul suliţei era de şase sute sicli de fier, şi înaintea lui mergea purtătorul lui de arme.” (Regi I 17:4-7)

Erau ei oare urmasii uriasilor de dinainte de potop? Desigur ca nu. Erau ei oare asemenea celor ce actualmente sufera de gigantism? Consider ca nu. Ultimii de abia se misca si in general mor tineri, caci sunt bolnavi. Aceia insa erau chiar si soldati deosebit de puternici si iscusiti in lupta. Asa erau ei. Asa i-a facut bunul Dumnezeu, un soi de patagonezi dar mult mai mari. Dar, repet, nu sunt urmasii uriasilor din vechime, caci aceia au disparut la potop.

Cum au aparut insa uriasii de care se vorbeste in Cartea Facerii?

“În vremea aceea s-au ivit pe pământ uriaşi, mai cu seamă de când fiii lui Dumnezeu începuseră a intra la fiicele oamenilor şi acestea începuseră a le naşte fii: aceştia sunt vestiţii viteji din vechime.”

Literatura new age ne „invata” ca un soi de extraterestrii s-au imperecheat cu pamantencele si au rezultat acei super eroi. Uneori ni se spune ca acestia s-au mai micsorat in timp, dar sunt cei ce in vechime stapaneau marile civilizatii si imperii, iar actualmente formeaza grupul celor pe care-i numim ELITE, stapanii din varful varfului piramidei. Adica un soi de teorie asemanatoare cu cea a lui David Icke:

REPTILIENII – o teorie nociva

Teoria este fundamental gresita, deoarece stim ca extraterestrii nu exista:

EXTRATERESTRII sunt DRACI. NEW AGE ii numeste SEFI SECRETI …

Adeptii acestei teorii se bazeaza insa pe … Cartea lui Enoh, care ar specifica faptul ca un soi de ingeri cazuti au intrat la fiicele oamenilor, rezultand acei uriasi. Enoh a fost ridicat la Cer inca in viata fiind si va reveni impreuna cu Ilie in timpul desfasurarii evenimentelor descrise in Apocalipsa. Asta scrie clar in Sfanta Scriptura. Dar “Cartea lui Enoh” este o scriere apocrifa nerecunoscuta de Biserica. Deci nu e bine sa ne bazam pe ea.

Trebuie sa intelegem ca n-au fost doua ture de ingeri cazuti. Ingerii cazuti au fost strict cei din tabara lui lucifer. Si au cazut inainte de facerea omului. Altii n-au mai fost.

Apoi, acei asa zis „ingeri cazuti” din vremea lui Enoh n-au fost un soi de extraterestrii, caci bunul Dumnezeu n-a mai creat si alte lumi pe alte planete.

Si nici despre draci nu poate fi vorba, adica de ingerii cazuti din tabara lui lucifer, din simplul motiv ca ingerii, fie ei si cazuti, nu se pot imperechea. Nu pot procrea.

Totusi, la cine se refera Sfanta Scriptura cand specifica fii lui Dumnezeu si fiicele oamenilor? Iata ce aflam din Facerea, Capitolul 4, 25 – 26:

Adam a cunoscut iarăşi pe Eva, femeia sa, şi ea, zămislind, a născut un fiu şi i-a pus numele Set, pentru că şi-a zis: “Mi-a dat Dumnezeu alt fiu în locul lui Abel, pe care l-a ucis Cain.

Lui Set de asemenea i s-a născut un fiu şi i-a pus numele Enos. Atunci au început oamenii a chema numele Domnului Dumnezeu.

Consider ca fii lui Dumnezeu au fost acestia care au început a chema numele Domnului Dumnezeu. Iar fiicele oamenilor erau urmasele lui Cain. Poate gresesc in aceasta ultima chestiune si ii rog pe cei cu solide cunostriinte teologice sa-si spuna parerea.

Dar un lucru e sigur: fii lui Dumnezeu n-au fost ingeri cazuti. E chiar si o contradictie in termeni. Pai ori esti fiul lui Dumnezeu, ori esti cazut.

Si n-au fost nici extraterestrii.

Sursa: Saccsiv’s Weblog

Revolutia din Libia seamana izbitor cu cea din Romania din 1989, scrie presa straina

Presa internaţională relatează despre luptele din Tripoli şi eliberarea Libiei, făcând des referinţă la Revoluţia română din 1989. "Când Bucureştiul a picat, cum se întâmplă cu Tripoli azi, mulţimea a sărbătorit, chiar dacă luptele continuau şi viitorul era un mister", scrie New Yorker. Nu este singura publicaţie care îşi aminteşte de România în acest context. Alte titluri scriu de fuga şi moartea lui Ceauşescu sau copiii dictatorului.

Când Bucureştiul a picat, cum se întâmplă cu Tripoli azi, mulţimea a sărbătorit, chiar dacă luptele continuau şi viitorul era un mister, scrie New Yorker în articolul "Vedere din Bucureşti: După Revoluţie". Începutul sfârşitului a venit în 1989, scrie Elissa Curtis, când revoluţia a cuprins fostul bloc sovietic: Polonia, Ungaria, Germania de Est, Bulgaria, Cehoslovacia şi România.

Dictatorul acestei ţări, Nicolae Ceausescu, era un Gaddafi la vremea lui, arată articolul din revista americană: brutal, rupt de realitate, megaloman. El a fost dat jos de propriul popor, care s-a revoltat violent. Pe ideea "ce a devenit acum România", New Yorker publică o serie de fotografii realizate de Davin Ellicson. "Deşi ţara a suferit poate cel mai mult din fostul bloc sovietic, puţini ştiu că Bucureştiul învie", a povestit fotograful.

Nu e prima dată când media internaţională, scriind despre luptele din Libia, face apel la trecut şi foloseşte referinţele Revoluţiei române din 1989.

Într-un comentariu de pe DailyBeast, desprea soarta dictatorilor, Ceauşescu nu lipseşte de pe listă. Newsmax.com scrie despre fuga liderilor şi aminteşte de tunelurile din Bucureşti. Procesul soţilor Ceauşescu este amintit şi de onislam.net.

Slate întreba într-un articol ce se întâmplă cu copiii dictatorilor, pornind de la fiii lui Gaddafi. Dintre exemplele publicaţiei nu lipseau copiii lui Ceauşescu. Slate povesteşte despre destinele total diferite ale celor doi fii ai lui Nicolae Ceauşescu. Nicu a fost condamnat la 20 de ani de închisoare, după revoluţia din 1989. A plătit astfel implicarea sa în politică şi poziţia în nomenclatura comunistă. Valentin, în schimb, s-a ţinut întotdeauna departe de politică. Arestat şi el după revoluţia din 1989, în aceeaşi perioadă, a fost eliberat în 1990 şi şi-a câştigat dreptul la o viaţă liniştită. Valentin Ceauşescu este azi exemplul fiului supravieţuitor, concluzionează articolul.

Întrebarea este ce se va întâmpla cu fiii lui Muammar Gaddafi, toţi şase au fost implicaţi mai mult sau mai puţin în regimul tatălui lor şi cel mai probabil, odată ajunşi în mâinile justiţiei, vor da socoteală împreună pentru vărsarea de sânge din Libia. La fel cum şi cei doi băieţi ai fostului preşedinte egiptean, Hosni Mubarak, sunt anchetaţi alături de tatăl lor.
Sursa: agendadeiasi.ro

Când clima scrie istoria omenirii

Canicula din aceste zile ne face mai atenţi la impactul fenomenelor meteorologice asupra vieţii cotidiene. De fapt, deosebit de dependentă de modul de curgere a vremii, istoria umană a fost mereu influenţată de evoluţiile climatice. Apariţia primelor civilizaţii precum cea sumeriană sau egipteană, creşterea şi descreşterea imperiului roman, vitregiile întunecatului Ev mediu, izbucnirea Revoluţiei franceze de la 1789 sau desfăşurarea a celei române din 1989 poartă în sine şi „marca” împrejurărilor climatice.

Geneza ecoclimatică
Pentru a sintetiza sugestiv evoluţia istoriei naturale a Terrei (de circa 4,5 miliarde de ani), inclusiv a capitolului său uman, americanul D. Brower a folosit ca repere cele 7 zile ale Genezei biblice, o zi echivalând astfel cu circa 660 milioane de ani. Planeta noastră s-a născut luni, la ora zero; luni, marţi şi miercuri până la prânz s-a format Pământul ca planetă. Viaţa a început numai la acest moment şi s-a dezvoltat în toată splendoarea sa organică în timpul celor patru zile care au urmat. Abia duminică, la ora 16 au apărut marile reptile; cinci ore mai târziu, odată cu giganţii arbori de sequoia, au dispărut şi ele. Omul nu apare, ca specie definitivată, decât cu trei minute înainte de miezul nopţii de duminică. La un sfert de secundă înainte de ora 24 a aceleiaşi zile se naşte Iisus Cristos, iar cu a patruzecea parte de secundă începe revoluţia industrială. Ne aflăm aşadar duminică seara, la ora zero (24) şi suntem înconjuraţi de oameni care cred că ceea ce fac de o fărâmă de secundă pot continua la infinit!

Formarea Mării Negre
Cititi si: Se anunta vreme caniculara in vara lui 2011
Cu circa 6000 de ani î.e.n., sub impactul dezgheţurilor succesive în urma încălzirii globale şi masive, apele Mediteranei au crescut în volum şi au inundat bazinul lacului Euxin, ducând astfel la formarea Mării Negre de astăzi. În faţa puhoaielor, populaţia din regiune s-a dispersat, generând o amplă mişcare migratoare. Unii arheologi consideră că acestui fenomen i s ar datora răspândirea în Asia şi Europa a populaţiei sedentare care cunoştea şi practica agricultura. De această conjunctură ecoclimatică este legată una dintre cele mai cunoscute legende biblice (în sine, prezentă la mai toate popoarele, ceea ce decurge din caracterul planetar al efectelor unor schimbări climatice majore!), cea a Potopului lui Noe. Potrivit Sfintei Scripturi, Răul invadând Pământul, Dumnezeu a decis să avertizeze viaţa denaturată. Pentru a păstra ceea ce era Bun (a salva deci viaţa şi biodiversitatea!) l-a chemat pe Noe şi a poruncit să construiască o Arcă, pe care s-a refugiat familia sa şi câte o pereche din fiecare specie de plante şi animale (metaforic vorbind, pentru că numărul acestora fiind de circa 3 milioane, vasul ar fi trebuit să aibă dimensiuni gigantice). Ape nemaipomenite se abat asupra lumii, inundă şi distrug totul. Noe şi ai săi plutesc în derivă până când ploaia s-a oprit şi puhoaiele s-au domolit. Atunci, spre a cerceta voinţa divină (ori starea mediului) dă drumul unui porumbel, care se întoarce aducând cu sine o ramură verde, semn că apele s-au retras şi natura a renăscut. Şi cum Arca s-a oprit astfel pe muntele Ararat, lângă ţărmurile Mării Negre, toate acestea nu ar fi descris, în mod propriu, decât fenomenele naturale, în urma cărora lacul Euxin a devenit, prin revărsarea apelor Mediteranei, umflate în urma dezgheţului nordic şi a ploilor intermitente.
Prima „victimă”: civilizaţia sumeriană
După trecerea perioadei glaciare, zona Mesopotamiei – dintre fluviile Tigru şi Eufrat – s-a populat masiv, mai ales datorită posibilităţii de irigare a terenurilor; regimul pluvial generos şi creşterile abundente ale râurilor, favorizându-se astfel practicarea pe scară largă a agriculturii şi crearea a numeroase aşezări umane. Totul a funcţionat în limite admisibile până spre anii 2.200 î.e.n. când, se pare, a început un ciclu de secete severe, care s-a prelungit timp de trei secole şi a condus la deşertificarea a aproape întregii Mesopotami. În condiţiile schimbării regimului climatic, păstorii din nord şi-au abandonat terenurile devenite aride şi s-au deplasat spre sud, în zona principalelor oraşe, unde mai rămăseseră suprafeţe fertile. Populaţia care depindea de aceste terenuri s-a înmulţit brusc, inclusiv prin migraţie, în timp ce nivelul recoltelor a scăzut dramatic. Astfel s-a produs, într-un răstimp relativ scurt, colapsul oraşelor-state şi, odată cu ele, a dispărut şi civilizaţia sumeriană.
Creşterea şi descreşterea imperiului roman
Explicaţiile cauzelor creşterii şi descreşterii imperiului roman au cunoscut diferite variante, de-a lungul timpului, în ultima perioadă impunându-se mai ales cele de ordin natural. Aşa, de exemplu, J.Diamond (2005) avansează teza că principalul factor de ordin al acestuia l-a constituit faptul că, în goana incontrolabilă după noi suprafeţe agricole pentru a fi cultivate, defrişarea pădurilor a ridicat nivelul pânzei freatice şi a generat apariţia unor boli, precum malaria, având drept consecinţă un dezastru demografic. În veacul al 9-lea î.e.n. emisfera nordică a Europei a intrat într-o perioadă de răcire bruscă care a durat cinci secole, provocată de reducerea activităţii solare. Una dintre primele regiuni care au resimţit din plin efectele acestei schimbări a fost stepa mongolă; sub acest impact, popoarele nomade de aici au început să se deplaseze spre sud şi est. Aceste mişcări şi condiţiile meteorologice dure din Asia centrală au generat un efect „în lanţ”, provocând mari migraţii şi în Europa. Astfel, celţii care trăiau în nordul continentului s-au deplasat spre sud, până în valea râului Pau, în centrul Italiei de astăzi. În secolul IV î.e.n. triburile celte s-au instalat în Roma şi apoi au atacat regiunea Balcanilor. Din motive încă necunoscute pe deplin, în secolul III î.e.n. respectivele triburi s-au retras din nou spre nord. Printre explicaţiile plauzibile ale acestui fapt se numără şi o schimbare a climei europene, în sensul devenirii sale mai mult temperate şi revenirii spre nord a ecotonului. Fără presiunea majoră a celţilor astfel îndepărtaţi, Roma a putut să se extindă în toată peninsula iberică şi să-şi construiască imperiul în zona mediterană.
Misterioasa dispoziţie a civilizaţiei Maya
Prăbuşirea bruscă în jurul anilor 950 e.n. a civilizaţiei maya, cu extraordinarele sale performanţe rămâne încă o mare enigmă. Cetăţile în plină înflorire au fost (parcă) abandonate, dar nu distruse. În mai puţin de 50 de ani, populaţia a dispărut fără urmă. Printre explicaţiile cele mai plauzibile ale acestei situaţii se numără şi cea de ordin climatic: creşterea rapidă a temperaturilor medii şi transformarea regimului pluviometric au determinat schimbarea faunei şi florei, migrarea paraziţilor din zonele tropicale, noi boli şi molime la care locuitorii maya nu au reuşit să reacţioneze în timp util.
Evul mediu îngheţat
Europa secolului al XIII-lea era un continent fragmentat, în care proliferau micile cetăţi fortificate, cu o proastă comunicare între ele şi în general cu drumuri rele. Comerţul rămânea astfel firav şi predomina o agricultură de subzistenţă. Binefacerile climatice – cu ierni mai moderate, absenţa îngheţurilor de primăvară şi veri îndelungate şi calde – au permis cultivarea la altitudini şi latitudini, în mod obişnuit improprii. În condiţiile unei relative abundenţe de cereale a avut loc şi o importantă creştere demografică. După această perioadă calmă şi fertilă, în secolul al XIV-lea Europa a intrat în ceea ce se denumeşte Mica Vârstă de Gheaţă, care a durat până în veacul al XIX-lea şi a afectat mai ales nord-vestul continentului (Marea Britanie, Ţările-de-Jos şi Scandinavia). Punctul care a marcat trecerea la noua eră de frig medieval l-a constituit anul 1315; în timpul primăverii şi verii sale a plouat intens şi fără încetare, ceea ce a distrus recoltele care trebuiau să hrănească populaţia în timpul iernii şi să asigure seminţele pentru sezonul viitor. Apa căzută a condus la alunecări de terenuri şi astfel s-a inaugurat un ciclu de precipitaţii continue care a durat 6 ani. O foamete cumplită a cuprins atunci Europa, care s-a soldat cu pierderea a un milion şi jumătate de vieţi omeneşti. Situaţia a început să se redreseze abia după 1450 când, sfârşitul unor conflicte majore precum Războiul de 100 de ani (1337-1453) s-a conjugat cu intrarea într-o perioadă cu condiţii meteorologice mai bune care au permis satisfacerea nevoilor alimentare. În timpul Renaşterii a fost din nou o etapă deosebit de tumultoasă, deopotrivă din perspectiva vremurilor şi a vremii. Numeroase au fost revoltele populare şi războaiele din motive religioase. În acelaşi timp, s-a manifestat o efervescenţă climatică fără precedent, în condiţiile în care 6 episoade de intensă activitate vulcanică, cu erupţii majore au provocat bruşte răciri.
Răcirea climei provoacă Revoluţia franceză
O schimbare climatică relativ minoră, datorată erupţiilor vulcanice a jucat un rol esenţial în provocarea unuia dintre evenimentele fondatoare ale istoriei moderne: Revoluţia franceză de la 1789!
Astfel, cei 6 ani care au precedat-o au avut veri reci, cu recolte dezastruoase, ceea ce a condus la foamete şi tensiune seciale care au explodat sub forma revoltei. Aflat în Franţe, B.Franklin descria astfel perioada: „O ceaţă constantă acoperea Europe … Era seacă. Razele soarelui păreau neputincioase în a o risipi. Efectele lor asupra încălzirii solului fuseseră puternic diminuate. Astfel, suprafaţa rămăsese aproape îngheţată”. Explicaţia: în acea perioadă mai mulţi vulcani din Islanda şi Japonia au erupt, iar pulberea ridicată în atmosferă a diminuat considerabil radiaţia solară de la sol şi produs răcirea accentuată a acestuia.
Perspectiva catastrofei climatice
Determinate de cauze exclusiv naturale până spre anii 1800, când s-a declanşat revoluţia industrială schimbările climatice au devenit în ultima sută de ani „punctul otrăvit” al civilizaţiei umane. Emisiile de gaze poluante accentuează excesiv fenomenul natural al efectului de seră, prin aceasta o nouă încălzire globală, cu consecinţa unor schimbări climatice bruşte, radicale şi globale. Secolul 20 a cunoscut astfel o creştere de aproape 10C a temperaturilor medii (cât în întregul mileniu !), cu accentuarea acestei tendinţe în ultimele sale decenii şi primele ale veacului următor. Toamnele lungi şi blândeţea iernilor au favorizat, de pildă, desfăşurarea „revoluţiilor” din 1989 care au condus la „demontarea” comunismului în Europa centrală şi de est.
Să ne amintim, de pildă, de temperaturile de peste 100C din decembrie 1989 care au permis manifestanţilor de la Timişoara, Bucureşti şi din toată România să protesteze în stradă. În plan mai larg, noua încălzire globală poate anunţa un al 6-lea val de dispariţie majoră a vieţii pe Terra, în perspectiva lui 2100, când specialiştii prognozează că va fi mai cald cu 1,80C – 4,50C.
În termeni concreţi, creşterea temperaturii medii a atmosferei cu peste 20C (astăzi de circa 150C) ar antrena ireversibilitatea mersului spre catastrofă climatică, de care ne mai despart doar 40C, când totul nu va mai arăta aşa cum a fost …
Sursa: Gardianul

Sursa: Cristina